Mărturii pentru comunitate, vol. 5

Iubirea față de cei greșiți

Domnul Hristos a venit să aducă mântuirea și să o pună la dispoziția tuturor. Pe crucea Golgotei, El a plătit prețul infinit pentru o lume pierdută. Lepădarea de Sine și sacrificiul de Sine, lucrul Său neegoist, umilința Sa și, mai presus de tot și toate, oferirea vieții Sale dau mărturie despre profunzimea iubirii Sale pentru omul căzut. El a venit pe pământ să caute și să mântuiască ce era pierdut. Misiunea Sa a fost în folosul celor păcătoși, păcătoși de toate gradele, din orice limbă și din orice norod. El a plătit prețul pentru toți, ca să-i răscumpere și să-i aducă în unire și în simpatie cu Sine. N-a fost trecut cu vederea nici cel mai păcătos om; El a lucrat în mod deosebit pentru aceia care aveau cea mai mare nevoie de mântuirea pe care El a venit s-o aducă. Cu cât era mai mare nevoia lor de reformă, cu atât mai profund era interesul Său, mai mare simpatia Sa și mai zeloasă munca Sa. Inima Sa mare și plină de iubire a fost răscolită până în profunzimi pentru cei ale căror condiții erau fără speranță și care aveau cel mai mult nevoie de harul Său transformator. 5M 603.2

În parabola cu oaia pierdută, este reprezentată iubirea minunată a Domnului Hristos pentru cei greșiți, pentru cei rătăcitori. El n-a ales să rămână cu cei care au acceptat mântuirea Sa, depunând toate eforturile pentru ei, primind recunoștința și dragostea lor. Adevăratul păstor lasă oile turmei care îl iubesc și merge în pustie, îndură greutăți și stă în fața primejdiei și a morții, căutând și salvând oaia care s-a rătăcit de turmă și care ar pieri dacă nu este căutată și adusă înapoi. Când, după o cercetare stăruitoare, oaia pierdută a fost găsită, păstorul, deși suferind de oboseală, durere și foame, nu o lasă în slăbiciunea ei să-l urmeze, nu o mână de la spate, ci, oh, ce iubire minunată! Cu multă blândețe, o cuprinde în brațe și, așezând-o pe umeri, o aduce înapoi la staul. Apoi îi cheamă pe vecini să se bucure împreună cu el pentru că a găsit oaia pierdută. 5M 603.3

Parabola fiului risipitor și aceea a banului pierdut ne învață aceeași lecție. Fiecare suflet, care în mod deosebit este în primejdia de a cădea în ispită, Îi provoacă dureri inimii Domnului Hristos și face apel la cea mai mare și cea mai delicată simpatie a Lui și la cea mai zeloasă și mai sinceră lucrare. Pentru fiecare păcătos care se întoarce, este mai mare bucurie în ceruri decât pentru cei nouăzeci și nouă care n-au nevoie de pocăință. 5M 604.1

Aceste lecții sunt pentru binele și folosul nostru. Domnul Hristos S-a alăturat ucenicilor, ca ei să conlucreze cu El în lucrarea Sa, ca ei să se iubească unul pe altul așa cum i-a iubit El pe ei. Agonia pe care a îndurat-o pe cruce dă mărturie despre valoarea pe care a atribuit-o sufletului omenesc. Toți cei care acceptă această mare mântuire se angajează să fie conlucrători cu El. Nimeni nu trebuie să se considere favorizat special al cerului și să-și concentreze atenția și interesele asupra lui însuși. Toți aceia care s-au înrolat în slujba Domnului Hristos trebuie să lucreze așa cum a lucrat El și trebuie să-i iubească pe cei ce sunt în ignoranță și păcat, așa cum i-a iubit El. 5M 604.2

