Divina vindecare

Mântuit pentru a sluji

“Du-te și arată ce lucruri mari a făcut Dumnezeu pentru tine.”

E dimineață pe marea Galileii. Isus și ucenicii Săi au ajuns la țărm după o noapte furtunoasă petrecută pe apă și lumina soarelui abia răsărit atinge marea și uscatul, aducând parcă o binecuvântare a păcii. Când pășesc însă pe țărm, sunt întâmpinați de o priveliște mult mai grozavă decât marea frământată de vijelie. Dintr-un loc ascuns, dintre morminte, doi oameni ieșiți din minți se aruncă asupra lor, parcă pentru a-i rupe în bucăți. De acești oameni atârnă resturi din lanțurile pe care le-au rupt când au scăpat din locul în care fuseseră legați. Carnea le este sfâșiată și sângerândă și ochii lor aruncă priviri pline de ură prin părul lung și încâlcit — pare că din ei a fost ștearsă orice asemănare cu ființele omenești. Arătau mai degrabă ca niște fiare sălbatice decât ca oamenii. DV 95.1

Ucenicii și tovarășii lor o iau la fugă, îngroziți; dar numaidecât observă că Isus nu este cu ei și se întorc să-L caute. El stă acolo unde L-au lăsat. El, care a liniștit furtuna, care l-a înfruntat mai înainte pe Satana și l-a biruit, nu fuge dinaintea acestor demoni. Când cei doi oameni se apropie de El, scrâșnind din dinți și făcând spume la gură, Isus ridică acea mână care a făcut semn valurilor să se calmeze, iar oamenii nu pot să se apropie mai mult. Ei stau doar înaintea Lui, turbând, dar neputincioși. DV 95.2

El poruncește cu autoritate spiritelor necurate să iasă din ei. Bieții oameni își dau seama că au în apropierea lor pe Unul care îi poate salva de demonii care îi torturează. Cad la picioarele Mântuitorului pentru a implora îndurare; însă, când își deschid buzele, demonii vorbesc prin ei, strigând: “Ce avem noi cu Tine, Isuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici să ne chinuiești înainte de vreme?” (Matei 8, 29.) DV 96.1

Duhurile rele sunt forțate să elibereze victimele și o schimbare minunată se petrece cu cei demonizați. Lumina strălucește în mințile lor. Ochii lor reflectă conștiența de sine. Înfățișarea lor, deformată atât de mult timp după chipul lui Satana, devine dintr-o dată blândă, mâinile lor mânjite de sânge se liniștesc și oamenii își înalță vocile în laudă la adresa lui Dumnezeu. DV 97.1

Între timp, demonii, aruncați afară din sălașurile trupurilor omenești, au intrat în porci și i-au împins către nimicire. Păzitorii porcilor pleacă în grabă pentru a spune ce s-a întâmplat și tot poporul de acolo se adună pentru a-L întâlni pe Isus. Cei doi demonizați fuseseră teroarea acelui ținut. Acum, acești oameni sunt îmbrăcați și cu mintea întreagă, șezând la picioarele lui Isus, ascultând cuvintele Sale și slăvind Numele Celui care îi vindecase. Însă cei care privesc această scenă minunată nu se bucură. Pierderea porcilor li se pare mai importantă decât izbăvirea acestor ostateci ai lui Satana. Îngroziți, ei se strâng cu toții în jurul lui Isus, implorându-L să plece de la ei, iar El acceptă, îmbarcându-Se imediat pentru a ajunge pe celălalt mal. DV 97.2

“Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului.” (Romani 1, 16.)

