Mărturii II

Numărul 19—Mărturie Pentru Biserică

63 — Cuvânt către pastori

Stimați frați, 2M 495.1

pe 25 octombrie 1868, mi-a fost arătat că nu toți aceia care pretind că sunt chemați să-i învețe pe alții adevărul sunt calificați pentru această lucrare sfântă. Unii dintre ei sunt departe de a corespunde voinței și planului lui Dumnezeu. Unii își îngăduie să fie leneși în lucrurile vremelnice, iar viața lor religioasă este marcată de indolență spirituală. Acolo unde lipsesc energia stăruitoare și implicarea în lucrurile vremelnice și în ocupațiile obișnuite, aceeași deficiență se va vedea și în lucrurile spirituale. 2M 495.2

Unii dintre voi sunteți cap de familie și exemplul și influența voastră modelează caracterele copiilor voștri. Modelul vostru va fi urmat de ei într-o măsură mai mare sau mai mică, iar lipsa voastră de conștiinciozitate este un exemplu rău pentru ceilalți. Dar deficiențele voastre sunt mai sensibil resimțite, cu implicații mai grave, în cauza și în lucrarea lui Dumnezeu. Familiile voastre simt această deficiență și suferă din cauza ei; le lipsesc multe lucruri pe care efortul stăruitor și hărnicia voastră li le-ar fi putut asigura. Dar această deficiență se simte și se vede în cauza și în lucrarea lui Dumnezeu într-o măsură cu atât mai mare, cu cât cauza și lucrarea Lui sunt de o mai mare importanță decât lucrurile care țin de viața aceasta. 2M 495.3

Influența unora dintre pastori nu este bună. Ei nu-și folosesc cu grijă timpul, pentru a le da astfel oamenilor un exemplu de hărnicie. Irosesc lenevind clipe și ore care, odată trecute în veșnicie cu raportul lor de rezultate, nu mai pot fi niciodată aduse înapoi. Unii sunt indolenți din fire, ceea ce face să le fie și mai greu să reușească în lucrările în care se angajează. Această deficiență se vede și se simte în întreaga lor experiență religioasă. Și nu au de pierdut doar cei greșiți, ci și alții suferă de pe urma defectelor lor. Mulți trebuie să învețe în acest timp târziu lecții pe care ar fi trebuit să le învețe mult mai devreme. 2M 496.1

Unii nu studiază Biblia în profunzime. Ei nu sunt înclinați să se aplece cu sârguință asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Ca urmare a acestei neglijențe, lucrează în pierdere și, prin eforturile lor pastorale, nu realizează decât a zecea parte din lucrarea pe care ar putea să o realizeze, dacă ar vedea necesitatea de a-și angaja mintea în studierea Cuvântului. Ei ar putea ajunge să cunoască atât de bine Scripturile, să fie atât de siguri în argumentele biblice, încât să le poată face față împotrivitorilor și să le prezinte motivele credinței noastre în așa fel, încât adevărul să triumfe și opoziția să fie adusă la tăcere. 2M 496.2

Aceia care slujesc prezentând Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să cunoască acest Cuvânt cât mai bine cu putință. Ei trebuie să cerceteze continuu, să se roage și să învețe; altfel, poporul lui Dumnezeu va înainta în cunoașterea Cuvântului și a voinței Sale și îi va lăsa în urmă pe acești pretinși învățători. Cine îi va mai învăța pe oameni, când aceștia sunt în avans față de învățătorii lor? Toate eforturile unor astfel de pastori sunt zadarnice. Este nevoie ca membrii să-i învețe pe ei Cuvântul lui Dumnezeu mai bine, înainte ca ei să fie capabili să-i învețe pe alții. 2M 496.3

Unii ar fi putut fi acum lucrători desăvârșiți, dacă și-ar fi folosit eficient timpul, ținând seama de faptul că vor trebui să dea socoteală lui Dumnezeu pentru toate clipele lor irosite. Ei și-au atras dezaprobarea lui Dumnezeu, pentru că nu au fost harnici și sârguincioși. Mulțumirea de sine, dragostea de sine și iubirea egoistă de comoditate i-au împiedicat pe unii să facă bine și să obțină o cunoaștere a Scripturii, care să-i facă pe deplin destoinici pentru orice faptă bună. Unii nu apreciază valoarea timpului și lenevesc în pat ore bune, care ar putea fi folosite în studierea Bibliei. Sunt câteva subiecte asupra cărora insistă cel mai mult și cu care sunt familiarizați, iar despre acestea pot vorbi acceptabil; dar, în mare măsură, s-au oprit la atât. Nu sunt mulțumiți cu ei înșiși și, din când în când, își dau seama de lipsurile lor, dar nu sunt suficient de conștienți de păcatul de a neglija să cunoască în profunzime Cuvântul lui Dumnezeu, din care susțin că îi învață pe alții. Din cauza ignoranței lor, oamenii sunt dezamăgiți; ei nu primesc priceperea și cunoștința pe care ar trebui să le primească de la ei și pe care așteaptă să le obțină de la niște slujitori ai lui Hristos. 2M 496.4

Trezindu-se devreme și economisindu-și clipele, pastorii pot găsi timp pentru o profundă cercetare a Scripturilor. Ei trebuie să dea dovadă de perseverență și să nu fie împiedicați în a-și urmări obiectivul, ci să-și folosească timpul cu stăruință în studierea Cuvântului, aducând în ajutorul lor adevărurile pe care, prin muncă obositoare, alte minți le-au descoperit pentru ei și, prin eforturi stăruitoare, le-au pregătit, punându-li-le la dispoziție. Sunt pastori care lucrează de ani de zile învățându-i pe alții adevărul, în timp ce ei înșiși nu cunosc bine punctele importante ale poziției noastre. Pe unii ca aceștia îi implor să renunțe la lenevirea lor. Pentru ei, lenevirea este un blestem permanent. Dumnezeu le cere să folosească în mod eficient orice clipă, pentru binele lor și al altora. „În sârguință, fiți fără preget. Fiți plini de râvnă cu Duhul. Slujiți Domnului!” „Cine se lenevește în lucrul lui este frate cu cel ce nimicește.” 2M 497.1

Este important ca slujitorii lui Hristos să înțeleagă necesitatea de a crește, de a se cultiva continuu, pentru a-și înfrumuseța mărturia și pentru a-și păstra demnitatea cuvenită. Fără o continuă instruire intelectuală, ei vor eșua cu siguranță în tot ce vor întreprinde. Mi s-a arătat că unii dintre cei care sunt predicatori ai Cuvântului au lipsuri serioase. Dumnezeu nu este mulțumit de căile și de ideile lor. Maniera lor întâmplătoare de a cita din Scriptură este o rușine pentru profesia și pentru mărturisirea lor. Ei pretind că sunt învățători ai Cuvântului și totuși nu reușesc să redea Scriptura corect. Cei care se consacră întru totul predicării Cuvântului nu trebuie să se facă vinovați de a cita vreun text incorect. Dumnezeu cere conștiinciozitate de la toți slujitorii Săi. 2M 497.2

