Evanghelizare

Încheierea completă a lucrării

Evanghelistul trebuie să-și prezinte învățătura până la capăt — Niciodată un lucrător nu ar trebui să lase nefăcută vreo parte a lucrării, din cauză că nu-i face plăcere, gândindu-se că pastorul care va veni după el o va face în locul lui. Dacă se întâmplă așa, când pastorul care vine le va prezenta oamenilor cerințele pe care Dumnezeu le adresează poporului Său, unii se vor da înapoi, spunând: “Pastorul care ne-a adus adevărul nu a menționat aceste lucruri.” Ei se vor simți ofensați. Unii refuză să accepte sistemul zecimii și să îndepărtează de cei care cred și iubesc adevărul. Când le sunt descoperite învățături noi, ei răspund: “Noi nu am fost învățați așa” și ezită să înainteze. Cât de bine ar fi fost dacă primul sol al adevărului i-ar fi educat pe deplin și conștiincios pe acești credincioși cu privire la toate subiectele esențiale, chiar dacă numărul celor intrați în biserică în urma activității lui ar fi fost mai mic. Dumnezeu ar fi mai mulțumit să aibă șase oameni pe deplin convertiți la adevăr, decât să aibă șaizeci care se declară credincioși, dar încă nu au fost cu adevărat convertiți. — Slujitorii evangheliei, 369, 370 (1915). Ev 321.1

O lucrare care nu se va desluși niciodată — Pastorii nu ar trebui să considere că lucrarea lor este încheiată, până când toți cei care au acceptat teoria adevărului ajung să înțeleagă cu adevărat influența puterii lui sfințitoare și să fie convertiți. Mulți presupun că este suficient ca sabia ascuțită, cu două tăișuri, a Cuvântului lui Dumnezeu să-și facă Ioc în inimă și să sensibilizeze conștiința, dar acesta este doar începutul lucrării. Deși impresiile făcute sunt bune, dacă aceste impresii nu sunt aprofundate printr-un efort atent, însoțit de rugăciune, Satana le va contracara. Lucrătorii să nu rămână mulțumiți de ce s-a îndeplinit. Plugul adevărului trebuie să intre mai adânc în brazdă și această lucrare se va îndeplini cu siguranță, dacă vor fi făcute eforturi conștiincioase de a îndruma gândurile și de a consolida convingerile celor care studiază adevărul. Ev 321.2

Prea adesea, lucrarea este lăsată într-un stadiu nedefinitivat și în multe situații nu aduce niciun rezultat. Uneori, după ce un grup de ascultători au primit adevărul, pastorul crede că trebuie să meargă imediat într-un teritoriu nou și, din cauza lipsei unei cercetări corespunzătoare, este autorizat să meargă. Acest fapt este greșit. Pastorul ar trebui să încheie lucrarea începută, pentru că, dacă o lasă neîncheiată, se face mai mult rău decât bine. Niciun câmp nu este atât de nepromițător, cum este cel care a fost cultivat doar atât cât să le dea mărăcinilor posibilitatea de a crește mai abundent. Prin această metodă de lucru, multe suflete au fost lăsate la discreția atacurilor lui Satana și a împotrivirii membrilor altor biserici care au respins adevărul, și mulți oameni au fost duși într-o poziție în care nu mai pot fi abordați niciodată. Un pastor ar fi mai bine să nu se angajeze într-o lucrare, dacă nu o poate realiza pe deplin.... Ev 322.1

Dacă nu sunt pe deplin convertiți, dacă în viața și în caracterul lor nu are loc o schimbare radicală, dacă sufletul lor nu-și are temelia pe Stânca veșnică, aceia care primesc adevărul nu vor rezista la proba încercărilor. După ce pastorul pleacă, iar noutatea dispare, adevărul își pierde puterea de atracție, iar ei nu exercită o influență mai sfântă decât înainte de convertire. Ev 322.2

