Mărturii II

Numărul 20—Mărturii Pentru Biserică

72 — Adunările publice

Am primit de curând o scrisoare din partea unui frate pe care îl respect foarte mult, în care acesta îmi pune câteva întrebări legate de modul în care ar trebui să fie conduse adunările. El întreabă dacă ar trebui înălțate mai multe rugăciuni succesiv și apoi să se ia o pauză de câteva momente, urmată de o nouă serie de rugăciuni. 2M 574.1

Din lumina pe care am primit-o cu privire la acest subiect, am ajuns la concluzia că Dumnezeu nu ne cere, atunci când ne adunăm pentru închinare, să facem ca aceste ocazii să fie plictisitoare și obositoare, rămânând plecați pe genunchi un timp atât de îndelungat și ascultând mai multe rugăciuni lungi. Cei cu sănătatea șubredă nu pot să suporte acest efort fără oboseală extremă și extenuare. Rămânând plecat atât de mult timp, corpul obosește și, ceea ce este și mai rău, mintea obosește atât de mult în urma exercițiului de rugăciune neîntreruptă, încât nu se realizează nicio înviorare spirituală, iar adunarea respectivă este pentru participanți mai rea decât o pierdere. Ei obosesc mental și fizic și nu primesc nicio putere spirituală. 2M 574.2

Adunările pentru predică și rugăciune nu trebuie să fie plictisitoare. Dacă este posibil, toți trebuie să respecte ora stabilită și, dacă cineva întârzie, venind cu o jumătate de oră sau chiar cu cincisprezece minute după timpul fixat, nu trebuie așteptat. Dacă sunt prezenți doar doi, aceștia pot să ceară împlinirea făgăduinței. Dacă este posibil, întâlnirea trebuie să înceapă la ora stabilită, fie că sunt prezenți mulți sau puțini. Formalismul și atitudinea rigidă trebuie lăsate deoparte și toți trebuie să fie gata pentru datorie. În ocaziile obișnuite, rugăciunea nu ar trebui să dureze mai mult de zece minute. După ce corpul și-a schimbat poziția și cântarea și sfaturile au alungat monotonia, atunci, dacă cineva simte povara de a se ruga, poate fi lăsat să se roage. 2M 574.3

Toți trebuie să considere ca fiind o datorie creștină să se roage scurt. Spuneți-I Domnului exact ceea ce doriți, fără să înconjurați lumea. În rugăciunea personală, toți au privilegiul de a se ruga cât doresc și de a fi cât de expliciți vor să fie. Pot să se roage pentru toate rudele și pentru toți prietenii lor. Cămăruța [de rugăciune] este locul în care să-și spună dificultățile, încercările și ispitele cu care se confruntă personal. O adunare de închinare colectivă înaintea lui Dumnezeu nu este locul în care să facem cunoscute tainele inimii. 2M 575.1

Care este scopul adunării laolaltă? Acela de a-L informa pe Dumnezeu, de a-L instrui, spunându-I în rugăciune tot ce știm? Noi ne adunăm laolaltă pentru a ne zidi unul pe altul, schimbând între noi gânduri și sentimente, ca să adunăm putere, lumină și curaj, prin a ajunge să ne cunoaștem unul altuia speranțele și aspirațiile; și, prin rugăciunile noastre serioase și sincere, înălțate în credință, primim înviorare și vigoare de la Izvorul puterii noastre. Aceste adunări ar trebui să fie cele mai prețioase ocazii și să fie făcute interesante pentru toți cei care au vreo înclinație pentru lucrurile religioase. 2M 575.2

Mă tem că sunt unii care nu Îi spun lui Dumnezeu necazurile lor în rugăciune personală, ci le păstrează pentru adunările de rugăciune și acolo își fac rugăciunea pentru mai multe zile. Unii ca aceștia ar putea fi numiți ucigași ai adunării de predicare și de rugăciune. Ei nu emit nicio lumină; nu zidesc pe nimeni. Rugăciunile lor reci, înghețate, și mărturiile lor lungi și rătăcite aruncă o umbră în jurul lor. Toți sunt bucuroși atunci când au terminat și este aproape imposibil să îndepărtezi răceala și întunericul pe care rugăciunile și sfaturile lor le aduc în adunare. Din lumina pe care am primit-o, întâlnirile noastre ar trebui să fie spirituale și sociale și să nu dureze prea mult. Reticența, mândria, vanitatea și frica de oameni trebuie lăsate acasă. Nu trebuie să aducem cu noi, la aceste întâlniri, micile diferende și prejudecățile. Ca într-o familie unită, în inimile fraților și surorilor care se adună pentru a fi înviorați și întăriți, aducându-și luminile în armonie, trebuie să existe simplitate, blândețe, încredere și iubire. 2M 575.3