Religia lui Hristos va fi ilustrată în viața, în conversațiile și în faptele posesorilor ei. Principiile ei puternice se vor dovedi o ancoră. Cei care sunt învățători ai Cuvântului trebuie să fie modele de evlavie, exemple pentru turmă. Exemplul lor trebuie să mustre indolența, lenea, lipsa de sârguință și de economie. Principiile religiei pretind hărnicie, sârguință, economie și cinste. În curând, toți vor auzi cuvintele: „Dă socoteală de isprăvnicia ta”. Fraților, ce socoteală ați da voi, dacă Stăpânul S-ar arăta acum? Voi nu sunteți pregătiți. V-ați număra tot atât de sigur printre servii cei leneși, pe cât este de sigur că ei există. Vă îndemn stăruitor să răscumpărați vremea. 2M 498.1

Pavel îl îndemna pe Timotei: „Caută să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie rușine și care împarte drept Cuvântul adevărului”. „Ferește-te de întrebările nebune și nefolositoare, căci știi că dau naștere la certuri. Și robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toți, în stare să învețe pe toți, plin de îngăduință răbdătoare, să îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăința, ca să ajungă la cunoștința adevărului și, venindu-și în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinși ca să-i facă voia.” 2M 498.2

Ca să poată duce la îndeplinire lucrarea pe care o așteaptă Dumnezeu din partea lor, pastorii trebuie să fie calificați pentru slujba lor. În scrisoarea sa adresată colosenilor, apostolul Pavel vorbește astfel despre slujba lui: „Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi, ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu. Vreau să zic: taina ținută ascunsă din veșnicii și în toate veacurile, dar descoperită acum sfinților Lui, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăția slavei tainei acesteia între neamuri, și anume: Hristos în voi, nădejdea slavei. Pe El Îl propovăduim noi și sfătuim pe orice om și învățăm pe orice om în toată înțelepciunea, ca să înfățișăm pe orice om desăvârșit în Hristos Isus. Iată la ce lucrez eu și mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine”. 2M 498.3

Dumnezeu nu cere astăzi, din partea servilor Săi care trăiesc atât de aproape de sfârșitul tuturor lucrurilor, o apreciere mai puțin sfântă sau o consacrare mai mică față de lucrarea de slujire. El nu poate să accepte eforturile lucrătorilor, dacă aceștia nu experimentează în inimile lor viața și puterea adevărului pe care li-l prezintă altora. Nu poate accepta nimic mai puțin decât niște eforturi serioase, active și pline de zel, făcute cu toată inima. Pentru această măreață lucrare este nevoie de preocupare atentă și de eficiență. Dumnezeu dorește lucrători altruiști, oameni care să lucreze cu o generozitate dezinteresată și care să acorde lucrării interesul lor neîmpărțit. 2M 499.1

Fraților, vă lipsesc evlavia și consacrarea față de lucrare. Inimile voastre sunt egoiste. Deficiențele care există în voi trebuie să fie corectate; altfel, vă veți confrunta cu o dezamăgire fatală — veți pierde cerul. Dumnezeu nu tratează cu ușurință neglijarea îndeplinirii cu credincioșie a lucrării pe care le-a încredințat-o slujitorilor Săi. Multora dintre cei care se află acum în lucrarea pastorală le lipsește o energie durabilă și, de asemenea, o continuă încredere în Dumnezeu. Rezultatul acestei lipse este acela că asupra câtorva, care posedă aceste calități, apasă poveri mari, ei fiind nevoiți să acopere deficiențele atât de vizibile ale celor care ar putea fi niște lucrători capabili, dacă ar vrea să fie astfel. Sunt puțini cei care lucrează zi și noapte, privându-se de odihnă și de bucuriile sociale, suprasolicitându-și la extrem creierul, fiecare dintre ei făcând lucrarea a trei oameni, epuizându-și viața prețioasă pentru a face lucrarea pe care și alții ar putea să o facă, dar o neglijează. Unii sunt prea leneși ca să-și facă partea; mulți pastori se protejează cu grijă, evitând poverile, rămânând într-o stare de ineficiență și nefăcând aproape nimic. De aceea, cei care își dau seama de valoarea sufletelor, care apreciază sfințenia lucrării și simt că aceasta trebuie să meargă înainte, lucrează în plus, făcând eforturi supraomenești și folosindu-și la maximum puterea intelectuală, pentru a menține progresul lucrării. Dacă interesul și devotamentul pentru lucrare ar fi în mod egal împărțite, dacă toți cei care susțin că sunt pastori ar lucra cu sârguință, consacrându-și interesul în întregime cauzei lui Dumnezeu, fără să se cruțe, cei câțiva lucrători sinceri, serioși și temători de Dumnezeu, care își epuizează viața atât de repede, ar fi eliberați de această presiune teribilă care apasă asupra lor și și-ar putea păstra puterea, astfel încât, atunci când ar fi nevoie cu adevărat și ar fi solicitați, ar acționa cu o putere dublă și ar conduce la rezultate mult mai mari decât cele care pot fi văzute acum, când lucrează sub presiunea unei griji și a unei anxietăți copleșitoare. Domnul nu este mulțumit cu această disproporție. 2M 499.2

Mulți dintre cei care mărturisesc a fi chemați de Dumnezeu să slujească prin Cuvânt și învățătură nu își dau seama că nu au niciun drept să pretindă a fi învățători, dacă nu sunt complet pregătiți pentru aceasta, prin studierea serioasă și stăruitoare a Cuvântului lui Dumnezeu. Unii au neglijat să obțină cunoștințe în ramurile simple ale educației. Unii nu pot nici măcar să citească bine, corect; alții citează greșit Scriptura; iar alții, prin lipsa lor vădită de competență pentru lucrarea pe care încearcă să o facă, dăunează cauzei lui Dumnezeu și fac de ocară adevărul. Aceștia nu văd necesitatea de a-și cultiva intelectul, de a-și încuraja în mod deosebit rafinamentul lipsit de ostentație și de a căuta să obțină adevărata noblețe a caracterului creștin. Calea sigură și eficientă de a obține aceste lucruri este predarea sufletului înaintea lui Dumnezeu. El le va direcționa intelectul și sentimentele, astfel încât acestea să se concentreze asupra lucrurilor spirituale și veșnice; apoi, ei vor avea o energie chibzuită, pentru că toate puterile minții și ale întregii ființe vor fi înnobilate și orientate în direcția cea mai înaltă și mai sfântă. De pe buzele Învățătorului ceresc s-au auzit cuvintele: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta”. Când această supunere față de Dumnezeu are loc, adevărata umilință va însoți fiecare acțiune; în același timp, cei care sunt astfel aliați cu Dumnezeu și cu îngerii Săi cerești vor manifesta adevărata demnitate, care va răspândi mireasma cerului. 2M 500.1

