Mărturii IV

Testamente și moșteniri

„Nu vă strângeți comori pe pământ, unde le mănâncă moliile și rugina și unde le sapă și le fură hoții, ci strângeți-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile și rugina și unde hoții nu le sapă, nici nu le fură.” Egoismul este un păcat care distruge sufletul. După acesta vine lăcomia, care este idolatrie. Toate lucrurile Îi aparțin lui Dumnezeu. Toată prosperitatea de care ne bucurăm este urmarea binefacerii divine. Dumnezeu este marele și generosul dătător. Dacă El cere o parte din ceea ce ne-a dat cu atâta dărnicie , aceasta nu este pentru că ar putea fi îmbogățit prin darurile noastre, deoarece El nu are nevoie de nimic din mâna noastră, ci pentru ca noi să putem avea ocazia de a practica renunțarea la sine, dragostea și simpatia față de semenii noștri și de a fi, astfel, mult înnobilați. În fiecare perioadă din istorie, din timpul lui Adam până în zilele noastre, Dumnezeu a pretins proprietatea omului spunând: Eu sunt proprietarul de drept al universului, de aceea consacră-Mi Mie primele tale roade, adu-Mi un tribut de loialitate, supune-Mi ceea ce este al Meu, recunoscând astfel suveranitatea Mea, și vei fi liber să păstrezi și să te bucuri de darurile Mele generoase, iar binecuvântarea Mea te va însoți. „Cinstește pe Domnul cu averile tale și cu cele dintâi roade din tot venitul tău.” 4M 476.3

Cerințele lui Dumnezeu sunt pe primul loc. Noi nu împlinim voia Sa dacă Îi consacrăm doar ceea ce rămâne din venitul nostru după ce toate nevoile noastre imaginare au fost satisfăcute. Înainte ca orice parte din câștigurile noastre să fie consumată, noi trebuie să punem deoparte și să-I prezentăm Lui partea pe care El o pretinde. În vechiul sistem religios, o jertfă de mulțumire trebuia să fie arsă continuu pe altar, arătând obligația nesfârșită a omului față de Dumnezeu. Dacă avem prosperitate în afacerile noastre vremelnice, este pentru că Dumnezeu ne binecuvântează. O parte din acest venit trebuie să le fie dedicată celor săraci, iar o parte importantă să fie oferită lucrării lui Dumnezeu. Când I se înapoiază lui Dumnezeu partea pe care o cere El, ceea ce rămâne va fi sfințit și binecuvântat pentru folosința noastră. Dar, atunci când omul Îl jefuiește pe Dumnezeu reținând ceea ce El cere, blestemul Său se va răsfrânge asupra a tot. 4M 477.1

Dumnezeu i-a făcut pe oameni canale prin care darurile Sale să curgă pentru a susține lucrarea pe care o dorește dusă mai departe în lume. El le-a dat bunuri și averi ca să le folosească în mod înțelept, nu ca să le adune în mod egoist sau să le cheltuiască în mod extravagant în lux și în satisfacții egoiste, fie pentru îmbrăcăminte, fie pentru a-și împodobi casele. El le-a încredințat mijloace materiale cu care să-i susțină pe slujitorii Săi în lucrarea lor, ca predicatori sau misionari, și să susțină instituțiile pe care El le-a întemeiat în mijlocul nostru. Cei care se bucură de prețioasa lumină a adevărului trebuie să simtă o dorință arzătoare ca adevărul să fie răspândit pretutindeni. Sunt câțiva purtători credincioși de stindard, care nu se sustrag niciodată de la datorie și nu evită responsabilitățile. Inima și portofelul lor sunt întotdeauna deschise la orice apel făcut pentru mijloace prin care cauza lui Dumnezeu să avanseze. Într-adevăr, unii par gata să facă mai mult decât sunt datori, ca și când s-ar teme să nu piardă vreo ocazie de a-și investi averea în banca cerului. Sunt alții care ar face cât mai puțin posibil. Ei își strâng comori sau își cheltuiesc cu mână largă banii pentru ei înșiși, dând cu părere de rău și cu zgârcenie câte o sumă mică pentru susținerea cauzei lui Dumnezeu. Aceștia, dacă fac vreo promisiune sau vreun jurământ față de Dumnezeu, după aceea se căiesc și amână să achite suma cât mai mult posibil, dacă nu pentru totdeauna. Ei fac astfel încât zecimea lor să fie cât mai mică de parcă s-ar teme că ceea ce Îi returnează lui Dumnezeu este pierdut. Chiar dacă diferitele noastre instituții suferă din punct de vedere financiar, această categorie de oameni se poartă ca și când pentru ei nu ar avea nicio importanță dacă acestea prosperă sau nu. Și totuși acestea sunt instrumentele alese de Dumnezeu pentru ca lumina să fie dusă în lume. 4M 477.2