„Voi sunteți lumina lumii”, spune Învățătorul ceresc. Nu toți au aceeași experiență, în viața lor religioasă. Dar cei cu experiențe diferite se adună laolaltă și, în simplitate și smerenie, fiecare își împărtășește experiența. Toți cei care urmează pe calea creștină trebuie să aibă, și vor avea, o experiență care este vie, nouă și interesantă. O experiență vie este alcătuită din încercări, conflicte și ispite zilnice, din eforturi serioase și din biruințe, precum și dintr-o pace și bucurie profunde, dobândite prin Isus. Simpla relatare a unor astfel de experiențe dă lumină, putere și cunoștință, care le vor fi de ajutor altora, pentru a crește în ceea ce privește viața spirituală. Închinarea adusă lui Dumnezeu trebuie să fie atât interesantă, cât și instructivă, pentru cei care iubesc lucrurile divine, cerești. 2M 576.1

Isus, Învățătorul ceresc, nu a fost distant, rezervat, față de copiii oamenilor, ci, ca să le facă bine, a venit din cer pe pământ, unde erau ei, pentru ca sfințenia și curăția vieții Lui să poată străluci pe cărarea tuturor și să le lumineze calea spre cer. Mântuitorul lumii a căutat să-Și facă lecțiile și învățăturile clare și simple, pentru ca toți să le poată înțelege. În general, El a ales să-Și țină cuvântările în aer liber. N-ar fi existat ziduri care să poată cuprinde mulțimile care Îl urmau; dar El a avut motive speciale pentru a folosi dumbrăvile și malul mării ca locuri de unde să Își prezinte învățăturile. De acolo, putea să aibă o perspectivă completă asupra peisajului, astfel încât să folosească obiectele și scenele cu care cei care duceau o viață modestă erau familiarizați, pentru a ilustra adevărurile importante pe care li le aducea la cunoștință. Cu lecțiile și cu învățăturile pe care li le prezenta, El asocia lucrările lui Dumnezeu din natură. Păsările care își ciripeau fără nicio grijă cântecele, florile din vale, strălucind în frumusețea lor, nuferii care se odihneau, în curăția lor, pe oglinda lacului, copacii semeți, ogoarele cultivate, grâul unduindu-se, pământul sterp, pomii lipsiți de roade, dealurile veșnice, izvorul clocotitor, soarele în asfințit, colorând și poleind cerul — pe toate acestea El le-a folosit pentru a imprima adevărul divin în mintea ascultătorilor Săi. El a legat lucrările făcute de degetul lui Dumnezeu în ceruri și pe pământ de cuvintele vieții, pe care dorea să le imprime în mintea lor, astfel încât, atunci când aveau să privească minunatele lucrări ale lui Dumnezeu în natură, lecțiile Lui să poată fi proaspete în memoria lor. 2M 576.2

În toate eforturile Lui, Domnul Hristos a căutat să-Și facă învățăturile interesante. El știa că o gloată obosită și flămândă nu putea să primească niciun beneficiu spiritual și, de aceea, nu uita de nevoile fizice ale celor prezenți. Într-o ocazie, El a făcut o minune, hrănind cinci mii de oameni, care se adunaseră să asculte cuvintele vieții, ieșind de pe buzele Sale. Atunci când le prezenta mulțimilor prețiosul adevăr, Isus ținea seama de cadrul în care Se afla. Decorul era astfel ales, încât să atragă privirile și să trezească admirația în inimile iubitorilor de frumos. În felul acesta, El putea să preamărească înțelepciunea lui Dumnezeu în lucrările creației Sale și să consolideze învățăturile sfinte, îndreptând mintea lor, prin natură, în sus, către Dumnezeul naturii. 2M 577.1

Astfel, peisajul, copacii, păsările, florile din vale, dealurile, lacul și cerul minunat erau asociate în mintea lor cu adevărurile sacre pe care aveau să și le amintească, atunci când aveau să privească la aceste lucruri, după înălțarea Domnului Hristos la cer. 2M 577.2

Când îi învăța pe oameni, Domnul Hristos nu folosea acel timp pentru rugăciune. Nu le impunea, așa cum făceau fariseii, rugăciuni și ceremonii lungi și plictisitoare. El i-a învățat pe ucenici cum să se roage: „Când vă rugați, să nu fiți ca fățarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi și la colțurile ulițelor, pentru ca să fie văzuți de oameni. Adevărat vă spun că și-au luat răsplata. Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, încuie-ți ușa și roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns, și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti. Când vă rugați, să nu bolborosiți aceleași vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulțime de vorbe, vor fi ascultați. Să nu vă asemănați cu ei, căci Tatăl vostru știe de ce aveți trebuință mai înainte ca să-I cereți voi. Iată dar cum trebuie să vă rugați…” 2M 577.3