Domnul le cere slujitorilor Săi să fie plini de energie. Lui nu-I place să-i vadă nepăsători și leneși. Ei susțin a avea dovada că Dumnezeu i-a ales în mod special pentru a-i învăța pe oameni calea vieții; totuși, adeseori, conversația lor este nefolositoare și ei arată că nu simt povara lucrării asupra lor. Propriul lor suflet nu este înviorat de adevărurile puternice pe care ei li le prezintă altora. Unii predică aceste adevăruri atât de importante într-o manieră atât de nepăsătoare, încât nu-i pot impresiona pe oameni. „Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta!” Bărbații pe care Dumnezeu i-a chemat trebuie să fie instruiți să depună eforturi, să lucreze pentru El cu stăruință și cu un zel neobosit, ca să smulgă sufletele din foc. Atunci când vor simți puterea adevărului în propriul lor suflet, cutremurându-le întreaga ființă, pastorii vor avea puterea de a influența inimile oamenilor și de a arăta că ei cred cu toată convingerea adevărurile pe care le predică altora. Ei trebuie să păstreze permanent în minte valoarea sufletelor și adâncimile de nepătruns ale iubirii Mântuitorului. Aceasta este ceea ce le va trezi sufletul, astfel încât să poată spune, împreună cu David: „Îmi ardea inima în mine, un foc lăuntric mă mistuia”. 2M 501.1

Pavel îl îndemna pe Timotei: „Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea ci fii o pildă pentru credincioși în vorbire, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție”. „Pune-ți pe inimă aceste lucruri, îndeletnicește-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toți. Fii cu luare aminte asupra ta însuți și asupra învățăturii pe care o dai altora; stăruie în aceste lucruri, căci, dacă vei face așa, te vei mântui pe tine însuți și pe cei ce te ascultă.” Câtă importanță este atribuită aici viețuirii creștine a slujitorului lui Dumnezeu! Câtă nevoie este ca acesta să studieze cu credincioșie Cuvântul, pentru ca el însuși să fie sfințit prin adevăr și să poată fi competent în a-i învăța pe alții. 2M 501.2

Fraților, vi se cere să exemplificați adevărul în viața voastră. Dar nu toți cei care cred că au o lucrare de făcut în a-i învăța pe alții adevărul sunt convertiți și sfințiți de adevăr. Unii au concepții greșite cu privire la ce înseamnă să fii creștin și cu privire la mijloacele prin care se poate obține o experiență religioasă solidă; cu atât mai puțin înțeleg ei calitățile pe care le cere Dumnezeu de la slujitorii Săi. Bărbații aceștia sunt nesfințiți. Ocazional, ei au un sentiment pasager, care le dă impresia că sunt cu adevărat copiii lui Dumnezeu. Această dependență de impresii reprezintă una dintre înșelăciunile speciale ale lui Satana. Cei care sunt în această situație fac din religia lor o chestiune care ține de circumstanțe. Lipsește principiul ferm. Nimeni nu poate fi un creștin viu, dacă nu are o experiență zilnică în lucrurile lui Dumnezeu, dacă nu practică zilnic tăgăduirea de sine și nu poartă cu bucurie crucea, urmându-L pe Hristos. Orice creștin viu va progresa în fiecare zi în viața spirituală. Pe măsură ce progresează către desăvârșire, el experimentează în fiecare zi convertirea la Dumnezeu, iar această convertire nu este completă, până când nu ajunge la desăvârșirea caracterului creștin, o pregătire deplină pentru atingerea desăvârșitoare a nemuririi. 2M 502.1

Dumnezeu trebuie să fie preocuparea cea mai înaltă a gândurilor noastre. Meditând la El și adresându-ne Lui în rugăciune, sufletul nostru este înălțat și sentimentele sunt trezite. Neglijarea meditației și a rugăciunii va conduce, în mod sigur, la un declin al interesului religios. Atunci vom manifesta nepăsare și indolență. Religia nu este doar o emoție, un sentiment. Ea este un principiu care este întrețesut în datoriile și în ocupațiile zilnice ale vieții. Nu vom întreprinde nimic, nu ne vom angaja în nicio activitate care să împiedice prezența acestui principiu. Pentru a păstra religia curată și neîntinată, este nevoie să fim lucrători activi, să stăruim în eforturile noastre. Trebuie să facem noi înșine ceva. Nimeni nu poate face lucrarea care ne revine nouă. Nimeni în afară de noi înșine nu poate să ducă până la capăt mântuirea noastră cu frică și cutremur. Aceasta este lucrarea pe care Domnul ne-a încredințat-o nouă. 2M 502.2

Unii pastori care pretind a fi chemați de Dumnezeu au sângele sufletelor pe veșmintele lor. Ei sunt înconjurați de oameni căzuți și păcătoși și totuși nu simt povara pentru sufletele acestea, ci manifestă indiferență față de mântuirea lor. Unii sunt atât de adormiți, încât nu sunt deloc conștienți ce înseamnă slujba de pastor al Evangheliei. Ei nu consideră că, în calitate de medici spirituali, li se cere să fie pricepuți în a trata sufletele bolnave de păcat. Lucrarea de a-i avertiza pe păcătoși, de a plânge și a se ruga împreună cu ei, a fost neglijată până acolo, încât multe suflete au trecut dincolo de orice posibilitate de vindecare. Unii au murit în păcatele lor și la judecată le vor reproșa vinovăția lor celor care ar fi putut să-i salveze, dar nu au făcut-o. Pastori necredincioși, ce condamnare vă așteaptă! 2M 503.1

Slujitorii lui Hristos au nevoie de o nouă ungere, astfel încât să poată să discearnă mai clar lucrurile sfinte și să aibă concepții clare cu privire la caracterul sfânt și nepătat pe care trebuie să și-l formeze, ca să poată fi exemple pentru turmă. Nimic din ceea ce am putea face noi singuri nu ne poate aduce la nivelul standardului înalt la care Dumnezeu să ne poată accepta ca ambasadori ai Săi. Doar o bizuire fermă pe Dumnezeu și o credință puternică și activă vor realiza lucrarea pe care El o dorește realizată în noi. Dumnezeu cheamă lucrători. Doar stăruința în facerea de bine ne va forma caractere pentru cer. În simplitate, în credincioșie și în dragoste, noi trebuie să le adresăm oamenilor apelul de a se pregăti pentru ziua lui Dumnezeu. Pe unii va fi nevoie să-i îndemnăm stăruitor, ca să ajungă să fie impresionați. Fie ca eforturile noastre să fie caracterizate de blândețe și de smerenie, dar și de o seriozitate care să-i facă să înțeleagă că aceste lucruri sunt o realitate, că au de ales între viață și moarte. Mântuirea sufletului nu este un lucru cu care să se poată glumi. Comportamentul celui care lucrează pentru Dumnezeu trebuie să fie serios și caracterizat de simplitate și de adevărata politețe creștină; cu toate acestea, el trebuie să se angajeze cu seriozitate în lucrarea pe care i-a încredințat-o Stăpânul. Stăruința hotărâtă pe calea neprihănirii, disciplinarea minții prin exerciții religioase, pentru a iubi devoțiunea și lucrurile cerești, vor aduce cea mai mare fericire. 2M 503.2

