Sfaturi pentru o slujire creştină eficientă

Martorii

Noi suntem martorii lui Hristos și nu trebuie să îngăduim ca interese și planuri lumești să ne absoarbă timpul și atenția. — Testimonies for the Church 9:53, 54. SCE 15.3

“Voi sunteți martorii Mei, zice Domnul, voi și Robul Meu pe care L-am ales, ca să știți, ca să Mă credeți și să înțelegeți că Eu sunt; înainte de Mine n-a fost făcut nici un Dumnezeu, și după Mine nu va fi. Eu, Eu sunt Domnul, și afară de Mine nu este nici un Mântuitor! Eu am vestit, am mântuit, am proorocit, nu sunt străin între voi; voi Îmi sunteți martori, zice Domnul, că Eu sunt Dumnezeu.” “Eu, Domnul, Te-am chemat ca să dai mântuire și Te voi lua de mână, Te voi păzi și Te voi pune ca legământ al poporului, ca să fii Lumina neamurilor, să deschizi ochii orbilor, să scoți din temniță pe cei legați”. — Faptele Apostolilor, 10. SCE 15.4

Tot așa trebuie să se întâmple și în zilele noastre. Popoarele lumii se închină unor dumnezei falși. Ele trebuie întoarse de la închinarea lor falsă, nu prin condamnarea idolatriei lor, ci prin prezentarea unei închinări mai bune. Ele trebuie ajutate să cunoască bunătatea lui Dumnezeu. “ Voi Îmi sunteți martori, zice Domnul, că Eu sunt Dumnezeu”. (Isaia 43, 12.) — Parabolele Domnului Hristos, 299. SCE 15.5

Toți cei care vor să intre în cetatea lui Dumnezeu trebuie ca, în cursul vieții lor pământești, să-L prezinte pe Hristos în comportarea lor. Tocmai aceasta îi face soli ai lui Hristos, martorii Lui. Ei trebuie să aducă o mărturie clară, hotărâtă, tuturor practicilor rele, îndreptând atenția păcătoșilor la Mielul lui Dumnezeu, care îndepărtează păcatele lumii. — Testimonies for the Church 9:23. SCE 15.6

Trebuia ca ucenicii să meargă ca martori ai lui Hristos, spre a vesti lumii ceea ce au văzut și au auzit de la El. Slujba lor era cea mai importantă slujbă ce le-a fost încredințată vreodată ființelor omenești, după aceea a lui Hristos. Ei aveau să fie lucrători împreună cu Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. — Faptele Apostolilor, 19. SCE 16.1

Învățătorul divin zice: Numai Duhul Meu este competent să învețe și să convingă de păcat. Cele exterioare fac numai o impresie trecătoare asupra minții. Eu voi așeza adevărul în conștiință, iar oamenii trebuie să fie martorii Mei, susținând în toată lumea cerințele Mele asupra timpului, banilor și intelectului omului. — Testimonies for the Church 7:159. SCE 16.2

Mărturia noastră despre credincioșia Sa e mijlocul pe care Cerul l-a ales pentru a-L descoperi lumii pe Hristos. Noi trebuie să recunoaștem harul Său, așa cum este făcut cunoscut prin sfinții din vechime; dar ceea ce are într-adevăr efect este mărturia propriei experiențe. Suntem martori pentru Dumnezeu atunci când descoperim în noi lucrarea unei puteri dumnezeiești. Fiecare om are o viață deosebită de a tuturor celorlalți și o experiență cu totul deosebită de a lor. Dumnezeu dorește ca laudele noastre să se înalțe către El, purtând amprenta individualității noastre. Toate aceste recunoașteri prețioase pentru lauda slavei harului Său, când sunt susținute de o viață curată, creștinească, au o putere de neînvins, care lucrează pentru salvarea oamenilor. — Hristos, Lumina lumii, 347. SCE 16.3

Dumnezeu nu poate prezenta voința Sa și minunile harului Său în lumea necredincioasă, dacă nu are martori răspândiți peste tot pământul. Este planul Lui ca aceia care sunt părtași la această mare mântuire prin Isus Hristos să fie misionarii Săi, oameni ai luminii peste tot în lume, ca să fie ca semne pentru popor, epistole vii, cunoscute și citite de toți oamenii, credința și faptele lor mărturisind despre apropiata venire a Mântuitorului și arătând că ei n-au primit în zadar harul lui Dumnezeu. Oamenii trebuie să fie avertizați să se pregătească pentru judecata care vine. — Testimonies for the Church 2:631, 632. SCE 16.4

Meditând la viața Lui curată și sfântă, ei au simțit că nici o strădanie nu va fi prea grea, nici un sacrificiu, prea mare, ca să poată da mărturie în viața lor despre caracterul plin de iubire al lui Hristos. O, gândeau ei, dacă le-ar fi fost cu putință să mai trăiască din nou cei trei ani petrecuți cu Învățătorul, cu cât zel s-ar fi străduit să-I dovedească cât de mult Îl iubeau și cât de sinceri erau în mâhnirea lor că L-au întristat cândva, printr-un cuvânt sau printr-o faptă de necredință! Dar se mângâiau la gândul că fuseseră iertați. Și s-au hotărât ca, pe cât le era cu putință, să-și ispășească necredința printr-o curajoasă mărturie despre El înaintea lumii. — Faptele Apostolilor, 36. SCE 17.1

Cei doi demonizați vindecați au fost cei dintâi misionari pe care i-a trimis Hristos să predice Evanghelia în regiunea Decapole. Oamenii aceștia avuseseră prilejul să asculte învățăturile lui Hristos numai câteva clipe. Nu avuseseră niciodată ocazia să asculte o predică a Lui. Ei nu puteau să-i învețe pe oameni ca ucenicii care fuseseră zilnic cu Hristos. Dar purtau în propria persoană dovada că Isus era Mesia. Ei puteau spune ceea ce știau, ce văzuseră, ce auziseră și ce simțiseră din puterea lui Hristos. Lucrul acesta îl poate face oricine a fost atins în inima lui de harul lui Dumnezeu. Ioan, ucenicul iubit, scria: “Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții”.... Ca martori ai lui Hristos, trebuie să spunem ce știm, ce am văzut, ce am auzit și am simțit. Dacă L-am urmat pe Isus pas cu pas, vom avea ceva foarte precis de spus cu privire la felul în care El ne-a condus. Putem spune cum am pus la probă făgăduința Lui și am văzut că este adevărată. Putem mărturisi ceea ce știm despre harul lui Hristos. Aceasta e mărturisirea pe care o cere Domnul și din lipsa căreia lumea piere. — Hristos, Lumina lumii, 340. SCE 17.2