Mărturii II

19 —Nepăsarea manifestată față de sora Hannah Moore

În cazul sorei Hannah Moore, mi s-a arătat că nepăsarea manifestată față de ea a însemnat nepăsare față de Isus, în persoana ei. Dacă Fiul lui Dumnezeu ar fi venit în modul umil și nepretențios în care călătorea din loc în loc, atunci când era pe pământ, nu ar fi avut parte de o primire mai bună. Este nevoie de principiul profund al dragostei care sălășluia în inima Omului de pe Calvar. Dacă biserica ar fi trăit în lumină, ar fi apreciat această misionară smerită, care dorea cu toată ființa ei să fie angajată în slujba Stăpânului. Interesul ei sincer a fost greșit interpretat. Aspectul ei exterior nu era de așa natură, încât să primească aprobarea ochiului interesat de gusturi și de modă, deoarece economia strictă și sărăcia își lăsaseră amprenta asupra înfățișării ei. Banii ei, câștigați cu greu, fuseseră cheltuiți imediat spre folosul altora, ca să ducă lumină celor pe care spera să-i conducă la crucea adevărului. 2M 140.1

Chiar și cei care susțin că sunt biserica lui Hristos, cu privilegiile lor deosebite și cu înalta lor mărturisire de credință, nu au reușit să discearnă chipul lui Hristos în acest umil copil al lui Dumnezeu, deoarece ei înșiși se îndepărtaseră atât de mult de Hristos, încât nu mai reflectau chipul Său. Ei au judecat-o după aspectul exterior și nu au făcut efortul de a privi la podoaba lăuntrică. În fața lor stătea o femeie ale cărei resurse de cunoștințe și de experiență autentică în tainele evlaviei le întreceau cu mult pe ale oricui dintre cei din ________ și care li se adresa tinerilor și copiilor într-un mod plăcut, instructiv și folositor. Ea nu era aspră, ci corectă și plină de compasiune și s-ar fi dovedit unul dintre cei mai utili lucrători în câmp, ca educator pentru cei tineri, și o prietenă folositoare și un sfătuitor potrivit pentru mame. Ar fi putut să atingă inimile oamenilor prin prezentarea serioasă și practică a întâmplărilor din viața ei religioasă, pe care o dedicase slujirii Mântuitorului ei. Dacă membrii bisericii ar fi ieșit din întuneric și amăgire la lumina cea clară, inimile lor ar fi fost atrase spre străina aceasta singură. Rugăciunile ei, lacrimile și mâhnirea ei profundă, când nu a mai văzut nicio cale de a se face utilă, au fost auzite și văzute în cer. Domnul le-a oferit celor care sunt poporul Său un ajutor talentat, dar ei erau bogați și nu duceau lipsă de nimic. I-au întors spatele și au respins cea mai prețioasă binecuvântare, căreia îi vor simți curând lipsa. Dacă fratele E ar fi stat în lumina clară a lui Dumnezeu și ar fi fost îmbibat de Spiritul Său, atunci când această slujitoare a lui Isus, singură, lipsită de adăpost și însetând după un loc în care să poată lucra pentru Învățătorul ei, a fost adusă în atenția lui, spiritul ar fi răspuns spiritului așa cum răspunde chipul în oglindă; inima lui ar fi fost atrasă către această ucenică a lui Hristos și ar fi înțeles-o. La fel și comunitatea bisericii. Dar membrii au fost într-o asemenea orbire spirituală, încât nu au recunoscut glasul Adevăratului Păstor, ci au urmat după glasul unui străin, care i-a condus afară din staul. 2M 141.1

Mulți privesc spre marea lucrare care trebuie adusă la îndeplinire pentru poporul lui Dumnezeu și rugăciunile lor se înalță la El pentru a-I cere ajutorul în marele seceriș. Dar, dacă ajutorul nu vine chiar în felul în care îl așteptau ei, nu îl primesc, ci îi întorc spatele așa cum națiunea iudaică I-a întors spatele Domnului Hristos, pentru că a fost dezamăgită de felul în care a venit. Prima Sa venire a fost caracterizată de o prea mare sărăcie și umilință și, în mândria lor, iudeii L-au refuzat pe Cel care venise să le dea viață. Acum, Dumnezeu vrea ca membrii bisericii să-și smerească inimile și să vadă cât de necesar este să-și corecteze căile înaintea Lui, ca nu cumva El să-Și abată judecata asupra lor. Mulți dintre cei care susțin că sunt evlavioși consideră că podoaba exterioară este cu mult mai importantă decât cea interioară. Dacă membrii bisericii s-ar smeri înaintea Domnului și și-ar corecta greșelile trecute, așa încât să corespundă planului Său, nu ar mai fi atât de deficitari în a aprecia superioritatea morală a unui caracter. 2M 142.1