Dacă ne punem încrederea în Dumnezeu, atunci stă în puterea noastră să ne controlăm mintea în ceea ce privește lucrurile acestea. Prin exercițiu continuu, ea va deveni puternică în lupta cu dușmanii lăuntrici și va supune eul, până când se va produce o transformare completă, iar pasiunile, apetitul și voința vor fi aduse în perfectă supunere. Atunci, în fiecare zi se va manifesta evlavie în cămin și în afara acestuia, iar când ne vom angaja în lucrarea pentru suflete, o putere va însoți eforturile noastre. La creștinul umil, ocaziile de devoțiune nu vor fi spasmodice, sporadice, dictate de superstiții, ci calme, liniștite, profunde, constante și serioase. Dragostea pentru Dumnezeu și practicarea sfințeniei vor fi plăcute, atunci când va exista o desăvârșită predare față de Dumnezeu. 2M 504.1

Motivul pentru care pastorii aflați în slujba lui Hristos nu au prea mult succes în eforturile lor este acela că nu sunt devotați în mod altruist lucrării. Interesul unora dintre ei este împărțit; nu sunt hotărâți. Grijile acestei vieți le captează atenția și ei nu își mai dau seama cât de sfântă este lucrarea de pastor. Unii ca aceștia se pot plânge de întuneric, de marea necredință, de lipsa de loialitate. Cauza tuturor acestora este faptul că ei nu sunt într-o poziție bună față de Dumnezeu, nu văd importanța unei depline consacrări față de El. Îi slujesc lui Dumnezeu puțin și își slujesc lor înșiși mai mult. Se roagă foarte puțin. 2M 504.2

Cât timp a fost angajat în lucrarea Sa de pe pământ, Maiestatea cerului S-a rugat mult Tatălui Său. Adeseori, petrecea toată noaptea în rugăciune. Duhul Său era adesea întristat când simțea puterile întunericului acestei lumi și El părăsea cetatea aglomerată și mulțimea zgomotoasă, pentru a căuta un loc retras și liniștit, unde să-Și înalțe rugăciunile de mijlocire. Muntele Măslinilor era locul preferat în care se retrăgea Fiul lui Dumnezeu pentru ocaziile Sale de devoțiune. Adesea, după ce mulțimile plecau de lângă El retrăgându-se pentru noapte, El nu Se odihnea, chiar dacă era istovit de eforturile zilei. În Evanghelia lui Ioan citim: „Și s-a întors fiecare acasă. Isus S-a dus la Muntele Măslinilor”. În timp ce orașul era cufundat în tăcere și ucenicii se întorseseră pe la casele lor, ca să aibă parte de refacere prin somn, Isus nu dormea. De pe Muntele Măslinilor, El Își înălța către Tatăl Său rugăciunile divine, în care cerea ca ucenicii Săi să fie feriți de influențele rele cu care se confruntau zi de zi în mijlocul lumii și ca sufletul Său să poată fi întărit și pregătit pentru îndatoririle și încercările zilei următoare. Toată noaptea, în timp ce ucenicii Săi dormeau, Învățătorul divin Se ruga. Roua și bruma nopții cădeau pe capul Său plecat în rugăciune. Astfel, El le-a lăsat urmașilor Săi un exemplu. 2M 505.1

Cât timp a fost angajat în misiunea Sa, Maiestatea cerului Se afla adesea în rugăciune stăruitoare. Nu mergea întotdeauna pe Muntele Măslinilor, deoarece ucenicii aflaseră de acest loc în care prefera să Se retragă și adeseori Îl urmau. El alegea liniștea nopții, când nu Îl întrerupea nimic. Isus putea să vindece bolnavii și să învie morții. El Însuși era sursa binecuvântării și a puterii. El a poruncit chiar și furtunii, și aceasta L-a ascultat. Era neatins de corupție, cu totul străin de păcat; cu toate acestea, Se ruga, și o făcea adesea cu strigăte puternice și cu lacrimi. Se ruga pentru ucenicii Săi și pentru Sine, identificându-Se cu nevoile noastre, cu slăbiciunile și cu căderile noastre, cu care neamul omenesc este atât de obișnuit. Se ruga cu putere, fără să fie afectat de patimile firii noastre omenești, căzute, dar fiind afectat de aceleași slăbiciuni, ispitit în toate privințele la fel ca noi. Isus a îndurat o suferință care necesita ajutor și susținere din partea Tatălui Său. 2M 505.2

Hristos este Exemplul nostru. Sunt slujitorii lui Hristos ispitiți și loviți cu înverșunare de Satana? La fel a fost și Cel care nu a cunoscut niciun păcat. În aceste ceasuri de suferință, El S-a întors către Tatăl Său. Isus a venit pe pământ ca să poată deschide o cale, prin care noi să găsim har și să primim putere și ajutor la vreme de nevoie, urmând exemplul Său, în rugăciune fierbinte, stăruitoare. Dacă vor imita acest Model, pastorii aflați în slujba lui Hristos vor fi îmbibați de spiritul Său și îngerii le vor sluji. 2M 506.1

Îngerii I-au slujit lui Isus, dar prezența lor nu I-a asigurat o viață comodă, nu L-a ferit de conflicte severe și de ispite teribile. El a fost ispitit în toate privințele ca și noi, dar fără păcat. Dacă, atunci când sunt angajați în lucrarea pe care le-a încredințat-o Stăpânul, pastorii întâmpină încercări, nedumeriri și ispite, oare să se lase descurajați, când știu că există Cineva care a îndurat toate acestea înaintea lor? Să renunțe la încrederea lor, pentru că nu obțin în totalitate rezultatele la care se așteptau în urma eforturilor lor? Hristos a lucrat stăruitor pentru poporul Său, dar eforturile Sale au fost desconsiderate chiar de cei pe care a venit să-i mântuiască; aceștia L-au dat la moarte pe Cel care venise să le dea viața. 2M 506.2

