Scrieri timpurii

Calculul perioadelor profetice

Profeția care părea să descopere, în modul cel mai clar, timpul celei de a doua veniri era aceea din Daniel 8, 14: “Până vor trece două mii trei sute de seri și dimineți; apoi sfântul Locaș va fi curățit”. Folosind regula lui de a face din Scriptură propriul ei interpret, Miller a văzut că o zi în profeție reprezintă în mod simbolic un an [Numeri 14, 34; Ezechiel 4, 6]; a văzut că perioada de 2300 zile profetice sau ani literali se întindeau până departe, dincolo de încheierea dispensațiunii iudaice, deci nu se poate referi la sanctuarul acelei dispensațiuni. Miller a acceptat concepția unanim recunoscută pe atunci și a înțeles că, în era creștină, pământul este sanctuarul și, ca urmare, curățirea sanctuarului prezisă în Daniel 8, 14 reprezintă curățirea pământului prin foc la a doua venire a lui Hristos. Dacă punctul corect de început pentru cele 2300 zile ar fi găsit, susținea el, timpul celei de a doua veniri putea fi precizat cu ușurință. Numai așa putea fi descoperit timpul acelei mari împliniri, vremea în care starea actuală cu “toată mândria și puterea ei, pompa și vanitatea ei, nelegiuirea și apăsarea își vor găsi sfârșitul; când blestemul va fi îndepărtat de pe pământ, moartea va fi distrusă, răsplata va fi dată slujitorilor lui Dumnezeu, profeților și sfinților, celor care se tem de numele Său, și va prăpădi pe aceia care prăpădesc pământul”. [Notă de subsol: Bliss, Memoirs of Wm. Miller, 7.] ST ix.3

Cu o stăruință înnoită și mai profundă, Miller a continuat cercetarea profețiilor, zile și nopți întregi fiind devotate studiului a ceea ce găsea acum de o importanță copleșitoare și de un interes care absorbea totul. În capitolul 8 din Daniel, el n-a găsit nici o cheie pentru începutul celor 2300 de zile; îngerul Gabriel, cu toate că i se poruncise să-l facă pe Daniel să înțeleagă viziunea, i-a dat numai o explicație parțială. Iar când persecuția teribilă, care urma să se abată peste biserică, a fost descoperită viziunii profetului, puterea fizică l-a părăsit. El n-a mai putut suporta, iar îngerul l-a lăsat singur pentru o vreme. Daniel “a leșinat și a fost bolnav timp de câteva zile”. “Eram uimit de vedenia aceasta, spunea el, dar nimeni n-a înțeles-o.” ST x.1

Însă Dumnezeu a poruncit solului Său: “Fă-l pe acest om să înțeleagă vedenia”. Această însărcinare trebuia îndeplinită. În ascultare de această însărcinare, îngerul s-a întors la Daniel și i-a zis: “Am venit să-ți dau pricepere și înțelegere”; “de aceea ia aminte și înțelege vedenia.” [Daniel 8, 27.16; 9, 22.23.25-27.] În vedenia din capitolul 8 era un punct important, care fusese lăsat neexplicat, și anume, cel referitor la timp — perioada de 2300 de zile; de aceea îngerul, rezumând explicația, a zăbovit îndeosebi asupra acestui punct. ST x.2

“Șaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău și asupra cetății sfinte.... Să știi deci și să înțelegi că, de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Unsul, Mesia, la Cârmuitorul, vor trece 7 săptămâni; apoi timp de 62 de săptămâni, piețele și gropile vor fi zidite din nou, și anume în vremuri de strâmtorare. După aceste 62 de săptămâni, Mesia va fi stârpit și nu va avea nimic.... El va face legământ cu mulți timp de o săptămână; dar la jumătatea săptămânii, va face să înceteze jertfa și darul de mâncare.” ST xi.1

Îngerul fusese trimis la Daniel cu scopul precis de a-i explica punctul pe care nu-l înțelesese în viziunea din capitolul 8, declarația cu privire la timp — “până vor trece 2300 de zile, apoi sfântul Locaș va fi curățit”. După aceea, i s-a poruncit lui Daniel: “Ia aminte dar la cuvântul acesta și înțelege vedenia”. Primele cuvinte ale îngerului au fost: “70 de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău și cetății tale cele sfinte”. Cuvântul tradus aici prin “hotărât” înseamnă literal “tăiat”. 70 de săptămâni, reprezentând 490 de ani, sunt declarați de înger a fi tăiați, ca aparținând îndeosebi iudeilor. Însă din ce au fost tăiați? Din moment ce cele 2300 de zile erau singura perioadă de timp menționată în capitolul 8, aceasta trebuie să fie perioada din care au fost tăiate cele 70 de săptămâni. Ele sunt deci o parte din cele 2300 de zile, iar aceste două perioade trebuie să înceapă în același timp. Îngerul declara că acele 70 de săptămâni încep la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului. Iar dacă se putea găsi data acestei porunci, atunci putea fi precizat punctul de plecare pentru marea perioadă de 2300 de zile. ST xi.2

Decretul căutat se găsea în Ezra 7, 12-16. În forma lui completă, fusese dat de Artaxerxe, împăratul Persiei, în anul 457 î. Hr., însă în Ezra 6, 14 se spune că a fost clădită Casa Domnului din Ierusalim “după porunca [decretul] lui Cirus, Darius și Artaxerxe, împăratul Persiei”. Acești trei împărați, prin emiterea, reafirmarea și finalizarea decretului, l-au adus la desăvârșirea prevăzută de profeție pentru a marca astfel începutul celor 2300 de ani. Luând deci anul 457 î. Hr., anul formulării decretului, ca dată a poruncii, s-a văzut că toate precizările profeției cu privire la cele 70 de săptămâni se împliniseră. ST xii.1

