Mărturii IV

Cuvânt către pastori

Ne-a fost încredințat un adevăr măreț și solemn, față de care avem o responsabilitate. Acest adevăr este prea adesea prezentat ca o teorie rece. Predici după predici asupra punctelor de doctrină le sunt ținute oamenilor care vin și pleacă, iar unii dintre ei nu vor mai avea niciodată o altă ocazie favorabilă pentru a se convinge de păcat și a se converti la Hristos. Ocazii de aur se pierd prin prezentarea unor discursuri elaborate care scot în evidență eul, dar nu Îl înalță pe Hristos. Doar o teorie a adevărului, căreia îi lipsește evlavia vitală, nu poate îndepărta întunericul moral care învăluie sufletul. 4M 313.3

Cele mai prețioase nestemate ale adevărului sunt adesea exprimate doar prin înțelepciunea cuvintelor în care sunt îmbrăcate, în timp ce puterea Duhului lui Dumnezeu lipsește. Hristos a prezentat adevărul în simplitatea lui și a ajuns, astfel, nu doar la cei mai elevați, ci și la cei mai umili oameni de pe pământ. Pastorul care este trimisul lui Dumnezeu și reprezentantul lui Hristos pe pământ, care se smerește pe sine pentru ca Dumnezeu să poată fi înălțat va ajunge să aibă calitatea autentică a elocvenței. Adevărata evlavie, o strânsă legătură cu Dumnezeu și o experiență vie, zilnică, în cunoașterea lui Hristos vor face elocventă chiar și limba cea mai gângavă. 4M 314.1

Când văd lipsurile bisericilor tinere, când văd și îmi dau seama de marea lor nevoie de evlavie și de lipsa lor de adevărată experiență religioasă, inima îmi este întristată. Știu că aceia care le transmit mesajul adevărului nu le instruiesc în mod adecvat în toate aspectele esențiale pentru desăvârșirea unui caracter armonios în Hristos Isus. Aceste lucruri au fost prea mult neglijate de învățătorii adevărului. Vorbind despre Evanghelie, Pavel spune: „Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi, ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu. Vreau să zic: taina ținută ascunsă din veșnicii în toate veacurile, dar descoperită acum sfinților Lui, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăția slavei tainei acesteia între neamuri, și anume: Hristos în voi, nădejdea slavei. Pe El Îl propovăduim noi și sfătuim pe orice om și învățăm pe orice om în toată înțelepciunea, ca să înfățișăm pe orice om desăvârșit în Hristos Isus. Iată la ce lucrez eu și mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine.” 4M 314.2

Aici, slujitorii lui Hristos își au clar definite lucrarea, competențele și puterea harului lui Dumnezeu lucrând în ei. Dumnezeu a găsit de cuviință de curând să-mi arate că există o mare deficiență în mulți dintre cei care declară că sunt reprezentanții lui Hristos. Cu alte cuvinte, dacă sunt deficitari în credință și în cunoașterea evlaviei vii, ei nu doar că își înșală propriul suflet, ci au eșecuri și în lucrarea de a înfățișa pe orice om desăvârșit în Hristos. Multora dintre cei pe care ei îi aduc la adevăr le lipsește adevărata evlavie. Poate că au o teorie a adevărului, dar nu sunt pe deplin convertiți. Inimile lor sunt firești, ei nu rămân în Hristos și nici El în ei. Este datoria pastorului să prezinte teoria adevărului, dar nu trebuie să se mulțumească doar cu a face acest lucru. El trebuie să adopte limbajul lui Pavel: „Iată la ce lucrez eu și mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine.” 4M 314.3

O legătură vie cu Marele Păstor îl va face pe subpăstor un reprezentant viu al lui Hristos, o adevărată lumină pentru lume. Înțelegerea tuturor punctelor noastre de credință este într-adevăr esențială, dar este foarte important ca pastorul să fie sfințit prin adevărul pe care îl prezintă, pentru a putea ilumina conștiința ascultătorilor săi. Într-o serie de prelegeri, nici măcar o predică nu trebuie să constea doar în teorie, nicio rugăciune înălțată nu trebuie să fie lungă, plictisitoare. Dumnezeu nu ascultă astfel de rugăciuni. Am auzit multe rugăciuni monotone, moralizatoare, care erau nepotrivite și supărătoare. O rugăciune cu jumătate din numărul de cuvinte, rostită cu înflăcărare și cu credință, ar fi impresionat inimile ascultătorilor, dar, în loc de aceasta, i-am văzut așteptând nerăbdători ca și când ar fi dorit ca rugăciunea să se sfârșească la fiecare cuvânt. Dacă pastorul ar fi luptat cu Dumnezeu în cămăruța lui până când ar fi simțit cum credința lui poate să se prindă de făgăduința veșnică: „Cereți și vi se va da”, el ar fi ajuns imediat la subiect, cerând cu seriozitate și cu credință exact ce ar fi trebuit. 4M 315.1

