Mărturii II

3 —Vinderea dreptului de întâi născut

Stimate frate D, este ceva vreme de când intenționez să-ți scriu, dar lucrarea noastră a fost continuă și atât de obositoare, încât nu am avut timp și nici putere să fac acest lucru. În ultima viziune pe care am avut-o, mi-a fost arătat cazul tău. Te aflai într-o situație critică. Tu ai cunoscut adevărul, ai înțeles care îți este datoria și te-ai bucurat în lumina adevărului; dar, pentru că acesta a venit în contradicție cu înclinațiile tale lumești, ai fost gata să sacrifici adevărul și datoria pentru propriile interese. Erai preocupat de avantajele materiale de moment și ai pierdut din vedere acea greutate veșnică de slavă. Erai gata să faci un sacrificiu imens pentru perspectiva înșelătoare a unui câștig prezent. Te aflai chiar pe punctul de a-ți vinde dreptul de întâi născut pentru un blid de linte. Dacă aveai să întorci spatele adevărului de dragul câștigului pământesc, acesta nu avea să fie din partea ta un păcat din neștiință, ci o nelegiuire făcută în mod conștient, voluntar. 2M 38.1

Esau a poftit după o mâncare preferată și și-a sacrificat dreptul de întâi născut pentru a-și satisface apetitul. După ce și-a satisfăcut pofta necumpătată, și-a văzut nebunia, dar nu a mai avut posibilitatea să recâștige ce pierduse, deși a căutat cu interes și cu lacrimi. Sunt foarte mulți asemenea lui Esau. El reprezintă o categorie de oameni cărora li se oferă o binecuvântare specială, prețioasă — moștenirea nepieritoare, viața care durează cât viața lui Dumnezeu, Creatorul universului, fericirea nemărginită și o greutate veșnică de slavă — dar care și-au îngăduit atât de mult apetitul, pasiunile și înclinațiile, încât puterea lor de a discerne și de a aprecia valoarea lucrurilor veșnice a slăbit. 2M 39.1

Esau avea o dorință puternică, deosebită, pentru o anumită mâncare și își satisfăcuse atât de mult timp eul, încât nu a considerat că era nevoie să se abțină de la acea mâncare atât de râvnită și de ispititoare. A continuat să se gândească la ea, fără să facă niciun efort deosebit de a-și stăpâni apetitul, până când puterea acestuia a învins orice alt considerent și l-a luat în stăpânire, iar el și-a imaginat că va avea de suferit neplăceri mari, chiar și moartea, dacă nu va obține acea mâncare. Cu cât se gândea mai mult la ea, cu atât dorința îi devenea mai puternică, până când dreptul de întâi născut, care era sfânt, și-a pierdut în ochii lui valoarea și sfințenia. El s-a gândit: Dacă îl vând acum, am să-l pot răscumpăra ușor. L-a schimbat pe o mâncare preferată, amăgindu-se cu gândul că putea să dispună de el după cum dorea și putea să-l cumpere înapoi oricând ar fi vrut. Dar când a încercat să-l cumpere înapoi, chiar cu mari sacrificii, nu a putut face acest lucru. Atunci s-a căit amarnic de nesăbuința, de nebunia și de pripa cu care acționase. A analizat problema pe toate fețele. A căutat pocăința cu grijă și cu lacrimi, dar totul a fost în zadar. Disprețuise binecuvântarea, iar Domnul i-o luase pentru totdeauna. Tu te-ai gândit că, dacă vei sacrifica adevărul acum și vei merge pe calea nelegiuirii și a neascultării pe față, nu vei încălca toate restricțiile, astfel încât să ajungi indiferent și nechibzuit, iar dacă vei fi dezamăgit în speranțele și în așteptările tale de câștig lumesc, vei putea să te interesezi din nou de adevăr și să devii un candidat la viața veșnică. Dar te-ai înșelat în această privință. Dacă ai sacrificat adevărul de dragul câștigului lumesc, ai făcut-o cu prețul vieții veșnice. 2M 39.2

