Mărturii II
10 — Reformă în cămin
Frate M, mi-a fost arătat că ai o mare lucrare de făcut, înainte de a putea să fii acceptat înaintea lui Dumnezeu. Eul este prea mult scos în evidență. Ai o fire pripită, irascibilă, și ești aspru și poruncitor cu familia ta. Sora M este neglijentă și dezordonată în gospodărie. Ea nu are noțiuni de ordine și de curățenie. Totuși, poate face îmbunătățiri în această privință. Frate M, tu îți critici soția, ești dictatorial și nu ai acea dragoste pe care ar trebui să o ai. Ea se teme de spiritul tău dur, dar nu face tot ce îi stă în putere pentru a-și corecta obiceiurile greșite, care fac din căminul ei un loc lipsit de bun gust și dezagreabil. 2M 84.3
Frate M, tu nu te porți într-un mod înțelept cu familia ta. Copiii tăi nu te iubesc. Au mai multă ură, decât dragoste. Soția ta nu te iubește. Nu te porți în așa fel, încât să fii iubit. Ești extremist. Ești aspru, exigent și poruncitor cu copiii tăi. Le spui adevărul în cuvinte, dar nu aplici principiile lui în viața ta de fiecare zi. Nu ești calm, răbdător și iertător. Ți-ai îngăduit atât de mult acest spirit, te lași atât de ușor stăpânit de patimă, dacă ești provocat, încât pare foarte puțin probabil că vei face eforturi suficiente pentru a ajunge să ai în tine gândul lui Hristos. Nu ai în tine puterea răbdării, a stăpânirii de sine, a blândeții și a dragostei. Ca să poți fi cu adevărat creștin, trebuie să ai aceste calități creștine. Tu îți păstrezi cuvintele de încurajare și faptele de bunătate pentru cei care nu sunt îndreptățiți să le primească la fel de mult ca soția și copiii tăi. Cultivă cuvintele amabile, privirea blândă, lauda și aprobarea pentru familia ta, pentru că o astfel de atitudine îți va influența în mod esențial fericirea. Nu lăsa niciodată să-ți scape de pe buze cuvinte de critică sau nervoase. Supune-ți această dorință de a stăpâni și de a-ți apăsa călcâiul de fier oriunde poți. Tu ai o fire cât se poate de dezagreabilă, un spirit închis. Cu unii ești egoist și zgârcit; pentru alții, care ai vrea să aibă o părere înaltă despre tine, ai sacrifica orice, chiar și lucrurile de care familia ta are nevoie. În astfel de cazuri, ești generos, ca să poți primi lauda și stima oamenilor. Dacă ai putea să cumperi cerul printr-un mare sacrificiu făcut pentru cei față de care alegi să fii darnic, cu siguranță l-ai obține. Nu obiectezi deloc să suporți cele mai mari neplăceri în avantajul altora, dacă, făcând astfel, poți să te înalți pe tine. În această privință, dai zecime din izmă și din mărar, în timp ce neglijezi lucrurile cele mai importante: dreptatea și dragostea lui Dumnezeu. 2M 85.1
Nu ești corect în familia ta. Tu ai o lucrare de făcut acolo. Mai întâi, îngrijește-te să o faci fericită pe soția ta și să-i asiguri confortul; apoi, gândește-te la copiii tăi. Asigură-le confortul în ceea ce privește hrana și îmbrăcămintea. După aceea, dacă poți, fără să-i privezi în vreun fel pe soția și pe copiii tăi, ajută-i pe cei care au cel mai mult nevoie de ajutor și oferă-ți darurile acolo unde vor fi apreciate; în acest fel, generozitatea ta va fi demnă de laudă. Dar cea dintâi și cea mai sfântă datorie a ta este față de membrii familiei. Aceștia nu trebuie să fie jefuiți, pentru ca alții să fie favorizați. Lasă ca bunăvoința și generozitatea ta să se vadă în familia ta. Dă-le celor din familie dovezi palpabile ale afecțiunii, ale interesului, ale grijii și ale dragostei pe care li le porți. Lucrul acesta este strâns legat de fericirea ta. Încetează să mai găsești greșeli la soția ta și să o cerți, pentru că lucrul acesta nu face altceva decât să-ți înrăutățească situația, iar ei să-i facă viața un iad. 2M 85.2
Îngerii lui Dumnezeu nu vor mai veni în familia ta până când situația nu se va schimba. Nu banii tăi sunt cei doriți. Totuși, când ai fost mustrat, tu ai crezut că banii tăi îi dorea biserica. Aici te înșeli. Ai fost prea darnic, în ceea ce privește banii, tocmai pentru că ai crezut că prin ei vei obține mântuirea și îți vei cumpăra o poziție în biserică. Nicidecum! Tu ești cel dorit, nu puținele mijloace pe care le deții. Dacă vrei să fii transformat prin înnoirea minții și să fii convertit, fii sincer cu sufletul tău. Este tot ceea ce cere biserica. Tu te-ai amăgit singur. Dacă un om se arată a fi religios, dar nu-și înfrânează limba, religia acelui om este zadarnică. Tratează-ți familia într-un mod pe care Cerul să-l poată aproba, astfel încât în casa voastră să fie pace. Trebuie să faci totul pentru familia ta. Copiii tăi au avut în fața lor exemplul tău rău: acasă ai acuzat, ai criticat și ai manifestat un spirit pătimaș, dar, în același timp, ai înălțat rugăciuni la tronul harului, ai mers la adunare și ai dat mărturie în favoarea adevărului. Aceste manifestări i-au determinat pe copiii tăi să te disprețuiască și pe tine, și adevărul pe care îl mărturisești. Ei nu au încredere în creștinismul tău. Te cred un ipocrit, și este adevărat că ești un om teribil de înșelat. Fără o schimbare totală, nu vei putea să intri în cer mai mult decât a putut intra Simon Magul, care a crezut că Duhul Sfânt poate fi cumpărat cu bani. Membrii familiei tale ți-au văzut spiritul acaparator, graba de a dobândi avantaje pe seama altora, zgârcenia de care dai dovadă uneori față de cei cu care te angajezi în afaceri, și te disprețuiesc pentru aceasta; totuși, mai mult ca sigur că vor călca pe urmele tale în ceea ce privește faptele rele. 2M 86.1
