Mărturii IV
cerului.
Mulți sunt în pericolul de a crede că, fiind prinși în grijile slujbei pe care o au — de a scrie, de a practica medicina sau de a îndeplini responsabilități în diferite departamente — au scuze pentru a renunța la rugăciune sau pentru a neglija Sabatul și serviciile religioase. Astfel, lucrurile sfinte sunt reduse după cum li se pare lor convenabil, iar datoria, renunțările și crucea sunt lăsate neatinse. Nici medicii și nici ajutoarele lor nu ar trebui să încerce să-și îndeplinească lucrarea fără să-și ia timp pentru rugăciune. Dumnezeu va fi ajutorul tuturor acelora care mărturisesc că Îl iubesc, dacă ei vin la El în credință și, cu un simțământ al propriei slăbiciuni, tânjesc după puterea Lui. Când se despart de Dumnezeu, înțelepciunea lor se va dovedi că este nebunie. Când sunt mici în ochii lor și se sprijină cu toată greutatea pe Dumnezeu, El este brațul puterii lor și eforturile lor vor fi încununate de succes, dar, când îngăduie ca mintea să li se abată de la Dumnezeu, atunci Satana pătrunde și le controlează gândurile, pervertindu-le judecata. 4M 560.1
Nimeni nu este într-un mai mare pericol decât acela care crede că stă pe un munte sigur și neclintit. Atunci, picioarele lui vor începe să alunece. Ispitele vor veni una după alta, iar influența lor asupra vieții și asupra caracterului va fi atât de imperceptibilă încât, dacă nu va fi susținut de puterea divină, omul acela va fi corupt de spiritul lumii și nu va reuși să ducă la îndeplinire planul lui Dumnezeu pentru el. Tot ce are omul a primit de la Dumnezeu, iar cel care își dezvoltă capacitățile spre slava Sa va fi un instrument pentru a face bine, dar noi nu putem avea o viață religioasă fără rugăciune continuă și fără îndeplinirea datoriilor religioase, așa cum nu putem avea putere fizică fără să mâncăm. Noi trebuie să ne așezăm la masa lui Dumnezeu în fiecare zi. Dacă vrem să fim hrăniți, trebuie să primim putere de la Vița cea vie. 4M 560.2
Calea pe care au urmat-o unii, folosind diplomația și strategia lumii pentru a-și atinge scopurile, nu este în armonie cu voia lui Dumnezeu. Ei văd rele care trebuie corectate, dar nu vor să-și atragă reproșurile asupra lor și, în loc să înfrunte plini de curaj aceste aspecte, aruncă povara asupra altuia și îl lasă pe acela să întâmpine dificultățile pe care ei le-au evitat. Astfel, în prea multe cazuri, cel care vorbește deschis este considerat marele vinovat. 4M 560.3
Fraților, vă îndemn să lucrați având ca scop doar slava lui Dumnezeu. Încredeți-vă doar în puterea Sa, lăsați ca harul Său să vă fie tăria! Prin studierea Scripturilor și prin rugăciune serioasă, căutați să dobândiți concepții clare cu privire la datoria voastră și apoi îndepliniți-o. Este esențial să cultivați credincioșia în lucrurile mici și, făcând astfel, veți dobândi obiceiul integrității în responsabilitățile mai mari. Micile întâmplări ale vieții de fiecare zi trec adesea neobservate, dar acestea ne modelează caracterul. Fiecare eveniment al vieții lucrează fie spre bine, fie spre rău. Mintea trebuie să fie educată prin încercări zilnice, ca să poată dobândi puterea de a face față în orice situație dificilă. În momentele de încercare și de pericol, veți avea nevoie să fiți întăriți pentru a rămâne fermi de partea binelui, neafectați de nicio influență adversă. 4M 561.1
Dumnezeu vrea să facă mult pentru voi dacă sunteți conștienți că aveți nevoie de El. Isus vă iubește. Căutați întotdeauna să trăiți în lumina înțelepciunii lui Dumnezeu și, prin toate situațiile schimbătoare ale vieții, nu stați liniștiți până când nu știți că voința voastră este în armonie cu voința Creatorului vostru. Prin credința în El, puteți obține puterea de a rezista ispitei lui Satana și, astfel, veți crește în tărie morală cu fiecare încercare venită din partea lui Dumnezeu. 4M 561.2
