Lucrarea de binefacere
Capitolul 9 — Tipuri de lucrare în evanghelizarea vecinilor
“Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.” Matei 5:16.
O lucrare mare înaintea bisericilor noastre — Există o lucrare pentru bisericile noastre de care puțini au idee…. Va trebui să dăm din mijloacele noastre pentru întreținerea lucrătorilor din câmpul secerișului și ne vom bucura de snopii adunați. Dar, în timp ce acest lucru este adevărat, mai există o lucrare, încă neatinsă, ce trebuie făcută. Misiunea lui Hristos a fost de a-i vindeca pe bolnavi, de a-i încuraja pe cei deznădăjduiți și de a-i mângâia pe cei cu inima zdrobită. Această lucrare de restaurare trebuie îndeplinită față de nevoiașii suferinzi ai omenirii. LB 71.1
Dumnezeu nu cere numai mărinimia voastră, ci și o înfățișare voioasă, cuvinte pline de speranță, o strângere de mână. Alinați-i pe unii din suferinzii lui Dumnezeu. Unii sunt bolnavi și speranța i-a părăsit. Aduceți-le înapoi raza de soare. Sunt suflete care și-au pierdut curajul. Vorbiți-le și rugați-vă pentru ei. Sunt cei care au nevoie de pâinea vieții. Citiți-le din Cuvântul lui Dumnezeu. Există o boală a sufletului la care nu poate ajunge nici un balsam și pe care nu o poate vindeca nici un medicament. Rugați-vă pentru aceștia și aduceți-i la Isus Hristos. El va fi prezent în toată lucrarea voastră pentru a impresiona inima omenească. — Manuscript 105, 1898. LB 71.2
Vizitați fiecare familie și cunoașteți condiția ei spirituală — Oriunde este înființată o biserică, toți membrii ei ar trebui să se angajeze activ în lucrare misionară. Ar trebui să viziteze toate familiile din vecinătate și să cunoască starea lor spirituală. Dacă cei care spun că sunt creștini s-ar fi angajat în această lucrare din prima zi când numele le-a fost scris în registrul bisericii, acum n-ar exista necredința atât de răspândită, asemenea adâncimi ale păcatului și răutatea de neasemuit care se vede în prezent în lume. Dacă fiecare membru al bisericii ar fi căutat să-i ilumineze pe alții, mii și mii ar sta astăzi împreună cu poporul păzitor al poruncilor lui Dumnezeu. LB 71.3
Nu numai în lume vedem rezultatul neglijenței bisericii de a lucra în ramurile de lucru ale lui Hristos. Prin această neglijare a fost adusă în biserică o stare de lucruri care a eclipsat interesele înalte și sfinte ale lucrării lui Dumnezeu. Un spirit de critică și de amărăciune a intrat în biserică, iar discernământul spiritual al multora a fost întunecat. Din cauza aceasta, cauza lui Hristos a suferit mare pierdere. Inteligențe cerești au așteptat să coopereze cu agenții umani dar noi nu le-am observat prezența. LB 72.1
Este timpul să ne pocăim. Tot poporul lui Dumnezeu ar trebui să fie interesat în a face bine. Să-și unească inima și sufletul în străduințe serioase de a-i ridica și ilumina pe semenii lor. — Testimonies for the Church 6:296, 297. LB 72.2
Găsiți-i pe cei care vor să asculte — Cu câțiva ani în urmă, în timpul unei vizite în sud, întrebam uneori, despre cei care locuiau în casele pe lângă care treceam și am aflat că în multe din casele mari erau oameni cu responsabilități importante care aveau în grijă proprietăți mari. După mai multe cercetări am aflat că nimeni nu a căutat să le ducă acestor oameni Cuvântul vieții. Nimeni nu a mers la ei cu Biblia în mână să le spună: “Avem ceva prețios pentru voi și vrem să auziți.” Mi-a fost prezentat în repetate rânduri faptul că aceasta este lucrarea ce trebuie făcută. Trebuie să mergem la drumuri și la garduri și să le ducem oamenilor solia adevărului pe care ne-a dat-o Hristos. Trebuie să-i constrângem pe mulți să vină. — Manuscript 15, 1909. LB 72.3