Dar printre noi, ca popor, au fost oameni cărora le-au lipsit simpatia și iubirea profundă, pline de zel fierbinte, pentru cel ispitit și rătăcit. Mulți au dat pe față o mare răceală și o neglijență păcătoasă în felul în care L-au reprezentat pe Hristos, trecând pe partea cealaltă, ținându-se cât se poate de departe de cei care aveau cel mai mult nevoie de ajutor. Proaspătul convertit trece adesea prin conflicte teribile cu obiceiurile formate sau unele forme speciale de ispite și, fiind biruit de acele pasiuni, se face vinovat de imprudență sau de un real rău. Apoi este vorba de energia, tactul și înțelepciunea care se cer de la frații săi ca să poată fi readus la o deplină sănătate spirituală. În asemenea cazuri, se aplică instrucțiunile lui Dumnezeu: “Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții. Și ia seama la tine însuți ca să nu fii ispitit și tu.” “Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi și să nu ne plăcem nouă înșine.” Dar cât de puțin din blândețea plină de milă a Domnului Hristos dau pe față cei ce mărturisesc că sunt urmașii Săi! Când cineva greșește, prea adesea ceilalți se simt liberi să facă în așa fel, încât situația să pară cât mai rea cu putință. Cei care, probabil, sunt în totul la fel de vinovați de păcate tot așa de grele, dar în altă direcție, îl vor trata pe fratele lor cu o severitate crudă. Greșelile săvârșite din neștiință, neatenție sau slăbiciune sunt exagerate, prezentându-le ca fiind păcate săvârșite cu premeditare. Văzând suflete care se îndepărtează, se rătăcesc, unii încrucișează brațele și spun: “V-am spus că așa se va întâmpla. Știam că nu poți avea încredere în el”. În felul acesta, ei se așează în atitudinea și dispoziția lui Satana, jubilând că bănuielile rele s-au dovedit a fi corecte. 5M 604.3

Trebuie să ne așteptăm să întâlnim și să suportăm marile imperfecțiuni ale celor tineri și fără experiență. Domnul Hristos ne cere să căutăm să readucem pe unii ca aceștia în spiritul blândeții și El ne face răspunzători pentru atitudinea noastră, care-i va duce la descurajare, la disperare și ruină. Dacă nu cultivăm zilnic planta cea prețioasă a iubirii, suntem în primejdia de a deveni înguști, antipatici, bigoți, critici, considerându-ne neprihăniți, în timp ce noi suntem departe de a fi aprobați de Dumnezeu. Unii sunt necurtenitori, repeziți și aspri. Ei sunt asemenea ghimpilor castanelor — înțeapă ori de câte ori i-ai atins. Unii ca aceștia fac un rău incalculabil, reprezentând greșit pe Mântuitorul nostru iubitor. 5M 605.1

Noi trebuie să ajungem la un standard mai înalt sau, dacă nu reușim, nu suntem vrednici să purtăm numele de creștin. Noi trebuie să cultivăm spiritul în care a lucrat Domnul Hristos pentru salvarea celor păcătoși. Ei sunt tot așa de scumpi pentru El cum Îi suntem și noi. Sunt la fel de capabili să fie trofee ale harului Său și moștenitori ai Împărăției Sale. Dar ei sunt supuși unui vrăjmaș viclean, expuși primejdiei și, fără harul mântuitor al Domnului Hristos, unei ruini sigure. Dacă vedem aceste probleme în adevărata lor lumină, zelul nostru va fi trezit, iar eforturile noastre zeloase și pline de sacrificiu de sine vor fi multiplicate, ca să putem veni aproape de aceia care au nevoie de ajutorul nostru, de rugăciunile, simpatia și iubirea noastră. 5M 605.2

Fie ca cei care au fost neglijenți în această lucrare să-și privească datoria în lumina marii porunci: “Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Această obligație stă asupra tuturor. Tuturor li se cere să lucreze pentru împuținarea bolilor și înmulțirea binecuvântărilor aproapelui lor. Dacă suntem puternici să rezistăm ispitei, avem marea obligație să-i ajutăm pe cei slabi și gata să cedeze. Dacă avem cunoștințe, atunci ar trebui să-i învățăm pe cei neștiutori. Dacă Dumnezeu ne-a binecuvântat cu bunurile acestei lumi, este de datoria noastră să-i ajutăm pe cei săraci. Noi trebuie să lucrăm pentru binele altora. Fie ca toți din sfera influenței noastre să fie părtași ai capacităților excelente pe care le avem. Nimeni să nu fie mulțumit să se hrănească din pâinea vieții, fără să facă parte din ea și celor din jurul lor. 5M 606.1