Există un număr suficient de pastori, dar o mare lipsă de lucrători. Lucrătorii, cei care sunt împreună-lucrători cu Dumnezeu, au un simțământ al sfințeniei lucrării și al conflictelor severe cu care trebuie să se confrunte, ca să o ducă la îndeplinire cu succes. Lucrătorii nu vor cădea de slăbiciune și nu se vor descuraja la vederea lucrării, oricât de grea ar fi aceasta. În Epistola sa către Romani, Pavel spune: „Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Îi datorăm faptul că, prin credință, am intrat în această stare de har, în care suntem, și ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu. Ba, mai mult, ne bucurăm chiar și în necazurile noastre; căci știm că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruință în încercare, iar biruința aceasta aduce nădejdea. Însă nădejdea aceasta nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat”. În El se află toate comorile înțelepciunii și ale cunoașterii. Nu avem nicio scuză, dacă nu profităm de bogatele provizii care ne-au fost puse la dispoziție, ca să nu ducem lipsă de nimic. Faptul că se dau înapoi în fața greutăților, că se plâng atunci când trec prin necazuri, face ca slujitorii lui Dumnezeu să fie slabi și ineficienți în purtarea responsabilităților și a poverilor. 2M 506.3

Toți cei care stau neclintiți în linia întâi a frontului trebuie să fie conștienți de războiul deosebit pe care îl duce Satana împotriva lor. Atunci când își dau seama de atacurile lui, să fugă în Fortăreață. Ei simt că au nevoie de putere specială de la Dumnezeu și lucrează în puterea Lui; de aceea, biruințele pe care le câștigă nu-i fac să se înalțe pe ei, ci îi determină ca, în credință, să se sprijine și mai sigur pe Cel Puternic. În inimile lor se trezește o recunoștință profundă și arzătoare față de Dumnezeu, iar ei se bucură în necazurile prin care trec, atunci când sunt atacați de vrăjmaș. Acești slujitori binevoitori câștigă experiență și își formează un caracter care aduce onoare cauzei lui Dumnezeu. 2M 507.1

Timpul prezent este un timp de privilegii solemne și de responsabilități sfinte pentru slujitorii lui Dumnezeu. Dacă aceste responsabilități sunt respectate cu credincioșie, mare va fi răsplata slujitorului credincios, atunci când Stăpânul va spune: „Dă socoteală de isprăvnicia ta”. Truda stăruitoare, lucrarea neegoistă, efortul răbdător și perseverent vor fi răsplătite din belșug; Isus va spune: De acum încolo, nu vă mai numesc robi, ci prieteni, oaspeți. Aprobarea Stăpânului nu se datorează mărimii lucrării îndeplinite, faptului că ar fi fost realizate multe lucruri, ci credincioșiei chiar și în puține lucruri. Nu mărimea rezultatelor pe care le obținem, ci motivele din care acționăm au greutate în fața lui Dumnezeu. El prețuiește bunătatea și credincioșia mai mult decât mărimea lucrării realizate. 2M 507.2

Mi-a fost arătat că mulți se află în cel mai mare pericol de a nu reuși să-și desăvârșească sfințirea în temere de Domnul. Pastorii sunt în pericol să-și piardă propriul suflet. Unii dintre cei care le-au predicat altora vor fi ei înșiși respinși, pentru că nu și-au desăvârșit un caracter creștin. Prin efortul lor, ei nu salvează alte suflete și dau greș chiar în a-și salva propriul suflet. Ei nu văd importanța cunoașterii de sine și a stăpânirii de sine. Nu veghează și nu se roagă să nu cadă în ispită. Dacă ar veghea, ar ajunge să-și cunoască punctele slabe, în care sunt cel mai mult vulnerabili în fața asaltului ispitei. Prin veghere și rugăciune, punctele lor slabe pot fi ținute sub control, astfel încât să devină tari, iar ei să se poată confrunta cu ispita fără să fie biruiți. Orice urmaș al lui Hristos trebuie să se cerceteze pe sine în fiecare zi, astfel încât să ajungă să-și cunoască bine propriul comportament. Aproape toți neglijează cercetarea de sine. Această neglijare este în mod evident periculoasă pentru cel care pretinde a fi purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, ocupând poziția înfricoșătoare și plină de responsabilitate de a primi cuvintele lui Dumnezeu pentru a le transmite poporului Său. Conduita zilnică [a pastorului] are o mare influență asupra celorlalți. Dacă are vreun succes în lucrare, el îi aduce pe convertiții lui la propriul standard scăzut și aceștia rareori se ridică mai sus decât el. Căile pastorului lor, cuvintele lui, gesturile și manierele lui, credința și evlavia lui sunt considerate de aceștia exemplul cel mai vrednic de urmat între toți adventiștii păzitori ai Sabatului; și dacă imită modelul celui care i-a învățat adevărul, ei cred că își fac toată datoria. 2M 508.1

Un pastor poate îmbunătăți multe aspecte din conduita lui. Mulți își văd și își simt lipsurile și totuși par să nu-și dea seama de influența pe care o exercită. Ei sunt conștienți de acțiunile lor atunci când le săvârșesc, dar le lasă să se șteargă din memoria lor și de aceea nu fac nicio schimbare. Dacă pastorii ar face din faptele fiecărei zile un subiect de meditație atentă și de revizuire deliberată, cu scopul de a vedea care le sunt obiceiurile, ar ajunge să se cunoască mai bine pe ei înșiși. Printr-o analiză atentă a vieții zilnice în toate circumstanțele, ei ar ajunge să-și cunoască propriile motive, principiile care stau la baza acțiunilor lor. Această analiză zilnică a propriilor fapte, pentru a vedea dacă sunt aprobate sau condamnate de conștiință, este necesară pentru toți aceia care vor să ajungă la desăvârșirea caracterului creștin. Multe acțiuni care trec drept fapte bune, chiar drept acte de generozitate, la o cercetare atentă se descoperă a fi generate de motive greșite. Mulți primesc aplauze pentru virtuți pe care nu le posedă. Cercetătorul inimilor cercetează motivele și, adeseori, fapte care sunt mult apreciate de oameni sunt notate de El ca izvorând din motive egoiste și dintr-o josnică ipocrizie. Fiecare act din viața noastră, fie că este deosebit și vrednic de laudă, fie că merită dezaprobarea, este judecat de Cercetătorul inimilor după motivele care l-au determinat. 2M 508.2

Chiar unii dintre pastorii care apără Legea lui Dumnezeu nu se cunosc aproape deloc pe ei înșiși. Ei nu meditează și nu-și analizează motivele. Nu își văd greșelile și păcatele, deoarece nu își revizuiesc viața, faptele și caracterul, separat și ca întreg, pentru ca, în sinceritate și seriozitate, să le compare cu Legea cea sfântă a lui Dumnezeu. Ei nu înțeleg cu adevărat cerințele Legii lui Dumnezeu și, în viața de fiecare zi, încalcă spiritul Legii pe care susțin că o respectă. „Prin Lege”, spune Pavel, „vine cunoștința deplină a păcatului”. „Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aș fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: ‘Să nu poftești!’” Unii dintre cei care slujesc în Cuvânt și învățătură nu au o înțelegere practică a Legii lui Dumnezeu și a cerințelor ei sfinte și nici a ispășirii lui Hristos. Înainte de a-i converti pe cei păcătoși, ei înșiși au nevoie să se convertească. 2M 509.1