Contactați oamenii pentru Hristos — Pe mulți speranța ia părăsit. Aduceți-le înapoi razele de soare. Mulți și-au pierdut curajul. Spuneți-le cuvinte voioase. Rugați-vă pentru ei. Există cei care au nevoie de pâinea vieții. Citiți-le din Cuvântul lui Dumnezeu. Mulți sunt cuprinși de o boală a sufletului pe care nici un balsam pământesc n-o poate trata și nici un medic n-o poate vindeca. Rugați-vă pentru aceste suflete. Aduceți-le la Isus. Spuneți-le că există un balsam în Ghilead și un Medic, — Profeți și regi, 718, 719. LB 73.1
Lucrare pentru toate clasele — Pretutindeni este o lucrare de făcut pentru toate clasele societății. Trebuie să venim aproape de cei săraci și lipsiți și de cei decăzuți prin lipsă de cumpătare. În același timp, să nu uităm clasele înalte — avocații, miniștrii, senatorii și judecătorii, din care mulți sunt robi ai obiceiurilor necumpătate. Să nu lăsăm nici un efort nefăcut pentru a le arăta că sufletele lor merită salvate și că merită să lupți pentru viața veșnică. — Testimonies for the Church 7:58. LB 73.2
Chemat pentru diferite ramuri ale servirii — Domnul își cheamă poporul să intre în diferite ramuri ale lucrării misionare, să semene de-a lungul tuturor apelor. Noi facem doar o parte mică a lucrării pe care El dorește s-o facem printre vecinii și prietenii noștri. Arătând bunătate față de săraci, bolnavi sau lipsiți îi putem influența așa încât adevărul divin să găsească acces la inimile lor. Nici o ocazie de servire de felul acesta n-ar trebui lăsată să treacă nefolosită. Este cea mai înaltă lucrare misionară pe care o putem face. Prezentarea adevărului, din casă în casă, cu iubire și simpatie este în armonie cu instrucțiunile date de Hristos ucenicilor când i-a trimis în prima lor călătorie misionară. — The Review and Herald, 6 iunie, 1912. LB 73.3
Ajutați omenirea cum a făcut Hristos — Când El {Hristos} trecea prin orașe și sate, era ca un curent vital, distribuind viață și bucurie pe oriunde mergea. Urmașii Lui trebuie să lucreze în același fel. Trebuie să-i hrănim pe cei flămânzi, să-i îmbrăcăm pe cei goi și să-i mângâiem pe cei suferinzi și chinuiți. Să slujim celor disperați și să le insuflăm speranță. — The Desire of Ages, 350. LB 74.1
Lucrarea pe care ar trebui s-o facă fiecare biserică — Lucrarea pe care ar fi trebuit de mult s-o facă orice biserică ce crede adevărul pentru acest timp este de a-i aduna pe nevoiași, pe împovărați, pe suferinzi și nenorociți. Să arătăm mila duioasă a samariteanului în asigurarea nevoilor fizice, în hrănirea celor flămânzi, în aducerea în casele noastre a săracilor alungați, primind de la Dumnezeu în fiecare zi har și tărie ce ne vor face în stare să ajungem la cele mai mari adâncimi ale nenorocirii omenești ca să-i ajutăm pe cei care nu se pot ajuta singuri. Făcând această lucrare avem o ocazie favorabilă de a-L arăta pe Hristos cel răstignit. — Testimonies for the Church 6:276. LB 74.2
Predicile n-o pot face — Prin efort personal ajungeți la oameni acolo unde sunt ei. Cunoașteți-i. Această lucrare nu poate fi făcută prin delegați. Banii dați sau împrumutați nu pot s-o îndeplinească. Predicile de la amvon nu pot s-o facă. — Gospel Workers, 188. LB 74.3
