Mărturii II

18 — Mijloace de distracție la Institut

Când au fost introduse distracțiile în Institut, unii dintre cei din ________ și-au dat pe față caracterul superficial. Le-au plăcut și au fost încântați, pentru că se potriveau cu firea lor superficială. Lucrurile recomandate pentru bolnavi le-au considerat bune pentru ei, iar dr. C nu este răspunzător pentru consecințele sfatului pe care l-au primit pacienții lui. Unii membri neconsacrați, din diferite comunități, au luat prima recomandare drept scuză pentru a se angaja în plăceri, în veselie zgomotoasă și în activități nechibzuite. Imediat ce s-a aflat că medicii de la Institut recomandaseră piese de teatru și distracții pentru a distrage mintea pacienților de la starea lor și a o canaliza către gânduri mai vesele, vestea aceasta s-a răspândit ca focul pe miriște; tinerii din ________ și din alte biserici s-au gândit că și ei aveau nevoie de așa ceva și mulți și-au dat jos armura neprihănirii. Cum nu au mai fost ținuți în frâu, ei s-au angajat în aceste lucruri cu atâta seriozitate și stăruință, ca și când viața veșnică ar fi depins de zelul lor în această privință. Aceasta a fost o ocazie de a se vedea diferența între urmașii credincioși ai lui Hristos și cei care se înșelau singuri. Unii nu aveau pe inimă cauza lui Dumnezeu. În sufletul lor nu se realizase lucrarea adevăratei sfințenii. Nu își puseseră încrederea în Dumnezeu și erau nestatornici, astfel că nu a fost nevoie decât de un val, ca să-i facă să-și piardă pământul de sub picioare și să fie duși în derivă încoace și încolo. Aceștia au dovedit că aveau prea puțină stabilitate și independență morală. Nu avuseseră o experiență personală și, de aceea, umblau în licăririle care vin de la lumina altora. Ei nu-L aveau pe Hristos în inimă, ca să-L mărturisească lumii. Susțineau că sunt urmașii Lui, dar inimile lor frivole și egoiste erau subjugate de lucruri pământești, trecătoare. 2M 137.1

Au fost și alții, care nu s-au arătat interesați de aceste distracții și nici nerăbdători să le încerce. Ei au avut o asemenea încredere că Dumnezeu va face totul cum este cel mai bine, încât pacea lor sufletească nu a fost tulburată. Au hotărât că o recomandare făcută celor bolnavi nu era potrivită și pentru ei și, de aceea, nu aveau de ce să fie tulburați. Orice ar fi făcut alții din biserică sau din lume, pentru ei nu conta, pentru că, spuneau ei, pe cine altcineva trebuie să urmăm, decât pe Hristos? El ne-a dat o poruncă — să trăim așa cum a trăit El. Trebuie să trăim ca și când L-am vedea pe Cel nevăzut și ceea ce facem să facem din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni. 2M 138.1

Atunci când apar astfel de situații, caracterul se dezvoltă. Valoarea morală poate fi evaluată. Nu este greu să descoperi unde pot fi găsiți cei care pretind că sunt evlavioși, dar vor să-și caute, totodată, plăcerile și fericirea în această lume. Interesul lor nu este pentru lucrurile de sus, ci pentru cele de pe pământ, unde domnește Satana. Ei umblă în întuneric și nu pot să iubească și să se bucure de lucrurile cerești, deoarece nu le pot distinge. Sunt străini de viața pe care a trăit-o Hristos, deoarece capacitatea lor de a înțelege este întunecată. Pentru ei, lucrurile spirituale sunt o nebunie. Preocupările lor sunt în conformitate cu mersul lumii, iar planurile și interesele lor sunt legate de lume și de lucrurile pământești. Dacă pot să meargă mai departe purtând numele de creștini, dar slujind în același timp și lui Dumnezeu, și lui Mamona, atunci sunt mulțumiți. Dar vor avea loc evenimente care vor descoperi ce este în inima lor și faptul că nu sunt decât o povară și un blestem pentru biserică. 2M 138.2

Spiritul care există în biserică este de așa natură, încât îndepărtează de Dumnezeu și de calea sfințeniei. Mulți dintre cei din biserică atribuie starea lor de orbire spirituală influenței pe care o exercită principiile învățate la Institut. Ideea aceasta nu este întru totul corectă. Dacă biserica ar fi rămas la sfatul lui Dumnezeu, Institutul ar fi fost ținut sub control. Lumina bisericii ar fi fost răspândită către acea ramură a lucrării și nu s-ar fi făcut greșelile care s-au făcut. Tocmai întunericul spiritual al bisericii a fost cel care a avut cea mai mare influență în a conduce la întunericul moral și la moartea spirituală din Institut. Dacă starea ei ar fi fost sănătoasă, biserica ar fi putut să trimită un flux vitalizant, sănătos, în acest braț al trupului. Dar biserica era bolnavă și nu s-a bucurat de favoarea lui Dumnezeu și nici de lumina feței Sale. O influență bolnăvicioasă, mortală a circulat prin tot corpul, până când boala a devenit evidentă peste tot. 2M 138.3

Stimatul frate D nu a înțeles starea propriei inimi. Egoismul și-a găsit sălaș acolo, iar pacea, sănătoasa pace senină, a dispărut. Elementul care vă lipsește tuturor este dragostea — dragostea pentru Dumnezeu și dragostea pentru semeni. Voi nu trăiți acum prin credința în Fiul lui Dumnezeu. Lipsește încrederea fermă, există o teamă de a lăsa totul în mâinile lui Dumnezeu, ca și când El nu ar putea să păstreze ce Îi este încredințat. Vă temeți că, dacă nu vă asumați voi apărarea și nu începeți o luptă în favoarea voastră, vă așteaptă ceva rău. Copiii lui Dumnezeu sunt înțelepți și puternici în măsura în care se încred în înțelepciunea și în puterea Lui. Ei sunt tari și fericiți în măsura în care se separă de înțelepciunea și de ajutorul omului. 2M 139.1

Daniel și prietenii lui erau robi într-o țară străină, dar Dumnezeu nu a îngăduit ca invidia și ura dușmanilor lor să îi învingă. Cei neprihăniți au primit întotdeauna ajutor de sus. Cât de adesea dușmanii lui Dumnezeu și-au unit puterea și înțelepciunea pentru a distruge caracterul și influența unor persoane simple, care se încredeau în Dumnezeu. Dar, pentru că Domnul a fost de partea lor, nu au putut să învingă. Dacă vor fi uniți, urmașii lui Hristos vor birui. Dacă se vor îndepărta de idolii lor și de lume, lumea nu va reuși să-i despartă de Dumnezeu. Hristos este Mântuitorul nostru atotsuficient. În El locuiește toată plinătatea. Este privilegiul creștinilor să știe că Hristos este cu adevărat în ei. „Ceea ce câștigă biruința asupra lumii este credința noastră.” Toate lucrurile sunt posibile pentru cel care crede și orice lucru dorim, atunci când ne rugăm, dacă vom crede că îl vom primi, îl vom avea. Această credință va străpunge și norul cel mai întunecat și va aduce raze de lumină și de speranță sufletului descurajat și deznădăjduit. Absența acestei credințe și a încrederii aduce cu sine confuzie, temeri chinuitoare și presupuneri rele. Dumnezeu va face lucruri mari pentru poporul Său, atunci când acesta se va încrede pe deplin în El. „Evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig.” Religia curată și neîntinată va fi ilustrată în viață. Hristos Se va dovedi o sursă de putere care nu se epuizează niciodată, un ajutor mereu prezent în vreme de necaz. 2M 139.2