Mărturii II

77 — Comportamentul și îmbrăcămintea pastorilor

Efeseni 3,6.7: „Că adică neamurile sunt împreună moștenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi și iau parte cu noi la aceeași făgăduință în Hristos Isus, prin Evanghelia aceea, al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu dat mie prin lucrarea puterii Lui.” 2M 606.1

„Al cărei slujitor am fost făcut eu” nu numai ca să le prezint oamenilor adevărul, ci și ca să-l trăiesc în viața mea. 2M 606.2

„Și să pun în lumină, înaintea tuturor, care este isprăvnicia acestei taine ascunse din veacuri în Dumnezeu” (Efeseni 3,9). Aceasta nu se referă doar la cuvintele care se rostogolesc de pe buze; nu înseamnă doar să fim elocvenți în cuvântări și în rugăciuni, ci să-L facem cunoscut pe Hristos, să-L avem pe Hristos în noi și să li-L facem cunoscut celor care ne ascultă. 2M 606.3

„Pe El Îl propovăduim noi și sfătuim pe orice om și învățăm pe orice om în toată înțelepciunea”, nu ca niște nepricepuți, nu ca niște neștiutori, „ca să înfățișăm pe orice om desăvârșit în Hristos Isus. Iată la ce lucrez eu, și mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine” (Coloseni 1,28.29). Ceea ce lasă o impresie atât de sensibilă asupra celor care ascultă este lucrarea lui Dumnezeu, harul de la Dumnezeu, realizat și simțit, care înfrumusețează viața și faptele. 2M 606.4

Dar nu este numai atât. Sunt și alte lucruri care trebuie să fie luate în considerare, pe care unii le-au neglijat, dar care sunt importante, în lumina în care au fost prezentate înaintea mea. Impresiile sunt create asupra oamenilor de comportamentul vorbitorului de la amvon, de atitudinea sa și de maniera în care vorbește. Dacă acestea sunt așa cum le dorește Dumnezeu, impresia pe care el o creează va fi în favoarea adevărului; mai ales va fi impresionată favorabil acea categorie de oameni care, de obicei, ascultă povești imaginare. Este important ca pastorul să fie modest și demn, în armonie cu adevărul sfânt și înălțător pe care îl predică, astfel încât să lase o impresie favorabilă asupra celor care, din firea lor, nu sunt înclinați spre religie. 2M 607.1

Grija pentru îmbrăcăminte este un element important. În această privință există o lipsă în rândul pastorilor care cred adevărul prezent. Îmbrăcămintea unora este chiar dezordonată. Nu numai că există o lipsă de bun-gust și de ordine în ceea ce privește aranjarea hainelor, astfel încât acestea să vină bine, să aibă o culoare potrivită și să fie adecvate pentru un pastor aflat în slujba lui Hristos, dar înfățișarea unora este chiar neîngrijită, murdară. Unii pastori poartă o vestă de culoare deschisă, în timp ce pantalonii sunt de culoare închisă, sau o vestă de culoare închisă la pantaloni de culoare deschisă, fiind lipsiți de bun gust și dezordonați în îmbrăcăminte, atunci când se prezintă înaintea oamenilor. Aceste lucruri sunt o predică pentru oameni. Prin înfățișarea și prin modul său de a se îmbrăca, pastorul le dă un exemplu de ordine, de decență și de bun-gust în îmbrăcăminte sau le dă lecții de neglijență și de lipsă de bun-gust, pe care aceștia vor fi în pericol să le urmeze. 2M 607.2

Materialul negru sau închis la culoare este mai potrivit pentru un pastor, la amvon, și va face o impresie mai bună asupra oamenilor, decât o combinație de două sau trei culori diferite în îmbrăcăminte. 2M 607.3

