Solii alese 1

217/285

Cum să obținem viața veșnică

Numai acela care crede în Hristos poate să primească viața veșnică. Numai printr-o continuă hrănire cu trupul și sângele lui Hristos putem să avem asigurarea că suntem părtași ai naturii divine. Nimeni nu trebuie să fie indiferent cu privire la subiectul acesta, spunând: Dacă suntem sinceri, nu contează ce credem. Nu puteți să fiți în siguranță, dacă renunțați la vreo sămânță a adevărului vieții, ca să vă faceți pe plac vouă înșivă sau oricui altcuiva. Nu căutați să ocoliți crucea. Dacă nu primim lumină de la Soarele Neprihănirii, dacă nu avem nicio legătură cu Izvorul luminii și dacă viața și lumina aceasta nu rămân în noi, nu putem fi mântuiți niciodată. SAa 146.4

Dumnezeu a pregătit toate mijloacele pentru ca scopul Său cu privire la crearea omului să nu fie împiedicat de Satana. După ce Adam și Eva au adus moartea în lume prin neascultarea lor, pentru neamul omenesc a fost oferită o jertfă prețioasă. Oamenilor le-a fost atribuită o valoare mai mare decât au avut la început. Când L-a dat pe Hristos, singurul Său Fiu, ca preț de răscumpărare pentru lume, Dumnezeu a dat tot cerul. SAa 146.5

Primirea lui Hristos îi conferă omului o valoare. Jertfa Sa aduce viața și lumina pentru toți aceia care îl primesc pe Hristos ca Mântuitor personal. Dragostea lui Dumnezeu prin Isus Hristos este răspândită în inima fiecărui membru al trupului Său, purtând cu ea puterea plină de viață a Legii lui Dumnezeu [300] Tatăl. În felul acesta, Dumnezeu poate să rămână cu omul, iar omul poate să rămână cu Dumnezeu. Apostolul Pavel a declarat: „Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine” (Galateni 2,20). SAa 146.6

Dacă ajunge una cu Hristos prin credință, omul poate să câștige viața veșnică. Dumnezeu îi iubește pe aceia care sunt răscumpărați prin Hristos, întocmai cum Îl iubește pe Fiul Său. Ce gând minunat este acesta! Poate Dumnezeu să-l iubească pe cel păcătos, așa cum Îl iubește pe Fiul Său? Da. Hristos a spus lucrul acesta, iar El a vrut să spună exact ce a declarat. El va achita onorabil toate datoriile noastre, dacă ne vom însuși făgăduința Sa printr-o credință vie și ne vom pune încrederea în El. Priviți la El și trăiți. Toți aceia care ascultă de Dumnezeu sunt cuprinși în rugăciunea pe care Domnul Hristos a adresat-o Tatălui Său: „Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău și li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei, și Eu să fiu în ei” (Ioan 17,26). Ce adevăr minunat, prea dificil pentru a fi înțeles de omenire! SAa 146.7

Domnul Hristos declară: „Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată; și cine crede în Mine nu va înseta niciodată” (Ioan 6,35). „Voia Tatălui meu este ca oricine vede pe Fiul și crede în El să aibă viața veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi” (Ioan 6,40). „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viața veșnică” (Ioan 6,47). „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncați trupul Fiului omului și dacă nu beți sângele Lui, n-aveți viața în voi înșivă. Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viața veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, și sângele Meu este cu adevărat o băutură. Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne în Mine și Eu rămân în el. După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine, și Eu trăiesc prin Tatăl, tot așa cine Mă mănâncă pe Mine va trăi și el prin Mine. Astfel este pâinea care s-a pogorât din cer, nu ca mana pe care au mâncat-o părinții voștri, și totuși au murit: cine mănâncă pâinea aceasta va trăi în veac” (Ioan 6,53-58). „Duhul este acela care dă viață, carnea nu folosește la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh și viață” (Ioan 6,63). SAa 146.8