Oglinda credincioasă care ar descoperi defectele de caracter este neglijată; de aceea, diformitatea și păcatul există și, dacă nu sunt văzute de cei vinovați, ele sunt evidente pentru ceilalți. Păcatul respingător al egoismului există într-o mare măsură, chiar la unii dintre cei care susțin că sunt devotați lucrării lui Dumnezeu. Dacă și-ar compara caracterul cu cerințele Lui, în special cu mărețul standard care este Legea Sa cea sfântă, dreaptă și bună, și, dacă ar fi niște căutători sinceri și corecți, ei ar constata că au mari deficiențe. Dar unii nu sunt dispuși să privească suficient de departe sau de adânc, pentru a vedea degradarea propriei inimi. Ei sunt deficitari în multe privințe și totuși rămân, în mod intenționat, ignoranți cu privire la vinovăția lor și sunt atât de preocupați să-și urmărească propriile interese, încât lui Dumnezeu nu-I mai acordă nicio atenție. 2M 509.2

Unii nu sunt evlavioși din fire și de aceea trebuie să-și încurajeze și să-și cultive obiceiul de a-și analiza îndeaproape viața și motivele și, mai ales, de a-și dezvolta preferința pentru exercițiul religios și pentru rugăciunea în taină. Adeseori sunt auziți discutând despre îndoieli și necredință și insistând asupra luptelor teribile pe care le au cu sentimentele de necredință. Ei stăruie asupra influențelor descurajatoare, iar acestea le afectează atât de mult credința, speranța și încrederea în adevăr și în succesul final al lucrării și al cauzei în care sunt angajați, încât ajung să considere a fi o virtute deosebită să facă parte dintre cei care se îndoiesc. Uneori, ei par să se bucure cu adevărat să graviteze în jurul poziției celor necredincioși și să-și întărească necredința cu orice circumstanță pe care o pot aduce ca scuză pentru întunericul lor. Unora ca aceștia le vom spune: Ar fi mai bine să coborâți imediat și să părăsiți zidurile Sionului, până când veți deveni niște oameni convertiți și niște buni creștini. Înainte de a vă asuma responsabilitatea de a deveni pastori, Dumnezeu vă cere să renunțați la iubirea pentru această lume. Răsplata celor care continuă în această poziție de îndoială va fi cea de care vor avea parte fricoșii și necredincioșii. 2M 510.1

Dar care este motivul acestor îndoieli, al acestui întuneric și al acestei necredințe? Răspund: Oamenii aceștia nu se află într-o poziție corectă față de Dumnezeu. Ei nu-și tratează cinstit și sincer propriul suflet. Au neglijat să cultive evlavia personală. Nu s-au separat de tot egoismul, de păcat și de păcătoși. Nu au studiat viața de tăgăduire de sine și de sacrificiu a Domnului nostru și nu au reușit să imite exemplul Său de curăție, de devoțiune și de sacrificiu de sine. Păcatul care înfășoară atât de lesne a fost întărit prin îngăduință. Prin neglijența lor și prin păcat, ei s-au separat de prezența divinului Învățător și El este la o zi înaintea lor. Ei se află în compania celor indolenți, a celor leneși, a celor decăzuți, necredincioși, nerespectuoși, nemulțumitori și nesfinți, precum și a însoțitorilor acestora, îngerii cei răi. Oare este de mirare că unii ca aceștia sunt în întuneric sau că au îndoieli cu privire la doctrină? „Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască... învățătura.” Va ajunge să cunoască și să fie sigur în această privință. Făgăduința aceasta ar trebui să alunge toate îndoielile și nedumeririle. Despărțirea de Hristos este cea care aduce îndoială. Domnul este urmat de cei serioși, cinstiți, sinceri, credincioși, smeriți, blânzi și curați, pe care îngerii cei sfinți, înveșmântați în strălucirea cerului, îi sfințesc, îi iluminează, îi curățesc și îi păzesc, deoarece ei sunt legați de cer. 2M 510.2

Nu este nevoie de o dovadă mai mare că o persoană este la mare depărtare de Isus, că neglijează rugăciunea tainică și evlavia personală, decât faptul că, atunci când împrejurările nu-i sunt favorabile, dă glas îndoielilor și necredinței. Astfel de persoane nu au religia curată, sinceră și neîntinată a lui Hristos. Ei au un material fals, pe care procesul de curățire, de rafinare, îl va topi așa cum se topește zgura. Imediat ce Dumnezeu îi pune la încercare și le probează credința, ei se îndoiesc, slăbesc, mergând când pe o cale, când pe alta. Ei nu au materialul autentic pe care îl avea Pavel, care se putea bucura în necazuri, pentru că „necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruință în încercare, iar biruința aceasta aduce nădejdea. Însă nădejdea aceasta nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre”. Ei au o religie de circumstanță. Dacă toți cei din jurul lor sunt tari în credință și plini de curaj în legătură cu reușita finală a soliei celui de-al treilea înger și dacă împotriva lor nu este exercitată nicio influență deosebită, atunci ei par să aibă ceva credință. Dar imediat ce asupra cauzei lui Dumnezeu par să vină adversități, când lucrarea merge greu și este nevoie de ajutorul tuturor, aceste suflete sărmane, chiar dacă mărturisesc a fi pastori ai Evangheliei, se așteaptă ca totul să se prăbușească. Unii ca aceștia împiedică, în loc să ajute. 2M 511.1

Dacă apare apostazia și se manifestă răzvrătire, nu-i veți auzi spunând, în cuvinte de încurajare și de înviorare: Fraților, nu vă descurajați, ci îndrăzniți! „Totuși temelia cea tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: ‘Domnul îi cunoaște pe cei ce sunt ai Lui’”. Cei care sunt afectați de circumstanțe în felul acesta ar trebui să rămână la casele lor și să-și folosească puterile fizice și mentale într-o ocupație care presupune o mai mică responsabilitate, unde să nu fie expuși la întâmpinarea unei împotriviri atât de mari. Dacă totul decurge lin și fără probleme, pot să treacă drept oameni foarte buni, evlavioși. Dar nu astfel de oameni va trimite Stăpânul să facă lucrarea Sa, deoarece aceștia vor avea de făcut față împotrivirii celor care sunt trimișii lui Satana. El, și armata lui de îngeri răi se vor aduna împotriva lor. Dumnezeu a pus la dispoziție totul, pentru ca oamenii pe care i-a chemat pentru a face lucrarea Sa să poată fi biruitori în orice luptă. Cei care urmează îndrumările Sale nu vor cunoaște niciodată înfrângerea. 2M 512.1

