Divina vindecare

“El va aduna mieii cu brațul Său”

În timp ce Isus Își face lucrarea pe străzile cetăților, mamele își croiesc drum prin mulțime, purtând în brațe pe micuții lor bolnavi și pe moarte, căutând să ajungă atât de aproape, încât să poată fi văzute de El. DV 38.1

Priviți aceste mame palide, ostenite, aproape deznădăjduite, și cu toate acestea hotărâte și perseverente. Purtând povara suferinței lor, ele Îl caută pe Mântuitorul. Pentru că sunt împinse înapoi de valurile de oameni, Hristos Își face drum către acestea, pas cu pas, până când Se află în imediata lor vecinătate. Speranța le umple inimile. Lacrimile lor de bucurie se revarsă când El le observă și privesc în ochii care exprimă atâta milă și iubire. DV 38.2

Luând deoparte pe una din femeile din acel grup, Mântuitorul îi încurajează încrederea, zicând: “Ce să fac pentru tine?” Ea Îi spune, printre suspine, marea ei dorință: “Stăpâne, dacă vrei, vindecă-mi copilul”. Hristos îl ia pe micuț din brațele ei, iar boala îl părăsește la atingerea Sa. Paloarea morții a dispărut; curentul dătător de viață îi curge prin vene; mușchii primesc tărie. Mamei îi sunt adresate cuvinte de mângâiere și pace. Și apoi I se prezintă un alt caz, la fel de urgent. Din nou Hristos Își pune la lucru puterea dătătoare de viață și toți Îi dau laudă și cinste Celui care face aceste lucruri minunate. DV 38.3

Stăruim mult asupra măreției vieții lui Hristos. Vorbim despre lucrurile minunate pe care le-a înfăptuit, despre minunile pe care le-a făcut. Însă atenția pe care a acordat-o El lucrurilor considerate minore este încă o dovadă, și mai mare, a măreției Sale. DV 39.1

Printre evrei, era un obicei ca să fie aduși copiii la vreun rabin, pentru ca acesta să-și poată pune mâinile asupra lor, în semn de binecuvântare; însă ucenicii considerau lucrarea Mântuitorului prea importantă pentru a fi întreruptă în felul acesta. Când mamele au venit cu dorința ca El să-i binecuvânteze pe micuții lor, ucenicii le-au privit cu dezaprobare. Ei credeau că acești copii erau prea mici pentru a putea beneficia de o audiență la Isus și au tras concluzia că El ar fi nemulțumit la vederea lor. Însă Mântuitorul a înțeles grija și povara mamelor, care căutau să-și educe copiii după Cuvântul lui Dumnezeu. El le auzise rugăciunile. El Însuși le atrăsese în prezența Sa. DV 40.1

O mamă își luase copilul și plecase de acasă pentru a-L găsi pe Isus. Pe drum, i-a spus unei vecine unde voia să meargă, iar vecina a vrut ca Isus să-i binecuvânteze copiii. În acest fel, mai multe mame au venit aici împreună cu micuții lor. Unii dintre copii trecuseră dincolo de anii de pruncie, la copilărie și tinerețe. Când mamele și-au făcut cunoscută dorința, Isus a ascultat cu simpatie cererea timidă și udată de lacrimi. Însă El a așteptat să vadă cum aveau să le trateze ucenicii. Când i-a văzut pe ucenici mustrându-le pe mame și îndepărtându-le, crezând că Îi fac o favoare, le-a arătat greșeala lor, zicând: “Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți; căci Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei.” (Marcu 10, 14.) I-a luat pe copii în brațe, și-a pus mâinile asupra lor și le-a dat binecuvântările pentru care veniseră. DV 41.1

Mamele au fost mângâiate. S-au întors la casele lor, întărite și binecuvântate de cuvintele lui Hristos. Ele au fost încurajate să-și ridice poverile cu o voioșie nouă și să lucreze pline de nădejde pentru copiii lor. DV 41.2