Prin parabola marelui ospăț, Mântuitorul nostru ne arată că mulți vor alege mai degrabă lumea, decât pe El și, în consecință, vor pierde cerul. Invitația plină de har a Mântuitorului nostru a fost tratată cu ușurință. El a făcut eforturi și cheltuieli mari, a făcut pregătiri deosebite cu un sacrificiu enorm. Apoi, a trimis invitații; dar „toți, parcă fuseseră vorbiți, au început să se dezvinovățească. Cel dintâi i-a zis: ‘Am cumpărat un ogor și trebuie să mă duc să-l văd, rogu-te să mă ierți’. Un altul a zis: ‘Am cumpărat cinci perechi de boi și mă duc să-i încerc: iartă-mă, te rog’. Un altul a zis: ‘Tocmai acum m-am însurat și, de aceea, nu pot veni’”. Atunci, stăpânul renunță la cei bogați și iubitori de lume, ale căror ogoare, boi și soții sunt de o asemenea valoare în ochii lor, încât întrec avantajele pe care le-ar câștiga acceptând invitația plină de har pe care le-o făcuse, de a veni la cina dată de el. Stăpânul casei este mânios și renunță la cei care i-au insultat astfel oferta plină de mărinimie și invită o categorie de oameni care nu sunt îmbuibați de mâncare, care nu au ogoare și case, ci sunt săraci și flămânzi, sunt infirmi, șchiopi și orbi, dar vor aprecia darurile oferite și, ca răspuns, își vor exprima față de stăpân o recunoștință sinceră, izvorâtă dintr-o dragoste și un devotament neprefăcute. 2M 40.1

Dar încă mai este loc. Este dată porunca: „Ieși la drumuri și la garduri și, pe cei ce-i vei găsi, silește-i să intre, ca să mi se umple casa. Căci vă spun că niciunul din cei poftiți nu va gusta din cina mea”. Aici este vorba despre o categorie respinsă de Dumnezeu, pentru că a disprețuit invitația Stăpânului. Domnul îi spune lui Eli: „Voi cinsti pe cine Mă cinstește, dar cei ce Mă disprețuiesc vor fi disprețuiți”. Domnul Hristos spune: „Dacă Îmi slujește cineva, să Mă urmeze; și, unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu. Dacă Îmi slujește cineva, Tatăl îl va cinsti”. Dumnezeu nu Se lasă batjocorit. Dacă cei care au lumină o resping sau neglijează să o urmeze până la capăt, aceasta va deveni pentru ei întuneric. 2M 41.1

Iubitul Fiu al lui Dumnezeu a făcut un sacrificiu imens pentru a avea puterea de a-l răscumpăra pe omul căzut și de a-l înălța la dreapta Sa, de a-l face moștenitor al lumii și posesor al unei greutăți veșnice de slavă. Cuvintele nu sunt în stare să exprime valoarea moștenirii nepieritoare. Slava, bogățiile și onoarea oferite de Fiul lui Dumnezeu sunt de o valoare atât de imensă, încât este mai presus de puterea oamenilor sau chiar decât cea a îngerilor ca măcar să-și facă o idee cu privire la valoarea, la măreția și la splendoarea lor. Dacă oamenii care sunt adânciți în păcat și degradare refuză aceste daruri cerești, refuză o viață de ascultare, calcă în picioare invitațiile pline de îndurare ale harului și aleg lucrurile josnice ale acestui pământ, pentru că doar pe acestea le văd și li se par avantajoase pentru bucuria lor prezentă, de a urma calea păcatului, atunci Isus va împlini ilustrația oferită prin parabolă — unii ca aceștia nu vor gusta din slava Sa, ci invitația va fi transferată unei alte categorii de oameni. 2M 41.2