Numai cei care trăiesc pentru Hristos și onorează Numele Lui sunt credincioși Domnului lor, în căutarea a ceea ce este pierdut. O reală evlavie va manifesta cu siguranță profunda dorință și o muncă plină de zel a Mântuitorului de a-i salva pe aceia pentru care a murit. Dacă inimile noastre sunt înmuiate și supuse de harul Domnului Hristos și strălucesc de sentimentul bunătății și iubirii lui Dumnezeu, atunci va fi o revărsare a iubirii, simpatiei și bunătății spre alții. Adevărul exemplificat în viață își va exercita puterea, asemenea aluatului ascuns în făină, asupra tuturor acelora cu care este adus în contact. 5M 606.2

Dumnezeu a rânduit că, pentru a crește în harul și cunoștința Domnului Hristos, oamenii trebuie să urmeze exemplul Său și să lucreze așa cum a lucrat El. Aceasta va cere adesea o luptă pentru a ne controla și stăpâni sentimentele și a ne reține de a vorbi încât să-i descurajăm pe cei care lucrează sub imperiul ispitei. O viață zilnică de rugăciune și laudă la adresa lui Dumnezeu, o viață care revarsă lumină asupra căii altora nu poate să fie menținută fără eforturi serioase. Dar astfel de eforturi vor da roade prețioase, fiind o binecuvântare nu numai pentru primitor, ci și pentru cel care dă. Spiritul unei munci neegoiste în favoarea altora dă caracterului profunzime, stabilitate și frumusețe asemeni celui al Domnului Hristos, aducând pace și fericire posesorului. Aspirațiile sunt înălțate. Nu există loc pentru trândăvie sau egoism. Cei care exercită harul creștin vor crește. Ei vor avea tendoane și mușchi spirituali și vor fi puternici să lucreze pentru Dumnezeu. Ei vor avea o înțelegere spirituală clară, o credință fermă, crescândă, și în viața lor va prima puterea rugăciunii. Cei care veghează asupra sufletelor, care se consacră în totul mântuirii celor greșiți, lucrează în mod sigur pentru propria lor mântuire. 5M 606.3

Dar cât a fost de neglijată această lucrare! Dacă gândurile și sentimentele ar fi fost date în întregime lui Dumnezeu, credeți voi că sufletele care sunt în rătăcire, sub ispitirile lui Satana, ar fi fost așa de neglijate și lăsate în neștiință? N-ar fi fost făcute eforturi mai mari, în spiritul iubirii și al simplității Domnului Hristos, pentru a salva aceste suflete? Toți cei care sunt pe deplin consacrați lui Dumnezeu se vor angaja cu cel mai mare zel în lucrarea pentru care El a făcut cel mai mult, pentru care a făcut un sacrificiu infinit — lucrarea de salvare a sufletelor. Aceasta este lucrarea specială ce trebuie nutrită și susținută, și care niciodată nu trebuie lăsată să lâncezească. 5M 607.1

Dumnezeu îi cheamă pe cei din poporul Său să se ridice și să iasă din atmosfera rece, înghețată, în care au trăit, să scuture impresiile și ideile care le-au înghețat impulsurile de iubire și le-au ținut într-o inactivitate egoistă. El îi somează să se ridice de la nivelul lor pământesc, scăzut, și să respire în atmosfera clară și însorită a cerului. 5M 607.2

Întâlnirile noastre de închinare ar trebui să fie ocazii sfinte, prețioase. Întâlnirile pentru rugăciune nu sunt locuri în care frații să se cenzureze și să se condamne unii pe alții, unde să se rostească cuvinte lipsite de bunătate și vorbiri tari, necruțătoare. Domnul Hristos ar fi alungat din acele adunări în care se manifestă acest spirit și Satana ar veni să preia conducerea. Nimic din ceea ce are izul unui spirit necreștin, neiubitor, n-ar trebui să fie îngăduit să intre; căci nu ne adunăm noi oare pentru a căuta milă și iertare de la Domnul? Iar Mântuitorul a spus în mod clar: “Cu ce judecată judecați, veți fi judecați; și cu ce măsură măsurați, vi se va măsura”. Cine poate sta înaintea lui Dumnezeu și să susțină că are un caracter nepătat și o viață nemânjită? Deci cum îndrăznește cineva să-i critice și să-i condamne pe frații lui? Cei care pot nădăjdui să fie mântuiți numai prin meritele Domnului Hristos, care trebuie să caute iertare în virtutea sângelui Său, sunt sub cea mai puternică obligație de a exercita iubire, milă și iertare față de semenii lor, păcătoși ca și ei. 5M 607.3