Aceste instituții nu au primit, asemenea altora de același fel, donații sau moșteniri. Cu toate acestea, Dumnezeu le-a făcut să prospere mult și le-a binecuvântat, făcând din ele mijlocul prin care să fie făcut mult bine. Printre noi sunt oameni vârstnici, care se apropie de încheierea timpului lor de probă, dar, din lipsă de oameni treji și vigilenți care să asigure susținerea cauzei lui Dumnezeu prin mijloacele materiale pe care le au, acestea trec în mâinile celor care îi slujesc lui Satana. Aceste averi doar le-au fost împrumutate de Dumnezeu ca să Îi fie returnate ulterior, dar, în nouă cazuri din zece, când ies de pe scena vieții, acești frați își însușesc proprietatea lui Dumnezeu într-un mod care nu Îl onorează, deoarece niciun ban din ea nu va ajunge vreodată în vistieria Domnului. În unele cazuri, acești frați aparent buni și-au luat sfătuitori neconsacrați, care le-au dat sfaturi din punctul lor de vedere, nu în armonie cu voia lui Dumnezeu. Adeseori, proprietatea le este lăsată prin testament copiilor și nepoților doar spre răul acestora. Ei nu au dragoste pentru Dumnezeu sau pentru adevăr și, de aceea, acești bani, care Îi aparțin în întregime Domnului, trec în mâinile lui Satana ca să fie controlați de el. Satana este mult mai vigilent, mai atent și mai abil în a găsi căi prin care să-și asigure fonduri și mijloace decât sunt frații noștri în a asigura ce este al Domnului pentru cauza Sa. Unele testamente sunt întocmite atât de prost încât nu pot trece testul legii și, astfel, mii de dolari s-au pierdut pentru cauza lui Dumnezeu. Frații noștri ar trebui să simtă că asupra lor apasă o responsabilitate, ca slujitori credincioși în lucrarea lui Dumnezeu, de a-și folosi inteligența în această chestiune și de a așeza în siguranță pentru Domnul ceea ce Îi aparține. 4M 478.1

Mulți manifestă în această privință o reținere nejustificată. Ei consideră că pășesc pe un teren interzis atunci când le prezintă celor vârstnici sau bolnavi subiectul averii lor, pentru a afla ce dispoziție vor să dea aceștia cu privire la ea. Dar aceasta este o datorie la fel de sacră precum aceea de a propovădui cuvântul pentru a salva sufletele. În fața lor stă un om care are în mâinile lui banii sau proprietatea lui Dumnezeu. El este pe cale să-și schimbe statutul de administrator al acestor bunuri. Oare va așeza el în mâinile celor nelegiuiți mijloacele materiale pe care Dumnezeu i le-a împrumutat pentru a le folosi în lucrarea Sa, doar pentru că aceștia îi sunt rude? Nu ar trebui să simtă creștinii interes și preocupare atât pentru binele viitor al acelui om, cât și pentru progresul cauzei lui Dumnezeu, astfel încât acesta să ia o decizie corectă cu privire la banii Domnului, la talanții care i-au fost împrumutați pentru a-i spori cu înțelepciune? Oare vor sta frații acestui om ca simpli spectatori să-l vadă pierzând ce a agonisit în această viață și, în același timp, jefuind vistieria lui Dumnezeu? Aceasta ar fi o pierdere teribilă atât pentru el, cât și pentru cauza lui Dumnezeu, deoarece, așezându-și talantul banilor în mâinile celor care nu au nicio considerație pentru adevărul lui Dumnezeu, el nu va face altceva, în toate privințele, decât să-l înfășoare într-un ștergar și să-l îngroape în pământ. 4M 479.1

