Evanghelizare
Avertismentele adresate lucrătorilor biblici
Lucrarea personală este mai extenuantă — În lucrarea care trebuie să fie făcută, femeile sunt necesare în aceeași măsură ca bărbații. Femeile care se dedică slujirii Domnului, care lucrează pentru salvarea altora prin vizite din casă în casă, îndeplinesc o lucrare care este mai extenuantă decât faptul de a predica înaintea adunării și ar trebui să primească un salariu pentru munca lor. — Manuscript 149, 1899. Ev 493.3
Evitați suprasolicitarea — Există pericolul ca femeilor angajate în lucrare să li se ceară să muncească prea mult, fără a li se acorda perioade corespunzătoare pentru odihnă. Lucrătorii nu trebuie să fie supuși la extenuare. Unii nu își vor prejudicia propria sănătate, dar alții, care sunt conștiincioși, se vor suprasolicita sigur. Perioadele de odihnă sunt necesare pentru toți, îndeosebi pentru femei. — Letter 61, 1896. Ev 494.1
Noi suntem muritori — Frate _____, sper că vei fi foarte atent cu privire la sănătatea sorei _____. Nu-i îngădui să lucreze prea mult într-un domeniu care cere suprasolicitare nervoasă. Vei înțelege ce vreau să spun. Ea trebuie să înțeleagă faptul că suntem niște făpturi muritoare și că, dacă nu suntem atenți la sănătatea noastră, este posibil să o pierdem. — Letter 44, 1900. Ev 494.2
Când să acționăm independent — Sunt situații în care este potrivit ca femeile să acționeze prompt și independent, înaintând cu hotărâre pe calea despre care știe că este calea Domnului. Soția trebuie să stea alături de soțul ei ca egală, împărtășind toate responsabilitățile vieții și acordându-i respectul cuvenit aceluia care a ales-o să fie tovarășa lui de viață. — Manuscript 17, 1891. Ev 494.3
Evitarea laudelor adresate bărbaților și evitarea unei atitudini de familiaritate — Mă doare când văd că bărbații sunt lăudați, flatați și favorizați. Dumnezeu mi-a descoperit faptul că unii dintre cei care primesc atențiile acestea nu sunt vrednici să pronunțe Numele Său, și totuși sunt înălțați până la cer în ochii unor oameni limitați, care privesc numai la aparențe. Sora mea, nu-i favoriza și nu-i flata niciodată pe sărmanii bărbați supuși greșelii, indiferent dacă sunt tineri sau în vârstă, căsătoriți sau necăsătoriți. Tu nu cunoști slăbiciunile lor și nu știi că tocmai atențiile acestea și lauda aceasta generoasă pot să contribuie la ruina lor. Sunt alarmată de îngustimea și de lipsa înțelepciunii pe care o manifestă mulți cu privire la atitudinea aceasta de familiaritate.... Ev 494.4
Bărbații căsătoriți care acceptă atenția, lauda și favoritismul femeilor trebuie să fie siguri că dragostea și simpatia celor din categoria aceasta nu merită să fie obținute, pentru că sunt lipsite de valoare.... Ev 495.1
Din nou, vă îndemn cu privire la nevoia curăției fiecărui gând, a fiecărui cuvânt și a fiecărei fapte. Fiecare dintre noi are o răspundere personală față de Dumnezeu, o lucrare personală pe care nimeni altcineva nu poate să o facă în locul nostru. Lucrarea noastră este să facem lumea mai bună prin învățăturile personale, prin efortul și exemplul personal. Deși trebuie să cultivăm o atitudine sociabilă, să nu facem lucrul acesta doar pentru amuzament, ci să avem în vedere scopul de a salva suflete. — The Review and Herald, 10 noiembrie, 1885. Ev 495.2