Mărturii I

Credința în Dumnezeu

În timp ce mă aflam la Battle Creek, Michigan, pe 5 mai 1855, mi-a fost arătat că există o mare lipsă de credință, atât în rândul slujitorilor lui Dumnezeu, cât și în biserică. Ei se lasă prea ușor descurajați; sunt gata să se îndoiască de Dumnezeu, să creadă că au o soartă grea și că Dumnezeu i-a părăsit. Am văzut că o astfel de atitudine era nejustificată. Dumnezeu i-a iubit atât de mult, încât L-a dat pe Fiul Său preaiubit să moară pentru ei și tot cerul este interesat de mântuirea lor; și totuși, după toate câte au fost făcute pentru ei, le este greu să creadă și să se încreadă într-un Tată atât de bun și de blând. El a spus că este mai doritor să le dea Duhul Sfânt celor care I-L cer, decât sunt doritori părinții pământești să le dea daruri bune copiilor lor. Mi s-a arătat că slujitorii lui Dumnezeu și biserica întreagă se lasă prea ușor descurajați. Când I-au cerut Tatălui ceresc lucrurile de care considerau că au nevoie și acestea nu au venit imediat, credința lor a șovăit, curajul le-a pierit și un spirit de nemulțumire i-a luat în stăpânire. Am văzut că purtarea aceasta nu I-a plăcut lui Dumnezeu. 1M 123.1

Fiecare sfânt care vine la Dumnezeu cu o inimă sinceră și își înalță către El cererile, cu credință, va primi răspuns la rugăciunile lui. Credința voastră nu trebuie să se desprindă de făgăduințele lui Dumnezeu, chiar dacă nu vedeți sau nu simțiți un răspuns imediat la rugăciunea pe care ați înălțat-o. Nu vă temeți să vă încredeți în Dumnezeu. Bizuiți-vă pe făgăduința Lui sigură: „Cereți, și vi se va da”. Dumnezeu este prea înțelept ca să greșească și prea bun ca să rețină vreun lucru bun de la sfinții Săi, care umblă în neprihănire. Omul este supus greșelii și, cu toate că cererile lui sunt înălțate dintr-o inimă sinceră, el nu cere întotdeauna acele lucruri care sunt spre binele său sau care Îi vor aduce slavă lui Dumnezeu. Când se întâmplă astfel, Tatăl nostru cel înțelept și bun ne ascultă rugăciunea și ne răspunde uneori imediat; dar El ne dă doar acele lucruri care sunt pentru binele nostru suprem și spre slava Sa. Dumnezeu ne dă binecuvântări; dacă am putea să cunoaștem planul Său, am vedea clar că El știe ce este cel mai bine pentru noi și ne-am da seama că rugăciunile noastre primesc răspuns. Nu ni se dă nimic dăunător, ci binecuvântarea de care avem nevoie, în locul a ceva ce am cerut și care nu ar fi spre binele nostru, ci spre răul nostru. 1M 123.2

Mi s-a arătat că, dacă nu simțim că ni se răspunde imediat la rugăciune, trebuie să ne prindem strâns de credința noastră și să nu îngăduim ca neîncrederea să se furișeze, pentru că ne va despărți de Dumnezeu. Dacă șovăim în credința noastră, nu vom primi nimic de la El. Încrederea noastră în Dumnezeu trebuie să fie puternică; iar când avem cel mai mult nevoie, binecuvântarea va cădea asupra noastră ca ploaia. 1M 124.1

Când slujitorii lui Dumnezeu se roagă pentru Duhul Său și pentru binecuvântarea Sa, uneori aceasta vine imediat, dar nu întotdeauna este revărsată pe loc. În astfel de momente, nu vă lăsați pradă slăbiciunii. Prindeți-vă strâns, prin credință, de făgăduința că va veni. Puneți-vă toată încrederea în Dumnezeu și, de cele mai multe ori, binecuvântarea aceea va veni atunci când aveți cel mai mult nevoie, iar atunci când le prezentați celor necredincioși adevărul, ajutorul lui Dumnezeu va veni pe neașteptate și veți fi făcuți în stare să rostiți Cuvântul cu putere și în mod clar. 1M 124.2

Mi s-a arătat cum cer copiii o binecuvântare de la părinții lor pământești, care îi iubesc. Ei cer ceva ce părintele știe că le va face rău; părintele le dă acele lucruri care vor fi spre binele și sănătatea lor, în locul celor pe care ei le-au dorit. Am văzut că orice rugăciune care este înălțată în credință, dintr-o inimă sinceră, va fi ascultată de Dumnezeu și va primi răspuns și că cel care se roagă va primi binecuvântarea de care are cea mai mare nevoie, adesea cu mult peste așteptările lui. Nicio rugăciune a celor sfinți cu adevărat nu este pierdută, dacă este înălțată în credință, dintr-o inimă sinceră. 1M 124.3