Gânduri despre cartea Apocalipsei

21/263

Capitolul 6 — Apocalipsa 6

“Cine poate sta înaintea mâniei Mielului?”Apocalipsa 6, 16.17

“Aceia care vor trăi pe pământ, atunci când va înceta mijlocirea lui Hristos în Sanctuarul de sus, vor trebui să stea în fața unui Dumnezeu Sfânt fără mijlocitor. Hainele lor trebuie să fie fără pată, caracterele lor trebuie să fie curățite de păcat prin sângele stropirii. Prin harul lui Dumnezeu și prin eforturile lor stăruitoare, ei trebuie să fie biruitori în lupta cu cel rău. În timp ce judecata de cercetare se continuă în cer, în timp ce păcatele credincioșilor pocăiți sunt îndepărtate din Sanctuar, în mijlocul poporului lui Dumnezeu trebuie să se producă o lucrare deosebită de curățire, de îndepărtare a păcatelor. Această lucrare este mai clar prezentată în soliile din Apocalipsa 14. Când ea va fi împlinită, urmașii lui Hristos vor fi gata pentru revenirea Sa.” — (The Great Controversy, 425.) GA 39.1

Sângele celor uciși din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și mărturiei lui Isus Hristos strigă cu glas tare atunci când apar din nou persecuțiile. GA 39.2

“Când a fost ruptă cea de-a V-a pecete, vizionarul Ioan a văzut sub altar grupul care a fost ucis din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și mărturiei lui Isus Hristos. După aceasta, urmează scenele descrise în capitolul 18 din Apocalipsa, când cei credincioși și sinceri sunt chemați afară din Babilon.” — (The S. D. A. Bible Commentary 7:968.) GA 39.3

“Protestanții vor determina pe conducătorii țării să facă legi pentru a susține ascensiunea pierdută a omului fărădelegii, care stă în templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu. Principiile romano-catolice vor fi luate sub grija și protecția statului. Această apostazie națională va fi urmată repede de o ruină națională. Protestul adevărului biblic nu va mai fi tolerat de către cei ce nu au făcut din Legea lui Dumnezeu regula lor de viețuire. Atunci va fi auzită vocea din mormintele martirilor, reprezentați de sufletele pe care Ioan le-a văzut ucise pentru Cuvântul lui Dumnezeu și mărturia lui Isus; atunci orice copil adevărat al lui Dumnezeu va înălța rugăciunea: ‘Este vremea ca să lucrezi Tu Doamne, căci ei calcă Legea Ta’. Psalmii 119, 126.” — (The Review and Herald, 15 iunie, 1897.) GA 39.4