Mi s-a atras atenția la copiii lui Israel din vechime și mi s-a arătat că Dumnezeu le-a dat indicații precise cu privire la materialul și la stilul veșmintelor care trebuiau purtate de cei care slujeau înaintea Lui. Dumnezeul cerului, al Cărui braț pune lumea în mișcare, Care ne susține și ne dă viață și sănătate, ne-a dat dovezi că El poate fi onorat sau dezonorat de înfățișarea celor care oficiază slujbe înaintea Lui. El i-a dat lui Moise indicații speciale cu privire la tot ce era legat de slujirea Sa. I-a dat instrucțiuni chiar și cu privire la modul în care să-și aranjeze casele și a specificat îmbrăcămintea pe care trebuiau să o poarte cei care erau în slujba Sa. Aceștia trebuiau să mențină ordinea în toate lucrurile și, mai ales, să păstreze curățenia. 2M 608.1

Citiți instrucțiunile care i-au fost date lui Moise, ca să le comunice copiilor lui Israel, atunci când Dumnezeu era gata să Se coboare pe munte ca să rostească în auzul lor Legea Sa cea sfântă. Ce i-a poruncit El lui Moise să facă poporul? Să fie gata pentru a treia zi, pentru că în a treia zi, a spus El, Domnul va coborî pe munte, în văzul întregului popor. Trebuia să stabilească niște limite în jurul muntelui. „Și Domnul a zis lui Moise: ‘Du-te la popor, sfințește-i azi și mâine, și pune-i să-și spele hainele’.” Dumnezeul cel mare și puternic, Cel care a creat minunatul Eden și tot ce era frumos în el, este un Dumnezeu al ordinii și așteaptă ordine și curățenie și de la poporul Lui. Același Dumnezeu puternic i-a poruncit lui Moise să le spună oamenilor să-și spele hainele, ca să nu fie murdărie pe hainele lor și în jurul persoanelor lor, când aveau să se înfățișeze înaintea Domnului. Moise a coborât de pe munte în mijlocul poporului și toți și-au spălat hainele după porunca lui Dumnezeu. 2M 608.2

Pentru a arăta cât de atenți trebuiau să fie în privința curățeniei, Moise a pus un lighean de spălat între cortul întâlnirii și altar „și a pus în el apă pentru spălat”. Și Moise, Aaron și fiii lui Aaron, care slujeau înaintea Domnului, trebuiau să-și spele mâinile și picioarele ori de câte ori intrau în cortul întâlnirii și atunci când mergeau înaintea Domnului. 2M 608.3

Aceasta a fost porunca Dumnezeului mare și atotputernic. Nu trebuia să fie nimic neglijent sau dezordonat la cei care se înfățișau înaintea Sa, care veneau în prezența Sa Sfântă. De ce? Care era scopul acestei atenții deosebite? Doar pentru ca oamenii să obțină favoarea lui Dumnezeu? Doar ca să primească aprobarea Lui? Motivul care mi-a fost arătat a fost acela că trebuia să se lase o impresie corectă asupra oamenilor. Dacă cei care lucrau în slujba sfântă nu manifestau această grijă, această reverență față de Dumnezeu, în înfățișare și în comportament, oamenii aveau să-și piardă respectul și venerația față de Dumnezeu și față de slujba Sa sfântă. Dacă arătau un mare respect față de Dumnezeu, prin faptul că erau foarte atenți și scrupuloși, atunci când veneau în prezența Sa, preoții transmiteau poporului o idee înaltă despre Dumnezeu și despre cerințele Sale, arătându-le oamenilor că Dumnezeu era sfânt, că lucrarea Sa era sfântă și că tot ce avea legătură cu lucrarea Sa trebuia să fie sfânt; că nu trebuia să se găsească la ei murdărie sau necurăție și că orice întinare trebuia îndepărtată de la aceia care se apropiau de Dumnezeu. 2M 609.1

Din lumina care mi-a fost arătată, există o neglijență în această privință. Aș putea să vorbesc despre aceasta așa cum o prezintă Pavel. Ea se manifestă într-o slujbă religioasă neadecvată și în neglijența față de trup. Dar această umilință voluntară, această slujbă necorespunzătoare și această neglijare a trupului nu este acea umilință care poartă amprenta cerului. Umilința [autentică] trebuie să se observe într-un mod special în înfățișarea, în acțiunile și în purtarea tuturor celor care predică adevărul cel sfânt al lui Dumnezeu, astfel încât fiecare aspect legat de persoana noastră să recomande religia noastră sfântă. Chiar îmbrăcămintea va recomanda adevărul în fața celor necredincioși. Va fi o predică în sine. 2M 609.2