Vorbind prin Pavel, în Efeseni 6,10-18, Domnul ne spune cum să ne înarmăm și cum să ne întărim împotriva lui Satana și a trimișilor lui: „Încolo, fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui. Îmbrăcați-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești. De aceea, luați toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și să rămâneți în picioare, după ce veți fi biruit totul. Stați gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcați cu platoșa neprihănirii, având picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luați scutul credinței, cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău. Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta, cu toată stăruința și rugăciune pentru toți sfinții.” 2M 512.2

Noi suntem angajați într-o lucrare nobilă, sfântă. Cei care susțin că sunt chemați să-i învețe adevărul pe cei care sunt în întuneric nu trebuie să fie ei înșiși oameni ai necredinței și ai întunericului. Ei trebuie să trăiască aproape de Dumnezeu, unde pot să fie lumină în Domnul. Motivul pentru care nu sunt astfel este acela că ei nu ascultă Cuvântul lui Dumnezeu; de aceea sunt exprimate îndoieli și descurajări, atunci când ar trebui să se audă cuvinte de credință și de bucurie sfântă. 2M 513.1

Lucrul de care au nevoie pastorii este religia: o convertire zilnică la Dumnezeu, o preocupare neîmpărțită, neegoistă, pentru cauza și pentru lucrarea Sa. Trebuie să se producă o umilire de sine, o renunțare la orice gelozie, la orice bănuială rea, la invidie, la ură, la răutate și la necredință. Este nevoie de o transformare completă. Unii au pierdut din vedere Modelul nostru, Omul suferinței de pe Calvar. În slujba Lui, nu trebuie să ne așteptăm la comoditatea, la onoarea și la măreția acestei vieți, pentru că El, Maiestatea cerului, nu a avut parte de ele. „Disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferința… El era străpuns pentru fărădelegile noastre, zdrobit pentru păcatele noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El și, prin rănile Lui, suntem tămăduiți.” Având acest Exemplu în fața noastră, vom alege oare să evităm crucea și să ne lăsăm purtați încoace și încolo de împrejurări? Oare zelul nostru, înflăcărarea noastră, se va aprinde doar atunci când suntem înconjurați de cei care sunt activi și plini de zel pentru lucrarea și pentru cauza lui Dumnezeu? 2M 513.2

Oare nu putem să rămânem statornici în Dumnezeu, chiar dacă împrejurările vor fi întotdeauna la fel de neplăcute și de descurajante? „Deci ce vom zice noi în fața tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? Cine va ridica pâră împotriva aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socotește neprihăniți! Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a și înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi. Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? După cum este scris: ‘Din pricina Ta, suntem dați morții toată ziua, suntem socotiți ca niște oi de tăiat.’ Totuși, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” 2M 513.3

Mulți dintre pastori nu au un interes neîmpărțit pentru lucrarea lui Dumnezeu. Ei au investit doar puțin în cauza Lui și, pentru că au contribuit cu un capital atât de mic la înaintarea adevărului, sunt ușor de ispitit cu privire la el și de îndepărtat de la el. Ei nu sunt bine întemeiați, statornici, consolidați. Cel care își înțelege bine propriul caracter și știe care este păcatul care îl înfășoară cel mai lesne și care sunt ispitele în fața cărora este cel mai vulnerabil, cel mai ușor de biruit, nu trebuie să se expună în mod inutil și să invite ispita, așezându-se singur pe terenul dușmanului. Dacă îl cheamă datoria acolo unde circumstanțele nu sunt favorabile, el va primi un ajutor special din partea lui Dumnezeu și, în felul acesta, va fi pe deplin echipat, gata de luptă pentru o confruntare cu dușmanul. Cunoașterea de sine îi va salva pe mulți de la a cădea în ispite dureroase și îi va feri de înfrângeri rușinoase. Ca să ajungem să ne cunoaștem bine pe noi înșine, este esențial să analizăm cu credincioșie motivele și principiile comportamentului nostru, comparându-ne faptele cu standardul datoriei, descoperit în Cuvântul lui Dumnezeu. Pastorii trebuie să încurajeze și să practice binefacerea. 2M 514.1

Mi-a fost arătat că unii dintre cei angajați în lucrarea noastră de publicare, în Institutul nostru de Sănătate și în slujirea pastorală lucrează doar pentru salarii. Există și excepții; nu toți sunt vinovați în această privință, dar foarte puțini par să își dea seama că vor trebui să dea socoteală de isprăvnicia lor. Mijloacele care I-au fost consacrate lui Dumnezeu, pentru înaintarea cauzei Sale, au fost irosite. Familii sărace, care au cunoscut influențele sfințitoare ale adevărului și care, de aceea, îl prețuiesc și Îi sunt recunoscători lui Dumnezeu pentru el, s-au gândit că pot și că trebuie să se priveze chiar și de cele necesare vieții, pentru a-și aduce darurile în vistieria Domnului. Unii s-au privat de articole de îmbrăcăminte de care aveau cu adevărat nevoie pentru a se simți confortabil. Alții și-au vândut singura vacă și I-au consacrat lui Dumnezeu banii pe care i-au primit în schimbul ei. În sinceritatea sufletului lor, cu multe lacrimi de recunoștință, pentru că au avut privilegiul de a face acest lucru pentru cauza lui Dumnezeu, ei s-au plecat înaintea Domnului împreună cu darurile lor și au invocat binecuvântarea Lui asupra acestora, înainte de a le trimite mai departe, rugându-se ca ele să fie mijloacele prin care cunoștința adevărului să fie dusă sufletelor aflate în întuneric. Banii astfel dedicați nu au fost întotdeauna folosiți așa cum a plănuit dătătorul care a făcut acest sacrificiu. Oameni lacomi și egoiști, lipsiți de un spirit de tăgăduire de sine și de sacrificiu, au administrat fără credincioșie mijloacele materiale aduse astfel în vistierie și au jefuit tezaurul lui Dumnezeu, primind bani care nu li se cuveneau de drept. Modul lor de administrare neconsacrat și nechibzuit a risipit și a irosit banii care Îi fuseseră consacrați lui Dumnezeu cu rugăciuni și lacrimi. 2M 515.1

Mi s-a arătat că îngerul raportor scrie un raport exact cu privire la fiecare dar dedicat lui Dumnezeu și pus în vistierie și, în același timp, cu privire la rezultatul final al cheltuirii banilor astfel dăruiți. Ochiul lui Dumnezeu ia cunoștință de fiecare bănuț consacrat cauzei Sale, precum și de bunăvoința sau de lipsa de bunăvoință a dătătorului. Și motivația dăruirii este notată. Cei care se sacrifică, cei consacrați, care Îi înapoiază lui Dumnezeu ceea ce este al Lui, așa cum le cere El, vor fi răsplătiți după faptele lor. Chiar dacă mijloacele astfel consacrate sunt folosite în mod greșit și nu ajung să realizeze obiectivul pe care l-a avut în vedere dătătorul — slava lui Dumnezeu și mântuirea sufletelor — cei care au făcut sacrificiul în sinceritatea sufletului, urmărind doar slava lui Dumnezeu, nu-și vor pierde răsplata. 2M 515.2