Avem nevoie de un corp pastoral convertit, altfel, bisericile vor crește în urma eforturilor lor fără să aibă rădăcini de sine stătătoare și fără să fie în stare să stea în picioare singure. Slujitorul credincios al lui Hristos va lua povara asupra sufletului său. El nu va fi flămând după popularitate. Pastorul creștin nu va urca niciodată la amvon până când, mai întâi, nu L-a căutat pe Dumnezeu în cămăruța lui și nu a venit în strânsă legătură cu El. În umilință, el poate să-și înalțe sufletul însetat la Dumnezeu și să fie înviorat de roua harului înainte să le vorbească oamenilor. Cu ungerea Duhului Sfânt asupra lui, care să îl facă să simtă povara pentru suflete, el nu-i va lăsa pe ascultători să părăsească adunarea fără să li-L prezinte pe Isus Hristos, singurul refugiu al păcătosului, și fără să facă apeluri serioase care să le atingă inimile. El trebuie să aibă în vedere că s-ar putea să nu-i mai întâlnească niciodată pe acești ascultători, până în ziua cea mare a lui Dumnezeu. 4M 315.2

Învățătorul care l-a ales și care cunoaște inimile tuturor oamenilor îi va da un limbaj și o vorbire potrivite, ca să spună cuvintele pe care trebuie să le spună la vremea potrivită și cu putere. Iar aceia care se conving cu adevărat de păcat și sunt încântați de Cel care este Calea, Adevărul și Viața vor găsi că au suficient de făcut, fără să laude și să ridice în slăvi capacitățile pastorului. Mai presus de orice instrument omenesc, ei Îl vor înălța pe Hristos și dragostea Sa. Omul va fi pierdut din vedere, deoarece Hristos este Cel preamărit și El este subiectul de gândire. Mulți sunt convertiți la pastor, care nu este nici el cu adevărat convertit la Hristos. Ne mirăm de apatia care amorțește simțurile spirituale. Lipsește puterea vitală. Se înalță rugăciuni lipsite de viață și se dau mărturii care nu reușesc să clădească sau să-i întărească pe ascultători. Se cuvine ca fiecare slujitor al lui Hristos să se întrebe care este cauza acestei stări de lucruri. 4M 316.1

Pavel le scrie fraților săi coloseni: „Cum ați învățat de la Epafras, preaiubitul nostru tovarăș de slujbă. El este un credincios slujitor al lui Hristos pentru voi și ne-a vorbit despre dragostea voastră în Duhul. [Nu o dragoste nesfințită pentru inteligența, priceperea sau oratoria predicatorului, ci o dragoste născută din Duhul lui Dumnezeu, pe care slujitorul Său o reprezintă în cuvintele și în caracterul lui.] De aceea și noi, din ziua când am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi și să cerem să vă umpleți de cunoștința voii Lui, în orice fel de înțelepciune și pricepere duhovnicească, pentru ca astfel să vă purtați într-un chip vrednic de Domnul ca să-I fiți plăcuți în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune și crescând în cunoștința lui Dumnezeu, întăriți cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare și îndelungă răbdare cu bucurie, mulțumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveți parte de moștenirea sfinților, în lumină.” 4M 316.2

Pastorii care lucrează în târguri și în orașe ca să prezinte adevărul nu trebuie să se simtă mulțumiți și nici să considere că lucrarea lor este încheiată până când cei care au acceptat teoria adevărului nu înțeleg cu adevărat efectul puterii lui sfințitoare și nu sunt cu adevărat convertiți la Dumnezeu. El Se va bucura mai mult să aibă șase persoane convertite cu adevărat la adevăr, ca rezultat al eforturilor lor, decât să aibă șaizeci de credincioși cu numele, dar care nu sunt convertiți pe deplin. Acești pastori ar trebui să dedice mai puțin timp predicării și să-și rezerve o parte din puterea lor pentru a face vizite și pentru a se ruga împreună cu cei interesați, dându-le învățături spirituale, cu scopul de a putea înfățișa „pe orice om, desăvârșit în Hristos Isus”. 4M 317.1

