Mărturii II

NumăruL 16—Mărturie Pentru Biserică

13 — Scopul mărturiilor personale

Stimați frați și surori, Domnul mi S-a arătat din nou. Pe 12 iunie 1868, în timp ce le vorbeam fraților în casa de rugăciune din Battle Creek, Michigan, Duhul lui Dumnezeu a venit asupra mea și într-o clipă am fost luată în viziune. Tabloul era vast. Începusem să scriu volumul al cincilea din Daruri spirituale; dar, cum aveam mărturii de natură practică, pe care trebuia să le primiți imediat, am lăsat lucrarea aceea ca să pregătesc acest mic articol. 2M 111.1

În această ultimă viziune, mi-a fost arătat ceea ce justifică pe deplin decizia mea de a publica mărturiile personale. Atunci când Domnul alege cazuri personale și le menționează greșelile, alții, care nu au fost arătați în viziune, consideră adesea ca fiind de la sine înțeles că ei stau bine sau aproape bine. Dacă cineva este mustrat pentru o anumită greșeală, frații și surorile trebuie să se cerceteze cu atenție pe ei înșiși, ca să vadă dacă nu cumva și ei au căzut în același loc sau se fac vinovați de același păcat. Ei trebuie să aibă spiritul unei mărturisiri pline de umilință. Dacă alții îi consideră corecți, aceasta nu înseamnă că lucrurile stau neapărat astfel. Dumnezeu privește la inimă. În acest fel, El pune la încercare sufletele. Mustrând greșelile unuia, El intenționează să-i corecteze pe mulți. Dar, dacă ei nu acceptă mustrarea în dreptul lor și se amăgesc singuri că Dumnezeu le trece cu vederea greșelile doar pentru faptul că nu li le-a scos în evidență într-un mod special, atunci își înșală propriul suflet, se închid în întuneric și vor fi lăsați pe căile lor, să urmeze închipuirile propriei inimi. 2M 111.2

Mulți își mint propriul suflet și se înșală cu privire la adevărata lor stare înaintea lui Dumnezeu. El folosește căi și mijloace care să servească cel mai bine scopului Său și care să scoată la lumină ce se află în inima celor care susțin că sunt urmașii Săi. Arată clar greșelile unora, pentru ca și alții să poată fi avertizați, să se teamă și să se ferească de acele greșeli. Prin cercetare de sine, aceștia pot să descopere că și ei fac aceleași lucruri pe care Dumnezeu le condamnă, la alții. Dacă doresc cu adevărat să-I slujească lui Dumnezeu și se tem să păcătuiască împotriva Lui, atunci nu vor aștepta să le fie menționate păcatele direct, înainte de a și le mărturisi și de a se întoarce la Domnul, în pocăință și în umilință. Ei vor părăsi acele lucruri pe care Dumnezeu le dezaprobă prin lumina dată altora. Dacă, dimpotrivă, cei care nu văd că sunt vinovați de aceleași păcate pentru care alții au fost mustrați continuă pe aceeași cale neconsacrată, doar pentru că nu au fost menționați pe nume, ei își pun sufletul în pericol și vor fi robi, la bunul plac al lui Satana. 2M 112.1