Mărturii II

4 — Vorbirea de rău

Fratele F a avut pe inimă cauza lui Dumnezeu, dar s-a implicat prea mult și a luat asupra lui prea multe poveri pe care nu ar fi trebuit să le poarte. Din această cauză, sănătatea lui a avut de suferit. Uneori, el a privit lucrurile într-o lumină puternică și a fost prea plin de zel și prea doritor ca toți ceilalți să le vadă așa cum le vedea el; și, pentru că ei au întârziat să facă astfel, s-a simțit aproape zdrobit. El resimte profund lucrurile acestea, se implică prea mult și este în pericol de a-și impune prea categoric părerile. 2M 51.1

Sora F vrea să fie creștină, dar nu cultivă discreția și adevărata politețe. Are un temperament impulsiv, aprig, și dă dovadă de îngâmfare. Își arată partea aspră a caracterului și nu pare să aibă ceva de câștigat din aceasta. Acționează din impuls, după cum simte, și uneori simțămintele ei sunt prea înflăcărate și prea puternice. Are simpatii și antipatii puternice și a îngăduit ca această trăsătură nefericită a caracterului ei să se dezvolte, în mare măsură, în detrimentul propriei creșteri spirituale și spre răul bisericii. Ea vorbește prea mult și fără înțelepciune, după cum simte. Lucrul acesta are o puternică influență asupra soțului ei, pe care, uneori, îl determină să acționeze din impuls, când, dacă ar aștepta, dacă ar privi lucrurile cu calm și le-ar cântări cum se cuvine, ar fi mai bine și pentru el, și pentru biserică. Nu se câștigă nimic atunci când se acționează în pripă, din impuls sau pe baza unor emoții puternice. 2M 51.2

Sora F acționează din impuls, găsește greșeli la alții și are prea multe de spus împotriva fraților și a surorilor. Această atitudine va produce confuzie în orice biserică. Dacă și-ar putea stăpâni firea, o mare victorie ar fi câștigată. Dacă ar căuta podoaba cerească, aceea a unui spirit blând și liniștit, pe care Dumnezeu, Creatorul cerurilor și al pământului, îl consideră a fi de mare preț, atunci ar fi de un real folos bisericii. Dacă ar cultiva spiritul lui Hristos și ar deveni o făcătoare de pace, sufletul ei ar prospera și ar fi o binecuvântare pentru biserică, oriunde s-ar afla. Dar, dacă nu se convertește și în ea nu se produce o schimbare totală, dacă nu se educă singură să vorbească blând și să fie înceată la mânie, dacă nu cultivă adevărata politețe creștină, atunci influența ei se va dovedi distrugătoare, iar fericirea celor apropiați ei va avea de suferit. Ea manifestă o independență care îi este dăunătoare și care îi îndepărtează prietenii. Această independență i-a adus multe necazuri și i-a rănit pe cei mai buni prieteni ai ei. 2M 52.1

Dacă cei cu bani au fost zgârciți în afacerile cu soțul ei și nu l-au favorizat în tranzacții mai mult decât cei din lume, ea a resimțit acest lucru și a vorbit, stârnind sentimente de nemulțumire care până atunci nu existaseră. Aceasta este o lume egoistă, ca să spunem doar atât. Mulți dintre cei care mărturisesc adevărul nu sunt sfințiți prin el și, atunci când au de-a face cu un frate sărman, nu sunt dispuși să facă nici măcar o modificare neînsemnată a prețului unui produs, față de cel pe care îl practică atunci când au de-a face cu oameni din lume. Ei nu-și iubesc semenii ca pe ei înșiși. Dumnezeu ar vrea să existe mai puțin egoism și mai multă bunăvoință dezinteresată. 2M 52.2