Felul în care îți desfășori afacerile nu este așa cum ar trebui să fie. Îți este greu să te porți corect și să iubești mila. Prin modul tău de viață, ai dezonorat cauza lui Dumnezeu. Te-ai luptat pentru adevăr, dar nu într-un spirit bun. Ai împiedicat să accepte adevărul suflete care, altfel, l-ar fi acceptat. Acestea și-au găsit drept scuză greșelile unor așa-ziși păzitori ai Sabatului, spunând: „Ei nu sunt mai buni decât mine; mint, înșală, exagerează, se mânie, se laudă și sunt plini de îngâmfare; o religie ca aceasta nu vreau”. Astfel, viața neconsacrată a acestor păzitori deficitari ai Sabatului face din ei pietre de poticnire pentru cei păcătoși. 2M 87.1
Lucrarea care îți stă acum în față trebuie să înceapă din familia ta. Te-ai străduit din greu să faci îmbunătățiri exterioare — o lucrare de suprafață, nu o lucrare a inimii. Pune-ți inima în ordine, umilește-te înaintea lui Dumnezeu și imploră în ajutor harul Său. Nu face, asemenea fariseilor ipocriți, lucruri care să-ți dea o aparență religioasă și neprihănită în ochii celorlalți. Zdrobește-ți inima înaintea lui Dumnezeu și gândește-te că este imposibil să-i înșeli pe îngerii cei sfinți. Cuvintele și faptele tale sunt toate deschise cercetării lor. Motivele, intențiile și scopurile inimii sunt descoperite privirii lor. Secretele cele mai mari nu sunt ascunse de ei. Așadar, sfâșie-ți inima și nu mai fi atât de preocupat să-i faci pe frații tăi să creadă că ești corect, când nu ești! În familia ta, fii prevăzător. Tu ești atent să vezi greșelile altora, dar nu trebuie să mai faci acest lucru. Lucrarea pe care o ai acum de făcut este să-ți învingi propriile greșeli, să lupți împotriva puternicilor tăi dușmani lăuntrici. Poartă-te corect cu văduvele și cu orfanii. Nu arunca peste faptele tale mantia fragilă a înșelăciunii, ca să-i influențezi pe cei care ai vrea foarte mult să te creadă cinstit, în timp ce motivele și faptele tale nu susțin interpretarea pe care tu ai vrea să le-o dai. 2M 87.2
Încetează orice ceartă și încearcă să fii un făcător de pace! Nu iubi cu vorba, ci cu fapta și cu adevărul! Vei fi cinstit cu sufletul tău? Oh, nu uita că Dumnezeu nu Se lasă batjocorit! Cei care vor primi viața veșnică vor face tot ce le stă în putere pentru a-și pune casa în ordine. Ei trebuie să înceapă cu propria inimă și să continue lucrarea până când sunt câștigate biruințe serioase. Eul trebuie să moară și Hristos trebuie să trăiască în tine și să fie în tine un izvor de apă care să țâșnească în viața veșnică. Acum îți sunt acordate ore prețioase de har, ca să-ți formezi un caracter bun, chiar la vârsta ta înaintată. Acum îți este oferită o perioadă în care să răscumperi vremea. Prin propria putere nu poți să-ți îndepărtezi greșelile și erorile; ele au crescut ani de zile și s-au înmulțit în viața ta, pentru că nu le-ai văzut în adevărata lor hidoșenie și nu le-ai îndepărtat cu hotărâre, prin puterea lui Dumnezeu. Prin credință vie, trebuie să te prinzi de brațul care este suficient de puternic pentru a mântui. Umilește-ți înaintea lui Dumnezeu sărmana inimă mândră și plină de îndreptățire de sine; smerește-te, cât mai mult, zdrobit în păcătoșenia ta, la picioarele Lui. Dedică-te lucrării de pregătire. Nu te opri, până când nu vei putea spune cu adevărat: Mântuitorul meu trăiește și, pentru că trăiește, voi trăi și eu. 2M 88.1
Dacă vei pierde cerul, vei pierde tot; dacă vei câștiga cerul, vei câștiga tot. Te implor să nu faci o greșeală în această privință. Aici sunt în joc interese veșnice. Fii conștiincios! Fie ca Dumnezeul oricărui har să îți lumineze înțelegerea, astfel încât să poți discerne lucrurile veșnice și, prin lumina adevărului, greșelile tale, care sunt multe, să-ți poată fi descoperite așa cum sunt, iar tu să faci efortul necesar pentru a le îndepărta și, în locul acestei roade rele, amare, să aduci roada care este prețioasă pentru viața veșnică. „După roadele lor îi veți cunoaște.” Orice pom se cunoaște după roadele lui. Ce fel de roade vor fi găsite de acum încolo în acest pom? Roadele pe care le aduci vor hotărî dacă ești un pom bun sau unul cu privire la care Hristos îi va spune îngerului Său: „Taie-l. La ce să mai cuprindă și pământul degeaba?” 2M 88.2