Hristos a întipărit în mintea ucenicilor Săi ideea că rugăciunile trebuie să fie scurte, să exprime exact ceea ce doreau, și nimic mai mult. El le-a arătat lungimea și esența rugăciunii care trebuia să exprime dorința după binecuvântările vremelnice și spirituale, precum și recunoștința pentru primirea acestora. Cât de cuprinzător este acest model de rugăciune! El acoperă nevoile reale ale tuturor. Unul sau două minute sunt suficiente pentru orice rugăciune obișnuită. Pot exista situații când rugăciunea este dictată într-o manieră specială de Duhul lui Dumnezeu și când cererile sunt înălțate în Duhul. Sufletul tânjește, suferă și geme după Dumnezeu. Spiritul se luptă, așa cum s-a luptat Iacov, și nu-și găsește odihna, fără manifestarea specială a puterii lui Dumnezeu. Așa dorește Dumnezeu să fie rugăciunea. 2M 578.1

Dar mulți înalță rugăciuni seci, ca și când ar ține predici. Aceștia se roagă oamenilor, nu lui Dumnezeu. Dacă s-ar ruga lui Dumnezeu și ar înțelege cu adevărat ce fac, ar fi alarmați de îndrăzneala lor, pentru că ei Îi țin un discurs Domnului sub formă de rugăciune, ca și când Creatorul universului ar avea nevoie de informații speciale în legătură cu lucrurile care se întâmplă în general în lume. Toate rugăciunile de felul acesta sunt ca o aramă sunătoare și ca un chimval zăngănitor. Ele nu au nicio importanță în ceruri. Îngerii lui Dumnezeu sunt obosiți de ele, ca și oamenii care sunt obligați să le asculte. 2M 578.2

Isus era găsit adeseori în rugăciune. El Se retrăgea în dumbrăvi singuratice sau pe munte pentru a-Și înălța cererile către Tatăl Său. Când lucrarea și grijile zilei erau încheiate și cei obosiți căutau odihnă, Isus Își dedica timpul rugăciunii. Noi nu vrem să descurajăm rugăciunea, pentru că există mult prea puțină rugăciune și veghere. Și este și mai puțină rugăciune în Duhul și cu pricepere. Rugăciunea fierbinte și eficientă este întotdeauna potrivită și nu va obosi niciodată. Astfel de rugăciuni îi interesează și îi înviorează pe toți cei care iubesc devoțiunea. 2M 579.1

Rugăciunea în taină este neglijată și acesta este motivul pentru care se înalță atât de multe rugăciuni lungi, obositoare și fără sens, atunci când credincioșii se adună să I se închine lui Dumnezeu împreună. În rugăciunile lor, ei trec în revistă datoriile neglijate ale întregii săptămâni și se repetă aceleași lucruri, sperând ca astfel să-și compenseze neglijența și să-și liniștească oarecum conștiința care îi condamnă și îi chinuie. Ei speră că se roagă după voia lui Dumnezeu. Dar, adeseori, rezultatul acestor rugăciuni este acela de a-i coborî pe alții la nivelul lor scăzut, de întuneric spiritual. Dacă și-ar însuși învățăturile lui Hristos cu privire la veghere și rugăciune, creștinii ar deveni mai raționali în închinarea lor față de Dumnezeu. 2M 579.2

Cum să păzim Sabatul 2M 579.3

Dumnezeu este plin de îndurare. Cerințele Lui sunt rezonabile, în armonie cu bunătatea și cu generozitatea caracterului Său. Scopul Sabatului este în folosul întregii omeniri. Omul nu a fost creat pentru a se potrivi Sabatului, deoarece Sabatul a fost făcut după crearea omului, ca să vină în întâmpinarea nevoilor lui. După ce a creat lumea în șase zile, Dumnezeu S-a odihnit și a binecuvântat și a sfințit ziua în care S-a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise și o făcuse. El a pus deoparte această zi specială pentru om, ca să se odihnească de munca lui, astfel încât, uitându-se la pământul de jos și la cerurile de sus, să mediteze la faptul că Dumnezeu le-a creat pe toate în șase zile, iar în ziua a șaptea S-a odihnit; iar atunci când va vedea dovezile tangibile ale înțelepciunii infinite a lui Dumnezeu, inima lui să se umple de dragoste și de venerație pentru Făcătorul lui. 2M 579.4