Dacă am putea să vedem ce s-a petrecut după aceea în viața micului grup, le-am vedea pe mame aducându-le aminte copiilor lor de scena din acea zi și repetându-le cuvintele iubitoare ale Mântuitorului. Am vedea, de asemenea, cât de ades — în anii care au urmat — amintirea acestor cuvinte i-a păzit pe copii să nu se rătăcească de la poteca așternută pentru răscumpărații Domnului. DV 41.3

Hristos este astăzi același Mântuitor plin de compasiune, ca atunci când umbla printre oameni. Este tot atât de mult Ajutorul mamelor acum, ca atunci când i-a strâns în brațele Sale pe micuți, în Iudea. Copiii căminelor noastre sunt tot atât de mult răscumpărați prin sângele Său, pe cât au fost acei copii de demult. DV 41.4

Isus cunoaște povara inimii fiecărei mame. El, care a avut o mamă care s-a luptat cu sărăcia și lipsurile, Se arată simțitor față de fiecare mamă în necazurile ei. El, care a făcut o călătorie lungă pentru a ușura inima zbuciumată a unei femei canaanite, va face la fel de mult pentru mamele de astăzi. El, care i-a redat văduvei din Nain pe singurul ei fiu și care, în agonia Sa de pe cruce, și-a amintit de propria Lui mamă, este atins astăzi de suferințele mamei. În fiecare durere și în fiecare nevoie, El va mângâia și va da ajutor. DV 42.1

Mamele să vină la Isus cu dilemele în care se află. Ele vor găsi suficient har pentru a le ajuta să îngrijească de copiii lor. Porțile sunt deschise pentru fiecare mamă care își va pune poverile la picioarele Mântuitorului. El, care a spus: “Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți” (Marcu 10, 14), încă le invită pe mame să-i aducă pe micuții lor pentru a fi binecuvântați de El. DV 42.2

În copiii care au fost aduși în contact cu El, Isus a văzut pe bărbații și femeile care ar trebui să fie moștenitori ai harului Său și supuși ai împărăției Sale, dintre care unii aveau să devină martiri pentru El. El știa că acești copii voiau să-L asculte și să-L accepte ca Răscumpărător al lor cu mult mai grabnic decât voiau cei maturi, dintre care mulți erau înțelepți în felul lumii și cu inima împietrită. Învățându-i, El a coborât la nivelul lor. El, Maiestatea cerului, a răspuns la întrebările lor și a simplificat lecțiile Sale importante, pentru ca acestea să corespundă înțelegerii lor de copii. El a sădit în mințile lor semințele adevărului, care aveau să se înalțe în anii următori și să aducă roadă în viața veșnică. DV 42.3

Când le-a spus ucenicilor să nu-i oprească pe copii să vină la El, Isus Se adresa urmașilor Săi din toate veacurile — slujbașilor din biserică, pastorilor, ajutoarelor lor și tuturor creștinilor. Isus îi atrage pe copii la Sine și ne poruncește: “Lăsați-i să vină”, vrând să spună cu aceasta: “Ei vor veni, dacă nu-i împiedicați”. DV 42.4

Caracterul vostru necreștin să nu-L reprezinte greșit pe Isus. Nu-i țineți pe micuți la distanță de El, prin răceala și asprimea voastră. Nu le dați niciodată motiv să simtă că cerul nu ar fi un loc plăcut pentru ei, dacă ați fi și voi acolo. Nu vorbiți despre religie ca fiind un lucru pe care copiii nu îl pot înțelege și nici nu vă purtați ca și cum nu este de așteptat din partea lor să-L primească pe Hristos în copilărie. Nu le dați impresia greșită că religia lui Hristos este o religie a întristării și că, venind la Mântuitorul, ei trebuie să renunțe la tot ceea ce face viața fericită. DV 43.1

Pe măsură ce Duhul Sfânt influențează inimile copiilor, alăturați-vă lucrării Sale. Învățați-i că Mântuitorul îi cheamă, că nimic nu-I poate provoca o bucurie mai mare decât aceea ca ei să I se predea în floarea și prospețimea anilor lor. DV 44.1