Dar anumite lucruri greșite se strecoară adesea și la amvonul sfânt. Un pastor conversând cu altul în adunare, în fața comunității, râzând și părând că nu simt deloc povara lucrării sau lipsindu-le simțământul solemn al chemării lor sfinte, dezonorează adevărul și coboară lucrurile sacre la nivelul josnic al lucrurilor obișnuite. Exemplul lor tinde să îndepărteze din oameni temerea de Dumnezeu și să diminueze demnitatea sfântă a Evangheliei, pentru a cărei înălțare a murit Hristos. Conform luminii care mi-a fost dată, Dumnezeu dorește ca pastorii să se plece pe genunchi imediat ce pășesc la amvon și să ceară în mod solemn ajutorul lui Dumnezeu. Ce impresie va crea aceasta? Le va impune oamenilor solemnitate și respect sfânt. Pastorul lor este în comuniune cu Dumnezeu; el se consacră lui Dumnezeu, înainte de a îndrăzni să se ridice în fața poporului. Oamenii sunt cuprinși de solemnitate și îngerii lui Dumnezeu sunt aduși foarte aproape. Primul lucru pe care trebuie să-l facă pastorii, atunci când urcă la amvon, este să privească la Dumnezeu, prin aceasta spunându-le oamenilor: Dumnezeu este sursa puterii mele. 2M 609.3

Un pastor care este neglijent în îmbrăcăminte adeseori îi jignește prin aceasta pe cei care au bun gust și o sensibilitate elevată. Cei care greșesc în această privință trebuie să se corecteze și să fie mai precauți. În cele din urmă, pierderea unor suflete își va găsi cauza în neglijența și în dezordinea manifestate de pastor. Prima impresie i-a afectat nefavorabil pe oameni, pentru că aceștia nu au putut găsi o legătură între înfățișarea pastorului și adevărurile pe care el le-a prezentat. Îmbrăcămintea a fost împotriva lui, iar impresia pe care a lăsat-o a fost aceea că oamenii pe care îi reprezintă sunt neglijenți și cu totul nepăsători în ceea ce privește îmbrăcămintea, iar ascultătorii nu vor să aibă nimic de-a face cu o asemenea categorie de oameni. 2M 610.1

Conform luminii care mi-a fost dată în această privință, a existat o neglijență vădită în mijlocul poporului nostru. Uneori, pastorii urcă la amvon cu părul în dezordine, arătând ca și când nu ar mai fi fost atins de pieptene sau de perie de o săptămână. Dumnezeu este dezonorat, atunci când cei care se angajează în slujba Lui sfântă sunt atât de neglijenți cu înfățișarea lor. În vechime, preoților li se cerea să aibă un anumit tip de veșminte, atunci când slujeau în locul sfânt și când își îndeplineau slujba de preot. Ei trebuiau să aibă o îmbrăcăminte în conformitate cu lucrarea pe care o făceau și Dumnezeu a specificat clar care trebuia să fie aceasta. Ligheanul era așezat între altar și cortul întâlnirii, pentru ca, înainte de a veni în prezența lui Dumnezeu, în văzul adunării, ei să-și poată spăla mâinile și picioarele. Ce impresie urma să producă lucrul acesta asupra oamenilor? Urma să le arate că orice fir de praf trebuia îndepărtat, înainte ca ei să poată merge în prezența lui Dumnezeu, deoarece El era atât de înalt și de sfânt, încât, dacă nu se conformau acestor condiții, aveau să moară. 2M 610.2

Dar uitați-vă la îmbrăcămintea purtată de unii dintre pastorii noștri de astăzi. Unii dintre cei care slujesc în lucrurile sfinte își aranjează îmbrăcămintea în așa fel, încât cel puțin într-o anumită măsură, aceasta distruge influența lucrării lor. Există o lipsă evidentă de bun gust în ceea ce privește asortarea culorilor și potrivirea hainelor. Care este impresia lăsată de un astfel de mod de a se îmbrăca? Aceea că lucrarea în care sunt angajați nu este considerată mai sfântă sau mai înaltă decât munca obișnuită, precum aratul ogorului. Prin exemplul lui, pastorul coboară lucrurile sfinte la nivelul lucrurilor obișnuite. 2M 611.1

