Mărturii IV

88/96

Influența creștină

În relațiile lor cu alții, toți cei de la sanatoriu care sunt urmașii lui Hristos trebuie să caute să înalțe standardul creștinismului. Am ezitat să vorbesc despre lucrul acesta pentru că unii care sunt mereu gata să meargă la extreme vor trage concluzia că trebuie să discute cu pacienții punctele de doctrină și, în cadrul întâlnirilor religioase care se țin la sanatoriu, să vorbească la fel ca atunci când sunt în mijlocul fraților, în locașul nostru de închinare. Unii nu dau dovadă deloc de înțelepciune atunci când își dau mărturia la aceste întâlniri restrânse, care le sunt destinate în special pacienților, ci se avântă, în zelul lor, să vorbească despre solia celui de-al treilea înger sau despre alte puncte specifice ale credinței noastre, în timp ce acești oameni bolnavi nu înțeleg din ceea ce li se spune mai mult decât dacă le-ar vorbi cineva în grecește. 4M 565.1

Ar fi destul de potrivit să se prezinte aceste subiecte într-o adunare de rugăciune a credincioșilor, dar nu acolo unde obiectivul este binele celor care nu cunosc nimic despre credința noastră. Noi trebuie să ne adaptăm rugăciunile și mărturiile la ocazia respectivă și la cei care participă. La astfel de întâlniri, nu este nevoie de cei care nu sunt în stare să facă acest lucru. Există teme asupra cărora creștinii pot să insiste oricând cu folos, ca, de exemplu, experiența creștină, dragostea lui Hristos și simplitatea credinței, iar dacă inimile lor sunt îmbibate de dragostea lui Isus, aceasta va străluci din orice rugăciune și din orice îndemn. Lăsați ca roadele adevărului sfințitor să se vadă în viață într-un exemplu de evlavie și aceasta va produce o impresie pe care nicio influență opusă nu o poate contracara. 4M 565.2

Este o rușine pentru numele de creștin faptul că în viața multora dintre cei care spun că sunt creștini se observă atât de puțină statornicie și evlavie adevărată. Când vin în contact cu influențele lumești, aceștia ajung să aibă o inimă împărțită. Ei înclină spre lume, în loc să încline spre Hristos. Dacă nu există o emoție puternică sau o surescitare care să le stârnească sentimentele, din purtarea lor nu ți-ai putea da seama că iubesc adevărul sau că sunt creștini. 4M 565.3

Unii vor recunoaște că este adevărat ce am scris, dar nu vor face o schimbare radicală. Ei nu pot să discearnă lucrările înșelătoare ale inimii firești și, din cauza orbirii spirituale în care se află, vor fi seduși de influențele care corup și ruinează sufletul. Vraja ispitei îi va ține sub puterea ei pe cei care nu văd și nu simt pericolul în care se află. În orice ocazie favorabilă, vrăjmașul sufletelor îi va folosi ca agenți ai săi și va stârni orice element de degradare morală, care există în firea lor nesfințită. Ei vor manifesta o tendință continuă către ceea ce este rău. Apetitul și pasiunea vor striga să fie satisfăcute. Obiceiurile formate de-a lungul anilor vor ieși la iveală sub puterea teribilă a ispitelor lui Satana. Dacă cei care fac parte din această categorie s-ar afla la cât mai mulți kilometri depărtare de oricare dintre instituțiile noastre din Battle Creek, lucrarea lui Dumnezeu ar fi mult mai prosperă. 4M 565.4

Acești oameni s-ar putea schimba dacă ar fi cu adevărat conștienți de starea în care se află și de influența dăunătoare pe care o exercită și dacă ar face eforturi hotărâte să-și corecteze greșelile. Dar ei nu meditează, nu se roagă și nici nu citesc Scripturile așa cum ar trebui. Sunt frivoli și schimbători. Nu sunt ancorați în nimic. Cei care vor să fie credincioși și să exercite o influență mântuitoare asupra altora vor găsi în această clasă de oameni o piatră de poticnire pe cale, iar lucrarea lor este de zece ori mai grea decât ar fi altfel. 4M 566.1

Mi-a fost arătat că medicii trebuie să fie într-o mai strânsă legătură cu Dumnezeu și să trăiască și să lucreze cu stăruință în puterea Lui. Ei au de îndeplinit un rol important, de mare răspundere. Sunt în joc nu numai viețile pacienților, ci și sufletele lor. Mulți dintre cei care beneficiază de ajutor fizic pot să fie ajutați și spiritual. Atât sănătatea corpului, cât și mântuirea sufletului sunt, într-o mare măsură, dependente de comportamentul medicilor. Este de cea mai mare importanță ca ei să fie corecți, să nu aibă doar cunoștințe științifice, ci și cunoștința voinței și a căilor lui Dumnezeu. Asupra lor apasă mari responsabilități. 4M 566.2

