Lucrarea de binefacere

Capitolul 1 — De ce sărăcie și suferință?

“Totdeauna vor fi săraci în țara; de aceea îți dau porunca aceasta: ‘Să-ți deschizi mâna față de fratele tău, față de sărac și față de cel lipsit din țara ta.’” — Deuteronom 15, 11.

Ferice de cei milostivi — Domnul Isus a spus: “Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!” N-a existat vreodată un timp în care să fie mai mare nevoie de manifestarea milei decât astăzi. Săracii, nenorociții, suferinzii, cei întristați și cei gata să piară sunt peste tot în jurul nostru. LB 15.1

Cei care au adunat bogății, le-au adunat cu ajutorul talentelor date lor de Dumnezeu, însă aceste talente prin care s-au acumulat bunuri materiale le-au fost date ca ei să-i poată ajuta pe cei care se află în sărăcie. Aceste daruri au fost așezate asupra oamenilor de Cel care face ca soarele să strălucească și ploaia să cadă peste cei drepți și peste cei nedrepți ca prin rodirea pământului oamenii să poată avea provizii din abundență pentru toate nevoile lor. Holdele au fost binecuvântate de Dumnezeu și “prin bunătatea Lui le-a pregătit pentru săraci.” — Semnele Timpului, 13 iunie, 1892. LB 15.2

Suferința și nenorocirea nu sunt intenționate de Dumnezeu — Sunt mulți care se plâng împotriva lui Dumnezeu din cauză că lumea este plină de nevoi și suferințe, dar Dumnezeu nu a vrut niciodată să existe această nenorocire. El n-a intenționat vreodată ca un om să aibă luxurile vieții din abundență în timp ce copiii altora plâng pentru pâine. Domnul este un Dumnezeu al mărinimiei. — Testimonies for the Church 6:273. LB 15.3

Dumnezeu i-a făcut pe oameni ispravnicii Lui și nu trebuie învinuit de suferințele, nenorocirea, goliciunea și lipsurile omenirii. Domnul a făcut provizii mari pentru toți. El a dat la mii de oameni rezerve bogate cu care să aline nevoile semenilor lor. Dar cei care au fost făcuți ispravnici au căzut la test și nu au venit în ajutorul celor suferinzi și nevoiași. LB 16.1

Când oamenii care au fost binecuvântați din abundență de Cer cu multă bogăție nu aduc la îndeplinire planul lui Dumnezeu și nu-i alină pe cei săraci și apăsați, Domnul este nemulțumit și cu siguranță le va cere socoteală. Ei nu au nici o scuză pentru a opri de la aproapele lor ajutorul pe care Dumnezeu i-a împuternicit să-i asigure. Dumnezeu este dezonorat, caracterul Lui este interpretat greșit de Satana, iar El este reprezentat ca un judecător aspru care face să vină suferința asupra creaturilor făcute de El. Această interpretare incorectă a caracterului lui Dumnezeu este făcută să apară ca adevăr și astfel, prin ispita vrăjmașului, inimile oamenilor sunt împietrite împotriva lui Dumnezeu. Satana îl acuză pe Dumnezeu tocmai de răul pe care el însuși i-a făcut pe oameni să-l comită prin reținerea mijloacelor lor de la cei suferinzi. El îi atribuie lui Dumnezeu propriile-i caracteristici. — The Review and Herald, 26 iunie, 1894. LB 16.2

Nu trebuie să existe suferință și sărăcie — Dacă oamenii și-ar face datoria ca ispravnici credincioși ai bunurilor Domnului lor nu ar exista plâns pentru pâine, nimeni nu ar suferi lipsă, nimeni nu ar fi gol și în nevoie. Necredincioșia oamenilor este ceea ce aduce starea de suferință în care este scufundată omenirea. Dacă cei pe care Dumnezeu i-a făcut administratori ar aloca bunurile Domnului lor în scopul pentru care El li le-a dat, nu ar exista această stare de suferință. Domnul testează oamenii dându-le din abundență lucruri bune, la fel cum l-a încercat pe omul din parabolă. Dacă ne dovedim necredincioși în bogățiile drepte, cine ne va încredința adevăratele bogății? Cei care au trecut testul aici pe pământ, care au fost găsiți credincioși, care au ascultat cuvintele Domnului în a fi milostivi și în a-și folosi mijloacele pentru înaintarea împărăției Lui vor auzi de pe buzele Maestrului: “Bine, rob bun și credincios.” — Ibid. LB 16.3

