Gânduri despre cartea Apocalipsei

Mielul

“În mijloc, am văzut stând în picioare un Miel, care părea junghiat.”. GA 35.1

“Am ceva de spus tuturor acelora care presupun că sunt în siguranță când își fac studiile la Battle Creek. Domnul a nimicit două din cele mai mari instituții ale noastre care fuseseră înființate în Battle Creek, și a dat avertizare după avertizare, la fel cum Hristos a avertizat Betsaida și Capernaum. Este nevoie să acordăm o atenție deosebită fiecărui cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Nu poate exista o abatere nepăcătoasă de la cuvintele lui Hristos. Mântuitorul îndeamnă pe cei greșiți să se pocăiască. Cei care își smeresc inima și își mărturisesc păcatele vor fi iertați. Nelegiuirea lor va fi iertată. Dar omul care gândește că dacă și-ar mărturisi păcatele ar da dovadă de slăbiciune, nu va afla iertare, nu-L va vedea pe Hristos ca Mântuitor al său, ci va merge mai departe și tot mai departe în nelegiuire, făcând greșeală după greșeală și adăugând păcat după păcat. Ce va face unul ca acesta în ziua în care se deschid cărțile și fiecare om este judecat după cele scrise în cărți? GA 35.2

Este nevoie ca Apocalipsa capitolul 5 să fie studiat cu atenție. El este de o mare însemnătate pentru aceia care vor lua parte la lucrarea Iui Dumnezeu în aceste zile de pe urmă. Unii sunt înșelați. Ei nu-și dau seama ce se petrece pe pământ. Aceia care au îngăduit ca mintea să li se întunece cu privire la ceea ce este păcat, sunt îngrozitor de înșelați. Dacă nu fac o schimbare hotărâtă, vor fi găsiți cu lipsă când Dumnezeu va rosti judecata asupra fiilor oamenilor. Ei au călcat Legea și au rupt legământul cel veșnic, și vor fi răsplătiți potrivit cu faptele lor.” — (Testimonies for the Church 9:266-267.) GA 35.3

“Cei ce se gândesc la rezultatul urgentării sau împiedicării Evangheliei, o fac în legătură cu ei înșiși și cu lumea. Puțini se gândesc la ea în legătura ei cu Dumnezeu. Puțini au în vedere suferința pe care păcatul a pricinuit-o asupra Creatorului nostru, întreg cerul a suferit în timpul agoniei lui Hristos; dar această suferință nici nu a început și nici nu s-a sfârșit odată cu întruparea Sa. Crucea este o descoperire pentru insensibilitatea noastră la durerea care, de la nașterea lui, păcatul a adus-o inimii Iui Dumnezeu. Orice abatere de la ceea ce este drept, orice faptă crudă, orice eșec al omenirii de a atinge idealul Său, îi aduce mâhnire.” — (Education, 263.) GA 36.1

“Am visat că văd un templu, în care venea multă lume. Numai cei refugiați în acest templu vor fi salvați la încheierea timpului. Toți cei rămași afară vor fi pierduți pentru totdeauna. Mulțimile de afară, care mergeau în diferitele lor căi, râdeau și ridiculizau pe cei care intrau în templu și le spuneau că acest plan de salvare era o amăgire îndrăzneață, căci, de fapt, nu exista vreo primejdie care trebuie evitată. Ei chiar puseseră mâna pe câțiva, împiedicându-i să ajungă înlăuntrul zidurilor. GA 36.2

Temându-mă că voi fi luată în râs și ridiculizată, am crezut că e mai bine să aștept până ce mulțimea se va împrăștia sau până ce voi putea intra neobservată. Însă numărul lor sporea în loc să scadă și temându-mă să nu ajung prea târziu, mi-am părăsit de grabă casa și m-am înghesuit prin mulțime. În grija mea de a ajunge la templu, eu nu mă mai uitam nici nu mă mai îngrijoram de mulțimea din jurul meu. Intrând în clădire, am văzut că marele templu era susținut de un stâlp imens, de care era legat un Miel înjunghiat și însângerat. Cei ce eram prezenți, știam că Mielul acesta fusese înjunghiat și omorât în locul nostru. Toți cei care intrau în templu, trebuiau să vină înaintea Lui și să-și mărturisească păcatele. GA 36.3

