Divina vindecare

Mântuiți prin speranță

“Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiți.” (Romani 8, 24.) Cei căzuți trebuie aduși acolo unde pot simți că nu este prea târziu să devină bărbați integri. Hristos l-a onorat pe om prin încrederea Sa, aducându-l astfel în postura de a-L cinsti la rândul său. El i-a tratat cu respect chiar și pe aceia care căzuseră pe treptele cele mai de jos. Pentru Hristos, a fi în contact neîncetat cu vrăjmășia, stricăciunea și necurăția însemna o durere continuă; însă El n-a rostit niciodată vreo expresie prin care să arate că sensibilitatea Sa suferise un șoc sau că gustul Său rafinat fusese ofensat. Oricare ar fi fost obiceiurile rele, prejudecățile adânci sau pasiunile care stăpâneau ființele umane, El i-a întâmpinat pe toți cu o blândețe plină de milă. Când vom fi părtași ai Duhului Său, îi vom privi pe toți oamenii ca pe frați, având aceleași ispite și încercări, căzând adesea și luptându-se să se ridice din nou, războindu-se cu descurajările și dificultățile, însetând după compasiune și ajutor. DV 165.1

Așa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuși lui Dumnezeu. Să nu ne mai judecăm dar unii pe alții. Ci mai bine judecați să nu faceți nimic, care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire. (Romani 14, 12.13.)

Atunci îi vom întâmpina într-un asemenea mod, încât să nu-i descurajăm sau să-i scârbim, ci să trezim speranța în inimile lor. Când ei sunt astfel încurajați, vor putea spune cu încredere: “Nu te bucura de mine, vrăjmașă, căci chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăși, chiar dacă stau în întuneric, totuși Domnul este Lumina mea!” “El îmi va apăra pricina și-mi va face dreptate; El mă va scoate la lumină, și voi privi dreptatea Lui.” (Mica 7, 8.9.) DV 165.2

“Dumnezeu privește pe toți locuitorii pământului.
El le întocmește inima la toți.” (Psalmii 33, 14.15.) DV 166.1

Domnul Hristos ne îndeamnă, când ne ocupăm de cei ispitiți și greșiți, să luăm seama “să nu fii ispitit și tu.” (Galateni 6, 1.) Pătrunși de sentimentul propriilor noastre slăbiciuni, vom avea compasiune pentru slăbiciunile altora. DV 166.2

“Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai, pe care să nu-l fi primit?” (1 Corinteni 4, 7.) “Unul singur este Învățătorul vostru ... și voi toți sunteți frați.” (Matei 23, 8.) “Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Sau pentru ce disprețuiești tu pe fratele tău?” (Romani 14, 10.) “Să nu ne mai judecăm dar unii pe alții. Ci mai bine judecați să nu faceți nimic care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.” (Romani 14, 13.) DV 166.3

Întotdeauna este umilitor să ți se arate greșelile. Nimeni nu trebuie să amărască experiența cuiva și mai mult prin admonestări inutile. Nimeni nu a fost recâștigat vreodată prin certare; dar mulți au fost respinși în felul acesta și au fost conduși să-și oțelească inimile împotriva unei convingeri proprii. Un duh blând, o purtare gingașă, care să te câștige, îi pot salva pe cei greșiți și pot acoperi o mulțime de păcate. DV 166.4

Apostolul Pavel a găsit necesar să condamne răul, dar cu câtă grijă a căutat să arate că era un prieten al celor greșiți! Cu câtă neliniște le-a explicat motivul purtării sale! I-a făcut să înțeleagă faptul că, provocându-le lor durere, și-ar fi provocat durere lui însuși. El și-a arătat încrederea și simpatia față de aceia care se luptau să iasă biruitori. DV 166.5

“V-am scris cu multă mâhnire și strângere de inimă”, a spus el, “cu ochii scăldați în lacrimi, nu ca să vă întristați, ci ca să vedeți dragostea nespus de mare pe care o am față de voi.” (2 Corinteni 2, 4.) “Măcar că v-am întristat prin epistola mea, nu-mi pare rău, ... acum mă bucur, nu pentru că ați fost întristați, ci pentru că întristarea voastră v-a adus la pocăință.... Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu, ce frământare a trezit în voi! Și ce cuvinte de dezvinovățire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorință aprinsă! Ce râvnă! Ce pedeapsă! În toate voi ați arătat că sunteți curați în privința aceasta.... De aceea am fost mângâiați.” (2 Corinteni 7, 8-13.) DV 166.6

“Mă bucur că mă pot încrede în voi în toate privințele.” (2 Corinteni 7, 16.) “Mulțumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte, pe care o păstrez față de voi. În toate rugăciunile mele, mă rog pentru voi toți, cu bucurie, pentru partea pe care o luați la Evanghelie, din cea dintâi zi până acum. Sunt încredințat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos. Este drept să gândesc astfel despre voi toți, fiindcă vă port în inima mea.” (Filipeni 1, 3-5; 1, 6.7.) “De aceea, prea iubiții și mult doriții mei frați, bucuria și cununa mea, rămâneți astfel tari în Domnul, prea iubiților!” (Filipeni 4, 1.) “Acum, da, trăim, fiindcă voi stați tari în Domnul.” (1 Tesaloniceni 3, 8.) DV 167.1