Unii bogați, alții săraci — Motivul pentru care Dumnezeu a permis ca unii din familia omenească să fie atât de bogați, iar alții atât de săraci va rămâne o taină pentru oameni până în ziua veșniciei, dacă ei nu vor intra în relații corecte cu Dumnezeu și nu vor aduce la îndeplinire planurile Sale în loc de a acționa după propriile lor idei egoiste. — Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 280. LB 17.1

Pentru a încuraja iubirea și mila — în providența lui Dumnezeu evenimentele au fost rânduite astfel încât săracii sunt întotdeauna cu noi ca în inima omenească să se manifeste în mod constant mila și iubirea. Omul trebuie să cultive gingășia și mila lui Hristos. El nu trebuie să se separe de cei întristați, de suferinzi, de nevoiași și de nenorociți. — Semnele Timpului, 13 iunie, 1892. LB 17.2

Pentru a dezvolta în om un caracter asemenea lui Dumnezeu — În timp ce lumea are nevoie de înțelegere, de rugăciunile și ajutorul poporului Lui Dumnezeu și de a-L vedea pe Hristos în viețile urmașilor Lui, poporul lui Dumnezeu are nevoie în egală măsură de ocazii în care să manifeste compasiune, ocazii care să dea eficiență rugăciunilor lor și să dezvolte în ei un caracter ca cel al modelului divin. LB 17.3

Pentru a asigura aceste ocazii, Dumnezeu a așezat printre noi săraci, nenorociți, bolnavi și suferinzi. Ei sunt moștenirea lui Hristos pentru biserica Lui și trebuie îngrijiți ca și când El ar îngriji de ei. Pe această cale Dumnezeu îndepărtează zgura și purifică aurul, oferindu-ne acea dezvoltare a inimii și caracterului de care avem nevoie. LB 17.4

Dumnezeu și-ar fi putut duce la îndeplinire lucrarea fără cooperarea noastră. El nu depinde de banii noștri, de timpul nostru sau de munca noastră. Dar biserica este foarte scumpă în ochii Lui. Este caseta ce conține pietrele Lui prețioase, staulul ce cuprinde turma Lui, iar El dorește s-o vadă fără pată sau zbârcitură sau ceva de felul acesta. El tânjește după ea cu iubire de nespus. De aceea ne-a dat ocazii să lucrăm pentru El și ne acceptă lucrul ca dovadă a iubirii și loialității noastre. — Testimonies for the Church 6:261. LB 18.1

Ca să putem înțelege mila lui Dumnezeu — Atât săracul cât și bogatul sunt obiectele grijii și atenției deosebite ale lui Dumnezeu. Dacă nu ar fi sărăcia nu am avea nici o cale de a înțelege mila și iubirea lui Dumnezeu, nici o cale de a-L cunoaște pe Tatăl ceresc plin de compasiune și simpatie. — Letter 83, 1902. LB 18.2

Dumnezeu ne dă ca să putem da altora — Dumnezeu ne împarte binecuvântări ca noi să le putem împărți cu alții. Când îi cerem pâinea noastră cea de toate zilele, El privește la inima noastră să vadă dacă vom împărți această pâine cu cei mai nevoiași decât noi. Când ne rugăm: “Doamne, ai milă de mine, păcătosul!” El privește să vadă dacă vom manifesta compasiune față de cei cu care ne asociem. Dovada legăturii noastre cu Dumnezeu este aceea că suntem plini de milă după cum și Tatăl nostru din cer este milostiv. — Testimonies for the Church 6:283, 284. LB 18.3

