Mărturii IV

Dezvoltarea talentelor

Dumnezeu dorește ca dezvoltarea să fie lucrarea vieții fiecăruia dintre urmașii Săi și aceasta să fie îndrumată și controlată de o experiență corectă. Este cu adevărat om acela care este gata să-și sacrifice interesul personal pentru binele altora și care acționează pentru a alina o inimă zdrobită. Mulți nici nu au început să înțeleagă adevăratul scop al vieții, iar ceea ce este real și important în viața lor este sacrificat din cauza unor păcate pe care le îndrăgesc. 4M 519.1

Nero și Cezar au fost recunoscuți de lume ca fiind oameni mari, dar oare i-a privit și Dumnezeu la fel? Nu. Ei nu au fost legați printr-o credință vie de marea Inimă a omenirii. Ei au fost în lume și au mâncat, au băut și au dormit ca niște oameni din lume, dar, în cruzimea lor, au fost satanici. Oriunde au mers acești monștri ai umanității, drumul lor a fost însemnat cu vărsare de sânge și cu distrugere. Au fost preamăriți de lume cât timp au trăit, dar, când au fost înmormântați, lumea s-a bucurat. În contrast cu viețile acestor oameni este viața lui Luther. El nu s-a născut prinț. Nu a purtat nicio coroană regească. Vocea lui a fost auzită și influența lui a fost simțită din chilia unei mânăstiri. El a avut o inimă umană, preocupată de binele oamenilor. S-a ridicat plin de curaj pentru adevăr și pentru dreptate și a înfruntat împotrivirea lumii ca să le facă bine semenilor lui. 4M 519.2

Conform standardului divin, doar intelectul, singur, nu face din cineva om. În intelect există o putere dacă acesta este sfințit și controlat de Duhul lui Dumnezeu. Această putere este superioară bogățiilor și puterii fizice, dar, ca să poată face din cineva un om, intelectul trebuie să fie cultivat. Dreptul pe care îl are cineva de a pretinde că este om e determinat de modul în care își folosește intelectul. Byron a avut capacitate intelectuală și o gândire profundă, dar nu a fost un om după standardul lui Dumnezeu. El a fost un agent al lui Satana. Pasiunile lui erau aprinse și necontrolate. De-a lungul vieții, el a semănat o sămânță care a adus ca rod corupția. Lucrarea vieții lui a fost aceea de a coborî standardul virtuții. Acest om s-a numărat printre bărbații remarcabili ai lumii, dar Domnul nu îl recunoaște ca fiind un om al Său, ci unul care a abuzat de talentele date de Dumnezeu. Gibbon, care a fost un sceptic, și mulți alții pe care Dumnezeu i-a înzestrat cu minți uriașe și pe care lumea i-a numit oameni mari s-au înrolat sub stindardul lui Satana și au folosit darurile primite de la Dumnezeu pentru a perverti adevărul și pentru a distruge sufletele oamenilor. Atunci când este pus în slujba viciului, un intelect mare este un blestem pentru posesorul lui și pentru toți cei care intră în cercul lui de influență. 4M 519.3

Ceea ce va fi o binecuvântare pentru omenire este viața spirituală. Dacă este în armonie cu Dumnezeu, omul va depinde întotdeauna de puterea Lui. „Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit.” Lucrarea vieții noastre este de a tinde către desăvârșirea caracterului creștin, străduindu-ne continuu să ne conformăm voinței lui Dumnezeu. Eforturile începute pe pământ se vor continua în veșnicie. Standardul lui Dumnezeu pentru om atinge cel mai înalt înțeles al cuvântului și, dacă se ridică la nivelul capacităților pe care i le-a dat Dumnezeu, omul va fi fericit în această viață și va ajunge la slavă și la o răsplată veșnică în viața viitoare. 4M 520.1

Membrii familiei omenești sunt îndreptățiți să poarte numele de bărbați și de femei doar dacă își folosesc talentele, în toate privințele, pentru binele altora. Viața lui Hristos ne este dată ca model, iar omul ajunge să fie strâns unit cu Dumnezeu atunci când slujește, asemenea îngerilor îndurării, nevoilor altora. Stă în natura creștinismului să facă familii fericite și o societate fericită. Dezbinarea, egoismul și cearta vor fi date la o parte de orice om, bărbat sau femeie, care are adevăratul spirit al lui Hristos. 4M 520.2

Cei care devin părtași la dragostea lui Hristos nu au dreptul să considere că există vreo limită a influenței și a lucrării lor în folosul oamenilor. A obosit Hristos în eforturile Sale de a-l salva pe omul căzut? Lucrarea noastră trebuie să fie continuă și perseverentă. Vom găsi ceva de făcut până când Domnul ne va spune să ne depunem armura la picioarele Sale. Dumnezeu este Stăpânul moral și noi trebuie să așteptăm supuși voinței Sale, gata și dornici să sărim imediat să ne facem datoria ori de câte ori este o lucrare de făcut. 4M 520.3