Fraților, dacă nu vă educați singuri să respectați locul de închinare, nu veți primi nici o binecuvântare din partea lui Dumnezeu. Te poți închina Lui ca formă, dar nu va fi nici un serviciu spiritual. “Căci acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu”, spune Domnul Hristos, “sunt și Eu în mijlocul lor.” Toți trebuie să simtă că sunt în prezența divină și, în loc să se ocupe de greșelile și ereziile altora, își vor cerceta în mod sârguincios propriile lor inimi. Dacă ai de făcut mărturisiri ale propriilor păcate, atunci fă-ți datoria și lasă-i și pe alții să și le facă pe ale lor. 5M 608.1

Atunci când îngădui ca asprimea caracterului tău să se manifeste într-un spirit sever, nemilos, nu faci decât să-i îndepărtezi pe cei pe care ar trebui să-i câștigi. Asprimea ta distruge iubirea lor pentru strângerea laolaltă și, prea adesea, aceasta are ca rezultat îndepărtarea lor de adevăr. Trebuie să fii conștient de faptul că tu însuți te afli sub mustrarea lui Dumnezeu. În timp ce tu îi condamni pe alții, Domnul te condamnă pe tine. Ai o datorie pe care trebuie să o aduci la îndeplinire, aceea de a mărturisi propria ta comportare necreștină. Domnul să miște inima fiecărui membru al bisericii, până când harul Său transformator se va manifesta în viață și caracter. Atunci când vă veți aduna împreună, veți face acest lucru nu pentru a vă critica unul pe altul, ci pentru a vesti despre Isus și iubirea Lui. 5M 608.2

Întâlnirile noastre trebuie să fie făcute foarte interesante. Ele trebuie să fie cuprinse de atingerea cerului. Să nu fie vorbiri lungi și uscate și rugăciuni formale numai de dragul de a ocupa timp. Toți trebuie să fie gata să-și aducă partea lor de contribuție cu promptitudine, și atunci când datoria lor s-a împlinit, pot să încheie întâlnirea. În acest fel, se va păstra interesul până la sfârșit. Aceasta înseamnă să-I aduci lui Dumnezeu o închinare care să fie primită. Serviciul divin trebuie să fie făcut interesant și atractiv și nu trebuie îngăduit să degenereze într-o formă seacă. Noi trebuie să trăim pentru Domnul Hristos clipă de clipă, oră de oră și zi de zi; atunci Domnul Hristos va locui în noi, iar când ne va strânge laolaltă, iubirea Lui va fi în inimile noastre, curgând asemenea unui izvor în deșert, reîmprospătând totul și făcându-i pe cei care sunt gata să piară doritori să bea din apa vieții. 5M 609.1

Noi nu trebuie să depindem de doi sau trei membri care să lucreze pentru întreaga comunitate. Trebuie în mod individual să avem o credință puternică, activă, ducând mai departe lucrarea pe care Dumnezeu ne-a lăsat-o s-o facem. Trebuie să existe un interes viu pentru a întreba pe Dumnezeu: “Ce vrei să fac? Cum să-mi aduc la îndeplinire lucrarea pentru prezent și veșnicie?” Noi ar trebui în mod individual să folosim toate puterile noastre pentru a cerceta adevărul, folosind fiecare mijloc ce ne stă la îndemână și care ne va ajuta în cercetarea cu sârguință și rugăciune a Scripturilor; apoi trebuie să fim sfințiți prin adevăr, ca să putem salva suflete. 5M 609.2

Un efort serios ar trebui să fie făcut de orice comunitate pentru a îndepărta din mijlocul lor vorbirea de rău și spiritul înclinat spre critică, acestea fiind printre păcatele aducătoare de cele mai mari rele în biserică. Severitatea și găsirea de greșeli trebuie să fie mustrate ca fiind lucrarea lui Satana. Iubirea reciprocă și încrederea trebuie să fie încurajate și întărite printre membrii bisericii. În temere de Dumnezeu și cu iubire pentru frați, să ne astupăm urechile față de bârfă și critică. Îndreptați-i pe cei bârfitori, pe acești flecari, la învățăturile Cuvântului lui Dumnezeu. Îndemnați-i să asculte de Sfânta Scriptură și să aducă plângerile direct la aceia despre care cred că sunt greșiți. Această acțiune unită va aduce un potop de lumină în biserică și va închide ușa unui potop de rele. În felul acesta, Dumnezeu va fi glorificat și multe suflete vor fi salvate. 5M 609.3

