Gânduri despre cartea Apocalipsei
Capitolul 7 — Apocalipsa 7
Patru îngeri care stăteau în cele patru colțuri ale pământului, ținând cele patru vânturi
“Ne dăm noi seama cât de mare este numărul celor ce urmăresc mișcările noastre? Din toate părțile, de unde ne așteptăm cel mai puțin, se ridică voci care ne îndeamnă în lucrarea de a da lumii ultimul mesaj al harului. Lucrători și laici, treziți-vă! Fiți grabnici în a recunoaște și a folosi orice ocazie favorabilă oferită spre care vă îndreaptă Providența. Dumnezeu, Hristos și îngerii cerești lucrează intens pentru a ține sub control mânia violentă a Satanei, pentru ca planurile lui Dumnezeu să nu poată fi împiedicate. Dumnezeu trăiește și domnește. El conduce problemele Universului. Lăsați ca ostașii Săi să înainteze spre victorie. Să existe o unire perfectă în rândurile lor. Să împingă lupta spre bariere. Domnul va lupta pentru ei, ca un Biruitor puternic. GA 41.1
Faceți ca mesajul Evangheliei să răsune în Bisericile noastre, convocându-le la o acțiune universală. Faceți ca membrii Bisericii să crească în credință, primind zel de la aliații lor nevăzuți, cerești, dintr-o cunoaștere a resurselor lor inepuizabile, din măreția planului în care ei sunt implicați și din puterea Conducătorului lor. Cei ce se așază sub controlul lui Dumnezeu, pentru a fi conduși și călăuziți de El, vor înțelege cursul evenimentelor care au fost hotărâte de El să aibă loc. Însuflețiți de Spiritul Celui ce și-a dat viața Sa pentru salvarea lumii, ei nu vor rămâne mai departe în neputință, arătând spre ceea ce nu pot să facă. Îmbrăcând armura cerului, ei vor merge înainte în luptă, dorind și îndrăznind să lucreze pentru Dumnezeu, știind că Atotputernicia Sa va împlini nevoile lor.” — (The Review and Herald, 20 octombrie, 1904.) GA 41.2