Solii alese 1

49 - PREDAREA ȘI MĂRTURISIREA⁶⁰

Totuși, când ne pocăim de păcat, nu trebuie să intrăm într-o chilie, așa cum a făcut Luther, impunându-ne singuri penitențe pentru a ne ispăși nelegiuirea, gândindu-ne că în felul acesta obținem favoarea lui Dumnezeu. Se pune întrebarea: „«Să dau eu pentru fărădelegile mele pe întâiul meu născut, rodul trupului meu pentru păcatul sufletului meu?» «Ți s-a arătat, omule, ce este bine, și ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?»” (Mica 6,7.8). Psalmistul spune: „Dumnezeule, Tu nu disprețuiești o inimă zdrobită și mâhnită” (Psalmii 51,17). Apostolul Ioan scrie: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele” (1 Ioan 1,9). Singurul motiv pentru care nu avem iertarea păcatelor este că nu L-am recunoscut pe Acela pe care L-am rănit prin nelegiuirile noastre, pe care L-am străpuns prin păcatele noastre și nu am recunoscut că suntem vinovați și că avem nevoie de milă. Dacă este făcută din adâncul sufletului, mărturisirea păcatelor își va găsi calea spre inima milei infinite, pentru că Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită și îi mântuiește pe cei cu sufletul smerit. SAa 161.1

Cât de mult greșesc aceia care își imaginează că mărturisirea păcatului le va micșora demnitatea și le va slăbi [327] influența între semenii lor. Pentru că împărtășesc această idee greșită, deși își văd greșelile, mulți nu le mărturisesc, ci mai degrabă trec cu vederea greșelile pe care le-au făcut față de alții și care le-au amărât propria viață și au umbrit viața altora. Demnitatea voastră nu va fi rănită dacă vă mărturisiți păcatele. Renunțați la această demnitate falsă. Cădeți pe Stâncă, să fiți zdrobiți, iar Hristos vă va da o demnitate adevărată și cerească. Mândria, sentimentul valorii personale sau neprihănirea proprie nu trebuie să rețină pe nimeni să-și mărturisească păcatul, ca să poată cere împlinirea făgăduinței: „Cine își ascunde fărădelegile nu propășește, dar cine le mărturisește și se lasă de ele capătă îndurare” (Proverbele 28,13). Nu-I ascundeți nimic lui Dumnezeu și nu neglijați să le mărturisiți fraților voștri greșelile pe care le-ați făcut față de ei. „Mărturisiți-vă unii altora păcatele și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați (Iacov 5,16). În ziua judecății finale, păcătosul va fi confruntat cu multe păcate care au fost lăsate nemărturisite, de aceea este cu mult mai bine să vă confruntați cu propriile păcate acum, să le mărturisiți și să renunțați la ele, atâta vreme cât Jertfa ispășitoare încă mai pledează pentru voi. Trebuie să aflați care este voia lui Dumnezeu în privința aceasta. Sănătatea sufletului vostru și mântuirea celorlalți depind de calea pe care o urmați în această privință. „Smeriți-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalțe. Și aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi” (1 Petru 5,6.7). Inima umilită și zdrobită poate să înțeleagă ceva despre dragostea lui Dumnezeu și despre crucea de pe Golgota. Cât de mare va fi binecuvântarea simțită de acela care îndeplinește condiția prin care poate să ajungă să aibă parte de harul lui Dumnezeu! SAa 161.2