Domnul vrea ca urmașii Săi să dea dispoziții cu privire la bunurile lor cât timp o pot face singuri. Poate că unii vor întreba: „Trebuie să ne ocupăm personal de repartizarea a tot ce putem spune că ne aparține?” Poate că nu ni se cere să facem lucrul acesta acum, dar trebuie să fim gata să facem acest lucru de dragul lui Hristos. Trebuie să recunoaștem că toate proprietățile noastre Îi aparțin Lui în mod absolut și să le folosim cu generozitate ori de câte ori este nevoie de mijloace pentru înaintarea cauzei Sale. Unii își închid urechile la apelurile pentru bani care să fie folosiți pentru trimiterea misionarilor în țări străine și pentru publicarea adevărului și răspândirea lui în toată lumea, așa cum se împrăștie frunzele toamna. În felul acesta, ei își scuză lăcomia informându-vă că au aranjat să se facă acte caritabile după ce vor muri și că au luat în considerare cauza lui Dumnezeu în testamentele lor. Astfel, ei duc o viață de avariție, jefuindu-L pe Dumnezeu în zecimi și daruri și în testamentele lor. Îi înapoiază lui Dumnezeu doar o mică parte din ce le-a dat El cu împrumut, în timp ce o parte foarte însemnată le este lăsată unor rude care nu au niciun interes pentru adevăr. Acesta este cel mai rău fel de furt. Ei Îl jefuiesc pe Dumnezeu de ceea ce I se cuvine de drept nu doar în timpul vieții, ci și după moarte. 4M 479.2

Este de-a dreptul o nebunie să amâni pregătirea pentru viața viitoare până aproape de ceasul cel din urmă al vieții prezente. De asemenea, este o mare greșeală să amâni să răspunzi cererilor lui Dumnezeu de dărnicie față de cauza Sa până vine timpul când trebuie să-ți transferi responsabilitatea de administrator asupra altora. Cei cărora le încredințezi talanții tăi poate că nu vor face cu ei la fel de mult bine cum ai fi făcut tu. Cum de îndrăznesc cei bogați să-și asume un risc atât de mare? Cei care așteaptă până în clipa morții ca să dea dispoziții cu privire la averea lor o încredințează mai degrabă morții decât lui Dumnezeu. Făcând astfel, mulți acționează cu totul contrar planului lui Dumnezeu, prezentat clar în Cuvântul Său. Dacă vor să facă bine, trebuie să folosească momentele de aur din prezent și să lucreze cu toată puterea lor ca și când le-ar fi frică să nu piardă ocazia favorabilă. 4M 480.1

Cei care neglijează datoria cunoscută, prin faptul că nu răspund la cererile lui Dumnezeu din partea lor în această viață, și care își liniștesc conștiința plănuind să-și împartă moștenirea la moarte nu vor primi niciun cuvânt de laudă din partea Stăpânului și nicio răsplată. Ei nu au practicat tăgăduirea de sine, ci și-au păstrat în mod egoist banii cât de mult au putut, renunțând la ei doar atunci când moartea li i-a cerut. Dacă ar fi creștini cu adevărat, mulți ar face cât timp sunt în putere ceea ce își propun să amâne până când vor fi aproape de moarte. Ei s-ar consacra lui Dumnezeu pe ei înșiși împreună cu averile lor și, acționând ca administratori ai Săi, ar avea satisfacția că și-au făcut datoria. Devenind proprii executori testamentari, ei ar putea răspunde personal cerințelor lui Dumnezeu, în loc să transfere responsabilitatea asupra altora. Ar trebui să ne considerăm administratori ai proprietății Domnului și să-L recunoaștem pe Dumnezeu ca fiind proprietarul suprem, căruia trebuie să-I restituim ceea ce este al Său atunci când El ne cere. Când va veni să-Și ia înapoi cu dobândă ce este al Său, cei lacomi vor vedea că, în loc să fi înmulțit talanții care le-au fost încredințați, ei au atras asupra lor condamnarea rostită împotriva robului netrebnic. 4M 480.2

