Solii alese 1

45 - CELE DINTÂI ROADE⁵⁶

Când Domnul Hristos a strigat pe cruce: „S-a isprăvit!” (Ioan 19,30), a avut loc un cutremur mare, care a deschis mormintele multora dintre cei ce fuseseră credincioși și dăduseră mărturie împotriva oricărei lucrări rele și Îl preamăriseră pe Domnul oștirilor. Când a ieșit din mormânt, proclamând: „Eu sunt Învierea și Viața” (Ioan 11,25), Dătătorul vieții i-a chemat pe acești sfinți să iasă din morminte. În timpul vieții, ei își vestiseră cu hotărâre mărturia lor pentru adevăr, iar acum urmau să fie martorii Aceluia care îi înviase. „Aceștia”, a zis Hristos, „nu mai sunt robii lui Satana. Eu i-am răscumpărat și i-am scos din morminte, fiind cele dintâi roade ale puterii Mele, ca să fie cu Mine acolo unde sunt Eu, să nu mai vadă niciodată moartea și să nu mai îndure necazul.” SAa 150.1

În timpul lucrării Sale de slujire, Domnul Isus înviase morți. El i-a înviat pe fiul văduvei din Nain, pe fiica lui Iair și pe Lazăr, dar aceștia nu fuseseră îmbrăcați în nemurire. După ce au fost înviați, ei au continuat să fie supuși morții. Dar aceia care au ieșit din morminte la învierea lui Hristos au fost înviați pentru [305] viața veșnică. Ei au fost mulțimea de robi care s-au înălțat cu El la cer, ca niște trofee ale biruinței Sale asupra morții și mormântului. SAa 150.2

După învierea Sa, Domnul Hristos nu S-a arătat nimănui, cu excepția urmașilor Săi, dar mărturia cu privire la învierea Sa nu lipsea. Aceia care au fost înviați împreună cu Hristos „s-au arătat multora”, declarând că Hristos înviase și că ei fuseseră înviați împreună cu El. Ei au vestit mărturia în cetate ca împlinire a profeției: „Să învie dar morții Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte! Treziți-vă și săriți de bucurie, cei ce locuiți în țărână! Căci roua Ta este o rouă dătătoare de viață, și pământul va scoate iarăși afară pe cei morți” (Isaia 26,19). Acești sfinți au contrazis minciuna pe care soldații din garda romană au fost plătiți să o răspândească — și anume că ucenicii veniseră noaptea și Îl furaseră. Mărturia celor înviați nu a putut să fie adusă la tăcere. SAa 150.3

Domnul Hristos a fost cel dintâi rod al celor adormiți. A fost spre slava lui Dumnezeu ca Prințul vieții să fie cel dintâi rod. El era Cel simbolizat prin snopul legănat. „Căci, pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel întâi născut dintre mai mulți frați” (Romani 8,29). Tocmai acest eveniment, învierea lui Hristos, fusese sărbătorit în simbol de iudei. Când primele spice de grâu se coceau pe câmp, ei le adunau cu grijă, iar când poporul mergea la Ierusalim, acestea erau aduse înaintea Domnului ca jertfă de mulțumire. Poporul legăna snopul înaintea Domnului, recunoscându-L pe El ca Domn al secerișului. Doar după ceremonia aceasta începeau seceratul și adunarea recoltei. SAa 150.4

Tot astfel, aceia care fuseseră înviați urmau să fie prezentați înaintea universului, ca fiind o garanție a învierii tuturor celor ce cred în Hristos ca Mântuitor personal. Aceeași putere care L-a înviat pe Domnul Hristos va învia biserica Sa și o va proslăvi împreună cu Hristos, ca fiind mireasa Lui, mai presus de toate domniile și mai presus de toate stăpânirile, mai presus de orice nume, nu numai din lumea aceasta, ci și din curțile cerești. Biruința sfinților adormiți va fi plină de slavă în dimineața învierii. Triumful lui Satana [306] va înceta când Hristos va triumfa în cinste și slavă. Dătătorul vieții îi va încununa cu nemurirea pe toți cei ce vor ieși din mormânt. SAa 150.5