Aceia care aleg să-și găsească scuze și să continue în păcat și în conformare cu lumea vor fi lăsați să rămână cu idolii lor. Va veni o zi când nu vor mai implora să fie scuzați, când nimeni nu va mai dori să fie scuzat. Atunci când va veni Hristos în slava Sa și în slava Tatălui, înconjurat de toți îngerii cerești, care Îl vor însoți în calea Lui cu glasuri de triumf, când urechea va auzi sunetele celei mai încântătoare muzici, toți vor fi interesați; atunci nu va exista niciun spectator indiferent. Atunci, sufletul nu va mai fi preocupat de speculații, de presupuneri. Grămezile de aur ale celui avar, care i-au încântat privirea, nu vor mai fi atrăgătoare. Palatele pe care le-au ridicat oamenii plini de mândrie ai pământului și care au devenit pentru aceștia idoli sunt părăsite, abandonate cu dezgust. Nimeni nu-și mai prezintă ogoarele și boii, nici soția cu care tocmai s-a căsătorit, drept motiv pentru a fi scuzat de la a lua parte la slava care se ivește pe neașteptate în fața privirilor uluite. Toți vor să participe, dar știu că nu este pentru ei. 2M 42.1

În rugăciune stăruitoare, agonizantă, ei Îl imploră pe Dumnezeu să nu-i lase deoparte. Regii, oamenii puternici, cei aroganți și cei mândri, alături de oamenii de rând se pleacă deopotrivă sub apăsarea nenorocirii, a distrugerii, a suferinței de nedescris; de pe buzele lor se înalță rugăciuni izvorâte din inimi chinuite: Îndurare! Îndurare! Salvați-ne de mânia unui Dumnezeu ofensat! O voce le răspunde cu o teribilă claritate, severitate și măreție: „Fiindcă Eu chem și voi vă împotriviți, fiindcă Îmi întind mâna și nimeni nu ia seama, fiindcă lepădați toate sfaturile Mele și nu vă plac mustrările mele, de aceea și Eu voi râde când veți fi în vreo nenorocire, Îmi voi bate joc de voi când vă va apuca groaza”. 2M 42.2

Atunci, regi și nobili, oameni puternici, alături de săraci, de oameni de rând, toți deopotrivă vor plânge cu amar. Ei, care în zilele prosperității lor L-au disprețuit pe Hristos și pe cei umili care călcau pe urmele Lui, care nu au vrut să-și înjosească demnitatea pentru a se pleca în fața lui Hristos, care au urât crucea 2M 42.3

Lui disprețuită, acum se prosternează cu fața în țărâna pământului. Măreția pe care o aveau i-a părăsit deodată și ei nu ezită să se plece până la pământ la picioarele sfinților. Acum, cu o teribilă amărăciune, ei văd că au ajuns să suporte consecințele căii pe care au ales-o și ale propriilor născociri. În presupusa lor înțelepciune, ei au respins răsplata înaltă și veșnică, au refuzat îndemnul ceresc de dragul unui câștig pământesc. Strălucirea amăgitoare și fastul lumii i-au fascinat și, în așa-zisa lor înțelepciune, au ajuns niște nebuni. În prosperitatea lor pământească, au tresăltat de satisfacție, ca și când avantajele lor lumești erau atât de mari, încât, prin ele, puteau să fie recomandați în fața lui Dumnezeu și, astfel, să-și asigure cerul. 2M 43.1

Pentru nebunii acestei lumi, banii au însemnat putere, banii au fost idolul lor; dar tocmai prosperitatea i-a distrus. Au ajuns nebuni în ochii lui Dumnezeu și ai îngerilor Lui cerești, în timp ce oamenii cu ambiții lumești îi credeau înțelepți. Acum, presupusa lor înțelepciune s-a dovedit a fi în întregime nebunie, iar prosperitatea se arată a fi distrugerea lor. Din nou răsună țipete de groază, de chin teribil: „Cădeți peste noi și ascundeți-ne de fața Celui ce șade pe scaunul de domnie și de mânia Mielului, căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, și cine poate sta în picioare?” Ei aleargă la peșterile pământului pentru a găsi adăpost, dar acestea nu li-l vor oferi. 2M 43.2

