Secretele Fericirii Şi Ale Sănătăţii

Carnea Ca Aliment

Alimentaţia stabilită pentru om la început nu includea produse de origine animală. Omul a primit permisiunea de a folosi carnea ca aliment abia după Potop, când toată vegetaţia de pe pământ fusese distrusă. SFS 129.1

Prin alegerea hranei omului în Eden, Domnul a arătat care era cea mai bună dietă; prin ceea ce a ales pentru Israel, El ne-a învăţat aceeaşi lecţie. El i-a scos pe israeliţi din Egipt şi a preluat pregătirea lor pentru a fi poporul Său. Prin ei, El intenţiona să binecuvânteze şi să înveţe lumea. El le-a pus la dispoziţie hrana care se potrivea cel mai bine cu scopul pe care Îl avea Dumnezeu cu ei: nu carne, ci mană, „pâine din cer”. Carnea le-a fost dată doar din pricina nemulţumirii şi a cârtirilor lor după oalele cu carne din Egipt, şi asta numai pentru scurt timp. Consumarea ei a provocat îmbolnăvirea şi moartea a mii de oameni. Totuşi restricţia la dieta fără carne nu a fost niciodată acceptată pe deplin. Ea a continuat să fie cauza nemulţumirii şi a cârtirilor făţişe sau ascunse şi nu a fost impusă permanent. SFS 129.2

Când s-au aşezat în Canaan, israeliţilor li s-a permis să folosească produsele de carne, însă cu restricţii clare şi severe, care încercau să diminueze efectele negative. Folosirea cărnii de porc a fost interzisă, la fel şi carnea altor animale, a unor păsări şi peşti care au fost declaraţi necuraţi. În cazul animalelor a căror carne a fost permisă, consumarea grăsimii şi a sângelui acestora a fost strict interzisă. SFS 129.3

Puteau fi consumate doar animalele sănătoase. Nicio creatură bolnavă, moartă sau al cărei sânge nu fusese scurs bine nu putea fi folosită ca hrană. SFS 129.4

Prin îndepărtarea de planul divin stabilit pentru dieta lor, israeliţii au suferit o mare pierdere. Ei şi-au dorit o dietă cu carne şi au cules roadele acesteia. Ei nu au atins idealul dorit de Dumnezeu pentru caracterul lor şi nu au împlinit scopul Său. Domnul „le-a dat ce cereau; dar a trimis o molimă printre ei” (Psalmi 106,15). Ei au preţuit mai mult lucrurile pământeşti decât pe cele spirituale şi nu au ajuns la întâietatea sfântă pe care o dorea Dumnezeu pentru ei. SFS 129.5