Mustrarea adresată de Martorul Credincios bisericii din Sardes este: “Știu … că-ți merge numele că trăiești, dar ești mort. Veghează și întărește ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârșite înaintea Dumnezeului Meu. Adu-ți aminte dar cum ai primit și auzit! Ține, și pocăiește-te.” Păcatul pus în mod deosebit în seama acestei biserici era acela că membrii ei n-au întărit lucrurile care rămân și care sunt gata să moară. Ni se aplică oare și nouă această avertizare? Să ne cercetăm noi înșine inimile în lumina Cuvântului lui Dumnezeu și prima noastră lucrare să fie aceea de a le pune în ordine cu ajutorul Domnul Hristos. 5M 610.1

Dumnezeu și-a făcut partea Sa de lucru pentru mântuirea oamenilor și acum El cheamă biserica la conlucrare. Există, de o parte, sângele Domnului Hristos, Cuvântul adevărului și Duhul Sfânt, și de partea cealaltă, sunt sufletele care pier. Fiecare urmaș al Domnului Hristos are partea sa de lucru, de a-i aduna pe oameni să primească binecuvântările cerului care le sunt rezervate. Să ne examinăm în mod atent fiecare dintre noi și să vedem dacă am făcut această lucrare. Să ne cercetăm motivele și fiecare acțiune a vieții noastre. Nu sunt oare multe tablouri neplăcute ce atârnă în sala memoriei noastre? Voi ați avut adesea nevoie de iertarea Domnului Isus. Ați fost totdeauna dependenți de iubirea și mila Sa. Și cu toate acestea, n-ați dat greș în a manifesta față de alții spiritul pe care l-a manifestat Domnul Hristos față de voi? Ați simțit povara pentru acela pe care l-ați văzut aventurându-se pe căi nepermise? L-ați mustrat cu blândețe? Ați plâns pentru el și v-ați rugat cu el și pentru el? Ați arătat voi, prin cuvinte și acte de bunătate, că îl iubiți și doriți să fie salvat? Asociindu-vă cu cei care erau greșiți și care se clătinau sub povara propriilor lor infirmități, în ceea ce privește dispoziția și obiceiurile lor rele, i-ați lăsat totuși singuri să ducă bătălia, când, de fapt, ați fi putut să le dați ajutor? N-ați trecut pe lângă cei foarte greu ispitiți, pe cealaltă parte a drumului, în vreme ce lumea era gata să le dea atenție și să le arate simpatie și să-i prindă astfel în plasa lui Satana? N-ați fost voi asemenea lui Cain, gata să spuneți: “Sunt eu păzitorul fratelui meu?” Cum trebuie oare să considere marele Conducător al bisericii lucrarea vieții tale? El, pentru care fiecare suflet este prețios, pentru că este răscumpărat în sângele Său. Deci, cum va privi Domnul Hristos asupra indiferenței voastre față de cei care s-au îndepărtat și au rătăcit de la calea cea dreaptă? Nu vă temeți de faptul că El vă va părăsi așa cum i-ați părăsit voi pe unii ca aceștia? Fiți siguri de faptul că El, care este adevăratul veghetor asupra casei Domnului, a înregistrat orice neglijență. 5M 610.2

N-au fost oare Domnul Hristos și iubirea Sa ținute în afara vieții voastre, până când formalismul a luat locul unei slujiri a inimii? Unde este zelul fierbinte al inimii, pe care îl simțeați cândva la auzirea Numelui lui Isus? În prospețimea consacrării voastre de la început, cât de fierbinte era iubirea voastră pentru suflete! Absența acelei iubiri v-a făcut reci, critici și rigizi. Căutați să o recâștigați și după aceea lucrați pentru a aduce suflete la Hristos. Dacă refuzați să faceți acest lucru, alții, care au avut mai puțină lumină și experiență și mai puține ocazii, vor veni și vă vor lua locul și vor face ceea ce voi ați neglijat să faceți. Căci lucrarea trebuie făcută pentru a-l salva pe cel ispitit, pe cel încercat, pe cel ce piere. Domnul Hristos oferă bisericii slujirea Sa. Cine o va accepta? 5M 611.1