Îngerii sunt angajați zi și noapte în slujirea lui Dumnezeu, pentru a-l ridica pe om în conformitate cu planul de mântuire. Omului i se cere să-L iubească pe Dumnezeu mai presus de orice, cu toată puterea și cu tot cugetul lui, și pe aproapele lui, ca pe sine însuși. Lucrul acesta nu este posibil dacă omul nu se tăgăduiește pe sine. Hristos a spus: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuși, să-și ia crucea și să Mă urmeze.” 4M 521.1

Tăgăduirea de sine înseamnă să lași să conducă mintea atunci când pasiunea caută să aibă supremația, să te împotrivești ispitei de a critica și de a căuta greșeli la alții, să ai răbdare cu copilul care este greoi la înțelegere și al cărui comportament te întristează și te pune la încercare, să stai la postul datoriei atunci când alții cad, să porți responsabilități oricând și oriunde poți și să faci acest lucru nu pentru a primi aplauze, nu din interese politice, ci de dragul Stăpânului care ți-a încredințat o lucrare pe care să o faci cu o credință care nu șovăie, iar când ai posibilitatea să te lauzi, să taci și să-i lași pe alții să o facă. Tăgăduirea de sine înseamnă să le faci bine altora atunci când ai fi înclinat să-ți cauți propriul interes și propria plăcere. Chiar dacă s-ar putea ca semenii tăi să nu-ți aprecieze niciodată eforturile și să nu recunoască ce ai făcut, trebuie să continui să lucrezi. 4M 521.2

Căutați cu grijă să vedeți dacă adevărul pe care l-ați acceptat a devenit în viața voastră un principiu ferm. Îl luați pe Hristos cu voi atunci când ieșiți din cămăruța voastră de rugăciune? Este religia pe care o aveți un paznic la ușa buzelor voastre? Vă este inima atrasă în simpatie și în dragoste către cei care nu fac parte din familia voastră? Căutați cu stăruință o înțelegere mai clară a adevărului Scripturii, pentru ca lumina voastră să-i lumineze și pe alții? La aceste întrebări puteți răspunde în sufletul vostru. Vorbirea voastră să fie dreasă cu har, iar purtarea voastră să arate noblețea creștină. 4M 521.3

A început un nou an. Care a fost raportul anului trecut în viața ta de creștin? Cum arată raportul tău în cer? Vă îndemn să vă supuneți fără rezerve lui Dumnezeu. Aveți inima împărțită? Dați-I-o în întregime Domnului chiar acum. În anul care vine, scrieți o istorie a vieții voastre diferită de cea din anul trecut. Smeriți-vă sufletul înaintea lui Dumnezeu. „Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieții, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.” Părăsiți orice prefăcătorie și orice îngâmfare. Purtați-vă natural, așa cum sunteți voi în realitate. Fiți credincioși în orice gând, în orice cuvânt și în orice faptă și, „în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși”. Nu uitați niciodată că natura morală trebuie să fie consolidată printr-o veghere constantă și prin rugăciune. Atâta timp cât priviți la Hristos, sunteți în siguranță, dar, în clipa în care vă gândiți la sacrificiile voastre sau la dificultăți și începeți să vă plângeți de milă, vă pierdeți încrederea în Dumnezeu și sunteți într-un mare pericol. 4M 521.4

Mulți limitează Providența divină și îndepărtează din caracterul lui Dumnezeu îndurarea și dragostea. Ei susțin cu putere că măreția și maiestatea lui Dumnezeu Îl împiedică să Se intereseze de îngrijorările celor mai slabe creaturi ale Sale. „Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuși niciuna din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru. Cât despre voi, până și perii din cap, toți vă sunt numărați. Deci să nu vă temeți; voi sunteți mai de preț decât multe vrăbii.” 4M 522.1

Este greu pentru ființele omenești să acorde atenție lucrurilor mai mărunte ale vieții, în timp ce mintea este angajată în chestiuni de o mare importanță. Dar nu ar trebui să existe această îmbinare? Omul creat după chipul Făcătorului său trebuie să îmbine responsabilitățile mai mari cu cele mai mici. Poate că este absorbit de ocupații de o importanță copleșitoare și neglijează nevoile copiilor săi. Aceste responsabilități pot să fie privite ca fiind îndatoririle mai mici ale vieții, când, în realitate, ele stau chiar la temelia societății. Fericirea familiei și a bisericii depinde de influențele din cămin. Interesele veșnice depind de îndeplinirea corespunzătoare a îndatoririlor acestei vieți. Lumea nu are atât de mult nevoie de minți mărețe, cât de oameni buni, care să fie o binecuvântare pentru căminul lor. 4M 522.2