Influența unor astfel de predicatori nu Îi este plăcută lui Dumnezeu. Dacă sunt oameni care să vină la adevăr în urma eforturilor lor, aceștia îi imită adeseori pe predicatorii lor și coboară la același nivel josnic la care sunt ei. Va fi mult mai dificil să îi remodelezi pe acești oameni, să îi aduci într-o poziție corectă și să îi înveți adevărata ordine și dragostea pentru disciplină, decât să muncești să convertești la adevăr bărbați și femei care nu l-au mai auzit niciodată. Domnul le cere pastorilor Săi să fie curați și sfinți, să reprezinte corect în viața lor principiile adevărului și, prin exemplul lor, să-i ridice și pe alții la nivelul lor înalt. 2M 611.2

Dumnezeu le cere tuturor acelora care mărturisesc a fi poporul Său ales, chiar dacă nu sunt învățători ai adevărului, să se îngrijească, să fie atenți să-și păstreze curățenia personală și, de asemenea, să-și păstreze în curățenie și ordine locuințele și dependințele acestora. Noi suntem exemple pentru lume, epistole vii, cunoscute și citite de toți oamenii. Dumnezeu le cere tuturor celor care mărturisesc a fi evlavioși și, în special, celor care îi învață pe alții adevărul să se abțină de la orice pare rău. 2M 611.3

Din lumina pe care o am, slujba de pastor este o slujbă sfântă și înaltă, iar cei care acceptă această poziție trebuie să-L aibă pe Hristos în inima lor și să manifeste o dorință serioasă de a-L reprezenta cu cinste înaintea poporului în tot ceea ce fac, în îmbrăcăminte, în ceea ce spun și chiar în felul de a vorbi. Ei trebuie să vorbească în mod respectuos. Unii distrug impresia solemnă pe care o pot lăsa asupra oamenilor ridicându-și vocea, care devine foarte ascuțită, țipând și strigând adevărul. Când este prezentat în această manieră, adevărul își pierde mult din dulceața, din forța și din solemnitatea lui. Dar, dacă vocea are tonalitatea potrivită, dacă are solemnitate și este astfel modulată, încât să fie chiar patetică, va produce o impresie mult mai bună. Acesta a fost tonul în care Hristos i-a învățat pe ucenicii Săi. El le inspira solemnitate; vorbea cu multă căldură. Dar această vorbire pe un ton țipător, acest strigăt, ce efect are? Ea nu le transmite oamenilor concepții mai înalte cu privire la adevăr și nu le lasă nicio impresie profundă. Nu face altceva decât să le creeze ascultătorilor o senzație neplăcută și să istovească organele vocale ale vorbitorului. Timbrul vocii are un rol important în a impresiona inimile celor care ascultă. 2M 612.1

Mulți dintre cei care ar putea fi oameni folositori își irosesc vitalitatea și își distrug plămânii și organele vocale prin felul lor de a vorbi. Unii pastori și-au format obiceiul de a spune repede ce au de spus, ca și când ar avea de repetat o lecție și s-ar grăbi să treacă prin ea cât mai repede posibil. Acesta nu este cel mai bun mod de a vorbi. Cu o grijă adecvată, fiecare pastor se poate educa să vorbească distinct, astfel încât să impresioneze, nu să îngrămădească în grabă cuvinte, unele după altele, fără să-și ia timp ca măcar să respire. El trebuie să vorbească într-o manieră moderată, astfel încât oamenii să aibă timp să rețină ideile, pe măsură ce el le prezintă. Dar când se trece atât de repede prin subiect, oamenii nu pot să prindă ideile și nu au timp să-și formeze impresia pe care este important să și-o formeze. Nu este timp nici ca adevărul să-i influențeze, așa cum i-ar influența dacă ar vorbi altfel. 2M 612.2