Stimate frate, în fața ta stă viața sau moartea. Știi de ce pașii tăi s-au clătinat? De ce nu ai stăruit în hotărâre și în curaj? Tu ți-ai înăbușit conștiința. Cariera ta în afaceri nu a fost cinstită. În această privință trebuie să faci ceva. Tatăl tău nu a privit principiile de afaceri într-o lumină corectă. Tu însuți le privești, în general, la fel ca oamenii lumești, și nu așa cum le privește Dumnezeu. „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Ai făcut astfel? „Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău.” Dacă această poruncă este ascultată, ea pregătește inima pentru a asculta și de a doua, care este asemenea ei: „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Toate Cele Zece Porunci sunt cuprinse în cele două amintite mai sus. Prima dintre ele include primele patru porunci, care arată datoria omului față de Creatorul său. Cea de-a doua le cuprinde pe ultimele șase, care arată datoria omului față de semenul său. În aceste două porunci sunt cuprinse toată Legea și Prorocii. Ele sunt cele două brațe care susțin toate cele zece precepte, primele patru și ultimele șase. Acestea trebuie să fie respectate cu strictețe. 2M 43.3

„Dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile!” Foarte mulți dintre cei care susțin că sunt ucenicii lui Hristos trec aparent ușor prin această lume și sunt considerați oameni drepți, evlavioși, când ei au în inima lor un focar de infecție, care le pătează întregul caracter și le pervertește întreaga experiență religioasă. „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Porunca aceasta ne interzice să profităm de semenii noștri pentru a obține avantaje pentru noi înșine. Ne este interzis să le greșim semenilor noștri în orice privință. Noi nu ar trebui să privim chestiunea aceasta din perspectiva celor lumești. Să-i tratăm pe semenii noștri așa cum am vrea să ne trateze ei pe noi, în orice împrejurare, este o regulă pe care ar trebui să o aplicăm în mod practic în viața noastră. Legile lui Dumnezeu trebuie să fie ascultate la literă. În toate relațiile noastre cu oamenii, fie ei credincioși sau necredincioși, trebuie să fie aplicată această regulă: „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. 2M 44.1

În punctul acesta, mulți dintre cei care susțin că sunt creștini nu vor corespunde măsurătorii lui Dumnezeu; când vor fi cântăriți în balanța Sanctuarului, ei vor fi găsiți prea ușori. „Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeți de ce este necurat și vă voi primi. Eu vă voi fi Tată și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.” Ce făgăduință este aceasta! Dar noi nu trebuie să pierdem din vedere faptul că ea se bazează pe ascultarea de poruncă. Stimate frate, Dumnezeu te cheamă să te separi de această lume. Să nu îi urmezi practicile și nici să nu te conformezi ei în nicio privință, în purtarea ta. „Ci să vă prefaceți, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută și desăvârșită.” 2M 44.2

Dumnezeu te cheamă la despărțirea de lume. Vei asculta? Vei ieși din mijlocul ei și vei rămâne separat și deosebit de ea? „Căci ce legătură este între neprihănire și fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?” Nu poți să te amesteci între cei lumești, să te faci părtaș la spiritul lor, să le urmezi exemplul și să fii, în același timp, un copil al lui Dumnezeu. Creatorul universului ți Se adresează ca un Tată iubitor. Dacă te vei despărți de lume, renunțând la iubirea ta pentru ea și eliberându-te de necurăția ei, scăpând de stricăciunea care este în lume prin poftă, atunci Dumnezeu va fi Tatăl tău, te va adopta în familia Sa și vei fi moștenitorul Lui. În locul lumii, El îți va da, pentru o viață de ascultare, Împărăția cerurilor. Îți va da o greutate veșnică de slavă și o viață care durează cât veșnicia. 2M 45.1

Tatăl tău ceresc îți propune să facă din tine un membru al familiei regale, pentru ca, prin făgăduințele Lui nespus de mari și de prețioase, să poți deveni părtaș naturii divine, după ce ai scăpat de stricăciunea care este în lume prin poftă. Cu cât te vei împărtăși mai mult de caracterul îngerilor curați, fără păcat, și al lui Hristos, Mântuitorul tău, cu atât mai vizibil vei purta asemănarea divină și cu atât mai slabă va fi asemănarea ta cu lumea. Lumea este în conflict cu Hristos pentru că nu vrea să fie în unitate cu El. De asemenea, lumea este în conflict cu urmașii lui Hristos. În rugăciunea adresată Tatălui Său, Mântuitorul nostru spune: „Le-am dat Cuvântul Tău, și lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume”. 2M 45.2