Lucrarea lui Dumnezeu nu trebuie să fie îndeplinită într-o modalitate superficială, de mântuială. Când își începe activitatea într-un teritoriu nou, pastorul trebuie să lucreze până la capăt. Să nu fie mulțumit de succesul lui, până când nu va putea, prin muncă stăruitoare și prin binecuvântarea Cerului, să-i prezinte Domnului niște oameni convertiți, care au un adevărat simț al responsabilității și care își vor îndeplini lucrarea încredințată. Dacă i-a instruit corespunzător pe cei aflați în grija sa, atunci când va pleca în alte locuri, lucrarea lui nu se va pierde, ci va fi bine consolidată și în siguranță. — Slujitorii evangheliei, 367-369 (1915). Ev 322.3

Faceți o lucrare completă — Există pericolul ca aceia care țin adunări publice în orașe să fie mulțumiți cu o lucrare superficială. Pastorii și președinții Conferințelor noastre trebuie să înțeleagă importanța realizării unei lucrări complete. Să lucreze și să plănuiască având în minte gândul că timpul este aproape încheiat și că, din motivul acesta, ei trebuie să lucreze cu un zel și cu o energie dublă. — The Review and Herald, 11 ianuarie, 1912. Ev 323.1

Deși trebuie să fim întotdeauna gata să folosim ocaziile pe care ni le oferă providența lui Dumnezeu, noi nu trebuie să facem planuri mai vaste, ca să nu ne extindem pe un teritoriu mai mare decât suntem în stare să susținem prin lucrători și mijloace financiare pentru îndeplinirea unei lucrări complete și pentru păstrarea și sporirea interesului deja început. Deși lucrătorilor li se prezintă continuu planuri mai ample și teritorii mai mari, trebuie să avem idei și concepții mai largi cu privire la lucrătorii care trudesc pentru a aduce sufletele la adevăr. — Letter 34, 1886. Ev 323.2

Lăsați în urmă o lucrare bine făcută — Bisericile sunt construite, iar apoi sunt lăsate să se degradeze, în timp ce se intră în teritorii noi. Bisericile acestea sunt ridicate cu multă muncă și bani, iar apoi sunt neglijate, fiind lăsate să se descurce singure. Așa merg lucrurile în prezent.... Ev 323.3

Dacă îndatoririle care se află chiar acum pe calea noastră au rămas încă neîmplinite cum se cuvine, nu ar trebui să plecăm, să căutăm și să dorim să lucrăm la distanțe mari... Dumnezeu nu vrea să lăsați ca munca serioasă pe care ați plănuit-o și în care i-ați implicat pe oameni să rămână neglijată, să regreseze și să fie mai greu de refăcut, decât dacă nu ar fi fost începută niciodată.... Ev 323.4

Sper că veți trata cu atenție lucrurile acestea și nu veți acționa impulsiv sau conduși de simțăminte. Pastorii noștri trebuie să fie educați și instruiți pentru a-și face lucrarea cu mai multă minuțiozitate. Ei trebuie să ducă până la capăt munca și să nu lase lucrurile încurcate în urma lor. Să aibă grijă mai ales de interesele pe care le-au creat și să nu plece, fără a mai avea vreo preocupare specială după ce au plecat dintr-o biserică. Lucrul acesta s-a făcut într-o mare măsură până acum. — Letter 1, 1879. Ev 324.1

Interesele sufletului au prioritate — De ani de zile a fost dată lumină asupra acestui subiect, arătându-se necesitatea de a urmări până la capăt interesul care a fost creat și să nu fie părăsit în niciun caz, până când toți se vor hotărî să stea de partea adevărului și să experimenteze convertirea necesară pentru botez, unindu-se cu vreo comunitate sau formând una pentru ei. Ev 324.2

Nu există circumstanțe de importanță suficientă pentru a-l chema pe un pastor de la un interes creat prin prezentarea adevărului. Chiar boala și moartea sunt de o importanță mai mică decât salvarea de suflete pentru care Hristos a făcut un sacrificiu atât de mare. Cei care sunt impresionați de importanța adevărului și de valoarea sufletelor pentru care a murit Hristos nu vor părăsi interesul pentru oameni pentru niciun motiv. Ei vor spune: Lasă morții să-și îngroape morții. Interesele de acasă, țarinele sau casele nu trebuie să aibă nici cea mai mică putere de a ne atrage să plecăm de pe câmpul de lucru. Ev 324.3