Servire prin cântare — Există putere în servirea prin cântare. Studenții care au învățat să cânte dulci cântări ale Evangheliei, clar și melodios, pot face mult bine ca evangheliști cântăreți. Ei vor găsi multe ocazii de a folosi talentul dat de Dumnezeu în a duce melodie și raze de soare în multe locuri însingurate, întunecate de tristețe și suferință, cântând celor care numai rareori au privilegiul de a merge la biserică. LB 75.1
Studenți, mergeți la drumuri și la garduri. Încercați să ajungeți atât la clasele de sus, cât și la cele de jos. Intrați în casele bogaților ca și în casele săracilor și, după cum aveți ocazia, întrebați: “V-ar place să cântăm niște cântări ale Evangheliei?” Apoi, pe măsură ce inimile se înmoaie, vi se poate deschide calea să oferiți o scurtă rugăciune cerând binecuvântarea lui Dumnezeu. Nu mulți vor refuza să asculte. Această formă de slujire este lucrare misionară veritabilă. — Counsels to Parents, Teachers and Students, 547, 548. LB 75.2
Un câmp întins de servire practică — Există un câmp întins de servire pentru femei la fel ca și pentru bărbați. Este nevoie de ajutorul tuturor: al bucătăresei eficiente, al croitoresei, al cadrului medical. Membrii familiilor sărace să fie învățați să gătească, să-și confecționeze și să-și repare singuri hainele, să îngrijească de bolnavi și să aibă grijă de casă cum se cuvine. Chiar și copiii să fie învățați cum să facă mici servicii de iubire și de milă pentru cei mai puțin fericiți decât ei. LB 75.3
Celor binevoitori să-și facă datoriile din imediata lor apropiere li se vor deschide și alte domenii în care să fie de folos. Nu de vorbitori învățați și elocvenți este nevoie acum, ci de persoane umile, bărbați și femei care să se asemene cu Hristos. LB 75.4
Lucrați în mod dezinteresat, cu iubire și răbdare pentru toți cei cu care veniți în contact. Nu arătați deloc lipsă de răbdare. Nu rostiți nici un cuvânt lipsit de bunătate. Iubirea lui Hristos să fie în inimile voastre și legea bunătății pe buze. — The Review and Herald, 7 august, 1913. LB 76.1
Folosiți sărbătorile făcând servicii Domnului — Sunt și alte ramuri ale lucrării. Unii au capacitatea de a citi Scripturile și de a comunica altora ceea ce credem noi. Aceștia pot fi canale de lumină și o mângâiere prețioasă pentru bietele suflete descurajate care par a nu fi în stare să spere și să manifeste credință. Alții ar trebui să cerceteze și să studieze cum pot face servicii pentru Domnul. Cei care sunt ocupați aproape tot timpul la lucru, în afară de duminica și unele sărbători, în loc de a-și petrece acel timp liber pentru propria lor plăcere, să-l folosească binecuvântând pe alții și vor fi astfel folositori cauzei lui Dumnezeu. Exemplul vostru îi va ajuta și pe alții să facă ceva spre slava lui Dumnezeu. Luați seama la cuvintele apostolului inspirat: “Fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, faceți totul spre slava lui Dumnezeu.” Astfel, un principiu viu, de a fi bun și de a face bine, va fi adus în activitatea vieții voastre de zi cu zi…. LB 76.2
Nu va fi posibil ca toți să-și folosească în întregime timpul pentru lucrarea Domnului, deoarece trebuie să muncească pentru a-și câștiga existența. Totuși aceștia au uneori vacanțe pe care le pot consacra lucrării creștine și pot face bine în felul acesta dacă nu pot oferi mult din mijloacele lor. — Letter 12, 1892. LB 76.3
