Secretele Fericirii Şi Ale Sănătăţii

„Poţi Să Mă Cureţi”

Dintre toate bolile întâlnite în Orient, lepra era cea mai de temut. Caracterul ei incurabil şi contagios şi evoluţia acesteia îi înfricoşau şi pe cei mai curajoşi. Iudeii considerau că lepra era pedeapsa pentru păcatele săvârşite şi, de aceea, mai era numită „pedeapsa” sau „degetul lui Dumnezeu”. Fiind o boală incurabilă şi terminală, era considerată un simbol al păcatului. SFS 28.1

Legea ceremonială îl declara pe lepros necurat. Orice atingea era necurat. Aerul era viciat prin respiraţia lui. Ca şi cum ar fi murit deja, era alungat din zonele locuite de oameni. Cel suspectat că s-a molipsit de această boală trebuia să meargă la preoţi, care urmau să-l examineze şi să decidă cazul lui. Dacă preoţii îl declarau lepros, era izolat de familie, înlăturat din popor şi condamnat să stea împreună cu cei care sufereau de aceeaşi boală. Nici chiar împăraţii şi conducătorii nu făceau excepţie. Regele lovit de această boală trebuia să-şi depună sceptrul şi să fugă din societate. SFS 28.2

Departe de prieteni şi de rude, leprosul trebuia să poarte blestemul acestei maladii. El trebuia să-şi facă publică nenorocirea, să-şi rupă hainele şi să-şi anunţe prezenţa, avertizându-i pe toţi să se ferească de el. Cuvintele „Necurat! Necurat!”, strigate cu o voce tristă de aceste persoane însingurate şi izolate, erau cele mal îngrozitoare şi mai respingătoare. SFS 28.3

În zona unde lucra Isus, existau mulţi astfel de suferinzi şi, când vestea despre faptele Sale a ajuns la ei, în inima unuia credinţa a început să încolţească. Dacă ar putea ajunge la Isus, ar putea fi vindecat. Dar cum să-L găsească? Condamnat la izolare permanentă, cum ar putea să ajungă la Vindecător? Şi, dacă va ajunge, îl va vindeca oare? Poate că, la fel ca fariseii sau doctorii, îl va blestema şi îl va alunga dintre oameni. SFS 28.4

Se gândea la tot ce i se spusese despre Isus. Nici măcar unul dintre cei care Îi ceruseră ajutorul nu fusese refuzat. Luă hotărârea de a-L căuta pe Mântuitorul. Fiindcă nu avea voie să intre în cetate, se gândea că L-ar putea întâlni pe un drum lăturalnic din munţi sau când nu învăţa în cetate. Existau multe piedici, dar Isus era singura lui speranţă. SFS 28.5

Stând la distanţă, leprosul aude câteva cuvinte rostite de Mântuitorul. Îl zăreşte punând mâna peste cei bolnavi. Îi vede pe şchiopi, pe orbi, pe paralitici şi pe cei muribunzi ridicându-se sănătoşi, lăudându-L pe Dumnezeu pentru că i-a eliberat. Credinţa lui se întăreşte. Se apropie din ce în ce mai mult de mulţimea care Îl ascultă. Restricţiile impuse asupra lui, siguranţa oamenilor, frica cu care este privit de toţi sunt uitate deopotrivă. Se gândeşte doar la binecuvântata speranţă a vindecării. SFS 28.6

Înfăţişarea lui este detestabilă. Boala lăsase urme înspăimântătoare, iar trupul lui în descompunere este oribil la vedere. Când îl văd, oamenii se dau înapoi. În groaza lor, se îmbulzesc ca să nu se atingă de el. Unii încearcă să-l împiedice să se apropie de Isus, dar nu reuşesc. El nu-i vede şi nu-i aude. Ignoră privirile lor dispreţuitoare. Îl vede doar pe Fiul lui Dumnezeu şi aude doar vocea care redă viaţă morţilor. SFS 29.1

Înaintând spre Isus, se aruncă la picioarele Sale, strigând: „Doamne, dacă vrei, poţi să mă cureţi.” SFS 29.2

Isus îi răspunde: „Da, vreau, fii curăţit!” şi Îşi pune mâna peste el (Matei 8,2.3). SFS 29.3

Imediat se produce o schimbare în lepros. Sângele lui devine sănătos, sensibilitatea nervilor este refăcută, iar muşchii se întăresc. Aspectul nenatural, alb şi plin de cruste al pielii, specific leprei, dispare, iar carnea lui devine ca a unui copilaş. SFS 29.4

Dacă preoţii ar fi aflat împrejurările în care a fost vindecat leprosul, ura lor faţă de Hristos i-ar fi determinat să rostească o sentinţă nedreaptă. Isus dorea să se asigure că vor lua o decizie nepărtinitoare. De aceea, îl roagă să nu spună nimănui că a fost vindecat, ci să se înfăţişeze fără întârziere la templu cu o jertfă, înainte ca zvonurile despre minune să se răspândească. Înainte ca să poată accepta jertfa lui, preoţii trebuiau să-l examineze şi să confirme vindecarea lui completă. SFS 29.5

L-au examinat. Preoţii, care îl condamnaseră pe lepros la izolare, au adeverit vindecarea lui. Putea să se reîntoarcă în căminul lui şi în societate. El ştia că darul sănătăţii era foarte preţios. Se bucura de vigoarea trupului lui şi de posibilitatea de a se întoarce în familie. Ignorând sfatul lui Isus, nu a mai putut ascunde adevărul vindecării lui şi a început să vestească cu bucurie puterea Celui care îi refâcuse sănătatea. SFS 29.6

Când venise la Isus, el era „plin de lepră”. Infecţia ucigătoare îi cuprinsese întregul corp. Ucenicii au încercat să-L oprească pe Învăţătorul lor să-L atingă, pentru că acela care atingea un lepros devenea şi el necurat. Dar, punând mâna peste lepros, Isus nu Se pângări. Lepra a fost curăţată. La fel e şi cu lepra păcatului — bine înrădăcinată, ucigătoare şi imposibil de îndepărtat prin puterea omenească. „Tot capul este bolnav şi toată inima suferă de moarte! Din tălpi până-n creştet, nimic nu-i sănătos, ci numai răni, vânătăi şi carne vie” (Isaia 1, 5.6). Dar Isus, venind să locuiască printre noi, nu devenea necurat la contactul cu păcătoşii. Prezenţa Sa era o putere vindecătoare pentru păcătos. Oricine va cădea la picioarele Sale, spunând în credinţă „Doamne, dacă vrei, poţi să mă cureţi”, va primi răspunsul „Da, vreau, fii curăţit.” SFS 30.1

În unele cazuri de vindecare, Isus nu a oferit imediat binecuvântarea dorită. Dar în cazul leprei, cererea a fost împlinită chiar în momentul în care a fost auzită. Când ne rugăm pentru binecuvântări pământeşti, răspunsul la rugăciunile noastre poate fi amânat sau poate că Dumnezeu ne va da altceva; dar, când cerem eliberarea de păcat, nu se întâmplă aşa. Voia Sa este aceea de a ne curăţa de păcat, de a ne face copii ai Săi şi de a ne ajuta să trăim o viaţă sfântă. Hristos „S-a dat pe Sine Însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru şi Tatăl” (Galateni 1,4). „Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice I-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut” (1 Ioan 5, 14. 15). SFS 30.2

Isus privea la cei descurajaţi şi împovăraţi, la cei care pierduseră orice speranţă şi la cei care încercau să-şi liniştească dorul sufletului cu bucuriile pământeşti şi I-a invitat pe toţi să-şi găsească odihna în El. SFS 30.3