Domnul dorește ca moartea slujitorilor Săi să fie privită ca o pierdere datorită influenței spre bine pe care aceștia au exercitat-o și numeroaselor daruri de bunăvoie pe care aceștia le-au adus pentru a umple vistieria lui Dumnezeu. Moștenirile lăsate la moarte sunt un înlocuitor jalnic pentru o viață de binefacere. Slujitorii lui Dumnezeu ar trebui să-și facă testamentul în fiecare zi prin fapte bune și prin daruri generoase aduse lui Dumnezeu. Ei nu ar trebui să îngăduie ca suma dată lui Dumnezeu să fie disproporționat de mică în comparație cu ceea ce au păstrat pentru folosul lor. Făcându-și testamentul zilnic, ei își vor aduce aminte care sunt obiectele și prietenii cărora le acordă cea mai mare afecțiune. Cel mai bun prieten al lor este Isus. El nu Și-a cruțat propria viață pentru ei, ci, de dragul lor, S-a făcut sărac, pentru ca, prin sărăcia Lui, ei să poată deveni bogați. El merită toată inima lor, toată averea lor, tot ceea ce sunt și au ei. Dar mulți care se declară creștini ignoră cerințele lui Isus cât timp sunt în viață și Îl insultă dându-I o sumă foarte mică la moarte. Toți cei care fac parte din această categorie să nu uite că acest mod de a-L jefui pe Dumnezeu nu este rezultatul unei acțiuni spontane, pripite, ci al unui plan bine studiat, pe care îl prefațează prin cuvintele: „În deplinătatea facultăților mele mintale.” După ce au înșelat cauza lui Dumnezeu cât timp au fost în viață, ei continuă această înșelăciune și după moarte. Și aceasta cu deplinul consimțământ al tuturor puterilor minții lor. Mulți sunt mulțumiți să facă un astfel de testament doar pentru o pernă pe care să moară liniștiți. Testamentul face parte din pregătirea lor pentru moarte și este astfel pregătit, încât averile pe care le au să nu îi tulbure în ceasul morții. Oare se pot gândi ei cu plăcere la momentul când li se va cere să dea socoteală de isprăvnicia lor? 4M 481.1

Noi toți trebuie să fim bogați în fapte bune în această viață dacă vrem să ne asigurăm viața viitoare, nemuritoare. Când se va ține judecata și se vor deschide cărțile, orice om va fi răsplătit după faptele lui. În registrul bisericii sunt trecute multe nume în dreptul cărora, în registrul din cer, este scris „a jefuit”. Dacă acești oameni nu se pocăiesc și nu lucrează pentru Stăpân cu o bunăvoință dezinteresată, cu siguranță vor avea parte de soarta robului necredincios. 4M 481.2

Adeseori se întâmplă ca un om de afaceri activ să moară pe neașteptate, fără nicio avertizare, iar când i se verifică afacerea se descoperă că aceasta se află într-o situație foarte încurcată. În efortul de a-i stabili bunurile, onorariile cerute de avocați înghit o mare parte din moștenire, dacă nu pe toată, în timp ce soția, copiii și cauza lui Hristos sunt jefuiți. Cei care sunt administratori credincioși ai banilor Domnului vor ști exact cum le stau afacerile și, ca niște oameni înțelepți, vor fi pregătiți pentru orice situație de urgență. Dacă timpul lor de probă s-ar încheia pe neașteptate, ei nu ar lăsa în urmă încurcături pentru cei care sunt chemați să le stabilească moștenirea. 4M 482.1