Vorbirea din gât, lăsând cuvintele să iasă din extremitatea superioară a organelor vocale, frecându-le și iritându-le tot timpul, nu este calea cea mai bună de a păstra sănătatea sau de a spori eficiența acestor organe. Trebuie să inspirați complet și să lăsați ca acțiunea aceasta să vină din partea mușchilor abdominali. Lăsați ca plămânii să fie doar canalul, dar nu vă bazați pe ei pentru a face lucrarea. Dacă lăsați cuvintele să vină din profunzime, punând la lucru mușchii abdominali, puteți să vorbiți la mii de oameni cu tot atâta ușurință cu care vorbiți la zece. 2M 613.1

Unii dintre predicatorii noștri se ucid singuri prin rugăciuni lungi și obositoare și vorbind tare, când un ton scăzut al vocii ar produce o impresie mai bună și le-ar cruța puterile. Acum, dacă voi continuați să nesocotiți legile vieții și ale sănătății, urmând un impuls de moment, să nu Îl acuzați pe Dumnezeu dacă vă distrugeți sănătatea. Mulți dintre voi vă irosiți timpul și puterile prin introduceri lungi și scuze, imediat ce începeți să vorbiți. În loc să vă scuzați că sunteți gata să vă adresați oamenilor, ar trebui să vă începeți lucrarea ca și când Dumnezeu v-ar fi încredințat ceva să le spuneți. Unii consumă aproape o jumătate de oră cerându-și scuze; în felul acesta, timpul se pierde cu lucruri mărunte și, atunci când ajung, în sfârșit, la subiect și vor să accentueze punctele esențiale ale adevărului, oamenii sunt deja obosiți și nu pot să le vadă importanța sau să se lase impresionați de ele. Ar trebui să prezentați punctele esențiale ale adevărului prezent la fel de distinct ca pe niște borne kilometrice, astfel încât oamenii să le înțeleagă. Atunci, ei vor vedea argumentele pe care vreți să le prezentați și poziția pe care o susțineți. 2M 613.2

Mai este o categorie [de predicatori], care se adresează oamenilor pe un tot plângăreț. Inima lor nu este înduioșată de Duhul lui Dumnezeu și ei cred că trebuie să facă impresie prin aparenta lor umilință. O astfel de atitudine nu înalță lucrarea Evangheliei, ci o coboară și o degradează. Pastorii trebuie să prezinte adevărul cald, venit de sus, din slavă. Ei trebuie să vorbească în așa fel, încât să-L reprezinte corect pe Hristos și să păstreze demnitatea potrivită unor slujitori ai Săi. 2M 614.1

Rugăciunile lungi rostite de unii pastori sunt un mare eșec. A te ruga foarte lung, așa cum fac unii, este cu totul nepotrivit. Ei își forțează gâtul și organele vocale și apoi spun că sunt doborâți de munca lor grea. Își fac singuri rău, când nu li se cere acest lucru. Mulți simt că rugăciunea dăunează coardelor vocale mai mult decât vorbirea. Aceasta este consecința poziției nefirești a corpului și a felului în care este ținut capul. Ei pot să vorbească stând în picioare și nu se simt la fel de afectați. Poziția în rugăciune trebuie să fie perfect naturală. Rugăciunile lungi obosesc și nu sunt în armonie cu Evanghelia lui Hristos. O jumătate sau chiar un sfert de oră este prea mult. Câteva minute reprezintă un timp suficient pentru a vă aduce cazul înaintea lui Dumnezeu și a-I spune ce doriți; în acest fel, puteți să vă rugați de față cu oamenii fără să-i obosiți și fără să le diminuați interesul pentru devoțiune și pentru rugăciune. Ei pot fi înviorați și întăriți, în loc să fie extenuați. 2M 614.2