Ai o chemare nobilă, înaltă: să-L slăvești pe Dumnezeu în trupul și în spiritul tău, care sunt ale Lui. Nu trebuie să te compari cu alții. Cuvântul lui Dumnezeu ți-a prezentat un model desăvârșit, un exemplu infailibil. Ți-a fost teamă de cruce. Este un obiect neplăcut de purtat și, pentru că este acoperită cu ocară și cu rușine, te-ai ferit de ea. Trebuie să aplici în viața ta reforma sănătății; să te tăgăduiești pe tine însuți și să mănânci și să bei spre slava lui Dumnezeu. Stăpânește-ți poftele trupului, care luptă împotriva sufletului. Trebuie să practici temperanța în toate lucrurile. Aceasta este o cruce pe care tu ai evitat să o porți. Este de datoria ta să te limitezi la o dietă simplă, care să te păstreze în cea mai bună stare de sănătate. Dacă ai fi trăit lumina pe care Cerul a lăsat-o să strălucească pe calea ta, familia ta ar fi putut să fie cruțată de multă suferință. Purtarea ta a condus la acest rezultat. Dacă vei continua astfel, Dumnezeu nu va veni în familia ta, nu o va binecuvânta într-un mod special și nu va face o minune, ca să o salveze din suferință. O alimentație simplă, fără condimente, fără carne și fără grăsimi de orice fel, se va dovedi o binecuvântare pentru tine și o va salva pe soția ta de la multă suferință, mâhnire și descurajare. 2M 46.1

Tu nu ai avut un comportament care să-ți asigure binecuvântarea lui Dumnezeu. Dacă vrei ca binecuvântarea Lui să te însoțească și prezența Lui să fie în mijlocul familiei tale, atunci trebuie să-L asculți, să împlinești voia Lui, indiferent că ai sau nu de pierdut sau că trebuie să renunți la propria plăcere. Nu trebuie să-ți consulți dorințele, nici să cauți aprobarea celor lumești, care nu Îl cunosc pe Dumnezeu și nu caută să-L onoreze. Dacă mergi împotriva lui Dumnezeu, și El va merge împotriva ta. Dacă ai alți dumnezei, în afară de Domnul, inima ta se va îndepărta de la a-I sluji singurului și adevăratului Dumnezeu, care cere inima întreagă, dragostea neîmpărțită. Dumnezeu cere toată inima ta, tot sufletul tău, tot cugetul tău și toată puterea ta. El nu va accepta nimic mai puțin decât atât. Nu este îngăduită nicio împărțire; lucrarea cu jumătate de inimă nu este primită. 2M 46.2

Ca să-I poți oferi lui Dumnezeu o slujire desăvârșită, trebuie să ai concepții clare cu privire la cerințele Lui. Trebuie să folosești hrana cea mai simplă, preparată în modul cel mai simplu, astfel încât nervii cei fini ai creierului să nu fie slăbiți, amorțiți sau paralizați și să-ți fie imposibil să deosebești lucrurile sfinte sau să prețuiești ispășirea, sângele curățitor al lui Hristos, ca având o valoare inestimabilă. „Nu știți că cei ce aleargă în locul de alergare, toți aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergați dar în așa fel ca să căpătați premiul! Toți cei ce se luptă la jocurile de obște se supun la tot felul de înfrânări. Și ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veșteji, noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veșteji. Eu, deci, alerg, dar nu ca și cum n-aș ști încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care lovește în vânt; ci mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.” 2M 47.1

Dacă oamenii, pentru un obiectiv care nu este mai înalt decât o coroană sau o cunună pieritoare, primită ca răsplată a ambiției lor, se supun singuri la cumpătare în toate lucrurile, cu cât mai mult ar trebui să practice stăpânirea de sine cei care susțin că sunt în căutarea nu numai a unei cununi de slavă nemuritoare, ci și a unei vieți care va dura atât cât va dura tronul lui Iehova, a unor bogății care sunt veșnice, a unor privilegii nepieritoare, a unei greutăți veșnice de slavă! Oare stimulentele care le sunt prezentate nu îi vor determina pe cei care aleargă în cursa creștină să practice tăgăduirea de sine și cumpătarea în toate lucrurile, astfel încât să-și poată ține sub control înclinațiile senzuale, să-și supună trupul și să-și stăpânească dorințele și poftele pline de patimă? Atunci, ei vor putea să fie părtași de natură divină, după ce au scăpat de stricăciunea care este în lume prin poftă. 2M 47.2