Celor care au folosit în mod greșit mijloacele materiale dedicate lui Dumnezeu li se va cere să dea socoteală de isprăvnicia lor. Unii și-au însușit în mod egoist banii, mânați de iubirea lor de câștig. Alții nu au o conștiință sensibilă; aceasta a devenit insensibilă prin cultivarea îndelungată a egoismului. Ei privesc lucrurile sfinte și veșnice dintr-o perspectivă josnică. Urmând multă vreme o cale greșită, sensibilitatea lor morală s-a atrofiat. Li se pare imposibil să-și înalțe concepțiile și sentimentele până la înaltul standard prezentat clar în Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă nu se produce o transformare completă prin înnoirea minții, oamenii care aparțin acestei categorii nu-și vor găsi locul în cer. Cei care au urmat pe calea egoismului și a păcatului și care nu consideră sfântă nici măcar comoara lui Dumnezeu nu ar putea aprecia curăția și sfințenia celor sfinți din Împărăția cerului sau valoarea bogăției de slavă, a răsplătirii veșnice, rezervate biruitorilor credincioși. Mintea lor a mers timp atât de îndelungat pe o cale josnică și egoistă, încât au ajuns să nu poată aprecia lucrurile veșnice. Ei nu prețuiesc mântuirea. Pare imposibil să-și înnobileze mintea pentru a aprecia Planul de Mântuire sau valoarea ispășirii. Interesele egoiste le-au acaparat întreaga ființă; ele sunt asemenea unui magnet, care le atrage gândurile și sentimentele, ținându-le legate la un nivel josnic. Unele dintre aceste persoane nu vor atinge niciodată desăvârșirea caracterului creștin, deoarece nu văd valoarea și necesitatea unui astfel de caracter. Mintea lor nu poate fi înnobilată, astfel încât să fie încântați de sfințenie. Iubirea de sine și interesele egoiste le-au înfășurat atât de mult caracterul, încât nu mai pot deosebi lucrurile sfinte de cele obișnuite. Cauza lui Dumnezeu și vistieria Lui nu sunt pentru ei mai sfinte decât afacerile obișnuite sau decât banii dedicați scopurilor lumești. 2M 516.1

În această privință, datoria este obligatorie pentru toți cei care mărturisesc a fi urmași ai lui Hristos. Legea lui Dumnezeu menționează care le este datoria față de semenii lor: „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Prin nesocotirea dreptății, a milei și a dărniciei față de aproapele lor, unii și-au împietrit atât de mult inima, încât pot merge chiar mai departe, jefuindu-L pe Dumnezeu fără nicio mustrare de conștiință. Oare unii ca aceștia își închid ochii și înțelegerea față de faptul că Dumnezeu știe, că le cunoaște fiecare faptă precum și motivul care i-a determinat să o săvârșească? Răsplata Lui este cu El și lucrarea Lui merge înaintea Lui, ca să dea fiecărui om după faptele lui. Orice faptă bună și orice faptă rea precum și influența lor asupra altora sunt aduse la lumină de Cercetătorul inimilor, pentru care orice secret este descoperit. Iar răsplata va fi în concordanță cu motivele care au determinat fapta. 2M 517.1

În ciuda repetatelor avertizări și mustrări pe care Domnul li le-a trimis, cei care ocupă poziții de răspundere și-au urmat căile lor și s-au lăsat călăuziți de judecata lor nesfințită; în consecință, cauza lui Dumnezeu a avut de suferit și suflete au fost îndepărtate de la adevăr. Toți cei care se fac vinovați în felul acesta vor fi confruntați cu un raport înfricoșător în ziua răsplătirii finale. Dacă vor fi vreodată mântuiți, aceasta nu se va face printr-un efort obișnuit din partea lor; viața lor trecută trebuie revizuită și răscumpărată. Dacă această lucrare ar fi abordată cu sinceritate și continuată cu perseverență și cu o seriozitate neobosită, ar reuși pe deplin; dar mulți nu vor reuși, deoarece seriozitatea cu care încep lucrarea se pierde pe parcurs, până când se transformă în apatie și în neglijență. Eforturile lor sunt bune la început, atâta timp cât sunt oarecum conștienți de starea lor, dar ei caută să uite trecutul și trec peste el fără să îndepărteze pietrele de poticnire și să facă o lucrare completă. Pocăința lor nu este o părere de rău autentică pentru faptul că, prin influența lor, Dumnezeu a fost dezonorat și suflete pentru care a murit Hristos s-au pierdut. Ei fac eforturi spasmodice și arată a trăi emoții puternice, dar faptul că eforturile încetează și că aceste emoții dispar în curând și sunt înlocuite de o indiferență apatică arată că Dumnezeu nu a fost cu totul implicat în acea lucrare. Pentru un timp, s-a lucrat asupra simțămintelor, dar lucrarea nu a fost suficient de profundă, încât să schimbe principiile care le guvernează acțiunile. Ei sunt la fel de susceptibili de a fi din nou conduși pe aceeași cale greșită ca la început, pentru că nu au putere să reziste înșelăciunilor lui Satana, ci sunt supuși vicleniilor lui. 2M 517.2

Viața unui adevărat creștin este o continuă înaintare. Nu există nici stat pe loc, nici mers înapoi. Este privilegiul vostru „să vă umpleți de cunoștința voii Lui, în orice fel de înțelepciune și pricepere duhovnicească; pentru ca astfel să vă purtați într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiți plăcuți în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune și crescând în cunoștința lui Dumnezeu: întăriți cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare și îndelungă răbdare, cu bucurie, mulțumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveți parte de moștenirea sfinților, în lumină”. 2M 518.1

Eu vă îndemn stăruitor pe toți, în special pe cei care slujiți în Cuvânt și în învățătură, să vă predați fără rezerve lui Dumnezeu. Consacrați-I viața voastră și fiți cu adevărat exemple pentru turmă. Nu vă mai mulțumiți să rămâneți piperniciți în lucrurile spirituale. Nu lăsați ca ținta voastră să fie mai puțin decât desăvârșirea caracterului creștin. Faceți ca viața voastră să fie altruistă și fără pată, astfel încât să fie o mustrare vie pentru cei care sunt egoiști și care par cu totul atașați de comoara lor pământească. Dumnezeu vă asigură că puteți fi întăriți potrivit cu bogățiile slavei Sale, „în putere, prin Duhul Lui, în omul dinlăuntru, așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru ca, având rădăcina și temelia puse în dragoste, să puteți pricepe împreună cu toți sfinții, care este lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea și să cunoașteți dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoștință, ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu”. 2M 518.2