Împiedicarea creșterii spirituale — Nimic nu slăbește mai repede spiritualitatea din suflet decât închiderea în egoism și în îngrijire de sine. Cei care sunt indulgenți cu eul și neglijează să îngrijească de sufletele și trupurile celor pentru care Hristos și-a dat viața nu se hrănesc cu pâinea vieții și nu beau apă de la izvorul mântuirii. Ei sunt uscați și lipsiți de sevă ca și un pom care nu rodește. Cei care își consumă mijloacele pentru sine sunt pitici spirituali, însă “ce seamănă omul aceea va și secera.” — The Review and Herald, 15 ianuarie, 1895. LB 18.4

Din cauză că neglijează lucrarea pe care Dumnezeu le-a încredințat-o s-o facă pentru săraci, bogații devin mai mândri, mai încrezuți, mai indulgenți față de ei înșiși și cu inima mai împietrită. Ei se separă de săraci pentru simplul motiv că sunt săraci, dându-le astfel ocazia să devină invidioși și geloși. Mulți devin mânioși și plini de ură față de cei care au de toate când ei nu au nimic. LB 19.1

Dumnezeu cântărește faptele și toți cei care au fost necredincioși în isprăvnicia lor, care nu au reușit să remedieze răul ce stătea în puterea lor să fie remediat nu vor avea nici o prețuire în curțile cerești. Cei care sunt indiferenți la nevoile celor lipsiți vor fi socotiți ispravnici necredincioși și clasificați ca dușmani ai lui Dumnezeu și ai omului. Cei care își însușesc mijloacele încredințate lor de Dumnezeu pentru ajutorarea celor în nevoie, arată că ei nu au nici o legătură cu Hristos, deoarece ei nu manifestă gingășia Lui față de cei mai puțin binecuvântați decât ei. — Ibid., 10 decembrie, 1895. LB 19.2

Dacă bogații merg pe urmele lui Hristos — Omul bogat este un ispravnic al lui Dumnezeu și dacă merge pe urmele lui Hristos, trăind o viață umilă și evlavioasă, prin transformarea caracterului el devine blând și smerit cu inima. El realizează că posesiunile lui sunt doar comori împrumutate și simte că i-a fost încredințată o datorie sacră de a-i ajuta pe nevoiași și suferinzi în locul Lui Hristos. Această lucrare își va aduce răsplata în talanții și comorile strânse sus lângă tronul lui Dumnezeu. Astfel, omul bogat poate face din viață un succes spiritual ca administrator credincios al bunurilor Domnului său. — Manuscript 22, 1898. LB 19.3

Suferința, un mijloc de desăvârșire a caracterului — Cuvintele Mântuitorului au o solie de mângâiere și pentru cei care trec prin necazuri și pierderi grele. Dumnezeu “nu necăjește cu plăcere nici nu mâhnește bucuros pe fiii oamenilor.” Când îngăduie încercări și suferințe este “pentru binele nostru, ca să ne facă părtași sfințeniei Lui.” Dacă este primită cu credință, încercarea care pare atât de amară și greu de purtat se va dovedi o binecuvântare. Lovitura crudă ce nimicește bucuriile pământești va fi mijlocul prin care să ni se îndrepte ochii spre Cer. Cât de mulți sunt cei care nu l-ar fi cunoscut niciodată pe Isus dacă întristarea nu iar fi condus să caute mângâiere la El! LB 20.1

Încercările vieții sunt lucrătorii lui Dumnezeu angajați să îndepărteze impuritățile și asperitățile din caracterul nostru. Lucrarea lor de cioplire, de îndreptare, de cizelare, de polizare și lustruire este un proces dureros. Este greu să fii apăsat sub polizor. Dar piatra este astfel pregătită să-și ia locul în templul ceresc. Nu asupra unui material nefolositor depune Maestrul atâta lucru atent și meticulos. Numai pietrele Lui prețioase sunt șlefuite asemenea unui palat. LB 20.2

