Mărturii II

78/84

76 — Un vis solemn

În noaptea de 30 aprilie 1871, m-am retras să mă odihnesc, fiind foarte deprimată. Timp de trei luni fusesem într-o stare de mare descurajare. În acel chin sufletesc, mă rugasem adesea pentru alinare. Implorasem ajutorul și puterea lui Dumnezeu, ca să mă pot ridica deasupra grelelor descurajări care-mi paralizaseră credința și speranța și mă făcuseră neînstare să mai fiu folositoare. În noaptea aceea am avut un vis care a lăsat o impresie foarte fericită asupra minții mele. Am visat că participam la o întâlnire importantă, la care se adunase o mare mulțime de oameni. Mulți erau plecați înaintea lui Dumnezeu în rugăciune stăruitoare și păreau să fie împovărați. Ei Îl implorau pe Domnul pentru o lumină specială. Câțiva păreau a fi într-un teribil chin sufletesc; simțămintele lor erau intense; ei vărsau lacrimi și strigau după ajutor și după lumină. Cei mai de frunte dintre frații noștri erau angajați în această scenă impresionantă. Fratele A era prosternat pe podea, într-o vizibilă întristare profundă. Soția lui se afla în mijlocul unui grup de disprețuitori indiferenți. Privea ca și când ar fi dorit ca toți să înțeleagă că ea îi disprețuia pe cei care se umileau în felul acesta. 2M 601.1

Am visat că Duhul Domnului a venit peste mine și m-am ridicat în mijlocul strigătelor și al rugăciunilor și am spus: Duhul Domnului Dumnezeu este peste mine. Mă simt îndemnată să vă spun că trebuie să începeți să lucrați în mod personal pentru voi înșivă. Voi priviți la Dumnezeu și doriți ca El să facă pentru voi lucrarea pe care El a lăsat-o să o faceți voi. Dacă veți face pentru voi înșivă lucrarea pe care știți că trebuie să o faceți, atunci Dumnezeu vă va ajuta, când veți avea nevoie de ajutor. Dar voi ați lăsat nefăcute chiar lucrurile pe care Dumnezeu vi le-a dat vouă să le faceți. Voi apelați la Dumnezeu să facă lucrarea care vă revine vouă. Dacă ați fi urmat lumina pe care v-a dat-o, El ar fi lăsat ca asupra voastră să strălucească mai multă lumină; dar, când voi neglijați sfaturile, avertizările și mustrările care v-au fost date, cum vă așteptați ca Dumnezeu să vă dea mai multă lumină și mai multe binecuvântări, pe care voi să le neglijați și să le disprețuiți? Dumnezeu nu este un om, ca să Se lase batjocorit. 2M 601.2

Am luat Biblia prețioasă și am înconjurat-o cu câteva Mărturii pentru biserică, date de Dumnezeu pentru popor. Aici, am spus eu, sunt tratate aproape toate cazurile. Sunt arătate păcatele de care ei trebuie să se ferească. Sfaturile pe care le caută pot fi găsite aici, date în alte cazuri, similare cu ale lor. Lui Dumnezeu I-a plăcut să vă dea învățătură peste învățătură și poruncă peste poruncă. Dar nu sunt mulți între voi care să știe cu adevărat ce conțin Mărturiile. Voi nu cunoașteți bine Scripturile. Dacă ați fi studiat Cuvântul lui Dumnezeu cu dorința de a atinge standardul Bibliei și de a obține desăvârșirea creștină, nu ați avea nevoie de Mărturii. Din cauză că ați neglijat să cunoașteți Cartea inspirată a lui Dumnezeu, El a căutat să ajungă la voi prin mărturii simple, directe, atrăgându-vă atenția asupra cuvintelor inspirate de care voi ați neglijat să ascultați și îndemnându-vă să vă modelați viața după învățăturile ei curate și înalte. 2M 602.1

Prin mărturiile date, Domnul intenționează să vă avertizeze, să vă mustre, să vă îndemne și să vă întipărească în minte importanța adevărului din Cuvântul Său. Mărturiile scrise nu au scopul de a aduce o lumină nouă, ci de a imprima viu în inimă adevărurile Inspirației deja descoperite. Datoria omului față de Dumnezeu și față de semeni este clar menționată în Cuvântul Său; cu toate acestea, doar puțini dintre voi ascultă de lumina dată. Nu se dă un adevăr nou, ci, prin Mărturii, Dumnezeu simplifică marile adevăruri deja date și, pe calea aleasă de El, le aduce înaintea oamenilor, ca să-i trezească și să li le întipărească în minte, astfel încât niciunul să nu aibă vreo scuză. 2M 602.2

