Lucrarea de binefacere
Capitolul 20 — Slujirea săracilor
“Dacă un frate sau o soră sunt goi și lipsiți de hrana de toate zilele și unul dintre voi le zice: ‘Duceți-vă în pace, încălziți-vă și săturați-vă!’ fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi? Tot așa și credința; dacă n-are fapte, este moartă în ea însăși. Iacov 2:15-17.”
Evanghelia în toată frumusețea ei — Evanghelia trebuie să fie predicată săracilor. Niciodată nu îmbracă ca un aspect mai frumos decât atunci când este dusă în regiunile cele mai nevoiașe și mai nenorocite. Ea aduce oamenilor din orice poziție socială învățăturile ei care arată ordinea datoriilor lor și făgăduințele sale care îi îmbărbătează să-și îndeplinească datoriile. Atunci lumina Evangheliei strălucește cu claritatea cea mai radioasă și cu cea mai mare putere. Adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu pătrunde în cocioabele țăranilor și luminează bordeiele primitive ale săracilor, atât negri cât și albi. Raze de la Soarele Neprihănirii aduc bucurie săracilor și suferinzilor. Îngerii lui Dumnezeu sunt acolo și credința simplă dată pe față face coaja de pâine și cana cu apă ca un ospăț de lux. Cei care au fost respinși și abandonați sunt ridicați, prin credință și iertare, la demnitatea de fii și fiice ale lui Dumnezeu, înălțați deasupra lumii, ei stau în locuri cerești în Hristos Isus. Ei nu au o comoară pământească dar au găsit mărgăritarul de mare preț. Mântuitorul care iartă păcatele îi primește pe săraci și pe ignoranți și le dă să mănânce din pâinea care vine din cer. Ei beau din apa vieții. — Letter 113, 1901. LB 169.1
Isus S-a asociat cu săracii — A ajuns la modă faptul de a-i privi de sus pe săraci…. Dar Isus, Maestrul, a fost sărac și a simpatizat cu cei săraci, lepădați și asupriți și arată că orice jignire adusă lor este ca adusă Lui însuși. Sunt tot mai surprinsă să-i văd pe cei care mărturisesc a fi copii ai lui Dumnezeu că au atât de puțin din compasiunea, gingășia și iubirea care L-au stimulat pe Hristos. O, dacă ar fi toate bisericile, din nord și din sud, pline de spiritul învățăturii Domnului nostru! — Manuscript 6, 1891. LB 170.1
Hristos a venit să slujească săracilor — Hristos a stat în fruntea omenirii în veșmântul omenirii. Atitudinea Lui era atât de plină de simpatie și iubire, încât celor mai săraci nu le era frică să vină la El. Era bun cu toți și chiar și celor mai de jos le era ușor să se apropie de El. El mergea din casă în casă, vindecându-i pe bolnavi, hrănindu-i pe flămânzi, mângâindu-i pe cei care plângeau, alinându-i pe suferinzi și vorbind de pace celor nenorociți. — Letter 117, 1903. LB 170.2
“A venit în Nazaret, unde fusese crescut și, după obiceiul Său, în ziua Sabatului a intrat în sinagogă, S-a sculat să citească și I s-a dat cartea proorocului Isaia. Când a deschis-o, a dat peste locul unde era scris: ‘Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozenia și orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsați și să vestesc anul de îndurare al Domnului.’” LB 170.3
Aceasta este o descriere minunată a lucrării lui Hristos. Fariseii și saducheii îi disprețuiau pe săraci. Învățații și bogații îi neglijau ca și când bogăția și cunoștințele i-ar face mai valoroși decât săracii. Isus însă a declarat că lucrarea Lui era să dea încurajare, mângâiere și ajutor acolo unde era cea mai mare nevoie. — Manuscript 65b, 1898. LB 171.1
Cum trezea Hristos foamea sufletului — Lucrarea principală a lui Hristos era predicarea Evangheliei celor săraci. El a ales să slujească nevoiașilor și ignoranților. Cu simplitate, El deschidea înaintea lor binecuvântările pe care ei le-ar fi putut primi și astfel trezea interesul sufletelor lor pentru adevăr, pentru pâinea vieții. Viața lui Hristos este un exemplu pentru toți urmașii Săi. — Manuscript 103, 1906. LB 171.2
