Mărturii II

70 — O sensibilitate greșit înțeleasă

Dragă soră M, 2M 568.1

cazul tău îmi persistă în minte și nu pot să nu aștern în scris concluziile la care am ajuns, din ceea ce mi-a fost arătat cu privire la tine. M-am convins că tu rătăcești în ceață și în întuneric. Nu vezi lucrurile într-o lumină corectă. Îți închizi ochii cu privire la cazul tău, scuzându-te astfel: „Nu aș fi făcut acest lucru sau celălalt, dacă nu ar fi fost anumite influențe ale altora, care m-au condus pe această cale”. 2M 568.2

Tot timpul învinuiești circumstanțele, ceea ce nu înseamnă nici mai mult, nici mai puțin, decât să învinuiești Providența. 2M 568.3

Cauți continuu pe cineva sau ceva care să țină loc de țap ispășitor, asupra căruia să arunci vina de a te fi adus în situația de a simți și de a vorbi într-un mod nedemn de o creștină. În loc să te învinovățești pe tine pentru defectele tale, tu critici circumstanțele și ocaziile care te conduc să dezvolți în caracterul tău anumite trăsături care zac adormite sau ascunse dincolo de suprafață, până când apare ceva care să le tulbure și să le trezească la viață și la acțiune. Atunci, ele apar în toată diformitatea și puterea lor. 2M 568.4

Te amăgești singură cu ideea că aceste trăsături neplăcute nu există, până când ești adusă în situația de a acționa și de a vorbi într-o manieră care le scoate la iveală în fața tuturor. Nu vrei să vezi sau să mărturisești că firea ta pământească nu a fost încă transformată și adusă în supunere față de Hristos. Tu încă nu ți-ai răstignit eul. 2M 569.1

Uneori, trec zile și săptămâni fără să manifești spiritul rău pe care eu l-am numit nerăbdare și un spirit dictatorial, o dorință de a stăpâni asupra soțului tău. Plăcerea ta de a conduce și de a-i aduce pe ceilalți să adopte ideile tale aproape că v-a ruinat pe amândoi. Îți place să le sugerezi și să le dictezi altora ce să facă. Îți place să-i faci să simtă și să vadă că tu ai cea mai bună lumină și că ești condusă de Dumnezeu într-un mod special. Dacă nu reușești, începi să ai bănuieli, devii geloasă, ai un spirit de neliniște; ești nemulțumită și extrem de nefericită. 2M 569.2

Nimic nu trezește atât de repede trăsăturile rele ale caracterului tău ca faptul de a-ți contesta cineva înțelepciunea și judecata în exercitarea autorității. Spiritul tău arogant, poruncitor, care părea adormit, este trezit în toată puterea lui. Atunci, eul ajunge să te stăpânească și tu nu ești condusă de o rațiune obiectivă și de o judecata calmă mai mult decât este o persoană nebună. Eul se luptă cu toată puterea lui pentru întâietate și este nevoie de cea mai fermă hotărâre pentru a-l ține în frâu. După ce îți trece accesul de nebunie, poți suporta ca purtarea ta să fie pusă în discuție. Dar chiar și atunci ești gata să te justifici, sub pretextul că ești foarte sensibilă: ai simțăminte atât de profunde, suferi atât de mult. Am văzut că toate acestea nu te vor justifica și în fața lui Dumnezeu. Tu confunzi mândria cu sensibilitatea. Eul este la putere. Când eul va fi răstignit, această sensibilitate, sau mândrie, va muri; până atunci, nu ești creștină. Să fii creștină înseamnă să fii asemenea lui Hristos, să fii smerită, blândă, să ai un spirit liniștit, care să suporte să fie contrazis fără să se înfurie sau să aibă izbucniri de nebunie. Dacă ambalajul înșelător care te acoperă ar putea fi dat deoparte, astfel încât să te vezi așa cum te vede Dumnezeu, nu ai mai căuta să te îndreptățești, ci ai cădea zdrobită înaintea lui Hristos, Singurul care poate să îndepărteze defectele din caracterul tău și apoi să te panseze. 2M 569.3