Mulți nu vor să se gândească deloc să-și facă testamentul atâta timp cât par sănătoși. Dar frații noștri trebuie să aibă în vedere să fie prevăzători în această privință. Ei trebuie să-și cunoască bine situația financiară și să nu-și lase afacerile încurcate. Trebuie să-și aranjeze averea în așa fel încât să o poată lăsa oricând. 4M 482.2

Testamentele trebuie să fie făcute în așa manieră încât să treacă testul legii. După ce sunt întocmite, ele pot rămâne așa ani de zile fără să facă niciun rău, dacă se continuă ca, din timp în timp, să se facă donații în funcție de nevoile cauzei lui Dumnezeu. Frații mei, moartea nu va veni nici măcar cu o zi mai devreme pentru că voi v-ați făcut testamentul. Atunci când le lăsați rudelor averea voastră prin testament, asigurați-vă că nu ați uitat lucrarea lui Dumnezeu. Voi sunteți agenții Săi, care dețin proprietatea Sa, iar cerințelor Sale trebuie să le acordați cea mai înaltă considerație. Desigur, soția și copiii voștri nu trebuie să fie lăsați săraci; trebuie date dispoziții pentru ei dacă sunt în lipsuri. Dar nu introduceți în testamentul vostru, doar pentru că așa se obișnuiește, o lungă listă de rude care nu sunt nevoiașe. 4M 482.3

Să nu uitați niciodată că actualul sistem egoist de împărțire a proprietății nu este planul lui Dumnezeu, ci este invenția omului. Creștinii trebuie să fie niște reformatori și să îndepărteze acest sistem, dând un cu totul alt aspect întocmirii testamentelor. Să aveți întotdeauna în minte gândul că voi mânuiți proprietatea Domnului. În această privință, voința lui Dumnezeu este lege. Dacă un om te-ar face executorul averii lui, nu ai analiza atent testamentul astfel încât nici cea mai mică dispoziție să nu fie aplicată greșit? Prietenul tău ceresc ți-a încredințat proprietatea Lui și ți-a dat testamentul Lui ca să vezi cum trebuie să fie folosită. Dacă acest testament, care reprezintă voința Lui, este studiat cu o inimă neegoistă, ceea ce Îi aparține lui Dumnezeu nu va fi folosit greșit. Cauza Domnului a fost în mod rușinos neglijată, deși El le-a asigurat oamenilor suficiente mijloace pentru a face față oricărei urgențe, dacă ar avea o inimă ascultătoare și plină de recunoștință. 4M 482.4

Cei care își fac testamentul nu ar trebui să considere că, odată ce l-au făcut, nu mai au nicio datorie, ci trebuie să lucreze continuu, folosind pentru zidirea cauzei Domnului talanții care le-au fost încredințați. Dumnezeu a făcut planuri ca toți să poată acționa în mod inteligent atunci când își folosesc banii. El nu Și-a propus să-Și susțină lucrarea prin minuni. Are câțiva ispravnici credincioși care economisesc și care își folosesc banii pentru înaintarea cauzei Lui. Tăgăduirea de sine și generozitatea nu ar trebui să fie o excepție, ci o regulă. Nevoile crescânde ale cauzei lui Dumnezeu cer mijloace financiare. În mod continuu vin apeluri din partea oamenilor din țara noastră și din străinătate, ca să le fie trimiși mesageri care să le ducă lumina și adevărul. Pentru aceasta este nevoie de mai mulți lucrători și de mai mulți bani pentru a-i susține. 4M 483.1

Doar o mică parte din bani ajunge în vistieria Domnului ca să fie repartizată salvării sufletelor și chiar și aceasta se obține cu mari eforturi. Dacă ochii tuturor ar putea fi deschiși ca să vadă cum lăcomia care domină pretutindeni a împiedicat înaintarea lucrării lui Dumnezeu și cât de mult s-ar fi putut realiza dacă toți ar fi împlinit planul lui Dumnezeu cu privire la zecimi și daruri, atunci mulți ar face o reformă hotărâtă, deoarece nu ar îndrăzni să împiedice lucrarea de înaintare a cauzei lui Dumnezeu așa cum au făcut până acum. Biserica doarme în ce privește lucrarea care ar putea fi făcută dacă ar renunța la tot pentru Hristos. Un adevărat spirit de sacrificiu ar fi un argument pentru realitatea și puterea Evangheliei, pe care lumea nu l-ar putea contrazice sau înțelege greșit și atunci binecuvântări îmbelșugate ar fi revărsate asupra bisericii. 4M 483.2

