Scrieri timpurii

Dezamăgirea și consecințele ei

Credincioșii adventiști priveau cu o vie nerăbdare către ziua așteptatei reîntoarceri a Domnului lor. Ei au văzut toamna lui 1844 ca fiind momentul spre care arăta profeția lui Daniel. Dar acești credincioși consacrați aveau să sufere o grea dezamăgire. Așa cum ucenicii din vechime, neînțelegând caracterul real al evenimentelor care trebuia să aibă loc la împlinirea profeției legate de prima venire a lui Isus, au suferit o dezamăgire, tot așa, adventiștii din 1844 au fost dezamăgiți în ce privește desfășurarea profeției legate de cea de-a doua și mult așteptata venire a lui Hristos. Despre aceasta, Ellen White a scris în volumul de față: ST xv.1

“Isus nu a venit pe pământ, așa cum credea grupul bucuros de așteptători, pentru a curăța sanctuarul, purificând pământul prin foc. Am văzut că ei au fost corecți în calcularea perioadelor profetice. Timpul profetic s-a terminat în 1844 și Isus a intrat în Sfânta Sfintelor pentru a curăța Sanctuarul, la sfârșitul zilelor. Greșeala lor consta în neînțelegerea a ceea ce era Sanctuarul și natura curățirii sale.” — pagina 243. ST xv.2

Aproape imediat după dezamăgirea din 22 octombrie, mulți credincioși și pastori care sprijiniseră solia adventă s-au retras. Unii dintre aceștia se alăturaseră mișcării în mare parte din cauza fricii, iar când timpul de așteptare a trecut, ei și-au abandonat nădejdea și au dispărut. Alții au fost cuprinși de fanatism. Cam jumătate din grupul adventist s-a prins cu putere de încrederea lor că Hristos avea să apară curând pe norii cerului. În experiența batjocoririi și ridiculizării lor de către lume, ei au crezut că văd dovezi că ziua de har pentru lume trecuse. Acești oameni credeau cu hotărâre că întoarcerea Domnului era foarte aproape. Dar cum zilele se transformau în săptămâni și Domnul nu apărea, părerile lor au devenit contradictorii și acest grup s-a scindat. O parte, mare ca număr, a îmbrățișat poziția că profeția nu a fost împlinită în 1844 și că trebuie să fi fost o greșeală în calcularea perioadelor profetice. Ei au început să-și concentreze atenția asupra unei date viitoare pentru acest eveniment. Erau și alții, un grup mai mic, premergătorii Bisericii Adventiste de Ziua a șaptea, atât de siguri de dovezile lucrării Duhului lui Dumnezeu în marea trezire adventă, încât tăgăduirea faptului că mișcarea era lucrarea Domnului ar fi fost echivalentă, credeau ei, cu disprețuirea Duhului harului. Și ei simțeau că nu pot face acest lucru. ST xv.3