Dacă răsplata nespus de prețioasă și de slăvită, care ne-a fost promisă, nu ne va determina să salutăm cu bucurie privațiuni mai mari și să suferim o mai mare tăgăduire de sine decât cele suferite de bunăvoie de cei lumești, care caută un lucru de nimic aici pe pământ, o slavă pieritoare care le aduce onoare din partea câtorva oameni și ură din partea mai multora, înseamnă că nu suntem demni de viața veșnică. În seriozitate și în intensitate, zelul, perseverența, curajul, energia, tăgăduirea de sine și sacrificiul nostru ar trebui să le depășească pe ale celor angajați în alte acțiuni, în aceeași măsură în care valoare obiectivului pe care noi căutăm să-l atingem este mai înaltă decât valoarea obiectivului lor. Comoara pe care noi o căutăm este nepieritoare, veșnică, nemuritoare și plină de slavă, în timp ce comoara pe care o caută oamenii lumești nu durează decât o zi; ea se ofilește, fiind la fel de trecătoare, de pieritoare, ca norul dimineții. 2M 48.1

Crucea, crucea; înalț-o, frate D, și, făcând astfel, vei fi uimit să descoperi că ea te înalță pe tine și te susține. În adversități, în lipsuri și în necazuri, ea va fi puterea și toiagul tău de sprijin. Vei descoperi că de ea atârnă îndurarea, mila, compasiunea și o iubire de nedescris. Ea se va dovedi pentru tine o garanție a nemuririi. Poate că vei putea spune și tu, împreună cu Pavel: „Departe de mine gândul să mă laud cu altceva, decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită față de mine și eu față de lume”. 2M 48.2

Duhul Domnului Se luptă de ceva vreme cu soția ta. Dacă tu te-ai supune întru totul lui Dumnezeu, și ea ar găsi puterea să ia poziție, să caute să trăiască adevărul. Dacă tu alegi să te îndepărtezi de adevăr, nu vei cădea singur; nu-ți vei pierde doar propriul suflet, ci vei fi mijlocul prin care și alții vor fi abătuți de pe cale, iar sângele acestor suflete va fi pe veșmintele tale. Dacă ți-ai fi păstrat integritatea, atunci mama ta, fratele tău E și încă o persoană, care acum este în pragul morții, poate că s-ar fi bucurat acum de mângâierea Duhului lui Dumnezeu și ar fi avut o bună experiență în adevăr. Nu trebuie să uităm nicio clipă că suntem responsabili pentru influența pe care o exercităm. Influența noastră fie adună împreună cu Hristos, fie risipește. Noi fie ajutăm sufletele să înainteze pe cărarea cea îngustă a sfințeniei, fie suntem o piedică, o piatră de poticnire pentru ele, abătându-le de pe cale. Tu, stimatul meu frate, nu ai timp de pierdut. Străduiește-te să răscumperi vremea, pentru că zilele sunt rele. Prietenii tăi, cei a căror companie ai ales-o, au fost o piedică pentru tine. Ieși din mijlocul lor, separă-te de ei. Apropie-te de Dumnezeu și caută o mai strânsă legătură cu poporul Său. Preocupările și dragostea ta să-i aibă în centru pe Hristos și pe urmașii Săi. Iubește-i cel mai mult pe cei care Îl iubesc pe Hristos mai presus decât orice. Taie legăturile care te leagă de cei care nu Îl iubesc pe Dumnezeu și care nu iubesc adevărul. Ce legătură poate să existe între lumină și întuneric? Sau ce legătură poate să aibă un credincios cu un necredincios? 2M 48.3

