Mărturii III

Datoria de a mustra păcatul

Mi s-a arătat că Dumnezeu ilustrează aici cum privește El păcatul care există în mijlocul celor care mărturisesc a fi poporul Său, care Îi păzește poruncile. Cei pe care El i-a onorat într-un mod special să fie martori ai extraordinarelor manifestări ale puterii Sale, asemenea Israelului din vechime, și care totuși se vor încumeta să nesocotească instrucțiunile Lui precise, vor fi obiectul mâniei Lui. El vrea să-Și învețe poporul că neascultarea și păcatul sunt deosebit de jignitoare pentru El și că nu trebuie privite cu ușurătate. El ne arată că, atunci când cei care sunt poporul Său sunt găsiți în păcat, trebuie să se ia imediat măsuri hotărâte pentru a îndepărta păcatul din mijlocul lor, astfel încât mânia Lui să nu se reverse asupra tuturor. Dar, dacă păcatele poporului sunt trecute cu vederea de cei care se află în poziții de răspundere, dezaprobarea și mânia Lui vor fi asupra lor, iar poporul lui Dumnezeu, ca întreg, va fi considerat răspunzător pentru acele păcate. Prin felul în care S-a purtat cu poporul Său din trecut, Domnul arată că este necesar ca biserica să fie curățită de greșeli. Un singur păcătos poate să răspândească atât întuneric, încât să alunge lumina lui Dumnezeu din întreaga comunitate. Atunci când poporul își dă seama că este cuprins de întuneric și nu știe care este cauza, trebuie să-L caute pe Dumnezeu cu stăruință și cu o adâncă umilință, până când greșelile care L-au întristat pe Duhul Său sunt descoperite și îndepărtate. 3M 265.1

Prejudecățile care s-au ridicat împotriva noastră pentru că am mustrat greșelile pe care mi le-a descoperit Dumnezeu și strigătul care s-a ridicat, că suntem aspri și exigenți, sunt nedrepte. Dumnezeu ne poruncește să vorbim, și noi nu vom tăcea. Dacă există greșeli vizibile în mijlocul poporului lui Dumnezeu și dacă slujitorii Săi trec indiferenți pe lângă ele, prin aceasta ei nu fac altceva, decât să-l susțină și să-l justifice pe păcătos și sunt deopotrivă vinovați și vor primi la fel de sigur dezaprobarea lui Dumnezeu, deoarece vor fi făcuți răspunzători pentru păcatele celor vinovați. În viziune am fost îndreptată către multe situații în care dezaprobarea lui Dumnezeu a fost atrasă prin neglijența unora dintre slujitorii Săi de a trata greșelile și păcatele existente în mijlocul lor. Cei care au scuzat aceste greșeli au fost considerați de oameni ca având o fire amabilă și plăcută doar pentru că au evitat să se achite de o datorie pe care Scriptura le-o arată clar. Sarcina aceasta nu era plăcută sentimentelor lor; de aceea, au evitat-o. 3M 265.2

Spiritul de ură care a apărut în unii din cauza mustrării greșelilor din mijlocul poporului lui Dumnezeu a adus orbire și o teribilă amăgire asupra propriilor suflete, făcând să le fie imposibil să discearnă între bine și rău. Ei și-au anihilat singuri percepția spirituală. Pot să fie martori la greșeli, fără să simtă cum a simțit Iosua și fără să se umilească pentru că simt pericolul în care se află sufletele. 3M 266.1

Cei care sunt cu adevărat poporul lui Dumnezeu, care au pe inimă lucrarea Domnului și mântuirea sufletelor, întotdeauna vor vedea păcatul în caracterul lui real, păcătos. Întotdeauna vor fi de partea tratării cu credincioșie și cu sinceritate a păcatelor care asaltează atât de ușor poporul lui Dumnezeu. În special în lucrarea finală care trebuie să aibă loc în biserică, în timpul de sigilare a celor o sută patruzeci și patru de mii, care urmează să stea fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, ei vor simți cel mai profund greșelile celor care au mărturisit a fi poporul lui Dumnezeu. Lucrul acesta este scos în evidență de ilustrația folosită de profet pentru lucrarea finală, reprezentată prin acei bărbați care purtau fiecare în mână câte o unealtă de nimicire. Unul dintre ei era îmbrăcat în in și purta la brâu o călimară. „Domnul i-a zis: «Treci prin mijlocul cetății, prin mijlocul Ierusalimului, și fă un semn pe fruntea oamenilor, care suspină și gem din pricina tuturor urâciunilor, care se săvârșesc acolo.»” 3M 266.2

Cine sunt cei care stau în sfatul lui Dumnezeu în acest timp? Cei care efectiv scuză relele din mijlocul celor care susțin că sunt poporul lui Dumnezeu și care cârtesc în inimile lor, dacă nu chiar pe față, împotriva celor care mustră păcatul? Cei care iau poziție împotriva acestora și simpatizează cu cei care comit greșeli? Nu, în niciun caz! Dacă nu se pocăiesc și nu părăsesc lucrarea lui Satana, de a-i oprima pe cei care duc povara lucrării și de a susține mâinile păcătoșilor din Sion, nu vor primi niciodată semnul sigiliului aprobării lui Dumnezeu. Ei vor cădea în distrugerea finală a celor nelegiuiți, reprezentată de lucrarea celor cinci bărbați care au în mâini uneltele de nimicire. Rețineți acest aspect: Cei care primesc semnul curat al adevărului, lucrat în ei de puterea Duhului Sfânt, reprezentat de semnul făcut de omul îmbrăcat în in, sunt cei „care suspină și gem din pricina tuturor urâciunilor care se săvârșesc” în biserică. Dragostea lor pentru curăție și pentru onoarea și slava lui Dumnezeu este atât de mare și ei au o percepție atât de clară în ceea ce privește caracterul peste măsură de păcătos al păcatului, încât sunt reprezentați ca fiind în agonie, chiar suspinând și gemând. Citiți capitolul 9 din Ezechiel! 3M 267.1

