Mărturii IV

Relațiile dintre membrii bisericii

Oricine se străduiește să fie biruitor va avea propriile slăbiciuni cu care să lupte, dar oamenilor le este mult mai ușor să vadă greșelile fraților lor decât să și le vadă pe ale lor și, de aceea, ar trebui să fie mai exigenți și mai critici cu ei înșiși decât cu alții. 4M 485.2

Toți membrii bisericii, dacă sunt fii și fiice ale lui Dumnezeu, vor trebui să treacă prin procesul disciplinării, ca să poată fi lumini în lume. Dumnezeu nu-i va face canale de lumină cât timp se află în întuneric și sunt mulțumiți să rămână acolo, fără să facă vreun efort special pentru a intra în legătură cu Sursa luminii. Cei care își simt lipsurile și se dedică unei cugetări profunde, perseverând cu cea mai mare seriozitate în rugăciune și în acțiune, vor primi ajutor divin. Fiecare are multe lucruri de care trebuie să se dezvețe în ceea ce-l privește, cum are și multe de învățat. Obiceiuri și apucături vechi trebuie să fie îndepărtate, iar biruința poate fi câștigată numai printr-o luptă serioasă de a corecta aceste greșeli și printr-o acceptare deplină a adevărului, împlinind toate principiile lui, prin harul lui Dumnezeu. 4M 485.3

Aș vrea să spun cuvinte care să ne impresioneze pe toți astfel încât singura noastră speranță, la nivel personal, să fie aceea de a ne lega de Dumnezeu. Trebuie să fie obținută curăția sufletului; este nevoie de mai multă cercetare a inimii, de biruință asupra încăpățânării și asupra iubirii de sine, iar acestea cer rugăciune continuă și serioasă. 4M 486.1

Cei care sunt aspri și îi critică pe alții încearcă adesea să-și scuze sau să-și justifice lipsa de politețe creștină motivând că și unii dintre reformatori au lucrat cu un astfel de spirit și susțin că lucrarea pentru acest timp cere același spirit, dar nu este așa. Un spirit calm, cu o desăvârșită stăpânire de sine, este de preferat oricând și oriunde, chiar și în cea mai necizelată companie. Un zel mânios nu face bine nimănui. Dumnezeu nu i-a ales pe reformatori pentru că erau oameni autoritari și pătimași. El i-a acceptat așa cum erau, în ciuda acestor trăsături de caracter, dar ei ar fi putut așeza asupra lor responsabilități de zece ori mai mari dacă ar fi fost smeriți și dacă și-ar fi ținut temperamentul sub controlul rațiunii. Deși slujitorii lui Hristos trebuie să denunțe păcatul și lipsa de evlavie, necurăția și minciuna, iar alteori sunt chemați să mustre nedreptatea atât în rândurile celor de sus, cât și în rândurile celor umili, arătându-le că mânia lui Dumnezeu va cădea asupra celui care calcă Legea Sa, ei nu trebuie să fie autoritari sau despotici, ci trebuie să manifeste bunătate și dragoste, să aibă un spirit care să salveze, nu să distrugă. 4M 486.2

Iehova cel îndelung răbdător îi învață pe pastori și pe membrii bisericii care aspiră să fie colaboratori cu Hristos lecții clare în ce privește răbdarea și dragostea. Hristos i-a luat lângă Sine pe Iuda și pe Petru cel impulsiv nu pentru că Iuda era lacom, iar Petru pătimaș, ci pentru ca acești ucenici să poată învăța de la El, marele lor Învățător, și să devină asemenea Lui: neegoiști, blânzi și smeriți cu inima. El a văzut materialul bun care exista în amândoi. Iuda avea abilități financiare și ar fi fost de mare valoare pentru biserică dacă ar fi învățat și acceptat lecțiile pe care li le dădea Hristos când mustra egoismul, înșelăciunea și lăcomia chiar și în aspectele mărunte ale vieții. Aceste lecții erau repetate adesea: „Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mari, și cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept și în cele mari.” 4M 486.3

Mântuitorul nostru a căutat să întipărească în mintea ascultătorilor Săi gândul că un om care obține un avantaj înșelându-și aproapele chiar și în cel mai mic lucru va înșela și în lucruri mai mari atunci când împrejurările îi vor fi favorabile. Cea mai mică îndepărtare de la stricta corectitudine doboară barierele și pregătește inima pentru a face nedreptăți mai mari. Prin cuvânt și prin exemplu, Hristos a învățat că, în purtarea față de semenii noștri, trebuie să fim conduși de cea mai strictă integritate. „Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii faceți-le și voi la fel.” Hristos prezenta mereu viața plină de defecte a fariseilor și îi mustra. Aceștia declarau că păzesc Legea lui Dumnezeu, dar, în activitățile lor zilnice, practicau nedreptatea. Multe văduve și mulți orfani erau jefuiți de puținul lor, pentru ca ei să-și satisfacă dorința avidă de câștig. 4M 487.1

