Scrieri timpurii

Lui Ellen Harmon i se dă o viziune

Experiența acestui grup de credincioși și lucrarea pe care urma ca ei să o facă au descoperit-o zugrăvită în ultimele versete din Apocalipsa, capitolul 10. Speranțele advente urmau să reînvie. Dumnezeu îi condusese. El încă îi conducea. În mijlocul lor era o tânără, pe nume Ellen Harmon, care, în decembrie 1844, la numai două luni după Dezamăgire, a primit o revelație profetică de la Dumnezeu. În această viziune, Domnul îi înfățișa călătoria poporului advent către Noul Ierusalim. Cu toate că această viziune nu explica motivul dezamăgirii, explicație care putea și chiar a venit din studierea Bibliei, le oferea totuși asigurarea că Dumnezeu îi conducea și voia să continue să-i călăuzească în drumul lor către cetatea cerească. ST xvi.1

La începutul cărării simbolice, descoperite tinerei Ellen era o lumină strălucitoare, identificată de către înger ca fiind “strigătul de la miezul nopții”, o expresie legată de predicarea zeloasă din vara și toamna lui 1844 a celei de-a doua veniri iminente. În această viziune, ea L-a văzut pe Hristos conducând poporul către cetatea lui Dumnezeu. Conversația lor a indicat că această călătorie avea să fie mai lungă decât anticipaseră ei. Unii L-au pierdut din vedere pe Isus și au căzut de pe cărare, dar cei care și-au ținut ochii ațintiți asupra Lui și asupra cetății au ajuns în siguranță la destinație. Acestea sunt lucrurile pe care le găsim prezentate în “Prima mea viziune”, la paginile 13-17. ST xvi.2