Divina vindecare

Lucrând pentru cei necumpătați

“Izbăvește-i pe cei care sunt duși la moarte și ai grijă ca cei care sunt gata să fie uciși să scape”.

Orice reformă reală își are locul în lucrarea Evangheliei și este îndreptată către înălțarea sufletului la o viață nouă, nobilă. În special reforma în cumpătare cere sprijinul lucrătorilor creștini. Ei ar trebui să atragă atenția asupra acestei lucrări și să facă din ea o activitate viabilă. Ei ar trebui să prezinte pretutindeni oamenilor principiile adevăratei cumpătări și să cheme semnatari ai angajamentului de cumpătare. Ar trebui să se facă un efort serios pentru aceia care se află în robia obiceiurilor rele. DV 171.1

Pretutindeni, există de făcut o lucrare pentru aceia care au căzut din pricina necumpătării. În mijlocul bisericilor, a instituțiilor religioase și a căminelor celor care mărturisesc că sunt creștini, mulți tineri aleg calea către distrugere. Prin obiceiuri necumpătate, ei aduc asupra lor boala, iar prin lăcomia de a obține bani pentru îngăduințe păcătoase, ei ajung la practici necinstite. Sănătatea și caracterul sunt ruinate. Străine de Dumnezeu, lepădate de societate, aceste biete suflete simt că sunt fără nădejde atât pentru viața aceasta, cât și pentru cea viitoare. Inimile părinților sunt frânte. Oamenii vorbesc despre acești greșiți ca fiind lipsiți de speranță. Însă Dumnezeu nu-i privește în același fel. El înțelege toate împrejurările care au făcut din ei ceea ce sunt și privește asupra lor cu milă. Aceasta este o clasă de persoane care au nevoie de ajutor. Să nu le dai niciodată ocazia să spună: “Nici unui om nu-i pasă de sufletul meu”. DV 171.2

Printre victimele necumpătării, se numără oameni de orice condiție și profesie. Oameni având o poziție înaltă, cu talente remarcabile și mari realizări, au cedat îngăduinței poftei până când au devenit incapabili să mai reziste ispitei. Unii dintre ei, care au avut odată avere, au rămas fără un cămin, fără prieteni, în suferință, mizerie, boală și degradare. Ei și-au pierdut stăpânirea de sine. Dacă nu li se întinde o mână de ajutor, ei se vor scufunda din ce în ce mai mult. În cazul acestora, cedarea în fața plăcerilor nu este numai un păcat moral, ci și o boală fizică. DV 172.1

Adesea, când îi ajutăm pe cei necumpătați, trebuie, așa cum a făcut de atâtea ori Hristos, să acordăm mai întâi atenție stării lor fizice. Ei au nevoie de hrană și băutură absolut nestimulative, de îmbrăcăminte curată, de posibilitatea de a-și păstra curățenia fizică. Ei au nevoie să fie înconjurați de o atmosferă a unei influențe creștine înălțătoare și de ajutor. În fiecare oraș ar trebui să existe un loc în care cei ce sunt robi ai obiceiului rău să poată primi ajutor, pentru a rupe lanțurile care îi țin legați. Băutura tare este privită de unii ca fiind singura alinare în necaz; dar lucrurile nu ar sta astfel dacă, în loc să joace rolul preotului și al levitului, creștinii ar urma exemplul bunului samaritean. DV 172.2

Când avem de-a face cu victimele necumpătării, trebuie să ne amintim că nu lucrăm cu oameni sănătoși, ci cu unii care, pe moment, se află sub puterea unui demon. Fiți îngăduitori și răbdători. Nu vă gândiți la înfățișarea urâtă, respingătoare, ci la viața prețioasă pentru răscumpărarea căreia a murit Hristos. Când bețivul ajunge să-și dea seama de degradarea la care a ajuns, fă tot ce-ți stă în putere să-i arăți că-i ești prieten. Nu rosti nici un cuvânt de admonestare. Nici un gest și nici o privire să nu exprime reproșul sau dezaprobarea. Este foarte probabil ca bietul suflet să se blesteme singur. Ajută-l să se ridice. Spune-i cuvinte care îi vor încuraja credința. Caută să întărești fiecare trăsătură bună a caracterului său. Învață-l cum să se înalțe. Arată-i că poate trăi în așa fel, încât să câștige respectul semenilor săi. Ajută-l să vadă valoarea talentelor pe care i le-a dat Dumnezeu, dar pe care el a neglijat să le cultive. DV 172.3

Deși voința i-a fost slăbită și stricată, există nădejde pentru el în Hristos. El va trezi în inimă porniri mai înalte și dorințe mai sfinte. Încurajează-l să se prindă de nădejdea pusă înaintea lui în Evanghelie. Deschide Biblia înaintea celui ispitit care se luptă și citește-i iarăși și iarăși făgăduințele lui Dumnezeu. Aceste făgăduințe vor fi pentru el asemenea frunzelor din pomul vieții. Continuă-ți eforturile cu răbdare, până când se va prinde cu o mână tremurătoare și cu bucurie recunoscătoare de nădejdea răscumpărării prin Hristos. DV 173.1