Sentimentul pe care-l încearcă demonizații eliberați este însă cu totul diferit. Ei doresc tovărășia Izbăvitorului lor. În prezența Sa, ei nu se mai simt amenințați de demonii care le-au torturat viețile și le-au irosit bărbăția. Când Isus este pe punctul de a intra în barcă, ei se țin după El, îngenunchează la picioarele Sale și Îl roagă umili să-i lase să rămână lângă El, unde puteau asculta cuvintele Sale. Însă Isus îi îndeamnă să meargă acasă și să spună ce lucruri mari a făcut Domnul pentru ei. DV 98.1

Iată o lucrare pe care o au de făcut — să meargă într-un cămin păgân și să spună despre binecuvântările pe care le-au primit de la Isus. Le este greu să fie despărțiți de Mântuitorul lor. Mari dificultăți îi vor împovăra când se vor alătura consătenilor lor păgâni. Iar îndelunga lor izolare de societate se pare că i-a descalificat pentru această lucrare. Însă, de îndată ce El le arată care este sarcina lor, ei sunt gata să se supună. DV 98.2

Ei nu numai că au spus despre Isus familiilor lor și vecinilor, dar au bătut cu piciorul întregul Decapole, vestind pretutindeni puterea Sa de a mântui și descriind cum au fost eliberați de demoni. DV 98.3

Deși oamenii din Gherghesa nu-L primiseră pe Isus, El nu i-a lăsat în întunericul ales de ei. Când L-au rugat să plece de la ei, nu auziseră cuvintele Sale. Erau în necunoștință de ceea ce respingeau. De aceea, El a trimis lumina către ei, prin aceia pe care nu ar fi refuzat să-i asculte. DV 98.4

Provocând nimicirea porcilor, Satana avea în plan să-i îndepărteze pe oameni de Mântuitorul și să împiedice predicarea Evangheliei în acea regiune. Însă, chiar această întâmplare a ridicat întregul ținut în picioare, așa cum nimic altceva n-ar fi reușit s-o facă, și le-a atras atenția asupra lui Hristos. Deși Hristos plecase, oamenii pe care îi vindecase rămăseseră ca martori ai puterii Lui. Cei care fuseseră unelte ale prințului întunericului au devenit canale de lumină, mesageri ai Fiului lui Dumnezeu. Când Isus S-a reîntors în Decapole, oamenii s-au adunat în număr mare în jurul Său și, timp de trei zile, mii de persoane din toate ținuturile învecinate au auzit solia mântuirii. DV 98.5

Cei doi foști demonizați au fost primii misionari pe care i-a trimis Hristos să predice Evanghelia în ținutul Decapole. Acești oameni ascultaseră cuvintele Sale numai un scurt timp. Urechile lor nu mai auziseră vreodată vreo predică de pe buzele Sale. Ei nu puteau instrui poporul așa cum puteau s-o facă ucenicii, care fuseseră zilnic cu Hristos. Dar erau în stare să spună ceea ce știau; ceea ce văzuseră, auziseră și simțiseră ei înșiși cu privire la puterea Mântuitorului. Acesta este un lucru pe care îl poate face orice persoană a cărei inimă a fost atinsă de harul lui Dumnezeu. Acesta este tipul de martor pe care îl cheamă Domnul nostru și din lipsa căruia lumea piere. DV 99.1

Evanghelia trebuie să fie prezentată nu ca o teorie lipsită de viață, ci ca o forță vie, capabilă să schimbe viața. Dumnezeu dorește ca slujitorii Săi să dea mărturie despre faptul că, prin harul Său, oamenii pot avea un caracter asemenea lui Hristos și se pot bucura în siguranța marii Sale iubiri. El vrea ca noi să dăm mărturie despre faptul că nu va putea fi satisfăcut până când toți cei ce vor accepta mântuirea nu sunt refăcuți și repuși în privilegiile lor sfinte ca fii și fiice ale Sale. DV 99.2

El îi acceptă cu bucurie chiar și pe aceia ale căror căi au fost jignitoare în cel mai înalt grad înaintea Sa. Când ei se căiesc, El le dă Spiritul Său divin și îi trimite în tabăra celor neloiali Lui, pentru a vesti îndurarea Sa. Suflete care au fost degradate până la starea de instrumente ale lui Satana sunt totuși, prin puterea lui Hristos, transformate în mesageri ai dreptății și sunt trimise pentru a spune ce lucruri mari a făcut Domnul pentru ele și cum a avut milă față de ele. DV 99.3