Romanian Corrected Cornilescu Version

978/1189

Luca 5

1 Pe când Se afla lângă lacul Ghenezaret și Îl îmbulzea norodul ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu,

2 Isus a văzut două corăbii la marginea lacului; pescarii ieșiseră din ele să-și spele mrejele.

3 S-a suit într-una din aceste corăbii, care era a lui Simon: și l-a rugat s-o depărteze puțin de la țărm. Apoi a șezut jos și învăța pe noroade din corabie.

4 Când a încetat să vorbească, a zis lui Simon: „Depărteaz-o la adânc și aruncați-vă mrejele pentru pescuire.”

5 Drept răspuns, Simon I-a zis: „Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit și n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!”

6 După ce le-au aruncat, au prins o așa de mare mulțime de pești că începeau să li se rupă mrejele.

7 Au făcut semn tovarășilor lor care erau în cealaltă corabie să vină să le ajute. Aceia au venit, și au umplut amândouă corăbiile, așa că au început să se afunde corăbiile.

8 Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus și I-a zis: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos.”

9 Fiindcă îl apucase spaima, pe el și pe toți cei ce erau cu el, din pricina pescuirii pe care o făcuseră.

10 Tot așa și pe Iacov și pe Ioan, fiii lui Zebedei, tovarășii lui Simon. Atunci Isus i-a zis lui Simon: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni.”

11 Ei au scos corăbiile la mal, au lăsat totul și au mers după El.

12 Isus era într-una din cetăți. Și iată că un om plin de lepră, cum L-a văzut, s-a aruncat cu fața la pământ, L-a rugat și I-a zis: „Doamne, dacă vrei, poți să mă cureți.”

13 Isus a întins mâna, S-a atins de el și i-a zis: „Da, voiesc, fii curățat!” Îndată, l-a lăsat lepra.

14 Apoi i-a poruncit să nu spună nimănui. „Ci du-te”, i-a zis El, „de te arată preotului și adu pentru curățarea ta ce a rânduit Moise, ca mărturie pentru ei.”

15 Se răspândea tot mai mult vestea despre El, și oamenii se strângeau cu grămada, ca să-L asculte și să fie vindecați de bolile lor.

16 Iar El Se ducea în locuri pustii, și Se ruga.

17 Într-una din zile, Isus învăța pe noroade. Niște farisei și învățători ai Legii, care veniseră din toate satele Galileii și Iudeii și din Ierusalim, stăteau acolo; iar puterea Domnului era cu El, ca să vindece.

18 Și iată că niște oameni purtau într-un pat pe un slăbănog și căutau să-l ducă înăuntru, ca să-l pună înaintea Lui.

19 Fiindcă n-aveau pe unde să-l ducă înăuntru, din pricina norodului, s-au suit pe acoperișul casei și l-au coborât cu patul printre cărămizi, în mijlocul adunării, înaintea lui Isus.

20 Când le-a văzut credința, Isus a zis: „Omule, păcatele îți sunt iertate!”

21 Cărturarii și fariseii au început să cârtească și să zică în ei înșiși: „Cine este Acesta, de rostește hule? Cine poate să ierte păcatele decât singur Dumnezeu?”

22 Isus, care le-a cunoscut gândurile, a luat cuvântul și le-a zis: „Pentru ce cârtiți în inimile voastre?

23 Ce este mai lesne, a zice: „Păcatele îți sunt iertate” sau a zice: „Scoală-te și umblă”?

24 Dar, ca să știți că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele: „Ție îți poruncesc”, a zis El slăbănogului, „scoală-te, ridică-ți patul și du-te acasă”.

25 Și, numaidecât, slăbănogul s-a sculat, în fața lor, a ridicat patul pe care zăcea și s-a dus acasă, slăvind pe Dumnezeu.

26 Toți au rămas uimiți și slăveau pe Dumnezeu; plini de frică, ziceau: „Azi am văzut lucruri nemaipomenite.”

27 După aceea Isus a ieșit afară și a văzut pe un vameș, numit Levi, șezând la vamă. Și i-a zis: „Vino după Mine!”

28 Vameșul a lăsat totul, s-a sculat și a mers după El.

29 Levi I-a făcut un ospăț mare la el în casă; și o mulțime de vameși și de alți oaspeți ședeau la masă cu ei.

30 Fariseii și cărturarii cârteau și ziceau ucenicilor Lui: „Pentru ce mâncați și beți împreună cu vameșii și cu păcătoșii?”

31 Isus a luat cuvântul și le-a zis: „Nu cei sănătoși au trebuință de doctor, ci cei bolnavi.

32 N-am venit să chem la pocăință pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși.”

33 Ei I-au zis: „Ucenicii lui Ioan, ca și ai fariseilor, postesc des și fac rugăciuni, pe când ai Tăi mănâncă și beau.”

34 El le-a răspuns: „Oare puteți face pe nuntași să postească în timpul când mirele este cu ei?

35 Vor veni zile când va fi luat mirele de la ei; atunci vor posti în acele zile.”

36 Le-a spus și o pildă: „Nimeni nu rupe dintr-o haină nouă un petic, ca să-l pună la o haină veche; altminteri, rupe și haina cea nouă, și nici peticul luat de la ea nu se potrivește la cea veche.

37 Și nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altminteri, vinul cel nou sparge burdufurile, se varsă, și burdufurile se prăpădesc;

38 ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi, și amândouă se păstrează.

39 Și nimeni, după ce a băut vin vechi, nu voiește vin nou, căci zice: „Este mai bun cel vechi”.