Când a văzut manifestându-se în afaceri un spirit egoist, sora F a comis un păcat și mai mare simțind și vorbind despre lucrul acesta așa cum a făcut-o. Ea a greșit așteptând prea mult de la ceilalți. Limba a fost cu adevărat un mădular nestăpânit, o lume de nelegiuire, aprinsă de flăcările iadului, neîmblânzită și de neîmblânzit. Sora F este stăpânită de un spirit de răzbunare, manifestat prin modul ei de a se purta atunci când este jignită. Lucrul acesta este cu totul greșit. Ea cultivă sentimente înverșunate, care sunt departe de spiritul lui Hristos. Mânia, resentimentele și tot felul de dispoziții rele sunt lăsate libere atunci când vorbim împotriva celor care ne nemulțumesc și când relatăm greșelile, defectele și păcatele semenilor noștri. Astfel, dorințele păcătoase sunt satisfăcute. 2M 53.1

Soră F, dacă ești întristată de faptul că vecinii sau prietenii tăi greșesc spre răul lor, dacă ei sunt doborâți de greșeală, urmează regula Bibliei: „Du-te și mustră-l între tine și el singur”. Atunci când mergi la cineva pe care îl consideri greșit, caută să-i vorbești într-un spirit blând și smerit, pentru că mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu. Cel greșit nu poate fi îndreptat altfel decât în spiritul blândeții, al bunătății și al iubirii pline de delicatețe. Fii atentă la modul în care te porți. În privire și în gesturi, în cuvinte și în tonul vocii, evită orice ar putea lăsa impresia de mândrie sau de îngâmfare. Ferește-te de vreun cuvânt sau de vreo privire care să te înalțe pe tine sau să-ți așeze bunătatea și dreptatea în contrast cu defectele lor. Ai grijă să te ții departe de orice urmă de dispreț, de aroganță sau de sfidare. Evită cu grijă orice aparență de mânie; și, chiar dacă folosești o vorbire clară, directă, să nu existe niciun reproș. Nicio acuzație batjocoritoare, nicio urmă de patimă, ci doar dovada iubirii sincere. Mai presus de toate, nu lăsa să existe vreo urmă de ură sau de rea voință, vreo expresie de amărăciune sau de acreală. Dintr-o inimă plină de dragoste nu poate să se reverse decât bunătate și amabilitate. Totuși, aceste roade prețioase nu trebuie să te împiedice să vorbești în maniera cea mai serioasă, cea mai solemnă, ca și când îngerii ar avea privirea îndreptată asupra ta, iar tu ai acționa în vederea judecății viitoare. Nu uita că reușita mustrării depinde, în mare măsură, de modul în care este dată. Nu neglija să te rogi stăruitor ca să ai o atitudine smerită și ca îngerii lui Dumnezeu să meargă înaintea ta și să lucreze asupra inimilor la care tu vrei să ajungi și să le înduplece prin influențele cerești, astfel încât eforturile tale să reușească. Dacă se realizează ceva bun, nu-ți atribui niciun merit. Doar Dumnezeu trebuie să fie înălțat. Dumnezeu a făcut totul. 2M 53.2

Ți-ai găsit scuze pentru faptul că ai vorbit de rău despre fratele tău, despre sora ta sau despre semenul tău în fața altora, înainte de a merge la cel în cauză și de a urma pașii pe care i-a poruncit Dumnezeu. Tu spui: „Nu am vorbit cu nimeni până când nu m-am simțit atât de împovărată, încât nu m-am mai putut abține”. Ce te-a împovărat? Nu a fost o neglijare clară a datoriei tale, a unui „Așa zice Domnul”? Te-ai făcut vinovată de păcat, pentru că nu ai mers să-i spui celui greșit, doar între tine și el, care este greșeala lui. Dacă nu ai făcut lucrul acesta, dacă nu ai ascultat de Dumnezeu, cum ai putea fi altfel decât împovărată, dacă inima ta era împietrită în timp ce călcai în picioare porunca lui Dumnezeu și în inima ta îl urai pe fratele sau pe aproapele tău? Și pe ce cale ai găsit să te despovărezi? Dumnezeu te mustră pentru păcatul omiterii, pentru faptul că nu i-ai arătat fratelui tău greșeala lui, iar tu îți găsești scuze și consolare printr-un păcat al comiterii, vorbind despre greșelile fratelui tău unei alte persoane! Oare aceasta este calea corectă de a-ți cumpăra liniștea și eliberarea de povară — comițând un păcat? 2M 54.1

