Slujitorii Evangheliei

25/222

Necesitatea de a pregăti lucrători

În curând, tinerii vor trebui să poarte poverile pe care acum le duc lucrătorii mai în vârstă. Noi am pierdut timp, neglijând să le oferim tinerilor o educație practică temeinică. Lucrarea lui Dumnezeu progresează continuu și trebuie să ascultăm porunca: Mergeți înainte! Este nevoie de tineri și tinere care să nu fie influențați de circumstanțe, care umblă cu Dumnezeu, care se roagă mult și depun eforturile cele mai stăruitoare pentru a aduna toată lumina pe care o pot aduna. SEv 69.3

Cel care lucrează pentru Dumnezeu trebuie să investească cele mai înalte energii intelectuale și morale, pe care le-a primit prin înzestrare naturală, prin cultivare și prin harul lui Dumnezeu, dar succesul lui va fi proporțional mai degrabă cu măsura consacrării și a sacrificiului de sine pe care le manifestă în îndeplinirea lucrării sale decât cu însușirile lui naturale sau dobândite. Efortul stăruitor și continuu de a obține multiple calificări pentru succes este necesar, dar, dacă Dumnezeu nu conlucrează cu omul, nu se poate realiza nimic bun. Harul divin este marele element al puterii mântuitoare, fără el toate eforturile omenești sunt fără rost. SEv 70.1

Ori de câte ori are o lucrare de făcut, Domnul îi cheamă nu numai pe conducători, ci pe toți lucrătorii. Astăzi, El cheamă tinerii și tinerele, care sunt puternici și activi din punct de vedere fizic și intelectual. El dorește ca ei să se angajeze în lupta împotriva domniilor și a stăpânirilor spirituale ale nelegiuirii, cu toate puterile creierului, ale oaselor și ale mușchilor lor, care sunt noi și sănătoase. Dar ei trebuie să beneficieze de pregătirea necesară. Unii tineri se grăbesc să intre în lucrare fără a fi cu adevărat pregătiți. Ei nu înțeleg că, înainte de a-i învăța pe alții, ei înșiși au nevoie să fie învățați. Ei arată spre oameni care, deși au avut pregătire puțină, au lucrat cu destul de mult succes. Dar succesul acestor persoane s-a datorat faptului că au lucrat cu toată inima și cu tot sufletul. Și cât de eficientă ar fi putut fi munca lor, dacă ar fi primit mai întâi o educație corespunzătoare! SEv 70.2

Lucrarea lui Dumnezeu are nevoie de oameni eficienți. Educația și pregătirea sunt considerate, pe bună dreptate, ca o pregătire esențială pentru activitățile din viața obișnuită, dar cât de esențială este o pregătire cuprinzătoare pentru lucrarea de predicare a ultimei solii de har pentru lume! Această pregătire nu poate fi obținută doar ascultând predici. Tinerii din școlile noastre trebuie să poarte poveri pentru Dumnezeu. Ei trebuie să primească o educație cuprinzătoare, sub îndrumarea unor profesori cu experiență. Ei ar trebui să facă tot ce este posibil pentru a-și folosi timpul studiind și punând în practică toate cunoștințele dobândite. Pentru a ajunge un pastor sau un lucrător de succes în orice ramură a cauzei lui Dumnezeu, este nevoie de studiu serios și muncă sârguincioasă. Valoarea darurilor pe care Dumnezeu ni le-a dăruit spre a fi dezvoltate cu înțelepciune va crește doar printr-o cultivare continuă. SEv 70.3

Adesea, tinerilor noștri li se face un mare rău, îngăduindu-li-se să înceapă să predice, în ciuda faptului că nu cunosc suficient de bine Scripturile, așa încât să poată prezenta credința noastră în mod inteligent. Unii care intră în lucrare sunt novici în ce privește Scripturile. De asemenea, ei sunt incompetenți și ineficienți și în alte domenii. Ei nu știu să citească Scripturile fără ezitări, fără să pronunțe greșit cuvintele și fără să încurce textele astfel, încât Cuvântul lui Dumnezeu să nu aibă de suferit. Înainte de a încerca să stea în fața publicului, cei care nu știu să citească în mod corect ar trebui să învețe și să ajungă în stare să-i învețe pe alții. SEv 71.1

Profesorii din școlile noastre sunt obligați să se dedice cu mai multă atenție studiului, ca să poată fi pregătiți să-i instruiască pe alții. Acești profesori nu sunt acceptați până când nu au trecut printr-o examinare minuțioasă și până când capacitatea lor de a preda nu a fost verificată de judecători competenți. Nici în ce privește examinarea pastorilor nu ar trebui să se manifeste o precauție mai mică. Aceia care sunt pe punctul de a începe să se ocupe cu lucrarea sfântă de a le predica oamenilor adevărul Bibliei ar trebui să fie examinați cu atenție de oameni credincioși și experimentați. SEv 71.2

Modul de predare din școlile noastre să nu fie același cu cel din alte colegii și seminare. Să nu fie la un nivel inferior, deoarece subiectul de studiu cel mai important trebuie să fie acea cunoaștere care este esențială pentru a pregăti un popor capabil să reziste în marea zi a lui Dumnezeu. Studenții să fie pregătiți să-I slujească lui Dumnezeu nu numai în viața aceasta, ci și în cea viitoare. Domnul cere ca școlile noastre să-i pregătească pe studenți pentru împărăția spre care se îndreaptă. În felul acesta, ei vor fi în stare să cultive armonia sfântă și fericită a celor răscumpărați…. SEv 72.1

Cei care au fost pregătiți pentru slujire să-și ocupe repede locul în lucrarea Domnului. Este nevoie de lucrători care să meargă din casă în casă. Domnul cere să fie depuse eforturi hotărâte în locurile în care oamenii nu știu nimic despre adevărul Bibliei. Lucrătorii trebuie să meargă în casele oamenilor, să prezinte studii biblice, să se roage și să cânte. Acum, chiar acum este timpul să împlinim marea însărcinare: “Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit”. (Matei 28, 20.) Cei care îndeplinesc această lucrare trebuie să fie pregătiți în ce privește cunoașterea Scripturilor. Arma lor de apărare să fie: “Stă scris”. Dumnezeu ne-a dat lumină asupra Cuvântului Său, pentru ca noi să o putem oferi semenilor noștri. Adevărul rostit de Hristos va atinge inimile. Un “Așa a zis Domnul” va ajunge cu putere la urechile oamenilor și roadele vor apărea ori de câte ori va fi făcută o lucrare sinceră.—Counsels to Teachers, 535-540. SEv 72.2