Rugăciunea

“Și nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău” (Matei 6, 13)

Ispita este ademenirea la păcat, iar aceasta nu vine de la Dumnezeu, ci de la Satana și din răul care există în inima noastră. “Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău și El Însuși nu ispitește pe nimeni”. (Iacov 1, 13.) Rg 300.1

Satana caută să ne ispitească, așa încât răul din caracterul nostru să fie descoperit înaintea oamenilor și a îngerilor, iar el să poată pretinde că suntem ai lui. În profeția simbolică a lui Zaharia, Satana este văzut stând la dreapta Îngerului Domnului și acuzându-l pe Iosua, marele preot, care este îmbrăcat în veșminte murdare. Satana se împotrivește lucrării pe care Îngerul dorește să o îndeplinească pentru Iosua. Această scenă reprezintă atitudinea lui Satana față de fiecare om pe care Hristos caută să-l atragă la Sine. Vrăjmașul ne conduce la păcat, iar apoi, tot el ne acuză înaintea universului, ca fiind nevrednici de dragostea lui Dumnezeu. Dar “Domnul a zis Satanei: ‘Domnul să te mustre Satano! Domnul să te mustre, El care a ales Ierusalimul! Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc?’” Și lui Iosua i-a zis: “Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea și te îmbrac cu haine de sărbătoare”. (Zaharia 3, 1-4.) Rg 300.2

În marea Sa iubire, Dumnezeu caută să dezvolte în noi darurile prețioase ale Duhului Său. El îngăduie să ne confruntăm cu dificultăți, persecuție și greutăți, dar acestea nu sunt un blestem, ci constituie cea mai mare binecuvântare a vieții noastre. Fiecare ispită învinsă, fiecare încercare suportată în mod curajos ne oferă o nouă experiență și constituie un progres în lucrarea de formare a caracterului. Cel care învinge ispita, prin puterea lui Dumnezeu, îi descoperă atât lumii, cât și întregului univers, eficiența harului lui Hristos. Rg 300.3

Chiar dacă nu trebuie să ne descurajăm datorită încercărilor, oricât de amare ar fi, totuși trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să nu îngăduie să ajungem în situații în care dorințele rele ale inimii noastre să ne îndepărteze de El. Când rostim rugăciunea pe care am învățat-o de la Domnul Hristos, noi ne încredințăm pe deplin călăuzirii lui Dumnezeu, cerându-I să ne conducă pe căi sigure. Nu putem adresa această rugăciune în mod sincer și în același timp să luăm hotărârea de a merge pe orice cale aleasă de noi. Ci vom aștepta să fim conduși de brațul Său și vom asculta glasul Său care spune: “Iată drumul, mergeți pe el!” (Isaia 30, 21.) Rg 300.4

Dacă ne permitem să contemplăm avantajele care ar putea fi obținute prin acceptarea sugestiilor lui Satana, vom fi în pericol. Păcatul înseamnă dezastru și dezonoare pentru orice suflet care se complace în păcat. Prin natura lui, păcatul orbește și amăgește și ne va ademeni prezentându-ne perspective încântătoare. Dacă ne aventurăm pe terenul lui Satana, nu avem nicio asigurare a protecției față de puterea lui. În măsura în care depinde de noi, trebuie să închidem orice cale prin care ar putea să pătrundă ispititorul. Rg 300.5

Rugăciunea “nu ne duce în ispită” constituie în ea însăși o făgăduință. Dacă ne supunem lui Dumnezeu, avem asigurarea: “El, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda”. (1 Corinteni 10, 13.) Rg 301.1

Singura posibilitate de a fi în siguranță împotriva răului este locuirea lui Hristos în inimă, prin credința în neprihănirea Lui. Ispita are putere asupra noastră datorită egoismului care există în inimă. Dar, când contemplăm marea iubire a lui Dumnezeu, egoismul ni se înfățișează în caracterul lui hidos și respingător și dorim să fie alungat din suflet. Când Duhul Sfânt Îl proslăvește pe Hristos, inima noastră este sensibilizată și cucerită, ispita își pierde puterea, iar harul lui Hristos ne transformă caracterul. Rg 301.2

Domnul Hristos nu îi va abandona niciodată pe aceia pentru care a murit. Chiar dacă omul este copleșit de ispită și Îl părăsește pe Hristos, El nu se va îndepărta niciodată de cel pe care l-a răscumpărat cu prețul vieții Sale. Dacă ochii noștri spirituali s-ar deschide, am vedea sufletele împovărate asemenea unui car încărcat sub greutatea snopilor și aproape să moară din cauza descurajării. Am vedea îngerii care zboară repede pentru a veni în ajutorul celor ispitiți, care sunt pe marginea prăpastiei. Îngerii cerului resping cu putere oștirile răului care împresoară aceste suflete și tot ei le călăuzesc pașii spre temelia cea sigură. Luptele care au loc între cele două oștiri sunt tot atât de reale ca bătăliile dintre armatele de pe pământul aceasta, iar destinul veșnic al tuturor depinde de deznodământul acestui conflict spiritual. Rg 301.3

Cuvintele adresate lui Petru ne sunt adresate și nouă: “Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat să nu se piardă credința ta”. (Luca 22, 31-32.) Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, că nu suntem lăsați singuri. Acela care “atât de mult a iubit lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3, 16), nu ne va lăsa singuri în lupta cu vrăjmașul lui Dumnezeu și al omului. “Iată”, zice El, “v-am dat putere să călcați peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului și nimic nu vă va vătăma”. (Luca 10, 19.) Rg 301.4

Trăiți în legătură cu Hristos cel viu, iar El vă va ține de mână cu putere și nu vă va lăsa să cădeți niciodată. Dacă veți căuta să cunoașteți și să credeți în iubirea lui Dumnezeu față de voi, veți fi în siguranță; această iubire este o fortăreață de neînvins pentru toate atacurile și amăgirile lui Satana. “Numele Domnului este un turn tare, cel neprihănit fuge în el și stă la adăpost”. (Proverbe 18, 10.) Rg 302.1