Mândria, iubirea de sine, egoismul, ura, invidia și gelozia au întunecat puterea de percepție, iar adevărul, care v-ar face înțelepți pentru mântuire, și-a pierdut puterea de a încânta și stăpâni mintea. Tocmai principiile esențiale ale evlaviei nu sunt înțelese, deoarece nu există o foame și o sete după cunoștința Bibliei, după curăția inimii și după sfințenia vieții. Mărturiile nu au menirea de a minimaliza Cuvântul lui Dumnezeu, ci de a-l înălța și de a atrage mintea către el, pentru ca minunata simplitate a adevărului să-i poată impresiona pe toți. 2M 603.1

În continuare, am spus: După cum Cuvântul lui Dumnezeu este înconjurat cu aceste cărți și broșuri, tot așa v-a înconjurat și pe voi Dumnezeu, cu mustrări, sfaturi, avertizări și încurajări. Aici, voi plângeți și strigați către Dumnezeu, într-un mare chin sufletesc, pentru a primi mai multă lumină. Sunt autorizată de Dumnezeu să vă spun că pe calea voastră nu va străluci o altă rază de lumină, prin intermediul Mărturiilor, până când nu veți pune în practică lumina care v-a fost deja dată. Domnul v-a înconjurat cu lumină, dar voi nu ați apreciat-o, ci ați călcat-o în picioare. În timp ce unii au disprețuit lumina, alții au neglijat-o sau au urmat-o cu indiferență. Doar câțiva și-au pus la inimă să asculte lumina pe care Dumnezeu a găsit de cuviință să le-o dea. 2M 603.2

Unii dintre cei care au primit avertizări speciale printr-o mărturie, în câteva săptămâni au uitat mustrarea primită. Mărturiile adresate unora au fost repetate de câteva ori, dar ei nu le-au considerat suficient de importante, încât să țină seama de ele și să le acorde atenție. Li s-au părut a fi niște povești fără temei. Dacă ar fi ținut seama de lumina care le-a fost dată, ar fi evitat pierderile și încercările pe care acum le consideră grele și aspre. Nu au pe cine altcineva să învinuiască, decât pe ei înșiși. Singuri și-au pus pe gât un jug care acum li se pare greu de purtat. Acesta nu este jugul pe care li l-a dat Hristos. Purtarea de grijă și iubirea lui Dumnezeu au fost exercitate în favoarea lor; dar sufletele lor egoiste, rele și necredincioase nu au putut să vadă bunătatea și îndurarea Lui. Ei aleargă înainte, în propria lor înțelepciune, până când, copleșiți de încercări și amețiți de confuzie, sunt prinși în cursă de Satana. Când veți aduna razele de lumină pe care vi le-a dat Dumnezeu în trecut, El vă va da o lumină mai mare. 2M 603.3

Le-am făcut referire la cei din vechiul Israel. Dumnezeu le-a dat Legea Sa, dar ei nu au ascultat. Apoi, le-a dat ceremonii și ritualuri pentru ca, prin îndeplinirea acestora, Dumnezeu să poată fi păstrat în mintea lor. Erau atât de predispuși să-L uite pe Dumnezeu și cerințele Sale față de ei, încât era necesar ca mintea să fie continuu ținută trează, pentru a-și da seama de datoria de a-L asculta și onora pe Creatorul lor. Dacă ar fi fost ascultători și dacă le-ar fi plăcut să păzească poruncile lui Dumnezeu, nu li s-ar mai fi cerut acea mulțime de ceremonii și de ritualuri. 2M 604.1

Dacă cei care acum susțin că sunt comoara deosebită a lui Dumnezeu ar asculta de cerințele Sale, așa cum sunt ele menționate în Cuvântul Său, nu ar mai fi date mărturii speciale pentru a-i trezi la datorie și pentru a-i conștientiza de păcătoșenia lor și de pericolul de a neglija ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu. Conștiința s-a tocit pentru că lumina a fost dată deoparte, neglijată și disprețuită. Și Dumnezeu va îndepărta aceste mărturii de la oameni, îi va priva de putere și îi va smeri. 2M 604.2

