Mărturii II
11 — O conștiință încălcată
Frate N, mă văd constrânsă de simțământul datoriei să îți adresez câteva rânduri. Mi-au fost arătate, cu privire la cazul tău, anumite lucruri pe care nu îndrăznesc să ți le ascund. Mi-a fost arătat că Satana profită de tine prin faptul că soția ta nu a acceptat adevărul. Ai fost aruncat în compania unei femei pervertite, ai cărei pași duc spre iad. Ea pretinde că nutrește o mare simpatie față de tine, din cauza împotrivirii cu care te confrunți din partea soției tale. Asemenea șarpelui din Eden, ea are un fel de a se purta care fascinează. Îți creează impresia că ești un bărbat nedreptățit, că soția ta nu-ți apreciază sentimentele și nu răspunde afecțiunii tale, că relația voastră de căsătorie este o greșeală, până acolo încât ai ajuns să privești jurământul de căsătorie, de a-i rămâne credincios toată viața celei pe care ai luat-o de soție, ca pe niște lanțuri chinuitoare. Te-ai dus să cauți simpatie la această persoană care, după felul în care vorbea, ți s-a părut a fi un înger. Ai turnat în urechile ei ceea ce ar fi trebuit să-i încredințezi doar soției tale, căreia i-ai jurat că o vei iubi, o vei onora și o vei prețui atâta timp cât veți trăi. Ai uitat să veghezi și să te rogi întotdeauna, ca să nu cazi în ispită. Sufletul tău a fost întinat de nelegiuire. Ți-ai marcat raportul vieții, care este păstrat în cer, cu o pată teribilă. Cu toate acestea, profunda umilință și pocăința ta vor fi acceptate înaintea lui Dumnezeu. Sângele lui Hristos poate să spele aceste păcate și să le îndepărteze. 2M 89.1
Tu ai căzut. Ai căzut îngrozitor. Satana te-a atras în plasa lui și apoi te-a lăsat să te descurci singur cum poți. Ai fost hărțuit, încurcat și ispitit în mod teribil. Ești chinuit de o conștiință vinovată. Te îndoiești de tine și îți imaginezi că și ceilalți se îndoiesc. Ești invidios și îți închipui că și în inimile altora există invidie față de tine. Nu ai încredere în tine și crezi că nici frații tăi nu au încredere în tine. Adeseori Satana îți aduce înainte trecutul și îți spune că nu are niciun rost să încerci să trăiești adevărul, deoarece calea este prea îngustă pentru tine. Ai fost învins; acum Satana profită de calea ta păcătoasă pentru a te face să crezi că nu mai poți fi mântuit. Tu te afli pe terenul de luptă al lui Satana, angajat într-un conflict teribil. Ai doborât bariera care înconjoară cercul fiecărei familii, făcându-l sfânt. Iar acum, Satana te hărțuiește aproape continuu. Nu ai odihnă. Nu ai pace și încerci să-i faci pe frații tăi răspunzători pentru sentimentele tale contradictorii, pentru îndoieli și pentru suspiciuni; consideri că ei sunt cei greșiți, că ei nu-ți acordă atenție. Problema este la tine. Tu vrei să-ți urmezi propria cale; nu vrei să-ți sfâșii inima înaintea lui Dumnezeu și, zdrobit și plin de căință, să te lași în grija îndurării Sale, așa cum ești, păcătos și întinat. Eforturile tale de a te mântui, dacă persiști în ele, te vor conduce la ruină sigură. 2M 90.1
Încetează cu bănuielile și cu căutarea de greșeli în alții. Ocupă-te de cazul tău și, pocăindu-te sincer și umilindu-te, bizuindu-te doar pe sângele lui Hristos, salvează-ți sufletul. Fă o lucrare completă, pentru veșnicie. Dacă te îndepărtezi de adevăr, ești un om ruinat și familia ta este ruinată. Odată ce zidurile de întărire, care păstrează sacre intimitatea și privilegiile relației de familie, au fost dărâmate, este dificil să le rezidești; dar, prin puterea lui Dumnezeu și doar prin puterea Sa, poți face lucrul acesta. Adevărul, adevărul sfânt este ancora ta, care te va ajuta să nu fii luat de curent și dus în derivă, spre nelegiuire și distrugere. 2M 90.2
Conștiința, odată încălcată, este foarte mult slăbită. Ea are nevoie de puterea unei vegheri continue și a unei rugăciuni neîncetate. Te afli pe un teren alunecos. Ai nevoie de toată puterea pe care ți-o poate da adevărul, pentru a te întări și salva de la un naufragiu total. Înaintea ta stau viața și moartea: ce vei alege? Dacă ai fi înțeles că este nevoie să fii ferm întemeiat pe principii, să nu acționezi din impuls și să nu te lași ușor descurajat, ci să fii pregătit să înduri greutățile, nu ai fi fost învins, așa cum ai fost. Ai acționat din impuls. Nu ai fost dispus să înduri, asemenea Modelului nostru desăvârșit, împotrivirea celor păcătoși. Suntem îndemnați să ne aducem aminte de Cel care a îndurat o împotrivire atât de mare, astfel încât să nu ne pierdem curajul și să cădem de oboseală în sufletele noastre. Ai fost slab ca un copil, fără nicio putere de a răbda. Nu ai simțit nevoia de a fi întemeiat, întărit, bine așezat și zidit în credință. 2M 91.1