Domnul va lucra în favoarea tuturor celor care-și vor pune încrederea în El. Cei credincioși vor câștiga biruințe prețioase, vor învăța lecții prețioase și vor realiza experiențe prețioase. — Thoughts from the Mount of Blessing, 10, 11. LB 20.3

Suferința și dezastrul nu sunt un indiciu al dizgrației lui Dumnezeu — Când trecea Isus a văzut pe un om orb din naștere. Ucenicii Lui L-au întrebat: “Învățătorule, cine a păcătuit, omul acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?” Isus a răspuns: “N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinții lui, ci s-a născut așa ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.”… LB 21.1

În general iudeii credeau că păcatul este pedepsit în viața aceasta. Orice chin era privit ca pedeapsa pentru vreun rău făcut fie de cel care suferea, fie de părinții lui. Este adevărat că orice suferință este rezultatul călcării legii lui Dumnezeu, dar acest adevăr a fost pervertit. Satana, autorul păcatului și al rezultatelor lui, i-a condus pe oameni să privească boala și moartea ca venind de la Dumnezeu ca o pedeapsă arbitrară aplicată datorită păcatului. Prin urmare, cel peste care venea vreo suferință mare sau nenorocire mai avea în plus și povara de a fi privit ca un mare păcătos…. LB 21.2

Dumnezeu a dat o lecție destinată să prevină acest lucru. Istoria lui Iov a arătat că suferința este produsă de Satana, însă controlată totuși de Dumnezeu datorită harului Lui. Dar Israel nu a înțeles lecția. Aceeași greșeală pentru care Dumnezeu i-a mustrat pe prietenii lui Iov a fost repetată de iudei când L-au respins pe Hristos. LB 21.3

Ucenicii Domnului Hristos credeau la fel ca iudeii în ceea ce privește relația dintre păcat și suferință. În timp ce Isus le corecta greșeala, nu le-a explicat cauza suferinței omului, dar le-a spus care va fi rezultatul. Datorită ei, vor fi arătate lucrările lui Dumnezeu. “Cât sunt în lume sunt lumina lumii,” a spus El. Apoi a uns ochii orbului și l-a trimis să se spele în scăldătoarea Siloam și el și-a căpătat vederea. Astfel Isus a răspuns la întrebarea ucenicilor în mod practic, cum răspundea de obicei la întrebările puse din curiozitate. Ucenicii nu au fost chemați să discute despre cine a păcătuit sau n-a păcătuit, ci să înțeleagă puterea și mila lui Dumnezeu care dă vedere orbului. — The Desire of Ages, 470, 471. LB 21.4

Hristos să fie văzut și auzit prin noi — Hristos a plănuit ca bolnavii, nenorociții, cei posedați de duhuri rele să audă glasul Lui prin noi. Prin agenții Lui omenești El vrea să fie un mângâietor așa cum lumea n-a mai văzut niciodată. Urmașii Lui trebuie să spună cuvintele Sale: “Să nu vi să tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine.” LB 22.1

Dumnezeu va lucra prin orice suflet care se va preda pentru a fi folosit de El, nu numai să predice dar și să slujească celor disperați și să inspire speranță în inimile celor deznădăjduiți. Avem o parte de făcut în ușurarea și alinarea nenorocirilor din viața aceasta. Nenorocirile și misterele acestei vieți sunt tot atât de întunecate și încețoșate cum erau cu mii de ani în urmă. Noi avem o lucrare de făcut. “Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine și slava Domnului răsare peste tine.” Nevoiașii sunt aproape de noi. Suferinzii sunt în mijlocul nostru. Trebuie să încercăm să-i ajutăm. Prin harul lui Hristos, izvoarele sigilate ale lucrării serioase, asemănătoare cu lucrarea Lui, trebuie desigilate. Prin puterea Celui care are toată tăria trebuie să lucrăm așa cum nu am mai lucrat niciodată mai înainte. — Manuscript 65b, 1898. LB 22.2