Ca să păzim Sabatul sfânt, nu este nevoie să ne închidem între ziduri, izolați de frumoasele scene din natură și de aerul curat și revigorant al cerului. În niciun caz nu trebuie să permitem ca poverile și ocupațiile obișnuite să ne distragă mintea de la Sabatul Domnului, pe care El l-a sfințit. Nu ar trebui să îngăduim ca mintea noastră să zăbovească asupra lucrurilor cu caracter lumesc. Dar mintea nu poate fi înviorată, însuflețită și înnobilată, dacă este închisă între ziduri aproape toate orele Sabatului, ascultând predici lungi și rugăciuni formale, plictisitoare. Sabatul Domnului este folosit greșit, dacă este celebrat astfel. Scopul pentru care a fost instituit nu este atins. Sabatul a fost făcut pentru om, ca să fie fi o binecuvântare pentru el, distrăgându-i mintea de la truda vremelnică, pentru a contempla bunătatea și slava lui Dumnezeu. Este nevoie ca poporul lui Dumnezeu să se adune ca să vorbească despre El, să schimbe gânduri și idei cu privire la adevărurile conținute în Cuvântul Său și să dedice o parte din timp rugăciunii adecvate. Dar aceste perioade, chiar dacă sunt în timpul Sabatului, nu trebuie să fie făcute plictisitoare prin lungimea lor și prin lipsa de interes. 2M 580.1

Pe parcursul unei părți a zilei, toți trebuie să aibă ocazia de a ieși în aer liber. Cum ar putea copiii să primească o mai corectă cunoaștere despre Dumnezeu și cum ar putea mintea lor să fie mai bine impresionată, decât petrecând o parte din timp în aer liber, nu ca să se joace, ci în compania părinților lor? Lăsați ca mintea lor tânără să fie în legătură cu Dumnezeu, în peisajul frumos al naturii, iar atenția lor să fie atrasă de semnele iubirii Sale față de om, în lucrurile create de El, și ei vor fi atrași și interesați. Atunci, nu vor mai fi în pericol să asocieze caracterul lui Dumnezeu cu ceva aspru, sever, ci, când vor vedea lucrurile frumoase pe care El le-a creat pentru fericirea omului, vor fi conduși să-L vadă ca pe un Tată blând și iubitor. Ei vor vedea că interdicțiile și restricțiile stabilite de El nu sunt făcute doar pentru a-Și arăta puterea și autoritatea, ci pentru că El are în vedere fericirea copiilor Săi. Când caracterul lui Dumnezeu îmbracă aspectul iubirii, al generozității, al frumuseții și al farmecului, ei sunt atrași să-L iubească. Le puteți îndrepta mintea către păsările plăcute, care umplu văzduhul de muzică, prin cântecele lor fericite, către firele de iarbă și către florile minunat colorate, în desăvârșirea lor, parfumând aerul. Toate acestea proclamă iubirea și priceperea cerescului Artist și vestesc slava lui Dumnezeu. 2M 580.2

Părinți, de ce să nu folosim lecțiile prețioase pe care Dumnezeu ni le-a dat în cartea naturii, ca să le dăm copiilor noștri o idee corectă cu privire la caracterul Său? Cei care sacrifică simplitatea de dragul modei și se izolează de frumusețile naturii, nu pot fi înclinați către spiritualitate. Ei nu pot înțelege priceperea și puterea lui Dumnezeu, așa cum sunt ele descoperite în lucrurile create de El; de aceea, inimile lor nu sunt înviorate, nu vibrează de dragoste și de interes și nu se umplu de venerație și de respect sfânt, atunci când Îl văd pe Dumnezeu în natură. 2M 581.1

Toți cei care Îl iubesc pe Dumnezeu trebuie să facă tot ce pot ca Sabatul să fie o plăcere, să fie sfânt și onorat. Ei nu pot face acest lucru căutându-și propria plăcere în distracții păcătoase, interzise. Cu toate acestea, pot face mult ca să înalțe Sabatul în familiile lor și să facă din el cea mai interesantă zi a săptămânii. Ar trebui să dedicăm timp pentru a trezi interesul copiilor noștri. O schimbare va avea o influență fericită asupra lor. Putem să ne plimbăm cu ei pe afară, în aer liber, să stăm cu ei într-o dumbravă, în lumina strălucitoare a soarelui, și să dăm minții lor neastâmpărate ceva cu care să se hrănească, vorbind cu ei despre lucrările lui Dumnezeu; și putem să le inspirăm dragoste și venerație atrăgându-le atenția către minunatele lucruri din natură. 2M 581.2

Sabatul trebuie să fie făcut atât de interesant pentru familiile noastre, încât revenirea lui, săptămână de săptămână, să fie întâmpinată cu bucurie. Părinții nu pot să înalțe și să onoreze mai bine Sabatul în niciun alt mod, decât găsind mijloace prin care să le dea copiilor lor învățături potrivite și să le trezească interesul pentru lucrurile spirituale, oferindu-le o perspectivă corectă cu privire la caracterul lui Dumnezeu și la ce cere El de la noi, ca să ne desăvârșim un caracter creștin și să obținem viața veșnică. Părinți, faceți ca Sabatul să fie o încântare, astfel încât copiii voștri să îl aștepte cu nerăbdare și să-l primească bucuroși în inima lor. 2M 582.1