Însă nimicirea generală a tuturor celor care nu văd în felul acesta contrastul imens dintre păcat și neprihănire și care nu simt ca aceia care stau în sfatul lui Dumnezeu și care primesc semnul este descrisă în porunca dată celor cinci oameni cu unelte de nimicire: „Treceți după el în cetate și loviți; ochiul vostru să fie fără milă și să nu vă îndurați! Ucideți și nimiciți pe bătrâni, pe tineri, pe fecioare, pe copii și pe femei; dar să nu vă atingeți de niciunul din cei ce au semnul pe frunte! Începeți însă cu Locașul Meu cel sfânt!” 3M 267.2

În cazul păcatului lui Acan, Dumnezeu i-a spus lui Iosua: „Eu nu voi mai fi cu voi, dacă nu nimiciți ce este dat spre nimicire din mijlocul vostru.” Cum se compară situația aceasta cu calea urmată de cei care nu vor să-și ridice glasul împotriva păcatului și a nelegiuirii, ci a căror simpatie se îndreaptă întotdeauna către cei care aduc tulburare în tabăra lui Israel, prin păcatele lor? Dumnezeu i-a spus lui Iosua: „Nu vei putea să ții piept vrăjmașilor tăi, până nu veți scoate lucrul dat spre nimicire din mijlocul vostru.” El a rostit pedeapsa care avea să urmeze după încălcarea legământului Său. 3M 267.3

Iosua a început atunci să cerceteze cu atenție, ca să-l găsească pe cel vinovat. El a luat Israelul pe seminții, apoi pe familii și în cele din urmă individual, iar Acan a fost găsit ca fiind cel vinovat. Dar, pentru ca problema să fie clară pentru tot Israelul, pentru ca poporului să nu i se dea ocazia să murmure și să spună că cel nevinovat a fost făcut să sufere, Iosua a folosit o tactică. El știa că Acan era cel care călcase porunca și că își tăinuise păcatul și provocase mânia lui Dumnezeu împotriva poporului. Cu tact și în mod discret, Iosua l-a determinat pe Acan să-și mărturisească păcatul, astfel încât onoarea și dreptatea lui Dumnezeu să poată fi apărate înaintea lui Israel. „«Fiule, dă slavă Domnului, Dumnezeul lui Israel, mărturisește și spune-mi ce ai făcut, nu-mi ascunde nimic.» Acan i-a răspuns lui Iosua și a zis: «Este adevărat că am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului lui Israel și iată ce am făcut. Am văzut în pradă o manta frumoasă de Șinear, două sute de sicli de argint și o placă de aur în greutate de cincizeci de sicli; le-am poftit și le-am luat; iată, sunt ascunse în pământ în mijlocul cortului meu, și argintul este pus sub ele.» Iosua a trimis niște oameni, care au alergat în cort și iată că lucrurile erau ascunse în cortul lui Acan și argintul era sub ele. Le-au luat din mijlocul cortului, le-au adus lui Iosua și tuturor copiilor lui Israel, și le-au pus înaintea Domnului. Iosua și tot Israelul împreună cu el au luat pe Acan, fiul lui Zerah, argintul, mantaua, placa de aur, pe fiii și fiicele lui Acan, boii lui, măgarii, oile, cortul lui și tot ce era al lui; și i-au suit în valea Acor. Iosua a zis: «Pentru ce ne-ai nenorocit? Și pe tine te va nenoroci Domnul azi.» Și tot Israelul i-a ucis cu pietre. I-au ars în foc, i-au ucis cu pietre.” 3M 268.1

Domnul i-a spus lui Iosua că Acan nu numai că luase lucrurile pe care El le interzisese categoric să le ia, ca să nu fie blestemați, dar le și furase și tăinuise totul. Domnul spusese ca Ierihonul și toată prada din cetate să fie nimicite, cu excepția aurului și a argintului, care urmau să fie păstrate pentru vistieria Domnului. Biruința cuceririi Ierihonului nu fusese obținută prin război sau prin vreun risc asumat de popor. Căpetenia Domnului oștirilor condusese armatele cerului. Bătălia fusese a Domnului, El luptase. Copiii lui Israel nu dăduseră nici măcar o lovitură. Biruința și slava erau ale Domnului și prada Îi aparținea tot Lui. El poruncise ca totul să fie ars, cu excepția aurului și a argintului, pe care le rezervase pentru vistieria Lui. Acan a înțeles bine dispozițiile date și faptul că toate comorile de aur și de argint pe care el le poftea erau ale Domnului. El a furat din vistieria lui Dumnezeu în folosul lui. 3M 268.2