Dacă pastorii îngăduie acestor lucruri vremelnice să-i abată de la lucrare, singura cale de urmat pentru ei este de a părăsi totul, de a nu avea pământ sau interese vremelnice, care să aibă ca influență atragerea lor de la solemna lucrare a acestor zile de pe urmă. Un suflet este de o valoare mai mare decât lumea întreagă. Cum pot bărbații care mărturisesc că s-au predat sfintei lucrări de salvare de suflete să îngăduie ca micile lor proprietăți vremelnice să le absoarbă mintea și inima și să se depărteze de înalta chemare pe care ei mărturisesc că au primit-o de la Dumnezeu. — Testimonies for the Church 2:540, 541 (1870). Ev 324.4

Ilustrație cu privire la pierderea adusă de faptul că lucrarea este lăsată neterminată — Ce fel de curaj avem noi — ce fel de curaj putem să avem — ca să depunem eforturi în locuri diferite, consumându-ne energia și vitalitatea până la epuizare, iar apoi să plecăm și să lăsăm totul de izbeliște, fără ca nimeni să poarte de grijă în continuare lucrării? Ev 325.1

Acum, doar vă voi menționa experiența mea. La venirea din Europa, după ce am pășit pe pământul american, nu am mers într-o casă, ci am mers la un hotel, unde am servit prânzul, iar apoi am mers la _____. Acela erau unul dintre locurile unde ar fi trebuit să se facă planuri pentru a păstra pe cineva ca să încheie lucrarea. Acolo erau niște persoane înstărite, care au fost convinse de adevăr. Ele au venit la adunare, au stat și au ascultat cu lacrimi în ochi, au fost impresionate adânc, dar lucrarea a fost părăsită și nimeni nu a cules roadele, ci totul a fost lăsat să se piardă. Lucrurile acestea nu-I plac lui Dumnezeu. Noi fie ne întindem pe un teritoriu prea mare și ne propunem să facem o lucrare prea mare, fie lucrurile nu sunt organizate așa cum ar fi trebuit. — Manuscript 19b, 1890. Ev 325.2

Crearea unui teritoriu de lucru dificil pentru alții — Pastorii care nu sunt bărbați ai evlaviei dătătoare de viață, care stârnesc un interes printre oameni, dar care lasă lucrarea neterminată, creează un câmp extrem de dificil pentru ca aceia care vor continua să facă lucrarea pe care ei n-au reușit s-o finalizeze. Oamenii aceștia să fie puși la probă, iar dacă nu-și fac lucrarea cu mai multă credincioșie, după încă un test, să fie lăsați la o parte ca fiind niște piedici pe cale și străjeri necredincioși. — Testimonies for the Church 4:317 (1879). Ev 325.3

Rezultatul unei lucrări făcute la întâmplare — Duceți până la capăt lucrarea cu minuțiozitate. Nu lăsați în urmă ochiuri scăpate pe care să le repare altcineva. Nu-L dezamăgiți pe Hristos, Hotărâți-vă să reușiți să realizați lucrarea și, prin puterea lui Hristos, să dați dovadă de vrednicia slujirii voastre.... Ev 325.4

Nimic nu este atât de descurajator în înaintarea adevărului prezent, cum este lucrarea făcută la voia întâmplării, pe care o îndeplinesc unii pastori pentru biserici. Este necesară o muncă făcută cu credincioșie. Bisericile sunt pe punctul de a muri, pentru că nu sunt întărite pe calea asemănării cu Hristos. Domnul nu este mulțumit de modalitatea neglijentă în care sunt lăsate bisericile, pentru că oamenii nu sunt niște ispravnici credincioși ai harului lui Dumnezeu. Ei nu primesc harul Său și, ca urmare, nu îl pot împărți. Bisericile sunt slabe și bolnăvicioase, din cauza lipsei de credincioșie a acelora care se presupune că trebuie să lucreze în ele și a căror datorie este aceea de a le supraveghea, purtând de grijă sufletelor, ca unii care trebuie să dea socoteală. — Manuscript 8a, 1888. Ev 326.1