Mulți au făcut o greșeală în practica lor religioasă prin rugăciuni și predici lungi, pe un ton înalt, cu o voce forțată, o încordare nefirească și un timbru nenatural. Pastorul se istovește în mod inutil și îi obosește și pe ascultători printr-o solicitare prelungită, care este cu totul nenecesară. Pastorii trebuie să vorbească astfel încât să ajungă la inima oamenilor și să-i impresioneze. Învățăturile Domnului Hristos erau impresionante și solemne; vocea Sa era melodioasă. Oare nu ar trebui ca și noi, asemenea Domnului Hristos, să avem grijă ca vocea noastră să fie melodioasă? El avea o influență puternică, pentru că era Fiul lui Dumnezeu. Noi suntem cu atât mai prejos decât El și mai plini de deficiențe, încât, chiar făcând tot ce ne stă în putere, eforturile noastre vor fi sărace. Nu putem dobândi și nu putem avea influența pe care a avut-o El; dar de ce să nu ne educăm să ne apropiem cât mai mult posibil de Model, astfel încât să avem o cât mai mare influență asupra oamenilor? Cuvintele noastre, faptele, purtarea și îmbrăcămintea noastră, totul trebuie să predice. Noi nu trebuie să le vorbim oamenilor doar prin cuvinte, ci tot ceea ce ține de purtarea noastră trebuie să fie o predică pentru ei, astfel încât să lăsăm asupra lor impresii corecte și ei să înțeleagă bine adevărul prezentat. În felul acesta, credința noastră va sta într-o lumină mai bună în fața societății. 2M 614.3

Nu am înțeles niciodată mai bine decât astăzi caracterul înalt și sacru al lucrării, sfințenia ei și cât este de important ca întreaga noastră ființă să corespundă pentru ea. Văd această nevoie în mine însămi. Trebuie să fiu ajustată, să primesc o ungere sfântă; altfel, nu pot merge mai departe în a-i instrui pe alții. Trebuie să știu că umblu cu Dumnezeu. Trebuie să știu că înțeleg taina evlaviei. Trebuie să știu că harul lui Dumnezeu este în inima mea, că viața mea este în armonie cu voința Sa, că, într-adevăr, calc pe urmele Sale. Atunci, cuvintele mele vor fi adevărate și faptele mele vor fi corecte. 2M 615.1

Dar mai este un aspect pe care aproape că îl uitasem. Este vorba despre influența pe care trebuie să o exercite predicatorul. Lucrarea lui nu este doar aceea de a sta la amvon. Acolo este numai începutul. El trebuie să viziteze diferite familii, să-L ducă pe Hristos cu el acolo, să-și ducă predicile acolo, să le transpună în faptele și în cuvintele lui. Atunci când vizitează o familie, el trebuie să se intereseze de starea membrilor acesteia. Este el păstorul turmei? Lucrarea păstorului nu se încheie la amvon. El trebuie să stea de vorbă cu toți membrii turmei, să-i învețe pe părinți datoria lor și pe copii datoria lor. Un pastor trebuie să hrănească turma peste care Dumnezeu l-a pus supraveghetor. Este plăcut să intri în casă și să studiezi, dar, dacă faci acest lucru neglijând lucrarea pe care Dumnezeu ți-a încredințat-o, greșești. Niciodată să nu mergi într-o casă fără să-i aduni laolaltă pe membrii familiei, să vă plecați împreună și să te rogi împreună cu ei înainte de a pleca. Interesează-te de starea de sănătate a sufletului lor. Ce face un medic priceput? Se interesează de fiecare caz, apoi caută să administreze remedii. În același fel, medicul de suflete trebuie să se intereseze de bolile spirituale de care suferă membrii turmei sale, apoi să meargă și să le administreze remediile potrivite și să-L roage pe Marele Medic să îi vină în ajutor. Ajutați-i pe cei care au nevoie de ajutor. Pastorii care fac astfel vor primi tot respectul și toată onoarea care li se cuvin, ca slujitori ai lui Hristos. Făcând astfel pentru alții, propriul lor suflet va fi păstrat în viață. Ei trebuie să primească putere de la Dumnezeu, ca să le-o poată împărți celor pe care îi slujesc. 2M 615.2

Fie ca Domnul să ne ajute să-L căutăm cu toată inima; vreau să știu că adun zilnic razele divine din slavă, care pornesc de la tronul lui Dumnezeu și strălucesc de pe chipul lui Isus Hristos, și că le răspândesc în jurul meu pe cărare. Vreau să fiu întru totul lumină în Domnul. 2M 616.1