Voi puteți deveni oameni cu responsabilitate și influență dacă, prin puterea voinței voastre, unită cu puterea divină, vă veți angaja serios în lucrare. Antrenați-vă puterile morale și nu le neglijați în niciun caz pe cele fizice. Nu lăsați ca indolența intelectuală să vă blocheze calea către o cunoaștere superioară. Învățați să meditați, dar și să studiați, pentru ca mintea voastră să se deschidă, să se întărească și să se dezvolte. Nu considerați niciodată că ați învățat suficient și că acum puteți slăbi eforturile. Mintea cultivată este măsura omului. Educația voastră trebuie să continue pe tot parcursul vieții; în fiecare zi trebuie să învățați și să puneți în practică toate cunoștințele dobândite. 4M 561.3
Pe măsură ce practicați virtutea și cultivați integritatea în inimă și în viață, veți crește în ceea ce privește valoarea morală și adevărata demnitate. Nu lăsați ca lepra egoismului să vă afecteze oricât de puțin caracterul. Un suflet nobil, unit cu un intelect cultivat, va face din voi oameni pe care Dumnezeu să îi poată folosi în posturi de încredere sfântă. 4M 561.4
Cea dintâi preocupare a tuturor acelora care au legătură cu această instituție ar trebui să fie aceea de a avea ei înșiși o poziție corectă înaintea lui Dumnezeu și de a sta, în puterea lui Hristos, neafectați de influențele rele la care sunt expuși. Dacă ei fac din principiile largi ale Cuvântului lui Dumnezeu temelia caracterului lor, atunci vor putea sta în picioare oriunde îi va chema Domnul, în providența Sa, înconjurați de orice influențe dăunătoare, fără să se abată de pe calea dreaptă. 4M 562.1
Mulți cad acolo unde ar trebui să aibă succes, deoarece nu își dau seama cât de mare este influența cuvintelor și a faptelor lor. Ei sunt afectați de circumstanțe și par să considere că viața le aparține și că pot urma orice cale li se pare convenabilă, fără să țină seama de ceilalți. Astfel de oameni sunt aroganți și nu te poți bizui pe ei. Nu își apreciază cu rugăciune slujba și responsabilitățile și nu își dau seama că numai îndeplinind cu credincioșie datoriile acestei vieți pot spera să câștige viața viitoare, nemuritoare. 4M 562.2
Dacă aceste persoane ar face din Cuvântul lui Dumnezeu obiectul lor de studiu și călăuza lor, ar vedea că niciun om „nu trăiește pentru sine”. Ar învăța din Raportul Inspirat că Dumnezeu acordă o mare valoare familiei omenești. Lucrările creației Sale din fiecare zi, pe rând, au fost apreciate ca fiind bune, dar omul făcut după chipul 4M 562.3
Creatorului său a fost apreciat ca fiind „foarte bun”. Nicio altă făptură pe care a creat-o Dumnezeu nu a determinat o asemenea manifestare a iubirii Sale. Iar când totul a fost pierdut prin păcat, Dumnezeu L-a dat pe scumpul Său Fiu să răscumpere omenirea căzută. A fost voia Lui ca oamenii să nu piară în păcatele lor, ci să trăiască pentru a-și folosi puterile pentru binecuvântarea lumii și pentru a-L onora pe Creatorul lor. Creștinii care nu trăiesc pentru binele altora își urmează propria voință pervertită, în loc să facă voia lui Dumnezeu, și vor fi chemați de Stăpânul lor să dea socoteală pentru că au abuzat de binecuvântările pe care El li le-a dat. 4M 562.4
Isus, marele Comandant al cerului, a părăsit curțile regale ca să vină într-o lume pârjolită și stigmatizată de blestem. El a luat asupra Sa natura noastră pentru a putea să cuprindă cu brațul Său uman neamul omenesc, iar cu brațul Său divin să prindă Atotputernicia, legându-l astfel pe omul limitat, finit, de Dumnezeul infinit. Mântuitorul nostru a venit în lume ca să arate cum ar trebui să trăiască omul pentru a-și asigura viața veșnică. Dându-L pe Fiul Său să moară pentru omul căzut, Tatăl nostru ceresc a făcut un sacrificiu infinit. Prețul plătit pentru răscumpărarea noastră ar trebui să ne dea o perspectivă înaltă cu privire la ce putem deveni prin Hristos. 4M 563.1