Fac apel la frații noștri să înceteze să-L jefuiască pe Dumnezeu. Unii se află într-o asemenea situație, încât trebuie să-și facă testamentul. Dar, făcând astfel, trebuie să aibă grijă să nu le lase fiilor și fiicelor lor banii care trebuie să ajungă în vistieria lui Dumnezeu. Aceste testamente devin adesea subiect de ceartă și de dispută. Despre poporul lui Dumnezeu din vechime a rămas scris că Lui nu Îi era rușine să Se numească Dumnezeul lor, iar motivul menționat este acela că, în loc să caute în mod egoist bogățiile pământești și să râvnească după ele sau să-și caute fericirea în plăcerile lumești, ei s-au așezat pe ei și tot ce aveau în mâinile lui Dumnezeu. Ei trăiau doar pentru slava lui Dumnezeu, declarând clar că se aflau în căutarea unei țări mai bune, a țării cerești. Cu un astfel de popor, lui Dumnezeu nu I-a fost rușine. Ei nu L-au dezonorat în ochii lumii. Maiestatea cerului nu S-a rușinat să-i numească frați. 4M 484.1

Sunt mulți care susțin că nu pot face mai mult pentru cauza lui Dumnezeu decât fac acum. Domnul deschide uneori ochii orbiți de egoism, reducându-le venitul până la suma pe care sunt dispuși să o ofere. Caii sunt găsiți morți pe câmp sau în grajd, casele și hambarele sunt distruse de foc sau recoltele nu se fac. În multe cazuri, Dumnezeu îl pune la încercare pe om prin binecuvântări, iar dacă acesta dă dovadă de necredincioșie în a-I restitui zecimile și darurile, El Își retrage binecuvântările. „Cine seamănă puțin, puțin va secera.” Prin îndurările lui Hristos și prin bogățiile bunătății Sale și pentru onoarea adevărului și a religiei, vă îndemn pe voi, care sunteți urmași ai lui Hristos, să vă consacrați pe voi înșivă și averile voastre lui Dumnezeu. Având în vedere dragostea și mila lui Hristos, care L-au determinat să vină din curțile cerești ca să sufere tăgăduirea de sine, umilința și moartea, fiecare să-și pună întrebarea: „Cât Îi datorez Domnului meu?” și apoi să facă astfel încât darurile lui să fie proporționale cu aprecierea marelui dar al cerului, oferit în preaiubitul Fiu al lui Dumnezeu. 4M 484.2

În determinarea părții care să fie dată pentru cauza lui Dumnezeu, asigurați-vă că puneți mai degrabă mai mult, nicidecum mai puțin decât cere datoria. Țineți seama pentru cine este darul. Această conștientizare va pune lăcomia pe fugă. Să ne gândim doar la dragostea cea mare cu care ne-a iubit Hristos, și atunci cele mai bogate daruri ale noastre vor părea nedemne de a fi primite de El. Atunci când Hristos este obiectul afecțiunii noastre, cei care au primit dragostea Lui iertătoare nu se vor opri să calculeze valoarea vasului de alabastru cu mir de preț. Iuda cel lacom a putut să facă acest lucru, dar cel care a primit darul mântuirii nu va regreta decât că jertfa lui nu este un parfum mai scump, cu o valoare mai mare. Creștinii trebuie să se considere doar niște canale prin care îndurările și binecuvântările să curgă de la Izvorul a tot ce este bun către semenii lor, prin a căror convertire se vor revărsa spre cer valuri de glorie, prin laude și prin daruri din partea celor care, astfel, se bucură împreună cu ei de darul ceresc. 4M 485.1