“De la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Mesia, Cârmuitorul, vor trece șapte săptămâni, apoi 62 de săptămâni”, adică 69 de săptămâni sau 483 de ani. Decretul lui Artaxerxe a intrat în vigoare în toamna anului 457 î. Hr. Începând cu această dată, cei 483 de ani se întind până în toamna anului 27 d. Hr. Atunci s-a încheiat această profeție. Cuvântul “Mesia” înseamnă “Cel Uns”. În toamna anului 27 d. Hr., Hristos a fost botezat de Ioan și a primit ungerea Duhului. Apostolul Petru mărturisește că “Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt și cu putere de sus pe Isus din Nazaret”. [Faptele Apostolilor 10, 38.] Iar Mântuitorul însuși declara: “Duhul Domnului este peste Mine, căci M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia”. [Luca 4, 18.] Și, după botez, S-a dus în Galileea “predicând Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: ‘S-a împlinit vremea, și împărăția lui Dumnezeu este aproape. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie’”. [Marcu 1, 14.15.] ST xii.2

“El va încheia un legământ trainic cu mulți timp de o săptămână.” “Săptămâna” amintită aici este ultima din cele 70; ea reprezintă ultimii șapte ani din perioada pusă deoparte pentru iudei. În vremea aceasta, care începe de la anul 27 până la anul 34 d. Hr., Hristos, în mod personal, apoi, prin ucenicii Săi, a adresat invitația Evangheliei, îndeosebi iudeilor. De asemenea, când apostolii au pornit cu vestea cea bună a împărăției, îndrumarea Mântuitorului era: “Să nu mergeți pe calea Neamurilor și să nu intrați în vreo cetate a Samaritenilor; ci mergeți mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel”. [Matei 10, 5.6.] ST xii.3

“La mijlocul săptămânii va face să înceteze jertfa și darul de mâncare.” În anul 31 d. Hr., la trei ani și jumătate după botez, Domnul nostru a fost răstignit. Astfel, o dată cu jertfa cea mare, oferită pe Calvar, s-a încheiat și sistemul jertfelor, care arătase timp de patru mii de ani către Mielul lui Dumnezeu. Tipul se întâlnise cu Antitipul și toate jertfele și darurile de mâncare din sistemul ceremonial trebuia să înceteze. ST xiii.1

Cele 70 de săptămâni sau 490 de ani, rezervați îndeosebi iudeilor, s-au încheiat, așa cum am văzut, în anul 34. La această dată, prin acțiunea sinedriului iudeilor, s-a pecetluit lepădarea Evangheliei prin uciderea lui Ștefan și prin persecutarea urmașilor lui Hristos. Așa că, începând de atunci, solia mântuirii n-a mai fost restrânsă la poporul ales, ci a fost dată lumii. Ucenicii, obligați fiind de persecuții să fugă din Ierusalim, au mers pretutindeni, vestind Cuvântul. “Filip a mers în cetatea Samariei și le-a predicat pe Hristos.” Petru, prin călăuzire divină, a făcut cunoscut Evanghelia sutașului din Cezareea, Corneliu cel temător de Dumnezeu; iar zelosul Pavel, câștigat la credința lui Hristos, a fost însărcinat să ducă vestea cea bună “departe, la Neamuri”. [Faptele Apostolilor 8, 4.5; 22, 21.] ST xiii.2

În felul acesta, toate precizările profeției privind pe Israel s-au împlinit în mod izbitor. Începutul celor 70 de săptămâni s-a stabilit fără îndoială în anul 457 î. Hr., iar încheierea lor în anul 34 d. Hr. De la această dată, nu mai avem nici o dificultate să găsim încheierea celor 2300 de zile. Cele 70 de săptămâni — 490 de zile — fiind tăiate din cele 2300, mai rămâneau încă 1810 zile. Deci, după terminarea celor 490 de zile, trebuia să se mai împlinească încă 1810 zile. Astfel că, începând cu anul 34 d. Hr., cei 1810 ani se continuau până în anul 1844. Prin urmare, cele 2300 de zile-ani din Daniel 8, 14 se încheiau în anul 1844. Și atunci, la încheierea acestei lungi perioade profetice, după mărturia îngerului lui Dumnezeu, “sanctuarul va fi curățit”. În felul acesta, timpul pentru curățirea sanctuarului — care era aproape în mod general prevăzută la a doua venire — a fost stabilit cu precizie. ST xiii.3

Miller și tovarășii lui au crezut la început că cele 2300 de zile se vor încheia în primăvara anului 1844, cu toate că profeția arăta către toamna acelui an. Înțelegerea greșită a acestui punct a adus dezamăgirea și încurcătura acelora care stabiliseră o dată mai devreme pentru venirea Domnului. Dar lucrul acesta n-a afectat puterea argumentului care arăta că cele 2300 de zile se încheiau în anul 1844, și că evenimentul cel mare reprezentat prin curățirea sanctuarului trebuia să aibă loc atunci. ST xiv.1

Când a început să studieze Scripturile, așa cum o făcuse, pentru a dovedi că ele erau o descoperire de la Dumnezeu, la început, Miller nu se așteptase câtuși de puțin să ajungă la concluzia la care ajunsese acum. Dar dovada Scripturii era prea clară și prea convingătoare pentru a nu fi luată în seamă. ST xiv.2

Consacrase deja doi ani studiului Bibliei, când, în anul 1818, a ajuns la convingerea solemnă că în aproximativ 25 de ani Hristos urma să Se arate pentru mântuirea poporului Său. — Tragedia veacurilor, 324-329. ST xiv.3