Pavel le-a scris acestor frați, exprimându-se: “sfinți în Hristos Isus”; dar el nu le scria celor care aveau un caracter desăvârșit. El le-a scris unor bărbați și femei care luptau împotriva ispitei și care se aflau în primejdia de a cădea. El le-a îndreptat atenția către Dumnezeul păcii, care a adus înapoi dintre cei morți pe Domnul nostru Isus, Marele Păstor al oilor. El i-a asigurat că, “prin sângele legământului veșnic”, El vă va face “desăvârșiți în orice lucru bun, ca să faceți voia Lui, și să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Hristos.” (Evrei 13, 20.21.) DV 167.2

Când cineva care este vinovat își dă seama de greșeala sa, fiți atenți să nu-i distrugeți respectul față de sine însuși. Nu-l descurajați prin indiferență sau neîncredere. Nu spune: “Înainte să-i acord încrederea mea, am să aștept să văd dacă o să reziste.” Adesea, tocmai această neîncredere îl face pe cel ispitit să se poticnească. DV 167.3

Ar trebui să ne străduim să înțelegem slăbiciunea altora. Nu prea știm care sunt încercările inimii celor care au fost legați în lanțurile întunericului și cărora le lipsește hotărârea și puterea morală. Cea mai vrednică de milă este starea în care se află cel care suferă sub povara remușcărilor; acesta este ca unul paralizat, care se clatină și cade în țărână. El nu poate vedea nimic clar. Mintea îi este întunecată, nu știe ce pași să facă. Multe suflete nefericite sunt rău înțelese, disprețuite, nenorocite și agonizante — oi pierdute, rătăcitoare. Ele nu-L pot găsi pe Dumnezeu, și cu toate acestea au o mare dorință de a avea pace și iertare. DV 168.1

O, să nu spuneți nici un cuvânt care să provoace o durere mai adâncă! Sufletului obosit de o viață de păcat, dar care nu știe unde poate afla ușurare, prezentați-i-L pe Mântuitorul cel plin de compasiune. Luați-l de mână, ridicați-l, spuneți-i cuvinte de încurajare și de speranță. Ajutați-l să prindă mâna Mântuitorului. DV 168.2

Ne descurajăm prea repede pentru sufletele care nu răspund de îndată la eforturile noastre. N-ar trebui să încetăm niciodată să lucrăm pentru un suflet câtă vreme există o licărire de nădejde. Pentru Răscumpărătorul nostru, care S-a jertfit pe Sine, aceste suflete sunt prea prețioase ca să fie lăsate cu ușurință în puterea ispititorului. DV 168.3

Trebuie să ne punem în locul celor ispitiți. Luați în calcul puterea eredității, influența prieteniilor și mediului rău în care au trăit, puterea obiceiurilor greșite. Să ne mai minunăm că, sub imperiul acestor influențe, mulți se strică? Să ne mai întrebăm de ce răspund atât de încet la eforturile depuse pentru ridicarea lor? DV 168.4

Adesea, când sunt câștigați pentru Evanghelie, aceia care păreau neciopliți și nepromițători se vor afla printre cei mai loiali susținători și apărători. Ei nu sunt corupți cu totul. Dincolo de aparențele exterioare nepromițătoare, există porniri bune la care s-ar putea ajunge. Fără o mână de ajutor, mulți nu s-ar redresa niciodată, însă ei pot fi ridicați printr-un efort răbdător, stăruitor. Asemenea persoane au nevoie de cuvinte pline de blândețe, de atenție acordată cu bunătate și de un ajutor real. Ei au nevoie de acel sfat care nu va stinge slaba licărire de curaj în suflet. Lucrătorii care vin în contact cu ei să țină seama de aceasta. DV 168.5

Vor fi găsiți unii oameni ale căror minți au fost degradate o perioadă de timp atât de mare, încât ei nu vor mai deveni niciodată în această viață ceea ce ar fi putut fi în împrejurări mai favorabile. Dar razele strălucitoare ale Soarelui neprihănirii pot lumina în suflet. Este privilegiul lor acela de a avea o viață care se măsoară cu viața lui Dumnezeu. Sădiți în mințile lor gânduri înălțătoare, care înnobilează spiritul. Faceți ca viața voastră să le arate clar care este diferența între viciu și puritate, întuneric și lumină. Faceți ca în exemplul vostru să citească ce înseamnă să fii creștin. Hristos îi poate ridica și pe cei mai păcătoși și poate pune, acolo unde vor fi recunoscuți ca fiind copii ai lui Dumnezeu, moștenitori împreună cu Hristos ai unei moșteniri nemuritoare. DV 169.1

Prin miracolul harului divin, mulți pot fi pregătiți să ducă vieți folositoare. Disprețuiți și părăsiți, ei au ajuns teribil de descurajați; ei pot părea neclintiți și puternici. Dar sub lucrarea Duhului Sfânt, stupiditatea care face ca înălțarea lor să pară atât de lipsită de nădejde va dispărea. Mintea leneșă, încețoșată, se va trezi. Robul păcatului va fi eliberat. Viciul va dispărea, iar neștiința va fi depășită. Prin credința care lucrează prin iubire, inima va fi curățită și mintea luminată. DV 169.2