Solii alese 1
44 - MÂNTUITORUL CEL ÎNVIAT 55
„Eu sunt Învierea și Viața” (Ioan 11,25). Acela care a zis: „Îmi dau viața ca iarăși s-o iau” (Ioan 10,17) a ieșit din mormânt, la viața care era în Sine Însuși. Natura omenească a murit, natura divină nu a murit. În natura Sa divină, Domnul Hristos avea puterea de a rupe legăturile morții. El declară că are în Sine Însuși viața și că o va da oricui voiește. SAa 148.1
Toate făpturile create trăiesc prin voința și puterea lui Dumnezeu. Ele primesc viață din viața Fiului lui Dumnezeu. Oricât de abile și talentate ar fi și oricât de mari ar fi capacitățile lor, ele sunt realimentate cu viața care vine din Sursa vieții. El este Izvorul, Fântâna vieții. Numai Cel ce este Singurul care are nemurirea, care locuiește în lumină și viață, poate să spună: „Am putere s-o dau [viața] și am putere s-o iau iarăși” (Ioan 10,18). SAa 148.2
Cuvintele lui Hristos: „Eu sunt Învierea și Viața” (Ioan 11,25) au fost auzite clar de garda romană. Întreaga armată a lui Satana le-a auzit. Iar noi le înțelegem așa cum le auzim. Domnul Hristos venise pentru a-Și da viața ca răscumpărare pentru mulți. Ca Bun Păstor, El Și-a dat viața pentru oi. Dreptatea lui Dumnezeu a avut [302] scopul de a păstra Legea Sa, aplicând pedeapsa. Aceasta a fost singura cale prin care Legea putea să fie păstrată și declarată sfântă, dreaptă și bună. Aceasta a fost singura cale prin care păcatul putea fi făcut să apară nespus de rău, iar onoarea și maiestatea autorității divine să poată fi păstrate. SAa 148.3
Legea guvernării lui Dumnezeu urma să fie preamărită prin moartea singurului Fiu al lui Dumnezeu. Domnul Hristos a purtat vina păcatelor lumii. Îndreptățirea noastră se află numai în întruparea și moartea Fiului lui Dumnezeu. El a putut să sufere, pentru că a fost susținut de natura divină. El a putut să îndure, pentru că a fost fără nicio pată de neascultare sau de păcat. Domnul Hristos a triumfat în locul omului, suportând astfel dreptatea pedepsei. El le-a asigurat oamenilor viața veșnică, în timp ce a înălțat Legea și a făcut-o să fie vrednică de cinste. SAa 148.4
Domnul Hristos a fost învestit cu dreptul de a da nemurirea. El a luat înapoi și a dat omenirii viața pe care Și-o dăduse în natura omenească. „Eu am venit”, spune El, „ca oile să aibă viață, și s-o aibă din belșug” (Ioan 10,10). „Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viața veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi” (Ioan 6,54). „Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va țâșni în viața veșnică” (Ioan 4,14). SAa 148.5
Toți aceia care sunt una cu Hristos prin credința în El obțin o experiență care constituie viața ce duce la viața veșnică. „După cum Tatăl care este viu M-a trimis pe Mine, și Eu trăiesc prin Tatăl, tot așa cine Mă mănâncă pe Mine va trăi și el prin Mine” (Ioan 6,57). El „rămâne în Mine, și Eu rămân în el” (Ioan 6,56). „Eu îl voi învia în ziua de apoi” (Ioan 6,54). „Eu trăiesc și voi veți trăi” (Ioan 14,19). SAa 148.6
Domnul Hristos a ajuns una cu omenirea, pentru ca oamenii să poată ajunge una cu El în duh și viață. În virtutea acestei unități, în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu, viața Sa ajunge să fie viața lor. El îi spune celui pocăit: „Eu sunt Învierea și Viața” (Ioan 11,25). Domnul Hristos consideră moartea ca fiind un somn — tăcere, întuneric, somn. El vorbește despre ea ca fiind doar de o clipă. „Oricine trăiește și [303] crede în Mine”, spune El, „nu va muri niciodată” (Ioan 11,26). „Dacă păzește cineva cuvântul Meu, în veac nu va gusta moartea” (Ioan 8,52). „Dacă păzește cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea” (Ioan 8,51). Pentru cel ce crede, moartea este doar o problemă minoră. Pentru el, moartea este numai un somn. „Căci, dacă credem că Isus a murit și a înviat, credem și că Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El” (1 Tesaloniceni 4,14). SAa 148.7
În timp ce femeile își făceau cunoscută solia ca martore ale Mântuitorului înviat și în timp ce Domnul Isus Se pregătea să Se descopere unui mare număr dintre urmașii Săi, un alt eveniment se petrecea. Garda romană a fost făcută în stare să-l vadă pe îngerul cel puternic care a cântat cântecul de triumf la nașterea lui Hristos și să-i audă pe îngerii care au cântat cântecul dragostei răscumpărătoare. În fața priveliștii minunate pe care li s-a îngăduit să o vadă, ei au leșinat și au căzut ca morți la pământ. După ce alaiul ceresc a fost ascuns din fața privirilor lor, ei s-au ridicat în picioare și au pornit spre poarta grădinii, mergând cât de repede îi țineau picioarele nesigure. Ei se clătinau ca niște orbi sau ca niște oameni care au băut și, cu chipul palid ca de moarte, le spuneau tuturor celor pe care îi întâlneau despre scenele uimitoare la care fuseseră martori. Unii au ajuns în grabă, înaintea lor, la preoții cei mai de seamă și la conducători și le-au relatat cât au putut mai bine evenimentele remarcabile care avuseseră loc. SAa 148.8
Soldații din gardă s-au dus mai întâi la Pilat, dar preoții și conducătorii au trimis vorbă să fie aduși la ei. Acești soldați aspri aveau o înfățișare stranie în timp ce își prezentau mărturia despre învierea lui Hristos și despre mulțimea celor ce fuseseră înviați împreună cu El. Ei le-au spus preoților ce văzuseră la mormânt. Nu avuseseră timp să gândească sau să spună altceva decât adevărul. Totuși conducătorii au fost nemulțumiți de raportul lor. Ei cunoșteau marea publicitate care fusese făcută judecării lui Hristos, prin faptul că avusese loc în timpul Paștelui. Ei știau că evenimentele uimitoare care avuseseră loc — întunericul supranatural, cutremurul cel puternic — nu puteau să rămână fără efect și au plănuit îndată cum să-i înșele pe oameni. Soldații au fost mituiți ca să spună o minciună. SAa 149.1