Tu te afli în pericolul iminent de a naufragia în credință. Ai nevoie de toată puterea pe care o poți primi din partea poporului lui Dumnezeu, din partea acelora care au speranță, curaj și credință. Dar nu neglija rugăciunea, rugăciunea în taină. Stăruie în rugăciune, încurajează spiritul de adevărată consacrare. În cariera ta de afaceri, tu ai o lucrare de făcut. Nu pot să-ți spun ce anume, dar ceva este greșit. Cercetează cu atenție. Noi îndeplinim o lucrare pentru veșnicie. Toate faptele noastre, toate cuvintele noastre urmează să fie cântărite în balanța Sanctuarului. Un Dumnezeu drept și imparțial urmează să hotărască în dreptul fiecărui caz, al fiecărui eveniment din istoria vieții noastre. „Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mari; și cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept și în cele mari.” 2M 49.1

Nu lăsa nimic să-ți împiedice înaintarea pe calea spre viața veșnică. Sunt în joc interesele tale veșnice. În tine trebuie să aibă loc o lucrare completă. Trebuie să te convertești pe deplin, altfel vei pierde cerul. Dar Isus te invită să faci din El tăria și sprijinul tău. El va fi pentru tine un ajutor la vreme de nevoie. Va fi pentru tine ca umbra unei stânci într-un ținut uscat. Grija ta cea mare să nu fie cum să reușești în această lume, ci povara sufletului tău să fie aceasta: Cum să-mi asigur o lume mai bună? Ce trebuie să fac, pentru a fi mântuit? Salvându-ți propriul suflet, îi salvezi pe alții. Înălțându-te pe tine, îi înalți pe alții. Prinzându-te strâns de adevăr și de tronul lui Dumnezeu, îi ajuți și pe alții să-și prindă credința șovăitoare de făgăduințele Sale și de tronul Său veșnic. Poziția în care trebuie să ajungi este aceea de a prețui mântuirea mai mult decât câștigul pământesc, de a considera totul o pierdere, ca să-L poți câștiga pe Hristos. Consacrarea ta trebuie să fie deplină. Dumnezeu nu va accepta nicio rezervă, nicio jertfă împărțită; nu poți îndrăgi niciun idol. Trebuie să mori față de tine însuți și față de lume. Înnoiește-ți consacrarea față de Dumnezeu în fiecare zi. Viața veșnică merită un efort stăruitor, neobosit, care să dureze toată viața. 2M 49.2

Mi s-a arătat că, un timp, fratele tău a fost convins de adevăr, dar influențele rele l-au tras înapoi. Soția l-a împiedicat să asculte de convingerile lui. Dar, în nenorocirea ei, ea L-a căutat pe Domnul și El S-a lăsat găsit de ea. Atunci, ea a simțit o mare dorință ca soțul ei să accepte adevărul; s-a pocăit că i se împotrivise, că mândria ei și iubirea de lume îl împiedicaseră atâta timp să primească adevărul. Ca un copil obosit, în căutarea odihnei, dar incapabil să o obțină, în cele din urmă ea a răspuns îndurătoarei invitații: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă”. Sufletul ei obosit și împovărat L-a căutat pe Domnul și, cu pocăință, umilință și rugăciune stăruitoare, și-a aruncat povara asupra marelui Purtător de Poveri și în El a găsit odihnă; ea a primit dovada că umilința și pocăința ei sinceră au fost acceptate de Dumnezeu și că, de dragul lui Hristos, El îi iertase păcatele. 2M 50.1

Mi-a fost arătat, frate D, că ai la dispoziție doar un timp scurt pentru a lucra. Fă-ți lucrarea în mod conștiincios, răscumpără vremea. În tranzacțiile tale de afaceri, nu lăsa nicio pată să-ți întineze caracterul creștin. Păstrează-ți hainele nepătate de lume. Veghează și roagă-te, ca să nu cazi în ispită. Ispitele pot să fie pretutindeni în jurul tău, dar nu ești obligat să cazi în ele. Poți să primești putere de la Hristos, ca să rămâi neîntinat de stricăciunea acestui veac corupt. „Prin care El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.” Păstrează-ți privirea ațintită asupra lui Hristos, asupra chipului divin. Imită viața Lui fără pată și vei deveni părtaș al slavei Sale, moștenind împreună cu El Împărăția pregătită pentru tine încă de la întemeierea lumii. 2M 50.2