Ai considerat că datoria ta era să-i înveți pe alții adevărul, nu să te lași învățat tu însuți. Dar trebuie să fii dispus să înveți, să primești adevărul de la alții; trebuie să încetezi să mai cauți greșeli, să cultivi suspiciuni și să te plângi; apoi, să primești cu modestie cuvântul altoit, care este în stare să-ți salveze sufletul. Depinde de tine dacă vei avea parte de fericire sau de nenorocire. Ai cedat o dată ispitei și acum nu mai poți avea încredere în puterea ta. Satana are o mare influență asupra minții tale și, atunci când te vei rupe de influența restrictivă a adevărului, nu va avea ce să te mai susțină. Aceasta este ca un mijloc de protecție pentru tine, care te oprește de la nelegiuire și de la nedreptate. Singura ta speranță este să cauți convertirea sinceră și totală și să răscumperi trecutul printr-o viață bine ordonată și printr-o vorbire evlavioasă. 2M 91.2
Tu ai acționat din impuls. Cu felul tău de a fi, ți-a plăcut să te bazezi pe emoții puternice. Acum, singura ta speranță este să te pocăiești sincer de ocaziile din trecut, când ai călcat Legea lui Dumnezeu, și să-ți cureți sufletul prin ascultare de adevăr. Cultivă curăția gândului și a vieții. Harul lui Dumnezeu va fi puterea ta pentru a-ți înfrâna pasiunile și pentru a-ți stăpâni dorințele. Rugăciunea stăruitoare și vegherea continuă îți vor aduce Duhul Sfânt în ajutor, ca să desăvârșească lucrarea și să te facă asemenea Modelului tău, care nu greșește niciodată. 2M 91.3
Dacă alegi să îndepărtezi influența sfântă și restrictivă a adevărului, Satana te va face sclavul voinței lui. Vei fi în pericol să ajungi sub controlul dorințelor rele și dezgustătoare, să dai frâu liber poftelor și pasiunilor. Atunci când treci prin încercări și necazuri, în loc să porți pe chip seninătate, asemenea lui Enoh, iar fața să-ți radieze de speranță și de acea pace care depășește orice înțelegere, pe chipul tău vor fi întipărite gânduri desfrânate și dorințe senzuale. Vei purta amprenta satanică, în locul celei divine. 2M 92.1
„Prin care El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.” Acum este privilegiul tău ca, prin mărturisire umilă și prin pocăință sinceră, să iei hotărârea de a te întoarce la Domnul. Sângele prețios al lui Hristos te poate curăți de toată necurăția, îți poate îndepărta nelegiuirea și te poate face desăvârșit în El. Îndurările lui Hristos îți stau încă la dispoziție, dacă vrei să le accepți. De dragul soției tale, față de care ai greșit, și al copiilor tăi, care sunt rodul trupului tău, încetează să faci răul și învață să faci binele. Ceea ce semeni, aceea vei secera. Dacă semeni în firea pământească, vei secera în firea pământească putrezirea, stricăciunea. Dacă semeni în Duhul, vei secera în Duhul viața veșnică. 2M 92.2
Tu trebuie să-ți învingi susceptibilitatea și spiritul de critică. Ești nemulțumit de faptul că ceilalți nu-ți acordă atenția pe care crezi că o meriți. Nu trebuie să cauți o experiență bazată pe sentiment, care se apropie de fanatism. Este nesigură. Tu trebuie să acționezi din principiu, pe baza unei înțelegeri depline. Cercetează Scripturile și fii întotdeauna gata să răspunzi cu blândețe și cu teamă oricui îți cere socoteală de nădejdea care este în tine. Lasă să moară înălțarea de sine. „Curățiți-vă mâinile, păcătoșilor, curățiți-vă inima, oameni cu inima împărțită! Simțiți-vă ticăloșia; tânguiți-vă și plângeți! Râsul vostru să se prefacă în tânguire și bucuria voastră în întristare.” Când ești asaltat de ispite și de gânduri rele, există Unul singur la care poți să alergi pentru a găsi mângâiere și sprijin. Aleargă la El în slăbiciunea ta. Când ești lângă El, săgețile lui Satana se rup și nu pot să-ți facă niciun rău. Încercările și ispitele pe care le porți în puterea lui Dumnezeu te vor curăți și smeri, dar nu te vor distruge și nici nu te vor pune în pericol. 2M 92.3