Toate eforturile tale de a-i salva pe cei greșiți s-ar putea să fie în zadar. S-ar putea ca ei să-ți răsplătească binele cu rău. Pot să se mânie, în loc să se convingă de greșeala lor. Dacă nu ascultă de niciun plan bun și urmează în continuare pe calea rea pe care au pornit? Lucrul acesta se întâmplă frecvent. Uneori, nici măcar cea mai blândă și mai delicată mustrare nu va avea niciun efect. În acest caz, binecuvântarea pe care ai vrut ca celălalt să o primească, urmând calea neprihănirii, încetând să facă răul și învățând să facă binele, se va întoarce asupra sufletului tău. Dacă cei greșiți persistă în păcat, tratează-i cu bunătate și lasă-i în grija Tatălui tău ceresc. Tu ți-ai despovărat sufletul; păcatul lor nu mai apasă asupra ta; nu mai ești părtașă la păcatul lor. Dar, dacă vor pieri, sângele lor va fi asupra capului lor. 2M 54.2

Dragă prietenă, în tine trebuie să aibă loc o transformare totală; altfel, vei fi cântărită în balanță și vei fi găsită prea ușoară. Biserica din ___________, vorbesc în special despre femei, are o lecție de învățat: „Dacă crede cineva că este religios, și nu-și înfrânează limba, ci își înșală inima, religia unui astfel de om este zadarnică”. Mulți vor fi cântăriți în balanță și vor fi găsiți prea ușori în acest aspect atât de important. Unde sunt creștinii care se călăuzesc după această regulă, care vor sta de partea lui Dumnezeu împotriva celui care vorbește de rău, care vor asculta de Dumnezeu și vor pune o strajă, o strajă continuă înaintea gurii lor, pentru a-și păzi buzele? Nu vorbi de rău pe nimeni. Nu asculta vorbindu-se de rău despre nimeni. Dacă nu va fi cine să asculte, atunci nu vor mai fi nici vorbitori de rău. Dacă cineva vorbește de rău în prezența ta, oprește-l. Refuză să îl asculți, chiar dacă manierele lui sunt liniștite și tonul lui este blând. Poate să mimeze afecțiune, dar să facă insinuări și aluzii ascunse și să-ți afecteze caracterul pe neobservate. 2M 55.1

Refuză în mod hotărât să asculți, chiar dacă cel care-ți vorbește în șoaptă se plânge că se simte împovărat până când va putea să vorbească. Împovărat, într-adevăr! Cu un secret blestemat care îi desparte chiar și pe prieteni. Duceți-vă, voi, cei astfel împovărați, și eliberați-vă de povară pe calea stabilită de Dumnezeu. Mergeți mai întâi și spuneți-i fratelui vostru, doar între voi și el, care îi este greșeala. Dacă pasul acesta nu reușește, mai luați pe cineva cu voi, unul sau doi prieteni, și spuneți-i în prezența lor. Dacă și pasul acesta cade, atunci spuneți bisericii. Niciun necredincios nu trebuie să afle nici cel mai mic amănunt legat de situația aceasta. Ultimul pas care trebuie urmat este să fie spus în fața bisericii. Nu faceți public lucrul acesta dușmanilor credinței noastre. Ei nu au niciun drept că cunoască problemele bisericii, cu atât mai puțin să le fie expuse slăbiciunile și greșelile urmașilor lui Hristos. 2M 55.2

Cei care se pregătesc pentru venirea lui Hristos trebuie să fie vigilenți și să vegheze în rugăciune, pentru că dușmanul nostru, Diavolul, dă târcoale și răcnește ca un leu, căutând pe cine să înghită; lui trebuie să ne împotrivim, rămânând statornici în credință. „Căci cine iubește viața și vrea să vadă zile bune să-și înfrâneze limba de la rău și buzele de la cuvinte înșelătoare. Să se depărteze de rău și să facă binele, să caute pacea și s-o urmărească. Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniți, și urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor.” 2M 56.1