Dovada divinității Evangheliei — Hristos a avut cel mai mare succes printre săraci și, pentru această clasă, orice om, învățat sau nu, poate găsi de lucru din abundență. Săracii au nevoie de mângâiere și compasiune, deoarece unii din ei, fără o mână de ajutor, nu-și vor reveni niciodată. Lucrând pentru ei, ucenicii lui Hristos își vor îndeplini însărcinarea. Aceasta este cea mai înaltă recomandare a slujirii Evangheliei. Dacă Evanghelia ar fi fost de la oameni, ca ar fi avut popularitate printre cei bogați și puternici, dar ea îi face de rușine pe aceștia și îi cheamă pe cei care o acceptă ca să facă lucrările lui Hristos ajutându-i pe săraci, disprețuiți, părăsiți și nenorociți. LB 171.3
Cei care lucrează din dragoste pentru Hristos și pentru suflete, vor lucra în ramurile Sale de activitate. Această lume este un azil al bolii, dar Hristos a venit ca să-i vindece pe bolnavi, să-i mângâie pe cei cu inima zdrobită, să vestească eliberarea captivilor și să dea vedere orbilor. Evanghelia este esența restabilirii și Hristos dorește să-i îndemnăm pe cei cu inima zdrobită, pe cei fără speranță și pe cei nenorociți să se prindă de tăria Lui, căci a sosit anul de îndurare al Domnului. — Manuscript 65b, 1898. LB 171.4
Creștinismul, mângâierea săracilor — Există o legătură între religia lui Hristos și sărăcie. Creștinismul este o mângâiere a săracilor. Există o religie falsă care primejduiește sufletele tuturor celor care o promovează și învață că bucuria și plăcerea egoistă însumează fericirea. Parabola bogatului și a lui Lazăr însă, ne arată că această învățătură este falsă. A venit un timp când bogatul ar fi dat tot ce avea ca să schimbe locul cu Lazăr, odinioară un sărac acoperit de bube. LB 172.1
În natura omenească a lui Hristos există fire de aur care leagă omul sărac, care crede, de sufletul Său de iubire infinită. El este Marele Medic. În lumea noastră, El ne-a purtat infirmitățile și poverile. El este Marele Vindecător al tuturor bolilor. Era sărac, totuși era centrul bunătății și al binecuvântării. El este un izvor al puterii pentru toți cei care-și consacră puterile lucrării de a deveni fii ai lui Dumnezeu. — Manuscript 22, 1898. LB 172.2
Hristos a șters rușinea sărăciei — Hristos a fost întotdeauna prietenul omului sărac. El a ales sărăcia și a onorat-o făcând-o partea Sa. El i-a smuls pentru totdeauna rușinea și disprețul prin faptul că i-a binecuvântat pe săraci, moștenitorii împărăției lui Dumnezeu. Astfel era lucrarea Lui. Consacrându-Se pe Sine unei vieți de sărăcie, a răscumpărat sărăcia din umilința în care se afla. El și-a luat locul alături de săraci pentru a putea ridica de deasupra sărăciei stigmatul rușinii pe care lumea i l-a atașat. El știa pericolul iubirii de bogății. știa că această iubire este distrugătoare pentru multe suflete. Ea îi plasează pe bogați acolo unde își pot îngădui orice dorință de mărire și îi învață să-i privească de sus pe cei care suferă apăsarea sărăciei. Ea dezvoltă slăbiciunea minții omenești și arată că, în ciuda abundenței de bogăție, bogații nu sunt bogați înaintea lui Dumnezeu. LB 172.3
Caracterele multora au fost modelate de evaluarea falsă așezată asupra omului bogat lumesc. Omul care are case și pământuri, lăudat și înșelat de respectul dat lui, s-ar putea să-l privească de sus pe săracul care posedă virtuți pe care bogatul nu le are. Când va fi cântărit în balanța de aur a sanctuarului, bogatul egoist și acaparator va fi găsit prea ușor, în timp ce săracul care a depins prin credință numai de Dumnezeu pentru virtutea și bunătatea lui, va fi declarat moștenitor al bogățiilor veșnice în împărăția lui Dumnezeu. — Manuscript 22, 1898. LB 173.1