Dumnezeu n-a fost neatent față de faptele bune, faptele de lepădare de sine ale bisericii din trecut. Toate acestea sunt înregistrate sus. Dar nu sunt suficiente. Nu salvează biserica atunci când ea încetează să-și îndeplinească misiunea. Dacă neglijența crudă și indiferentă manifestate în trecut nu vor înceta, biserica, în loc să meargă din putere în putere, va continua să degenereze în slăbiciune și formalism. Să lăsăm oare ca lucrurile să rămână astfel? Oare amorțirea aceasta și deteriorarea jalnică a iubirii și a zelului spiritual să fie lăsate să continue? Este oare aceasta condiția în care Domnul Hristos trebuie să-și găsească biserica? 5M 611.2

Fraților, lămpile voastre vor pâlpâi și vor deveni mai slabe, până când se vor stinge, dacă nu faceți eforturi hotărâte pentru reformă. “Adu-ți aminte de unde ai căzut; pocăiește-te, și întoarce-te la faptele tale dintâi.” Ocazia prezentată acum poate fi scurtă. Dacă acest privilegiu al harului și al pocăinței trece fără să fie folosit, avertizarea este dată: “Altfel, voi veni la tine și-ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești.” Aceste cuvinte sunt rostite de buzele Celui îndelung răbdător și iertător. Ele sunt o avertizare solemnă adresată comunităților și persoanelor în mod individual, prin care veghetorul care nu doarme niciodată cercetează cursul acțiunilor lor. Numai datorită răbdării Lui minunate ei nu sunt tăiați asemenea unor poveri pământești. Dar Duhul Său nu se va mai lupta mult. Răbdarea Sa nu va mai aștepta mult timp. 5M 612.1

Credința voastră trebuie să fie ceva mai mult decât a fost sau, de nu, veți fi cântăriți în balanță și găsiți prea ușori. În ziua de pe urmă, hotărârea finală a judecătorului a toată lumea va îndrepta interesele și munca noastră practică spre cei în nevoie, oprimați și ispitiți. Nu-i poți ignora totdeauna pe aceștia, trecând pe partea cealaltă a străzii, și totuși să-ți găsești intrarea, ca păcătos răscumpărat, în cetatea lui Dumnezeu. “Adevărat vă spun că ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei”, spune Domnul Hristos, “Mie Mi le-ați făcut.” 5M 612.2

Nu este încă prea târziu pentru a răscumpăra neglijențele din trecut. Să aibă loc o reînviorare a iubirii dintâi, a primului zel. Căutați pe cei pe care i-ați alungat, legați prin mărturisiri rănile pe care le-ați făcut. Veniți aproape de inima cea mare a iubirii mângâietoare și lăsați ca acel curent al împreunei simțiri divine să curgă din inima voastră în inimile altora. Lăsați ca blândețea și mila pe care Isus le-a dat pe față în viața Sa prețioasă să fie un exemplu pentru voi despre felul în care ar trebui să-i tratăm pe concetățenii noștri, în mod deosebit pe cei care sunt frații noștri în Hristos. Mulți au slăbit și s-au descurajat în lupta cea mare a vieții, pe când un cuvânt binevoitor de salut și încurajare i-ar fi întărit ca să biruiască. Niciodată, niciodată să nu ajungeți nesimțitori, reci, lipsiți de simpatie și critici. Nu pierdeți niciodată ocazia de a spune un cuvânt de încurajare care să inspire nădejde. Nu putem spune cât de larg cuprinzătoare pot fi cuvintele noastre de bunătate, eforturile noastre asemănătoare cu cele ale Domnului Hristos pentru a ușura unele poveri. Cei greșiți nu pot fi recâștigați pe nici o altă cale, decât în spiritul blândeții, al bunătății și al iubirii pline de delicatețe. 5M 612.3

Așa cum ești deplin răscumpărat,
N-ai vrea ca și un înger să-l conduci
Pe cel lovit de greul lui păcat
Spre locul dintre cele două cruci?
Te sfătuiesc să mergi acum la el,
Iar mâna lui în mâna ta s-o pui
și să-i vorbești plăcut în așa fel,
Ca Domnul tău să fie Domnul lui. 5M 613.1

Să nu încerci dispreț sau remușcări,
Ci în iubire să-l susții mereu,
Căci dacă-i porți din ale lui poveri,
Va ști curând ce bun e Dumnezeu.
Să nu contezi pe tine, căci și tu
Ești slab, fragil, sfios și păcătos;
Păcatului întruna spune-i nu,
Prin harul și iubirea lui Hristos. 5M 613.2