Iuda ar fi putut beneficia de toate aceste lecții dacă ar fi dorit să aibă o inimă cinstită, dar lăcomia l-a biruit, iar iubirea de bani a devenit o putere stăpânitoare. El purta punga în care se aflau banii care trebuiau folosiți pentru progresul lucrării lui Hristos și, din când în când, mici sume de acolo erau luate pentru folosul său. Inima lui a fost invidioasă pentru darul oferit de Maria, când a adus vasul de alabastru cu mir, și a mustrat-o pentru nechibzuință. Astfel, în loc să învețe de la Domnul, voia să fie el învățătorul și să-L învețe pe Domnul în legătură cu cât de adecvat era gestul ei. 4M 487.2

Acești bărbați au avut parte — și unul, și celălalt la fel — de ocaziile și de privilegiile exemplului și ale lecțiilor continue ale lui Hristos pentru a corecta trăsăturile păcătoase ale caracterului lor. Când auzeau mustrările și condamnările faptelor de ipocrizie și de corupție, ei vedeau că aceia care erau atât de teribil mustrați erau de fapt obiectul unor eforturi atente și neobosite făcute pentru schimbarea lor. Mântuitorul a plâns pentru rătăcirea și întunericul în care se aflau. El tânjea după ei cu o dragoste și o compasiune fără margini, spunându-i Ierusalimului: „De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum își strânge găina puii sub aripi, și n-ați vrut!” 4M 487.3

Petru era prompt și zelos în acțiune, curajos și intransigent, și Hristos a văzut în el un material care avea să fie de mare valoare pentru biserică. De aceea, l-a adus pe Petru în legătură cu Sine astfel încât tot ce era bun și valoros în el să poată fi păstrat, iar lecțiile și exemplul Său să poată domoli tot ce era aspru în firea lui și să cizeleze tot ce era colțuros în purtarea lui. Dacă inima a fost într-adevăr transformată prin harul divin, se va vedea și o schimbare exterioară, manifestată printr-o bunătate adevărată, prin compasiune și amabilitate. Isus nu a fost niciodată rece și inabordabil. Cei aflați în suferință adeseori dădeau năvală în locul în care Se retrăgea atunci când avea nevoie de înviorare și de odihnă, dar El avea o privire blândă și un cuvânt de încurajare pentru toți. A fost un model de adevărată amabilitate. Petru L-a tăgăduit pe Domnul lui, dar, după aceea, s-a căit și s-a umilit adânc pentru păcatul său grav, iar după înviere, prin faptul că l-a menționat pe nume, Hristos a arătat, plin de bunătate, că l-a iertat pe ucenicul Său care greșise. 4M 488.1

Iuda a cedat ispitelor lui Satana și L-a trădat pe cel mai bun prieten al lui. Petru a învățat și a profitat de lecțiile lui Hristos, ducând mai departe lucrarea de reformă care le-a fost lăsată ucenicilor atunci când Domnul lor S-a înălțat la cer. Acești doi bărbați reprezintă două clase de oameni cu care Hristos intră în legătură, oferindu-le avantajele învățăturilor și ale exemplului vieții Sale altruiste și pline de compasiune, ca să poată învăța de la El. 4M 488.2

Cu cât un om privește mai mult la Mântuitorul lui și ajunge să Îl cunoască mai bine, cu atât se va asemăna mai mult cu El și va face faptele Lui. Veacul în care trăim acum ne cheamă la o lucrare de reformă. Lumina adevărului care strălucește asupra noastră îi cheamă pe cei care sunt hotărâți să acționeze și care au o înaltă ținută morală să lucreze cu perseverență și sârguință pentru salvarea tuturor acelora care vor auzi invitația Duhului lui Dumnezeu. 4M 488.3

Dragostea care ar trebui să existe între membrii bisericii lasă loc adeseori criticii și reproșurilor, iar acestea se manifestă chiar și în practicile religioase, prin remarci personale și împunsături dure. Astfel de lucruri nu ar trebui să fie încuviințate de pastori, de prezbiteri sau de membri. Serviciile divine de la biserică ar trebui să aibă ca scop doar slava lui Dumnezeu. Când oameni cu personalități diferite se întâlnesc în cadrul bisericii, dacă adevărul lui Dumnezeu nu netezește și nu supune părțile ascuțite ale caracterului, biserica va fi afectată, iar pacea și armonia ei vor fi sacrificate pentru a face pe plac acestor trăsături egoiste, nesfințite. Mulți, în grija lor atentă de a descoperi greșelile fraților lor, neglijează să-și cerceteze propria inimă și să-și curețe propria viață. Lucrul acesta nu Îi place lui Dumnezeu. Membrii bisericii trebuie să fie atenți la propriul suflet, să-și privească în mod critic propriile fapte ca nu cumva să acționeze din motive egoiste și să fie o pricină de poticnire pentru frații mai slabi. 4M 488.4

Dumnezeu îi ia pe oameni așa cum sunt, cu elementul omenesc al caracterului lor, și apoi, dacă ei vor să se lase disciplinați și să învețe de la El, îi pregătește pentru a-I sluji Lui. Rădăcina sarcasmului, a invidiei, a lipsei de încredere, a geloziei și chiar a urii, care există în inima unora dintre membrii bisericii, este lucrarea lui Satana. Aceste trăsături au o influență otrăvitoare asupra bisericii. „Puțin aluat dospește toată plămădeala.” Zelul religios care este manifestat printr-un atac asupra fraților este un zel care nu se potrivește cu ceea ce cunosc ei. Hristos nu are nimic de-a face cu o astfel de mărturie. 4M 489.1