Mărturii I
Gruparea „Messenger”
În timp ce mă aflam la Oswego, New York, în iunie 1855, mi s-a arătat că poporul lui Dumnezeu era ținut pe loc de anumite piedici; că în tabără existau acani. Lucrarea lui Dumnezeu nu progresase decât foarte puțin și mulți dintre slujitorii Săi erau descurajați, deoarece adevărul nu mai avusese efect în New York și biserica nu mai crescuse în ceea ce privește numărul. Apăruse gruparea „Messenger”, iar noi aveam să suferim de pe urma minciunilor și a interpretărilor lor greșite, dar trebuia să îndurăm lucrul acesta cu răbdare, deoarece acum, că ne părăsiseră, nu mai aveau să dăuneze cauzei lui Dumnezeu atât cât ar fi făcut-o prin influența lor, dacă ar fi rămas printre noi. 1M 124.4
Dezaprobarea lui Dumnezeu a fost atrasă asupra bisericii, deoarece printre membrii ei existau persoane cu inima coruptă. Acestea doreau să ocupe locuri de frunte, când nici Dumnezeu și nici frații lor nu-i așezaseră acolo. Purtarea lor este caracterizată de egoism și de înălțare de sine. Acum s-a deschis un loc unde toți aceștia pot să meargă și să găsească pășune împreună cu cei de același fel cu ei. Ar trebui să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru că, în îndurarea Lui, a scăpat biserica de ei. Dumnezeu i-a lăsat pe mulți dintre aceștia să-și urmeze calea pe care au ales-o și să facă faptele pe care le doresc. Acum ei se bucură de simpatie și manifestă entuziasm, astfel că îi vor înșela pe unii; dar orice om cinstit va fi luminat cu privire la adevărata stare a celor din acest grup și va rămâne alături de poporul deosebit al lui Dumnezeu, fiind statornic în adevăr și umblând pe calea smereniei, neafectat de influența acelora care au renunțat la Dumnezeu pentru a-și urma propriile căi și fapte. Am văzut că Dumnezeu le-a oferit acestor oameni ocazia de a face o reformă în viața lor; le-a dat lumină, ca să-și dea seama de iubirea lor de sine și de celelalte păcate ale lor; dar nu au acordat atenție acestei lumini. Nu au vrut să-și schimbe viața și, în îndurarea Lui, El a scăpat biserica de ei. Adevărul va avea efect, dacă slujitorii lui Dumnezeu se vor consacra Lui și cauzei Lui. 1M 124.5
Mi s-a arătat că poporul lui Dumnezeu trebuie să se trezească și să-și îmbrace armura. Hristos vine și măreața lucrare a ultimului mesaj de har este de o prea mare importanță, ca noi să o lăsăm deoparte pentru a răspunde unor astfel de minciuni, de interpretări greșite și de calomnii, precum cele cultivate și răspândite de gruparea „Messenger”. Adevărul, adevărul prezent, asupra lui trebuie să insistăm. Noi avem de îndeplinit o lucrare măreață și nu ne putem coborî la astfel de preocupări. Satana stă în spatele tuturor acestor lucruri, ca să ne distragă atenția de la adevărul prezent și de la venirea lui Hristos. Îngerul a spus: „Isus cunoaște totul”. Doar peste puțin timp, va veni și ziua lor. Toți vor fi judecați după faptele pe care le-au făcut pe când erau în trup. Limba mincinoasă se va opri. Păcătoșilor din Sion le va fi frică, iar cei fățarnici vor fi cuprinși de groază. 1M 125.1