Lumina sorei Hannah Moore s-a stins, deși ar fi putut să ardă strălucitor și să lumineze calea multora dintre cei care umblă pe căile întunecate ale minciunii și ale răzvrătirii. Dumnezeu cheamă biserica să se trezească din somnolența ei și, cu cea mai profundă seriozitate, să cerceteze cauza acestei autoînșelări care există în rândurile celor care declară că sunt credincioși și ale căror nume sunt scrise în registrul bisericii. Satana îi amăgește și îi înșală în ceea ce privește preocuparea lor pentru mântuire. Nimic nu este mai perfid decât înșelăciunea păcatului. Dumnezeul acestei lumi este cel care înșală, care orbește și care conduce la distrugere. Satana nu vine pe față și dintr-odată cu mulțimea lui de ispite. El le ascunde sub masca a ceva bun; amestecă mici îmbunătățiri cu nebunia și distracțiile, și sufletele înșelate se angajează în ele, găsindu-și drept scuză faptul că vor obține un mare folos. Aceasta este doar latura înșelătoare; vicleniile lui diabolice sunt mascate. Sufletele înșelate fac un pas și apoi sunt pregătite să-l facă pe următorul. Este cu mult mai plăcut să își urmeze înclinațiile propriei inimi, decât să stea în apărare și să reziste celei dintâi insinuări a vicleanului dușman, împiedicându-l astfel să pătrundă. O, cum pândește Satana să vadă că momeala lui a fost mușcată atât de repede și că sufletele merg pe calea pregătită de el! El nu vrea ca ei să renunțe la a se ruga sau la a păstra o formă a datoriilor religioase, pentru că, atâta timp cât fac acest lucru, îi poate folosi mai bine în slujba lui. Satana unește sofismele și capcanele lui înșelătoare cu experiența și cu mărturisirea lor de credință și, în felul acesta, cauza lui înaintează în mod extraordinar. Fariseii ipocriți se rugau și posteau, păstrând o formă de evlavie, în timp ce inima lor era coruptă. Satana îi ia în derâdere pe Domnul Hristos și pe îngerii Săi, sfidându-i și spunând: „Sunt ai mei! Sunt ai mei! Mi-am pregătit înșelăciunile pentru ei. Sângele Tău nu are nicio valoare în dreptul lor. Mijlocirile și puterea Ta, minunile Tale nu au niciun rost. Ei sunt ai mei! Îmi aparțin. În ciuda înaltei lor mărturisiri de credință, ca supuși ai lui Hristos, în ciuda faptului că s-au bucurat cândva de lumina prezenței Sale, eu îi voi câștiga pentru mine chiar sub ochii cerului, despre care ei vorbesc atât. Pe acești supuși îi folosesc pentru a-i distruge pe alții.” 2M 142.2

Solomon spune: „Cine se încrede în inima lui este un nebun”; iar în rândul celor care mărturisesc a fi evlavioși sunt sute de felul acesta. Apostolul spune: „Căci nu suntem în neștiință de planurile Lui”. O, ce pricepere, ce măiestrie, ce șiretenie, este folosită pentru a-i determina pe cei care susțin că sunt urmașii lui Hristos să se alăture lumii în a căuta fericirea în distracțiile lumești, înșelându-i că vor avea ceva bun de câștigat! În felul acesta, cei care nu veghează sunt conduși chiar în plasa înșelăciunii, amăgindu-se cu gândul că nu există nimic rău în calea pe care au ales-o. Sentimentele și simpatiile acestora sunt influențate și, în felul acesta, este slăbită temelia pe care cei care sunt copiii lui Dumnezeu trebuie să-și clădească încrederea. Ei se compară cu alții și se simt mulțumiți că sunt mai buni decât mulți dintre creștinii adevărați. Dar unde este dragostea profundă a lui Hristos, care ar trebui să strălucească în viața lor, pentru a trimite raze care să-i binecuvânteze pe alții? Unde este Biblia lor? Și cât de mult este studiată? Încotro se îndreaptă gândurile lor? Către cer și către lucrurile cerești? Mintea lor nu obișnuiește să se îndrepte firesc în această direcție. Studierea Cuvântului lui Dumnezeu li se pare neinteresantă. Nu este ceva care să le incite și să le înfierbânte mintea, iar inima firească, nerenăscută, preferă alte cărți în locul Cuvântului lui Dumnezeu. Atenția le este acaparată de propria persoană. Nu au acea dorință profundă, sinceră, ca Duhul Sfânt să le influențeze mintea și inima. Dumnezeu nu Se află în toate gândurile lor. 2M 143.1