Orele petrecute în distracții ce nu împrospătează nici trupul, nici sufletul, ar trebui folosite vizitându-i pe săraci, bolnavi, suferinzi, sau căutând a ajuta pe cineva în nevoie. — Testimonies for the Church 6:275. LB 76.4
Facerea de bine în Sabat — Potrivit cu porunca a patra, Sabatul a fost dedicat odihnei și închinării religioase. Orice activitate seculară trebuia suspendată, dar faptele de milă erau în armonie cu planul Domnului. Ele nu erau limitate de timp sau de loc. A-i ușura pe cei chinuiți și a-i mângâia pe întristați este o lucrare a iubirii ce onorează ziua sfântă a lui Dumnezeu. — Redemption: or the Teachings of Christ, 4:46. LB 77.1
Metoda vizitării din zilele de început — Cei care simt povara sufletelor asupra lor, să facă lucrare din casă în casă și să-i învețe pe oameni, învățătură peste învățătură, puțin aici, puțin acolo, conducându-i treptat la lumina deplină a adevărului Biblic. Noi a trebuit să facem astfel în zilele de început ale soliei. Pe măsură ce se depun eforturi serioase, Domnul va lăsa ca binecuvântarea Lui să vină asupra lucrătorilor și asupra celor care caută o înțelegere a adevărului, așa cum este în Cuvântul lui Dumnezeu. LB 77.2
În Cuvântul lui Dumnezeu sunt adevăruri prețioase și slăvite și este privilegiul nostru să le aducem înaintea oamenilor. În acele părți ale câmpului unde mulți nu pot participa la adunări departe de casă le putem duce personal adevărul și putem lucra cu ei într-un mod simplu. LB 77.3
Ce lumină se află în Cuvânt! În Isaia citim: “Strigă în gura mare, nu te opri! Înalță-ți glasul ca o trâmbiță și vestește poporului Meu nelegiuirile lui.” Aceasta este lucrarea ce o avem de făcut. Observați expresia “poporul Meu.” De ce a spus profetul “poporul Meu?” Ei nu umblau potrivit cu lumina adevărului, dar Dumnezeu dorea să-i salveze din păcatele lor. Adevărul trebuia să le fie prezentat din nou, cu simplitate. LB 77.4
Solia îngerului al treilea trebuie să meargă la toți oamenii, iar Hristos a declarat că trebuie proclamată la drumuri și la garduri. El poruncește: “Strigă în gura mare, nu te opri!” Aceasta înseamnă că oriunde ar prezenta adevărul, în adunări publice sau din casă în casă, ei trebuie să-l prezinte așa cum este descoperit în Cuvântul lui Dumnezeu. — Manuscript 15, 1909. LB 77.5
Să nu așteptăm ca sufletele să vină la noi — Să nu așteptăm ca sufletele să vină la noi, ci să le căutăm acolo unde sunt. Când Cuvântul a fost predicat de la amvon, lucrarea abia a început. Există mulțimi de oameni la care Evanghelia nu va ajunge niciodată dacă nu le este dusă acolo unde sunt ei. — Christ's Object Lesson, 229. LB 78.1
Lucrați din casă în casă, fără să-i neglijați pe cei săraci care, de obicei, sunt trecuți cu vederea. Hristos a spus El “M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia,” iar noi trebuie să facem la fel. — The Review and Herald, 11 iunie, 1895. LB 78.2
“Sunt pierdut și tu nu m-ai avertizat niciodată!” — Mergeți chiar și la casele celor care nu sunt interesați. Cât timp glasul dulce al harului încă mai invită pe păcătos, lucrați cu toată energia inimii și creierului, cum a făcut Pavel “care nu înceta să avertizeze pe fiecare, zi și noapte, cu lacrimi.” în ziua lui Dumnezeu cât de mulți ne vor confrunta și ne vor spune: “Sunt pierdut! Sunt pierdut! Tu nu m-ai avertizat niciodată și nu ai stăruit pe lângă mine să vin la Isus. Dacă aș fi crezut la fel ca tine, aș fi urmărit cu rugăciuni, cu lacrimi și avertizări pe fiecare suflet nepregătit pentru judecată.” — Ibid., 24 iunie, 1884. LB 78.3