Când privește înălțimea, adâncimea și lărgimea iubirii Tatălui față de rasa umană care piere, Ioan este plin de admirație și de respect sfânt. El nu poate găsi un limbaj potrivit pentru a exprima această dragoste, ci cheamă lumea să privească: „Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!” Ce valoare îi este astfel acordată omului! Prin păcat, fiii oamenilor au devenit supuși ai lui Satana. Prin jertfa infinită a lui Hristos și prin credința în Numele Său, fiii lui Adam devin fii ai lui Dumnezeu. Luând asupra Sa natura umană, Hristos înalță neamul omenesc. Oamenilor căzuți li se garantează o altă șansă, un alt test, fiind aduși în starea în care, prin legătura cu Hristos, să se poată educa, dezvolta și înnobila, ca să poată deveni cu adevărat demni de a purta numele de „copii ai lui Dumnezeu”. 4M 563.2
O astfel de dragoste este fără egal. Isus cere ca aceia care au fost cumpărați cu prețul vieții Lui să folosească în modul cel mai eficient talanții care le-au fost încredințați. Ei trebuie să crească în cunoașterea voinței divine și să-și dezvolte continuu capacitățile intelectuale și morale până când vor ajunge la o desăvârșire a caracterului doar cu puțin mai prejos decât cea a îngerilor. 4M 563.3
Dacă aceia care susțin a crede adevărul prezent ar fi cu adevărat reprezentanți ai adevărului, trăind după toată lumina care strălucește pe calea lor, ar exercita permanent asupra altora o influență spre bine, lăsând după ei urme strălucitoare care să-i îndrume spre cer pe toți aceia cu care vin în contact. Dar lipsa de credincioșie și de integritate în rândurile celor care se declară prieteni ai cauzei lui Dumnezeu constituie o piedică serioasă în calea prosperității. Satana lucrează prin oamenii care se află sub controlul său. Sanatoriul, biserica și celelalte instituții ale bisericii aflate la Battle Creek trebuie să se teamă mai puțin de cei necredincioși și de cei care hulesc pe față decât de cei care pretind că sunt ai lui Hristos, dar nu sunt consecvenți. Există în tabără Acani care aduc rușine și înfrângere. Aceștia sunt cei care împiedică binecuvântările lui Dumnezeu și îi descurajează pe lucrătorii zeloși și gata de sacrificiu pentru cauza lui Hristos. 4M 563.4
În atitudinea față de pacienți, toți trebuie să fie animați de motive mai înalte decât interesul egoist. Toți trebuie să simtă că această instituție este unul dintre instrumentele alese de Dumnezeu pentru a alina boala trupului și pentru a îndruma sufletul bolnav de păcat către Acela care poate să vindece atât sufletul, cât și trupul. În afară de îndeplinirea responsabilităților speciale care le revin, toți trebuie să fie interesați de binele altora. Egoismul este contrar spiritului creștinismului. Este satanic atât în natura, cât și în dezvoltarea lui. 4M 564.1
În una dintre prețioasele lecții pe care li le-a predat ucenicilor Săi, Mântuitorul nostru a descris grija lui Dumnezeu pentru creaturile Sale în aceste cuvinte: „Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Totuși niciuna din ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu. Și chiar perii din cap, toți vă sunt numărați.” Cel care Se apleacă să observe chiar și păsărelele are o grijă specială pentru toate ramurile lucrării Sale. Toți cei care sunt angajați în instituțiile noastre se află sub privirea atentă a Dumnezeului infinit. El vede dacă datoria este îndeplinită cu o strictă integritate sau într-o manieră nepăsătoare și necinstită. Îngerii trec nevăzuți prin fiecare încăpere a acestor instituții. Ei urcă tot timpul la cer, ducând un raport plin de bucurie sau unul plin de tristețe. Este înregistrat fiecare act de credincioșie, dar și fiecare act de necinste, iar, în final, fiecare va fi răsplătit după faptele pe care le-a făcut. 4M 564.2