Slujitorii Evangheliei

Secțiunea 6 — Subpăstorul

Păstorul cel bun

Domnul Hristos, marele exemplu al tuturor pastorilor, Se aseamănă pe Sine cu un păstor. “Eu sunt Păstorul cel bun”, declară El. “Păstorul cel bun își dă viața pentru oi.” “Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, și ele Mă cunosc pe Mine, așa cum Mă cunoaște pe Mine Tatăl, și cum cunosc Eu pe Tatăl, și Eu Îmi dau viața pentru oile Mele”. (Ioan 10, 11.14.15.) SEv 181.1

Așa cum un păstor își cunoaște oile, tot așa Păstorul Divin Își cunoaște turma răspândită pretutindeni în lume. “Voi sunteți oile Mele, oile pășunii Mele, și Eu sunt Dumnezeul vostru, zice Domnul Dumnezeu”. (Ezechiel 34, 31.) SEv 181.2

În parabola oii rătăcite, păstorul pleacă în căutarea acelei singure oi — cea mai neînsemnată dintre toate. Când descoperă că una dintre oile lui lipsește, el nu privește liniștit la turma care se află în siguranță în staul, spunând: “Am nouăzeci și nouă de oi și va fi prea mult deranj să merg în căutarea celei rătăcite. Dacă se va întoarce, îi voi deschide ușa staulului și o voi lăsa să intre”. Nu, ci îndată ce oaia s-a rătăcit, păstorul este cuprins de tristețe și de neliniște. Lăsându-le pe cele nouăzeci și nouă în staul, el pleacă în căutarea oii rătăcite. Oricât de întunecată și de furtunoasă este noaptea, oricât de periculoasă și de nesigură este calea, oricât de lungă și de obositoare este căutarea, el nu încetează până când nu găsește oaia pierdută. SEv 181.3

Câtă ușurare simte el când aude de la distanță primul ei strigăt slab! Urmărind sunetul, el se cațără pe stâncile cele mai abrupte și merge până la marginea prăpastiei, cu riscul de a-și pierde propria viață. El o caută, în timp ce strigătul ei, tot mai slab, îi spune că oaia lui este pe punctul de a muri. SEv 182.1

Iar când oaia rătăcită este găsită, oare îi poruncește să-l urmeze? O amenință el sau o bate, o mână înaintea lui, gândindu-se la deranjul și neliniștea pe care le-a suportat din cauza ei? Nu, el pune oaia istovită pe umerii lui și se întoarce la staul cu o mulțumire plină de voioșie, pentru că nu a căutat-o în zadar. Recunoștința lui își găsește expresia în cântece de bucurie. Iar “când se întoarce acasă, cheamă pe prietenii și vecinii săi și le zice: ‘Bucurați-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdută’”. SEv 182.2

Tot așa, când păcătosul pierdut este găsit de Păstorul cel Bun, cerul și pământul se unesc în cântece de bucurie și de recunoștință. Pentru că “va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește decât pentru nouăzeci și nouă de oameni neprihăniți care n-au nevoie de pocăință”. (Luca 5, 6.7.) SEv 182.3

Marele Păstor are subpăstori pe care îi deleagă să îngrijească de oile și de mieii Săi. Prima misiune pe care Domnul Hristos i-a încredințat-o lui Petru, când l-a primit înapoi în lucrarea de păstorire, a fost să pască mielușeii. (Vezi Ioan 21, 15.) Aceasta era o activitate pentru care Petru nu avea experiență. Această lucrare cerea atenție și duioșie deosebită, multă răbdare și perseverență. Petru a fost chemat să-i păstorească pe copii și pe tineri și, de asemenea, pe cei tineri în credință. El urma să-i învețe pe cei neștiutori, să le explice Scripturile și să-i educe, așa încât să fie folositori în slujba lui Hristos. Până atunci, Petru nu fusese pregătit să îndeplinească o asemenea lucrare și nici măcar să-i înțeleagă importanța. SEv 182.4

Întrebarea pe care Domnul Hristos i-a pus-o lui Petru a fost semnificativă. El a menționat o singură condiție a uceniciei și a slujirii. “Mă iubești?” a spus El. Aceasta este calificarea esențială. Deși ar fi putut avea orice altă calificare, fără iubirea față de Hristos Petru nu putea fi un păstor credincios al turmei Domnului. Cunoașterea, bunăvoința, elocvența, recunoștința și zelul contribuie la realizarea unei lucrări bune, dar, fără iubirea lui Isus în inimă, lucrarea pastorului creștin se va dovedi o nereușită. SEv 183.1

Petru a purtat cu el, de-a lungul întregii lui vieți, lecția pe care a învățat-o de la Domnul Hristos, când se afla pe Marea Galileii. Scriindu-le bisericilor, inspirat de Duhul Sfânt, el a spus: SEv 183.2

“Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu, care sunt un prezbiter ca și ei, un martor al patimilor lui Hristos, și părtaș al slavei care va fi descoperită: Păstoriți turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu, nu pentru un câștig mârșav, ci cu lepădare de sine. Nu ca și cum ați stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărțeală, ci făcându-vă pilde turmei. Și când Se va arăta Păstorul cel mare, veți căpăta cununa, care nu se poate veșteji, a slavei”. (1 Petru 5, 1-4.) SEv 183.3

Oaia care se rătăcește de turmă este cea mai neajutorată dintre creaturi. Ea trebuie să fie căutată, deoarece singură nu-și poate găsi calea de întoarcere. Tot așa este și cu sufletul care rătăcește departe de Dumnezeu. El este tot așa de neajutorat ca oaia pierdută, iar dacă iubirea divină nu vine să îl salveze, nu-și va putea găsi niciodată calea spre Dumnezeu. Prin urmare, ce milă, ce întristare, ce insistență trebuie să manifeste subpăstorul în căutarea sufletelor pierdute! Cât de dispus ar trebui să fie el să suporte renunțarea la sine, greutățile și lipsurile! SEv 183.4

Este nevoie de păstori care, sub îndrumarea Marelui Păstor, să caute oaia pierdută și rătăcită. Aceasta înseamnă a suporta eforturi fizice istovitoare și a sacrifica tihna. Înseamnă o preocupare duioasă față de cei greșiți, o milă și o îndurare divină. Înseamnă a avea o ureche plină de simpatie, care este în stare să asculte mărturisirea dureroasă a greșelii, a decăderii, a disperării și a nenorocirii. SEv 184.1

Spiritul adevăratului păstor este un spirit al uitării de sine. El pierde din vedere eul, ca să poată îndeplini lucrările lui Dumnezeu. Prin predicarea Cuvântului și printr-o lucrare de slujire personală în căminul oamenilor, păstorul adevărat cunoaște nevoile lor, necazurile și încercările lor și, conlucrând cu Marele Purtător de poveri, el împărtășește suferințele lor, liniștește tulburările lor, le astâmpără foamea sufletului și le câștigă inima pentru Dumnezeu. În această lucrare, pastorul este ajutat de îngerii din ceruri și el însuși este învățat și iluminat în ce privește adevărul care îl face înțelept în vederea mântuirii. SEv 184.2

*****

În activitatea noastră, lucrarea personală va realiza mult mai mult decât poate fi estimat. Sufletele pier tocmai din cauza lipsei unei astfel de lucrări. Un suflet are o valoare infinită. Golgota ne arată care este valoarea lui. Un suflet câștigat pentru Hristos va fi mijlocul de câștigare a altora, iar acest fapt va aduce un rezultat mereu crescând în ce privește binecuvântarea și mântuirea. SEv 184.3