Oamenii mari ai lumii nu pot rezolva problema — În orașele mari există mulțimi de oameni care trăiesc în sărăcie și mizerie, aproape lipsiți de hrană, adăpost și îmbrăcăminte, în timp ce, în aceleași orașe, se află cei care au mai mult decât le-ar putea dori inima, care trăiesc în lux, cheltuindu-și banii pe case bogat mobilate, pe podoabe personale sau, mai rău, pentru satisfacerea poftelor senzuale, pentru băutură, pentru tutun și alte lucruri care distrug puterile creierului, dezechilibrează mintea și degradează sufletul. Strigătele omenirii flămânde se înalță înaintea lui Dumnezeu…. LB 173.2
Nu există mulți, chiar printre educatori și oameni de stat, care înțeleg cauzele ce stau la baza stării prezente a societății. Cei care țin frâul guvernului nu sunt în stare să rezolve problema stricăciunii morale, a sărăciei, a cerșitului și a crimelor în creștere. Ei se străduiesc zadarnic să așeze operațiile de afaceri pe o temelie mai sigură. Dacă oamenii ar lua aminte mai mult la Cuvântul lui Dumnezeu, ar găsi o soluție la problemele care îi nedumeresc. — Testimonies for the Church 9:12, 13. LB 173.3
Planul lui Dumnezeu pentru Israel, de împiedicare a inegalității — Trebuia impresionat asupra minților tuturor faptul că săracul are dreptul la un loc în lumea lui Dumnezeu, tot la fel ca și cel mai bogat. Astfel erau măsurile luate de Creatorul nostru plin de milă, pentru a reduce suferința, pentru a aduce o rază de speranță și o licărire de soare în viața celor lipsiți și suferinzi. LB 174.1
Domnul va opri iubirea exagerată de bogăție și putere. Rele mari vor rezulta din acumularea continuă a averii de către o clasă și a sărăciei și degradării de către alta. Dacă n-ar exista nici o piedică, puterea bogaților ar deveni un monopol, iar săracii, deși în orice privință sunt exact la fel de vrednici în ochii lui Dumnezeu, ar fi priviți și tratați ca inferiori fraților lor mai prosperi. Sentimentul acestei asupriri va trezi patimile clasei sărace. Va exista un simțământ de disperare ce va tinde să demoralizeze societatea și să deschidă ușa pentru infracțiuni de orice fel. Reglementările pe care le-a stabilit Dumnezeu erau destinate să promoveze egalitatea socială. Măsurile anului sabatic și jubiliar ar fi îndreptat într-o mare măsură ceea se deregla în acel interval de timp în economia socială și politică a națiunii. LB 174.2
Aceste reguli erau destinate să-i binecuvânteze pe bogați la fel ca și pe săraci. Ele ar fi ținut în frâu avariția și dispoziția de înălțare de sine și ar fi cultivat un spirit nobil de mărinimie, iar prin stimularea bunei înțelegeri și a încrederii între toate clasele ar fi promovat ordinea socială și stabilitatea guvernului. Noi suntem cu toții țesuți împreună în marea pânză a omenirii și tot ce putem face pentru beneficiul și înălțarea altora se va reflecta asupra noastră ca binecuvântare. Legea dependenței mutuale străbate prin toate clasele societății. Săracii nu sunt mai dependenți de bogați decât sunt bogații dependenți de săraci. În timp ce o clasă cere o parte din binecuvântările pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra semenilor lor mai bogați, cealaltă clasă are nevoie de servirea credincioasă, de tăria minții, de puterea oaselor și mușchilor care sunt capitalul săracului….. LB 174.3
Sunt mulți care prezintă insistent, cu mare entuziasm ideea ca toți oamenii să aibă parte egală la binecuvântările trecătoare ale lui Dumnezeu. Acesta nu a fost însă scopul Creatorului. O diversitate a condițiilor este unul din mijloacele prin care Dumnezeu planifică să încerce și să dezvolte caracterul. Totuși, El intenționează ca toți cei care au posesiuni pământești să se privească doar ca ispravnici ai bunurilor Sale, ca unii cărora li s-au încredințat mijloace pentru a fi folosite spre beneficiu celor suferinzi și nevoiași. LB 175.1