Am visat că, în timp ce vorbeam, puterea lui Dumnezeu a venit peste mine într-un mod extraordinar și am fost secătuită de toată puterea mea, dar nu am avut nicio viziune. M-am gândit că soțul meu s-a ridicat în fața oamenilor și a exclamat: „Aceasta este minunata putere a lui Dumnezeu. El a făcut din mărturii un mijloc eficient pentru a ajunge la suflete și va lucra prin ele cu o și mai mare putere decât a făcut-o până acum. Cine va fi de partea Domnului?” 2M 604.3

Am visat că un număr destul de mare de oameni au sărit instantaneu în picioare și au răspuns chemării. Alții au rămas rezervați, unii au fost disprețuitori și batjocoritori și câțiva au părut cu totul indiferenți. Cineva s-a ridicat lângă mine și a spus: „Dumnezeu te-a ridicat și ți-a dat cuvinte pe care să li le spui oamenilor și să ajungi la inimile lor, așa cum nu a mai dat nimănui altcuiva. El ți-a formulat mărturiile, astfel încât să vină în întâmpinarea cazurilor care aveau nevoie de ajutor. Tu nu trebuie să te lași influențată de batjocuri, de dispreț, de reproșuri și de critică. Pentru a fi instrumentul special al lui Dumnezeu, nu trebuie să te sprijini pe nimeni, decât pe El și, ca și vița care se agață, să-ți lași cârceii să se înfășoare în jurul Lui. El te va face un canal prin care să le comunice oamenilor lumina Sa. Tu trebuie să aduni zilnic putere de la Dumnezeu ca să fii întărită, astfel încât împrejurările prin care treci să nu întunece sau să nu umbrească lumina care El a îngăduit să strălucească asupra poporului Său prin tine. Obiectivul special al lui Satana este să împiedice această lumină să ajungă la poporul lui Dumnezeu, care are atât de mult nevoie de ea, în mijlocul pericolelor acestor zile din urmă. 2M 604.4

Succesul tău stă în simplitate. Imediat ce te vei îndepărta de aceasta și îți vei modela mărturia astfel încât să mulțumești așteptările cuiva, puterea îți va dispărea. În acest veac, aproape totul are o aparență înșelătoare și neadevărată. Lumea este plină de mărturii date ca să placă și să încânte pe moment și să înalțe eul. Mărturia ta are un caracter diferit. Ea trebuie să se coboare la nivelul amănuntelor vieții, să mențină credința cea slabă, ca să nu moară, și să îi ajute pe credincioși să înțeleagă necesitatea de a străluci ca lumini în lume. 2M 605.1

Dumnezeu ți-a dat mărturia ca să-i prezinți celui rătăcit de la credință, celui păcătos, adevărata lui stare și imensa pierdere pe care o va suferi, dacă va continua cu o viață de păcat. Dumnezeu ți-a arătat acest lucru prezentându-ți-l într-o viziune, așa cum nu a făcut cu niciun alt om aflat acum în viață, și, potrivit cu lumina pe care ți-a dat-o, te va socoti răspunzătoare. ‘Nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oștirilor.’ ‘Înalță-ți glasul ca o trâmbiță și vestește poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov păcatele ei!’” 2M 605.2

Visul aceasta a avut o influență puternică asupra mea. Când m-am trezit, descurajarea îmi dispăruse, spiritul meu era plin de bucurie și am dobândit o mare pace. Problemele de sănătate care mă împiedicau să lucrez au fost îndepărtate și am căpătat o putere și o vigoare de care luni de zile fusesem străină. Mi se părea că îngerii lui Dumnezeu fuseseră însărcinați să-mi aducă alinare. O recunoștință de nedescris mi-a umplut inima, pentru această mare schimbare: de la descurajare, la lumină și fericire. Știam că acest ajutor venise de la Dumnezeu. Această manifestare mi s-a părut a fi o minune a îndurării lui Dumnezeu și nu voi fi nerecunoscătoare pentru bunătatea Sa plină de iubire. 2M 605.3