Dragostea lui Dumnezeu trebuie să fie vie în inima celui care îi învață pe alții adevărul. Propria inimă trebuie să fie îmbibată cu acea dragoste profundă și înflăcărată pe care o avea Hristos și atunci, aceasta se va revărsa către ceilalți. Pastorii trebuie să predice că toți cei care acceptă adevărul trebuie să aducă roade spre slava lui Dumnezeu. Ei trebuie să-i învețe pe oameni că sacrificiul de sine trebuie să fie practicat în fiecare zi, că trebuie să renunțe la multe lucruri pe care le-au îndrăgit și că trebuie să-și facă datoria, oricât de neplăcută ar putea aceasta să pară. Interese de afaceri, atracții sociale, confort, onoare, reputație — pe scurt, totul — trebuie să fie ținut în supunere față de cerințele superioare și veșnice ale lui Hristos. Pastorii care nu au o evlavie vie, care trezesc interesul oamenilor, dar care lasă lucrarea neterminată, lasă în urma lor un câmp extrem de dificil pentru cei care vin să ducă la bun sfârșit lucrarea pe care ei nu au reușit să o finalizeze. Acești bărbați vor fi puși la încercare și, dacă nu își fac lucrarea cu mai multă credincioșie, după încă un test, vor fi lăsați deoparte ca piedici în calea altora, ca străjeri necredincioși. 4M 317.2

Dumnezeu nu dorește să aibă ca învățători oameni care nu au învățat cu seriozitate ce trebuie să spună și care nu continuă să studieze, astfel încât să poată prezenta fiecare punct al adevărului prezent într-o manieră inteligentă și acceptabilă. Cunoscând teoria, ei trebuie să obțină continuu o cunoaștere mai profundă a lui Isus Hristos. Regulile și studiile sunt necesare, dar pastorul trebuie să îmbine cu ele rugăciunea stăruitoare de a fi credincios, astfel încât să nu zidească pe o temelie din lemn, din fân sau din trestie, care va fi mistuită de foc în ziua de apoi. Rugăciunea și studiul trebuie să meargă mână în mână. Faptul că un pastor este aplaudat și lăudat nu constituie o dovadă că a vorbit sub influența Duhului. 4M 317.3

Foarte adesea se întâmplă ca aceia care sunt de curând convertiți, dacă nu sunt supravegheați, să își lege afecțiunea mai mult de pastor decât de Răscumpărătorul lor. Ei consideră că au avut mult de beneficiat de pe urma eforturilor pastorului. Cred că el are cele mai înalte daruri și virtuți și că nimeni altul nu poate să facă ce face el, astfel, ei acordă o importanță necuvenită omului și eforturilor lui. Aceasta este o încredere care îi predispune la a-l idolatriza pe om și a-l așeza mai presus de Dumnezeu. Făcând astfel, ei nici nu-I sunt plăcuți lui Dumnezeu și nici nu cresc în har. Îi fac pastorului un mare rău, în special dacă acesta este tânăr și se pregătește să devină un evanghelist promițător. 4M 318.1

Acești învățători, dacă sunt cu adevărat oameni ai lui Dumnezeu, își primesc cuvintele de la Dumnezeu. Poate că modul lor de a se adresa este defectuos și are nevoie de multe îmbunătățiri, dar, dacă Dumnezeu rostește prin ei cuvintele inspirației, puterea nu este a omului, ci a lui Dumnezeu. Dătătorului I se cuvin slava și afecțiunea, în timp ce pastorul trebuie să fie stimat, iubit și respectat pentru munca lui, deoarece el este slujitorul lui Dumnezeu, care le transmite celor păcătoși mesajul îndurării. Fiul lui Dumnezeu este adesea eclipsat de omul care stă între El și popor. Omul este lăudat, răsfățat și înălțat, iar poporul de-abia dacă aruncă o privire fugară spre Isus, care, prin prețioasele raze de lumină pe care le răspândește, ar trebui să eclipseze orice altceva. 4M 318.2

Slujitorul lui Hristos care este îmbibat de spiritul și de dragostea Învățătorului său va lucra în așa fel încât caracterul lui Dumnezeu și al iubitului Său Fiu să poată fi manifestat în plinătatea lui și în modul cel mai clar. El se va strădui să-i facă pe ascultătorii lui să cunoască și să înțeleagă caracterul lui Dumnezeu, astfel încât slava Lui să fie recunoscută pe pământ. Un om nu este convertit până când în inima lui nu se naște dorința de a le face cunoscut și altora ce prieten prețios a găsit el în Isus; adevărul mântuitor și sfințitor nu poate fi închis în inima lui. Spiritul lui Hristos care luminează sufletul este reprezentat de lumină, care risipește întunericul; el este comparat cu sarea, datorită calităților sale de conservare, și cu aluatul, care își exercită în taină puterea transformatoare. 4M 318.3