Cum aș putea suporta gândul că majoritatea tinerilor din acest veac vor pierde viața veșnică? O, ce bine ar fi dacă sunetul muzicii instrumentelor ar înceta și ei nu ar mai irosi atât de multe clipe prețioase în a-și satisface propria imaginație! Dacă ar dedica mai puțin timp îmbrăcămintei și conversațiilor fără rost și ar înălța către Dumnezeu rugăciuni sincere, stăruitoare, pentru a avea o experiență sănătoasă! Este mare nevoie de o cercetare de sine în lumina Cuvântului lui Dumnezeu; fiecare să se întrebe: „Starea în care mă aflu este bună sau am inima coruptă? Sunt renăscut în Hristos sau am tot o inimă firească, de carne, îmbrăcată pe deasupra cu o haină nouă?” Înfățișați-vă înaintea marelui tribunal și, în lumina lui Dumnezeu, cercetați să vedeți dacă există vreun păcat ascuns pe care îl îndrăgiți, vreun idol pe care nu l-ați sacrificat. Rugați-vă, da, rugați-vă cum nu ați făcut-o niciodată până acum, ca să nu fiți înșelați de vicleniile lui Satana, ca să nu cedați în fața unui spirit nepăsător, ușuratic și plin de vanitate și să participați la îndatoririle religioase doar ca să vă liniștiți conștiința. 2M 144.1

Este nepotrivit pentru creștinii din orice epocă să fie iubitori de plăceri; cu atât mai mult acum, când scenele istoriei acestui pământ sunt atât de aproape de încheiere. Cu siguranță că temelia speranței voastre de viață veșnică nu poate fi prea sigură. Bunăstarea sufletului și fericirea veșnică depind de așezarea temeliei pe Hristos. În timp ce alții tânjesc după bucuriile pământești, voi să tânjiți după asigurarea deplină a iubirii lui Dumnezeu, strigând cu stăruință și înflăcărare: Cine îmi va arăta cum să-mi întăresc chemarea și alegerea? Unul dintre semnele zilelor din urmă este faptul că aceia care poartă numele de creștini sunt mai mult iubitori de plăceri, decât iubitori de Dumnezeu. Fiți sinceri cu sufletul vostru. Cercetați-vă cu grijă. Cât de puțini, după o examinare atentă, pot să privească spre cer și să spună: „Eu nu sunt unul dintre cei descriși astfel! Eu nu sunt un iubitor de plăceri mai mult decât iubitor de Dumnezeu”! Cât de puțini pot spune: „Eu sunt mort față de lume; viața pe care o trăiesc acum o trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu! Viața mea este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu și, atunci când Acela care este viața mea Se va arăta, mă voi arăta și eu împreună cu El, în slavă”! Iubirea și harul lui Dumnezeu! O, har prețios, mai de preț decât aurul curat! El înalță și înnobilează spiritul mai mult decât toate celelalte principii și leagă sufletul de cer. În timp ce cei din jurul nostru pot fi îngâmfați și nechibzuiți, angajați în căutarea de plăceri și de nebunii, conversațiile noastre trebuie să fie îndreptate către cer, de unde așteptăm să vină Mântuitorul; sufletul trebuie să caute spre Dumnezeu pentru a primi iertare și pace, neprihănire și sfințire. Conversația cu Dumnezeu și contemplarea lucrurilor de sus transformă sufletul și îl fac asemenea lui Hristos. 2M 145.1