Trebuie să te ții cu putere de cei pe care încerci să-i ajuți, căci altfel nu vei avea niciodată biruință. Ei vor fi ispitiți tot timpul să facă rău. Din nou și din nou, ei vor fi aproape învinși de dorința puternică de a bea ceva tare; din nou și din nou, ei pot cădea; dar să nu-ți încetezi lucrarea din pricina aceasta. DV 173.2

Ei s-au hotărât să facă un efort pentru a trăi pentru Hristos; dar puterea voinței lor este slăbită și trebuie să fie păziți cu multă grijă de aceia care veghează asupra sufletelor, ca unii care trebuie să dea socoteală. Ei și-au pierdut bărbăția și trebuie să și-o recâștige. Mulți trebuie să se lupte cu înclinații ereditare puternice către rău. Pofte anormale, impulsuri senzuale, iată ce moștenire au avut la naștere. Trebuie păziți cu grijă împotriva acestora. Binele și răul se luptă pentru stăpânire și înăuntru, și afară. Cei care n-au trecut prin asemenea experiențe niciodată nu pot cunoaște ce putere aproape covârșitoare are pofta sau cu ce violență se desfășoară conflictul dintre obiceiurile îngăduinței de sine și hotărârea de a fi cumpătat în toate lucrurile. Bătălia trebuie dată din nou și din nou. DV 173.3

Mulți care sunt atrași de Hristos nu vor avea curajul moral de a continua războiul împotriva apetitului și patimii. Dar lucrătorul nu trebuie să se descurajeze din această pricină. Numai cei salvați din cele mai mari adâncimi apostaziază? DV 173.4

Amintește-ți că nu lucrezi singur. Îngeri slujitori se unesc în serviciul acesta cu fiecare fiică sau fiu credincios al lui Dumnezeu. Și Hristos este Cel care aduce refacerea. Însuși marele Medic stă alături de lucrătorii Săi credincioși, spunând sufletului care se pocăiește: “Copile, păcatele îți sunt iertate.” (Marcu 2, 5.) DV 174.1

Mulți sunt acei paria care se vor prinde de nădejdea pusă înaintea lor în Evanghelie și vor intra în Împărăția cerurilor, câtă vreme alții, care au fost binecuvântați cu mari ocazii și mare lumină — pe care nu le-au folosit — vor fi lăsați în întunericul de afară. DV 174.2

Victimele obiceiurilor rele trebuie să fie conștientizate să depună un efort pentru ei înșiși. Alții se pot strădui cu cea mai adâncă seriozitate să-i ridice, harul lui Dumnezeu poate fi oferit fără plată, Domnul Hristos poate stărui fierbinte și îngerii Săi pot sluji; dar totul va fi în van dacă nu se ridică ei înșiși să ducă bătălia pentru sufletul lor. DV 174.3

Ultimele cuvinte ale lui David către Solomon, pe atunci un tânăr care avea să primească în curând coroana lui Israel, au fost: “Întărește-te și fii om.” (1 Împărați 2,2.) Fiecărui copil al umanității, candidat la coroana nemuririi, i se spun aceste cuvinte ale inspirației: “Întărește-te și fii om.” DV 174.4

Cei care cedează înaintea plăcerilor trebuie să fie călăuziți pentru a vedea și simți că este nevoie de o mare reformă pe tărâm moral, dacă vor să fie oameni. Dumnezeu îi cheamă să se ridice și, în tăria lui Hristos, să-și recâștige bărbăția care le-a fost dată de Dumnezeu, dar care a fost sacrificată prin îngăduințe păcătoase. DV 174.5

Simțind puterea îngrozitoare a ispitei, pornirea dorinței care duce la îngăduință, mulți oameni strigă cu disperare: “Nu pot să mă împotrivesc răului”. Spune-le că pot, că trebuie să i se împotrivească. Este posibil să fi fost biruit din nou și din nou, dar nu este neapărată nevoie să fie mereu așa. Ei sunt slabi în ce privește puterea morală, sub stăpânirea obiceiurilor dobândite printr-o viață de păcat. Făgăduințele și hotărârile pe care le iau sunt ca niște funii de nisip. Amintirea promisiunilor și angajamentelor încălcate le slăbește încrederea în propria lor sinceritate și îi face să simtă că Dumnezeu nu-i poate primi și nici nu se poate folosi de eforturile lor. Dar nu trebuie să se lase cuprinși de disperare. DV 174.6

Cei care-și pun încrederea în Hristos nu vor fi robiți nici unui obicei sau tendință, ereditară sau cultivată. În loc să fie prizonierii naturii inferioare, ei trebuie să fie stăpâni peste orice poftă și pasiune. Dumnezeu nu ne-a lăsat să ne luptăm împotriva răului prin propria noastră tărie limitată. Oricare ar fi tendințele noastre către rău, moștenite sau cultivate, le putem birui prin puterea pe care El este gata să ne-o ofere. DV 175.1