Divina vindecare

Pe Tine te voi lăuda fără încetare

După ce femeia din Capernaum fusese vindecată prin atingerea credinței, Isus a vrut ca ea să recunoască binecuvântarea pe care o primise. Darurile pe care le oferă Evanghelia nu trebuie să fie însușite prin furt și nici nu trebuie să ne bucurăm de ele în taină. DV 100.1

“‘Voi Îmi sunteți martori’, zice Domnul,
‘Că Eu sunt Dumnezeu.’” (Isaia 43, 12.) DV 100.2

Mărturisirea noastră despre credincioșia Sa este mijlocul ales de Cer pentru dezvăluirea lui Hristos lumii. Noi trebuie să recunoaștem harul Său așa cum este făcut cunoscut prin oamenii sfinți din vechime; însă lucrul care va fi cel mai eficient este mărturia venită din propria noastră experiență. Suntem martori ai lui Dumnezeu în măsura în care descoperim în noi înșine lucrarea unei puteri de sorginte divină. Fiecare individ are o viață deosebită de a tuturor celorlalți și o experiență care diferă în mod radical de a lor. Dumnezeu dorește ca lauda noastră să se înalțe către El, purtând amprenta specifică a personalității noastre. Aceste prețioase recunoașteri spre lauda slavei harului Său, când sunt sprijinite de o viață asemănătoare cu a lui Hristos, au o putere irezistibilă, care lucrează pentru salvarea de suflete. DV 100.3

Este spre propriul nostru câștig să păstrăm în memorie amintirea nealterată a fiecărui dar al lui Dumnezeu. Prin acest mijloc, credința este întărită să ceară și să primească mai mult și mai mult. Există încurajare mai mare pentru noi în cea mai măruntă dintre binecuvântările pe care le primim noi înșine de la Dumnezeu decât în toate relatările pe care le putem citi despre credința și experiența altora. Sufletul care răspunde harului lui Dumnezeu va fi ca o grădină udată. Sănătatea îi va înflori cu repeziciune; lumina lui va răsări în întuneric, iar slava Domnului se va vedea asupra lui. DV 100.4

“Cum voi răsplăti Domnului
Toate binefacerile Lui față de mine?
Voi înălța paharul izbăvirilor
Și voi chema Numele Domnului.
Îmi voi împlini juruințele făcute Domnului
În fața întregului Său popor.” (Psalmii 116, 12-14.) DV 101.1

“Voi cânta Domnului cât voi trăi,
Voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi.
Fie plăcute Lui cuvintele mele!
Mă bucur de Domnul.” (Psalmii 104, 33.34.) DV 101.2

“Cine va putea spune isprăvile mărețe ale Domnului?
Cine va putea vesti lauda Lui?” (Psalmii 106, 2.) DV 101.3

“Lăudați pe Domnul, chemați Numele Lui!
Faceți cunoscut printre popoare isprăvile Lui!
Cântați, cântați în cinstea Lui.” (Psalmii 105, 1.2.) DV 101.4

“Vorbiți despre toate minunile Lui!
Făliți-vă cu Numele Lui cel sfânt!
Să se bucure inima celor ce caută pe Domnul!” (Psalmii 105, 2.3.) DV 101.5

“Fiindcă bunătatea Ta prețuiește mai mult decât viața,
De aceea buzele mele cântă laudele Tale ...
Mi se satură sufletul ca de niște bucate grase
Și miezoase și gura mea Te laudă cu strigăte de bucurie pe buze,
Când mi-aduc aminte de Tine în așternutul meu
Și când mă gândesc la Tine în timpul priveghiurilor nopții.
Căci Tu ești ajutorul meu,
Și sunt plin de veselie la umbra aripilor Tale.” (Psalmii 63, 3-7.) DV 101.6

“Mă încred în Dumnezeu și nu mă tem de nimic:
Ce pot să-mi facă niște oameni?
Dumnezeule, trebuie să împlinesc juruințele pe care ți le-am făcut;
Îți voi aduce jertfe de mulțumire.
Căci mi-ai izbăvit sufletul de la moarte,
Mi-ai ferit picioarele de cădere,
Ca să umblu înaintea lui Dumnezeu, în lumina celor vii.” (Psalmii 56, 11-13.) DV 101.7

“Sfântul lui Israel!
Când Te voi lăuda, voi fi cu bucuria pe buze,
Cu bucuria în sufletul pe care mi l-ai izbăvit;
Și limba mea va vesti zi de zi dreptatea Ta....” (Psalmii 71, 22-24.5.6.) DV 101.8

“Căci Tu ești nădejdea mea, Doamne, Dumnezeule!
În Tine mă încred din tinerețea mea....
Pe Tine Te laud fără încetare. Din neam în neam Îți voi pomeni Numele:
De aceea în veci de veci Te vor lăuda popoarele.” (Psalmii 45, 17.) DV 102.1