Chiar înaintea Mielului erau ridicate scaune pe care ședea o grupă de oameni ce arătau foarte fericiți. Lumina cerului părea că strălucește pe fața lor, iar ei preamăreau pe Dumnezeu și cântau cântări pline de mulțumire, ce păreau asemenea unei muzici îngerești. Aceștia erau cei care veniseră înaintea Mielului, își mărturisiseră păcatele, fuseseră iertați, iar acum se aflau într-o așteptare fericită a unui eveniment plin de bucurie. GA 36.4

Chiar după ce am intrat în clădire, a venit asupra mea o teamă și un simțământ de rușine pentru că trebuia să mă umilesc de față cu acești oameni. Dar eram silită să mă mișc înainte și, încet, îmi făceam drum spre stâlp ca să ajung în fața Mielului, când o trâmbiță a sunat, templul s-a zguduit, strigăte de triumf au izbucnit din mijlocul sfinților adunați și o strălucire uimitoare a luminat clădirea; apoi totul se cufundă în întuneric dens. Oamenii cei fericiți au dispărut odată cu strălucirea, iar eu am fost lăsată singură în groaza tăcută a nopții. GA 37.1

M-am deșteptat în agonie sufletească și abia m-am putut convinge că totul fusese doar un vis. Mi se părea că întunecimea se așezase definitiv peste mine și că Spiritul Domnului m-a părăsit pentru a nu se mai întoarce niciodată. Descurajarea mea a crescut și mai mult.” — (Early Writings, 78-79.) GA 37.2

“Harul Domnului Isus Hristos a fost făgăduit tuturor celor ce vin la El prin credință. Tu poate spui: eu mi-am mărturisit păcatele, dar nu mă simt deloc mai bine. Ce au de-a face sentimentele cu aceasta? Dacă tu ți-ai mărturisit păcatele, dacă ți-ai așezat picioarele pe un teren sigur, dacă regreți păcatele tale, în așa măsură încât să nu le mai repeți, vei primi iertare. Adu-ți aminte că atunci când păcătuiești, rănești din nou pe Cel ce și-a dat viața Sa prețioasă pentru tine, așezând ocară asupra Lui. Lumea privește și spune: ‘Oh, aceștia sunt cei care pretind că Domnul le-a iertat păcatele; dar vedeți îngăduința, necinstea și păcătoșenia lor?’ Hristos este umilit în persoana sfinților Săi. Să nu luăm această poziție. Să considerăm că este un lucru nobil să ne mărturisim greșelile și să le părăsim.” — (The Review and Herald, 18 mai, 1905.) GA 37.3

“Caracterul ofensiv al păcatului se vede în prețul plătit de Fiul lui Dumnezeu prin umilință, suferință și moarte. Întregul Univers a văzut în El o mărturie vie despre ororile păcatului, pentru că în natura Sa divină El a purtat însemnele blestemului. El este în mijlocul Tronului ca un Miel care a fost junghiat. Cei mântuiți vor fi pentru totdeauna puternic impresionați de caracterul detestabil al păcatului, în timp ce vor privi spre Cel ce a murit pentru fărădelegile lor. Valoarea Jertfei va fi mai bine înțeleasă pe măsură ce se înțelege mai limpede valoarea sângelui ispășitor, prin care Dumnezeu a făcut o cale nouă și vie pentru mântuirea omului, prin unirea umanității cu divinitatea în Hristos.” — (The Signs of the Times, 30 decembrie, 1889.) GA 37.4

“El vedea mintea firească, în adevăr, în dușmănie cu caracterul Său, interpretând zilnic din nou și din nou scenele de pe Calvar, chiar până la încheierea istoriei pământești.” — (The Signs of the Times, 13 iunie, 1900.) GA 38.1

“Moartea lui Hristos ... va descoperi (printre altele) natura și urmările păcatului.” — (Patriarchs and Prophets, 69.) GA 38.2

“Prin fiecare păcat Isus este rănit din nou.” — (The Desire of Ages, 300.) GA 38.3

“Asupra tuturor planează vinovăția crucificării Fiului lui Dumnezeu.” — (The Desire of Ages, 745.) GA 38.4

La fel cum în Vechiul Testament doar ucigașii se grăbeau spre cetățile de scăpare, tot așa în Noul Testament doar cel ce vede că păcatul său la crucificat pe Fiul lui Dumnezeu se grăbește să fie “în Hristos”. GA 38.5

“.... La fiecare apropiere de cruce, inima sa se înduioșează și în căință strigă:— Păcatul meu l-a ucis pe Fiul lui Dumnezeu.” — (The Signs of the Times, 5 iunie, 1893.) GA 38.6