Frații mei, voi trebuie să înțelegeți și să simțiți responsabilitatea pe care o aveți și, în consecință, să vă smeriți sufletul înaintea lui Dumnezeu și să cereți înțelepciune de la El. Încă nu vă dați seama cât de mult depinde mântuirea celor cărora căutați să le alinați suferința trupească de cuvintele, de acțiunile și de purtarea voastră. Voi faceți o lucrare care trebuie să treacă testul judecății. Trebuie să vă păziți propriul suflet de păcatele egoismului, aroganței și încrederii în sine. 4M 566.3

Voi trebuie să păstrați o adevărată demnitate creștină, dar să vă feriți de orice prefăcătorie sau aroganță. Fiți sinceri în inima voastră și în viață. Lăsați credința să-și întindă rădăcinile în adânc, dincolo de aparențe, asemenea palmierului, și să primească înviorarea spirituală din izvoarele de viață ale harului și îndurării lui Dumnezeu. Există un izvor de apă care țâșnește în viața veșnică. Voi trebuie să vă trageți viața din acest șuvoi ascuns. Dacă renunțați la egoism și vă întăriți sufletul printr-o comuniune continuă cu Dumnezeu, puteți să le aduceți fericire tuturor celor cu care veniți în contact. Îi veți observa pe cei neglijați, îi veți învăța pe cei ignoranți, îi veți încuraja pe cei oprimați și descurajați și, atât cât este posibil, veți alina suferința. Și nu numai că le veți arăta altora calea spre cer, dar veți merge voi înșivă pe ea. 4M 567.1

Nu vă mulțumiți cu o cunoaștere superficială. Nu vă îngâmfați când sunteți măguliți, nici nu vă lăsați descurajați când sunteți criticați. Satana vă va ispiti să vă purtați în așa fel încât să fiți admirați și flatați, dar voi trebuie să întoarceți spatele amăgirilor lui. Voi sunteți slujitorii viului Dumnezeu. 4M 567.2

Activitatea voastră în favoarea celor bolnavi este un proces istovitor care, treptat, va ajunge să secătuiască până și izvoarele vieții dacă nu are loc o schimbare, dacă nu există posibilitatea de recreere și dacă îngerii lui Dumnezeu nu vă păzesc și nu vă protejează. Dacă ați putea să vedeți numeroasele pericole prin care sunteți conduși în siguranță în fiecare zi de acești mesageri ai cerului, recunoștința ar izbucni din inima voastră și ar fi exprimată de buzele voastre. Dacă ați face din Dumnezeu tăria voastră, ați putea atinge, chiar și în cele mai descurajante circumstanțe, o înălțime și o lărgime a desăvârșirii creștine pe care nici nu vă gândiți că este posibil să le atingeți. Puteți avea gânduri înalte, aspirații nobile, o clară percepție a adevărului și scopuri care să vă ridice deasupra oricăror motive meschine. 4M 567.3

Va fi nevoie atât de gândire, cât și de acțiune pentru a obține desăvârșirea caracterului. Când veniți în contact cu lumea, trebuie să aveți grijă să nu căutați cu ardoare aplauzele oamenilor sau să trăiți pentru a corespunde părerii lor. Umblați cu grijă dacă vreți să umblați în siguranță, cultivați virtutea smereniei și prindeți-vă de Hristos sufletul neajutorat. Voi puteți fi, în orice privință, oameni ai lui Dumnezeu. Chiar înconjurați de confuzie și de ispitele care există în lume, voi vă puteți păstra, cu o desăvârșită seninătate, independența sufletului. 4M 568.1

Dacă veți trăi zilnic în comuniune cu Dumnezeu, veți învăța să-i apreciați pe oameni așa cum îi apreciază El și veți îndeplini de bunăvoie obligațiile care vă revin, de a alina suferința oamenilor. Voi nu sunteți ai voștri. Domnul are cerințe sfinte de la voi în ce privește atașamentul și slujirea. El are dreptul de a vă folosi corpul și spiritul la cel mai înalt grad al capacităților voastre, pentru onoarea și slava Sa. Indiferent ce cruce vi se cere să purtați, indiferent ce eforturi sau suferințe vă sunt impuse de mâna Sa, trebuie să le acceptați fără să murmurați. 4M 568.2

Cei pentru care lucrați sunt frații voștri aflați în suferință, afectați de boli fizice și de lepra spirituală a păcatului. Dacă sunteți cu ceva mai buni decât ei, aceasta se datorează crucii lui Hristos. Mulți sunt fără Dumnezeu și fără speranță în lumea aceasta. Ei sunt vinovați, corupți și degradați, înrobiți de înșelăciunile lui Satana. Totuși aceștia sunt cei pentru care a venit Hristos din cer ca să îi mântuiască. Ei trebuie să fie obiectul milei pline de duioșie, al simpatiei și al efortului neobosit, deoarece se află pe marginea prăpastiei. Ei suferă din cauza poftelor nesatisfăcute, a patimilor necontrolate și a condamnării propriei conștiințe; sunt nenorociți în sensul propriu al cuvântului, deoarece își pierd și viața aceasta și nici nu au vreo perspectivă pentru viața viitoare. 4M 568.3