Hristos a spus că-i vom avea pe săraci întotdeauna cu noi și își unește interesele cu cele ale poporului Său suferind. Inima Mântuitorului nostru simpatizează cu cel mai sărac și cel mai umil dintre copiii Lui de pe pământ. El ne spune că aceștia sunt reprezentanții Săi pe pământ. El i-a așezat printre noi pentru a trezi în inimile noastre iubirea pe care o simte El față de suferinzi și apăsați. Mila și mărinimia arătată lor este acceptată de Hristos ca fiind arătată Lui. O faptă de cruzime sau neglijare față de ei este privită ca făcută Lui. — Patriarchs and Prophets, 534-536. LB 175.2
Hristos vede o ocazie în situația extremă a omului — Inima lui Hristos este mângâiată la vederea celor care sunt săraci în orice sens al cuvântului, la vederea celor tratați rău care sunt blânzi și a celor încovoiați sub tristețea pierderii grele; este mângâiată de foamea, vădit nesatisfăcută, după neprihănire și de neputința multora de a începe. El spune bun-venit, cum ar fi, chiar stării de lucruri care i-ar descuraja pe mulți pastori. El vede o ocazie de a-i ajuta pe cei care au mare nevoie de ajutor, întâmpinându-i acolo unde se află ei. LB 175.3
Domnul Isus Hristos corectează evlavia noastră greșită dând povara acestei lucrări pentru săraci și nevoiași din locuri neprietenoase bărbaților și femeilor cu capacitatea de a se adapta, ale căror inimi simt împreună cu cei ignoranți și rătăciți. Domnul îi învață cum să întâmpine aceste cazuri. Acești lucrători vor fi încurajați pe măsură ce vor vedea ușile deschizându-se pentru ei ca să intre în locuri unde pot face lucrare misionară medicală. Având doar puțină încredere în sine, ei dau lui Dumnezeu toată slava, fără a reține ceva pentru ei. Mântuitorul este prezent pentru a ajuta să facă un început prin cei ale căror mâini sunt aspre și neîndemânatice, dar ale căror inimi sunt dispuse la milă și treze pentru a face ceva ca să aline durerile atât de abundente. El lucrează prin cei care pot să discearnă îndurare în nenorocire și câștig în pierderea tuturor lucrurilor. Când Lumina lumii trece pe aproape, în toate greutățile apar privilegii, în confuzie, dreptate și ordine, iar în ceea ce pare a fi un eșec al experienței umane, apare succesul și înțelepciunea lui Dumnezeu…. LB 176.1
Hristos pronunță binecuvântarea Sa asupra celor care flămânzesc și însetează după neprihănire. În Luca citim: “Ferice de voi care sunteți săraci.” Săracii nu au nici a suta parte din ispitele înșelătoare ale bogaților. În Matei citim: “Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este împărăția cerurilor!” Sărăcia spiritului semnifică bogăția ce trebuie înlocuită cu bogățiile harului lui Dumnezeu. — Letter 100, 1902. LB 176.2
Dacă sărăcia ar fi îndepărtată de pe pământ — Întotdeauna va exista lipsă și sărăcie. Oricât de înalt ar fi standardul cunoștinței și moralității, orice culmi ale civilizației am ajunge, sărăcia va continua mereu ca o expunere a bogățiilor harului lui Dumnezeu, o amintire neclintită a adevărului cuvintelor: “Nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oștirilor.” Nu ar fi spre binele creștinătății ca Domnul să îndepărteze sărăcia de pe pământ. În felul acesta s-ar închide o ușă care acum este deschisă pentru exercitarea credinței, un mijloc prin care s-ar ajunge la inimile celor nenorociți cu bunătatea Evangheliei. Prin mărinimie creștină se ajunge la suflete la care nu s-ar ajunge pe nici o altă cale. Ea este mâna de ajutor a Evangheliei. — Letter 83, 1902. LB 177.1