În măsura în care depinde de ei, cei pe care Hristos i-a legat de El vor lucra cu sârguință și cu perseverență, așa cum a lucrat El, ca să salveze sufletele care pier în jurul lor. Ei vor ajunge la oameni prin rugăciune, prin rugăciune serioasă și arzătoare, și prin efort personal. Este imposibil ca aceia care sunt pe deplin convertiți și care se bucură de comuniunea cu Dumnezeu să fie neglijenți față de interesele vitale ale celor care pier departe de Hristos. 4M 319.1

Pastorul nu trebuie să facă singur toată munca, ci trebuie să colaboreze cu cei care se țin strâns de adevăr. Astfel, el îi va învăța pe alții cum să lucreze după ce el va pleca. O biserică lucrătoare va fi întotdeauna o biserică în creștere. Membrii ei vor găsi întotdeauna un stimulent și un tonic în încercarea de a-i ajuta pe alții și, făcând lucrul acesta, vor fi ei înșiși întăriți și încurajați. 4M 319.2

Am citit despre un om care, călătorind într-o zi de iarnă prin zăpada mare și troienită, a amorțit de frig și, aproape imperceptibil, a început să-și piardă puterea de viață. Când era aproape să moară de frig, în îmbrățișarea gerului atotstăpânitor, și gata să renunțe la lupta pentru viață, a auzit gemetele unui alt călător, care era pe cale să piară de frig ca și el. Sentimentele de omenie i s-au trezit, îndemnându-l să îl salveze. A început să frecționeze membrele acoperite cu gheață ale nefericitului om și, după un efort considerabil, a reușit să-l ridice în picioare. Cum acesta nu putea să stea singur, l-a purtat pe brațele lui pline de compasiune chiar prin troienele pe care crezuse că nu va reuși niciodată să le străbată singur. Iar când l-a dus pe tovarășul său de călătorie într-un loc sigur, a înțeles adevărul că, salvându-și semenul, el se salvase pe sine. Prin eforturile lui serioase de a-l salva pe altul, a făcut ca sângele care-i îngheța în vene să circule mai repede, aducând o căldură sănătoasă în extremitățile corpului. 4M 319.3

Aceste lecții trebuie să le fie repetate continuu noilor credincioși, nu doar teoretic, ci și prin exemplu, pentru ca și ei, în experiența lor creștină, să poată avea rezultate asemănătoare. Cei descurajați, cei înclinați să creadă că drumul vieții este mult prea aspru și plin de încercări, să meargă să lucreze și să caute să-i ajute pe alții. Prin astfel de eforturi, însoțite de rugăciune pentru lumina divină, inimile lor vor ajunge să vibreze de influența înviorătoare a harului lui Dumnezeu; dragostea lor va arde mai puternic sub înflăcărarea divină și întreaga lor viață creștină va fi mai reală, mai serioasă și mai plină de rugăciune. 4M 320.1

Slujitorul lui Hristos trebuie să fie un om al rugăciunii, un om al evlaviei, vesel, dar niciodată aspru și grosolan, glumeț sau frivol. Un spirit de frivolitate poate fi asociat cu profesia de clovn sau de actor, dar este cu totul sub demnitatea unui bărbat care este ales să stea între cei vii și cei morți și să fie portavocea lui Dumnezeu. 4M 320.2

Lucrarea fiecărei zile este înregistrată cu credincioșie în cărțile lui Dumnezeu. Ca oameni care pretindeți că aveți lumina spirituală, voi dați tonul moral pentru caracterul tuturor celor cu care veniți în contact. Ca niște slujitori credincioși ai Evangheliei, trebuie să vă concentrați toate energiile minții și toate ocaziile vieții pentru a face ca lucrarea voastră să aibă un succes deplin, astfel încât să înfățișați pe orice om desăvârșit în Hristos Isus. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să vă rugați în mod stăruitor. Slujitorii Evangheliei trebuie să fie în posesia acelei puteri care a făcut astfel de minuni pentru umilii pescari din Galileea. 4M 320.3

Este nevoie de putere morală și de putere intelectuală ca să vă îndepliniți cu credincioșie datoriile importante care vă revin, dar este posibil să le aveți pe acestea și totuși să existe o mare lipsă de evlavie. Înzestrarea cu Duhul Sfânt este indispensabilă pentru a reuși în marea voastră lucrare. Hristos a spus: „Despărțiți de Mine nu puteți face nimic.” Dar puteți totul prin Hristos, care vă întărește. 4M 320.4