Voi aveți un câmp de lucru important și trebuie să fiți activi și vigilenți, ascultând cu bucurie și fără excepție chemările Învățătorului. Să nu uitați niciodată că eforturile voastre de a-i schimba pe alții trebuie făcute în spiritul bunătății neclintite. Nu se câștigă nimic dacă sunteți distanți față de cei pe care vreți să îi ajutați. Trebuie să le transmiteți întotdeauna pacienților ideea că reformele pe care li le sugerați în ce privește obiceiurile și practicile nu sunt spre ruina, ci spre mântuirea lor și că, renunțând la lucrurile pe care le-au iubit și le-au prețuit până acum, vor clădi pe o temelie mai sigură. În timp ce reforma trebuie susținută cu fermitate și cu hotărâre, orice aparență de bigotism și orice spirit arogant trebuie să fie evitate cu grijă. Hristos ne-a dat lecții prețioase de răbdare și de dragoste. Severitatea și lipsa de politețe nu înseamnă energie, nici spiritul despotic nu înseamnă eroism. Fiul lui Dumnezeu a fost convingător. El a venit ca să-i atragă la Sine pe toți oamenii. Urmașii Lui trebuie să Îi studieze viața mai îndeaproape și să umble în lumina exemplului Său, oricât i-ar costa. Reforma, reforma continuă, trebuie să le fie prezentată oamenilor și exemplul vostru trebuie să întărească învățăturile. 4M 568.4

Mi-a fost prezentat cazul lui Daniel. Cu toate că era un om cu aceleași pasiuni ca și noi, pana inspirației ni-l prezintă ca pe un personaj ireproșabil. Viața lui ne este dată ca un exemplu strălucit de ceea ce poate deveni omul, chiar și în această viață, dacă face din Dumnezeu tăria lui și folosește cu înțelepciune ocaziile și privilegiile care i se oferă. Daniel a fost un gigant intelectual, totuși el a căutat continuu după o mai mare cunoștință, după realizări mai înalte. Și alți tineri au avut aceleași avantaje, dar, spre deosebire de el, ei nu și-au canalizat toate energiile pentru a căuta înțelepciunea — cunoașterea lui Dumnezeu, așa cum este El revelat în Cuvântul și în lucrările Sale. Deși a fost unul dintre marii bărbați ai lumii, Daniel nu era mândru și nici arogant. El simțea nevoia să-și învioreze sufletul prin rugăciune și fiecare nouă zi îl găsea în rugăciune sinceră și stăruitoare înaintea lui Dumnezeu. El nu s-a lipsit de acest privilegiu nici măcar atunci când a fost amenințat că, dacă va continua să se roage, groapa leilor se va deschide pentru a-l primi. 4M 569.1

Daniel Îl iubea pe Dumnezeu, se temea de El și Îl asculta. Cu toate acestea, el nu a fugit de lume ca să evite influența ei corupătoare. În providența lui Dumnezeu, el trebuia să fie în lume, dar nu din lume. Înconjurat de toate ispitele și fascinațiile vieții de la curte, el și-a păstrat integritatea sufletului și a rămas ferm la principii, neclintit ca stânca. El a făcut din Dumnezeu tăria lui și Domnul nu l-a părăsit în ceasul celei mai teribile nevoi. 4M 569.2

Daniel a fost cinstit, nobil și generos. Deși se străduia să trăiască în pace cu toți oamenii, nu permitea niciunei puteri să îl abată de pe calea datoriei. Era binevoitor să îi asculte pe cei care aveau stăpânire peste el atâta timp cât putea face acest lucru în conformitate cu adevărul și cu neprihănirea, dar împărații și decretele nu au putut să-l abată de la supunerea lui față de Împăratul împăraților. Daniel nu avea decât optsprezece ani când a fost adus la o curte păgână, în slujba împăratului Babilonului, și, având în vedere tinerețea lui, împotrivirea lui nobilă față de rău și adeziunea lui statornică față de bine sunt și mai demne de admirat. Exemplul său nobil ar trebui să aducă, până în zilele noastre, putere celor încercați și ispitiți. 4M 570.1

O ascultare strictă de cerințele Bibliei va fi o binecuvântare nu numai pentru suflet, ci și pentru trup. Roada Duhului înseamnă nu numai dragostea, bucuria și pacea, ci și înfrânarea poftelor, cumpătarea. Suntem îndemnați să nu ne întinăm trupul, deoarece este templul Duhului Sfânt. Cazul lui Daniel ne arată că, respectând principiile religioase, tinerii pot să triumfe asupra poftei trupești și să rămână credincioși poruncilor lui Dumnezeu, chiar cu prețul unui mare sacrificiu. Ce s-ar fi întâmplat dacă el ar fi făcut un compromis cu acei demnitari păgâni și ar fi cedat presiunii ocaziei, mâncând și bând după obiceiurile babilonienilor? Acel singur pas greșit ar fi condus probabil la alții, până când legătura lui cu Cerul s-ar fi rupt și el ar fi fost purtat în derivă de ispită. Dar, când s-a prins de Dumnezeu cu o încredere neclintită, spiritul puterii profetice a venit asupra lui. În timp ce oamenii îl învățau îndatoririle vieții de la curte, Dumnezeu îl învăța să citească tainele veacurilor viitoare. 4M 570.2