Divina vindecare

Rugăciunea pentru cei bolnavi

Rugăciunea credinței îi va salva pe cei bolnavi.

Scriptura spune că oamenii “trebuie să se roage necurmat și să nu se lase” (Luca 18, 1); iar dacă ei simt vreodată nevoia să se roage, atunci acel timp este când puterile îi lasă și pare că viața însăși le scapă din mâini. Adesea, cei sănătoși uită de îndurările minunate ce le sunt oferite zi după zi, an după an, și nu-I aduc lui Dumnezeu nici o dovadă de prețuire pentru binecuvântările Sale. Însă, când vine boala, își amintesc de Dumnezeu. Când îi lasă puterile, oamenii simt că au nevoie de ajutorul divin. Iar Dumnezeul nostru îndurător nu Se întoarce niciodată de la sufletul care caută cu sinceritate să primească ajutor de la El. Domnul este locul nostru de scăpare atât în boală, cât și în sănătate. DV 225.1

“Cum se îndură un tată de copiii lui,
Așa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El.
Căci El știe din ce suntem făcuți;
Își aduce aminte că suntem țărână.” (Psalmii 103, 13.14.) DV 225.2

“Nebunii, prin purtarea lor vinovată,
Și prin nelegiuirile lor, ajunseseră nenorociți.
Sufletul lor se dezgustase de orice hrană
Și erau lângă porțile morții.” (Psalmii 107, 17.18.) DV 225.3

“Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul
Și El i-a izbăvit din necazurile lor;
A trimis cuvântul Său
Și i-a tămăduit și i-a scăpat de groapă.” (Psalmii 107, 19.20.) DV 225.4

Dumnezeu dorește să readucă sănătatea celui bolnav astăzi, ca și atunci când Duhul Sfânt a rostit aceste cuvinte prin psalmist. Iar Hristos este astăzi același Medic plin de compasiune care a fost și în timpul lucrării Sale pământești. În El se găsește balsam vindecător pentru fiecare boală, putere întăritoare pentru orice neputință. Ucenicii Săi de astăzi trebuie să se roage pentru cei bolnavi cu același zel cu care s-au rugat ucenicii din vechime. Și vor avea loc vindecări; căci “rugăciunea credinței îi va salva pe cei bolnavi”. Avem puterea Duhului Sfânt, siguranța netulburată a credinței, care poate cere împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu. Promisiunea Domnului: “Își vor pune mâinile peste cei bolnavi și ei se vor însănătoși” este tot atât de demnă de încredere acum, ca și în zilele apostolilor. Ea arată privilegiul pe care-l au copiii lui Dumnezeu, iar credința noastră ar trebui să se prindă de tot ceea ce înseamnă acest lucru. Slujitorii lui Hristos sunt canalele lucrării Sale și, prin ei, El dorește să-și exercite puterea vindecătoare. Este datoria noastră să-i aducem pe cei bolnavi și suferinzi înaintea lui Dumnezeu, în brațele credinței noastre. Ar trebui să-i învățăm să creadă în marele Vindecător. DV 226.1

Mântuitorul dorește ca noi să-i încurajăm pe cei bolnavi, pe cei deznădăjduiți, pe cei năpăstuiți să se prindă de tăria Sa. Prin credință și rugăciune, camera bolnavului poate fi transformată într-un Betel. Prin cuvânt și faptă, medicii și infirmierele pot spune atât de clar, încât să nu se poată înțelege greșit: “Dumnezeu Se află în acest loc” ca să salveze, nu să distrugă. Hristos dorește să-și facă simțită prezența în camera bolnavului, umplând inimile medicilor și infirmierelor cu gingășia iubirii Sale. Dacă viețile îngrijitorilor au o asemenea înrâurire asupra bolnavilor, încât Hristos să poată veni împreună cu ei la căpătâiul pacientului, acesta din urmă va fi însuflețit de convingerea că Mântuitorul cel milostiv este prezent, și însăși convingerea aceasta va face mult atât pentru vindecarea sufletului, cât și a trupului. DV 226.2

Iar Dumnezeu ascultă rugăciunea. Hristos a spus: “Dacă veți cere ceva în Numele Meu, voi face.” (Ioan 14, 14.) Și iarăși spune: “Dacă Îmi slujește cineva, ... Tatăl îl va cinsti.” (Ioan 12, 26.) Dacă trăim conform Cuvântului Său, fiecare făgăduință prețioasă pe care a făcut-o ni se va împlini. Suntem nevrednici de mila Sa, dar, când ne predăm Lui, El ne primește. El va lucra pentru și prin aceia care-L urmează. DV 226.3

Însă noi nu putem cere împlinirea făgăduințelor Sale decât atunci când trăim în ascultare de Cuvântul Său. Psalmistul spune: “Dacă aș fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul.” (Psalmii 66, 18.) Dacă Îi dăm ascultare numai în parte, cu jumătate de inimă, făgăduințele Sale nu se vor împlini pentru noi. DV 227.1

În Cuvântul lui Dumnezeu avem învățătură cu privire la rugăciunea specială pentru însănătoșirea celor bolnavi. Dar înălțarea unei asemenea rugăciuni este unul dintre cele mai solemne lucruri și nu trebuie inițiat fără a fi cântărit cu grijă. În multe cazuri de rugăciune pentru vindecarea celor bolnavi, ceea ce este considerată credință nu este nimic altceva decât încumetare. DV 227.2

Multe persoane aduc asupra lor boala prin îngăduința de sine. Ele nu au trăit în armonie cu legile trupului sau cu principiile curățeniei desăvârșite. Alții au nesocotit legile sănătății prin obiceiurile lor de a mânca și de a bea, de a se îmbrăca sau de a munci. Adesea, o formă de viciu este cauza slăbiciunii minții sau corpului. Dacă aceste persoane ar dobândi binecuvântarea sănătății, multe dintre ele ar continua să urmeze aceeași cale nepăsătoare de încălcare a legilor trupești și spirituale ale lui Dumnezeu, gândind că, dacă Dumnezeu îi însănătoșește ca răspuns la rugăciune, au libertatea de a-și continua practicile nesănătoase și de a-și îngădui fără nici o reținere apetitul stricat. Dacă ar face o minune și le-ar reda sănătatea acestor persoane, Dumnezeu ar încuraja păcatul. DV 227.3

Este o muncă pierdută aceea de a-i învăța pe oameni să privească la Dumnezeu ca vindecător al neputințelor lor, dacă nu sunt învățați și să lase deoparte practicile lor nesănătoase. Pentru a primi binecuvântarea Sa ca răspuns la rugăciune, ei trebuie să înceteze să facă răul și să învețe să facă binele. Mediul în care trăiesc trebuie să fie sănătos, obiceiurile lor de viețuire, sănătoase. Ei trebuie să trăiască în armonie cu Legea lui Dumnezeu, atât pentru trup, cât și pentru spirit. DV 227.4