Relația dintre slujba vizitării și spiritualitatea noastră — Vizitați-vă vecinii în mod prietenos și cunoașteți-i…. Cei care nu își asumă această lucrare și acționează cu indiferența pe care și alții au manifestat-o, își vor pierde în curând dragostea dintâi și vor începe să-i dezaprobe, să-i critice și să-i condamne pe frații lor. — Ibid., 13 mai, 1902. LB 78.4
Lucrarea nu este plictisitoare — Toți cei care au comuniune cu Dumnezeu vor găsi din abundență lucru de făcut pentru El. Cei care merg în spiritul Maestrului, căutând să ajungă la suflete cu adevărul, nu vor găsi că lucrarea de atragere a sufletelor la Hristos este o corvoadă plictisitoare și neinteresantă. Ca vieri ai lui Dumnezeu, ei sunt făcuți răspunzători pentru lucrare și vor fi tot mai plini de energie, pe măsură ce se predau în slujba Lui. A deschide Scripturile pentru alții este o lucrare plină de bucurie. — Testimonies for the Church 9:118. LB 79.1
Faceți-i pe alții fericiți — Fiți plini de bucurie în Domnul. Hristos este lumină și în El nu este întuneric deloc. Priviți spre lumină. Obișnuiți-vă să rostiți laude lui Dumnezeu. Faceți-i pe alții fericiți. Aceasta este prima voastră lucrare. Ea va întări cele mai bune trăsături ale caracterului. Deschideți larg ferestrele sufletului către cer și lăsați să intre razele neprihănirii lui Hristos. Dimineața, la prânz și seara inimile vă pot fi umplute de razele strălucitoare ale luminii cerului. — Review, and Herald, 7 aprilie, 1904. LB 79.2
Reaprindeți spiritul evanghelizării de la 1844. [Acesta a fost ultimul mesaj trimis de Ellen G. White la sesiunea Conferinței Generale în anul 1913 și a fost citit de președintele A. G. Daniells, marți dimineața, 27 mai.] — Recent, în timpul nopții mintea mi-a fost impresionată de Duhul Sfânt cu gândul că, dacă Domnul vine atât de repede cât credem noi, trebuie să fim încă mai activi decât am fost în anii trecuți în a duce adevărul la oameni. LB 79.3
Făcând această legătură, m-am întors cu gândul la activitatea credincioșilor Adventiști din anii 1843, 1844. La data aceea se făceau multe vizite din casă în casă și se depuneau eforturi deosebite pentru a-i avertiza pe oameni despre lucrurile spuse în Cuvântul lui Dumnezeu. Noi ar trebui să facem un efort și mai mare decât cei care au proclamat solia primului înger cu atâta credincioșie. Ne apropiem repede de sfârșitul istoriei acestui pământ și pe măsură ce realizăm că într-adevăr Isus vine curând, vom fi treziți ca să lucrăm ca niciodată mai înainte. Suntem îndemnați să sunăm alarma pentru oameni. — The General Conference Bulletin, 27 mai, 1913, p. 164. LB 79.4
Puneți din nou această lucrare în practică — În timp ce mergeți ca ucenicii, din loc în loc, spunând despre iubirea Mântuitorului, vă veți face prieteni și veți vedea roadele muncii voastre. Toți lucrătorii sinceri, umili, iubitori și credincioși vor fi susținuți și întăriți de putere de sus. Urmând exemplul lui Hristos, ei vor câștiga acces la inimile oamenilor. Vor sluji celor bolnavi și se vor ruga pentru cei chinuiți. Se va auzi glasul cântării și al rugăciunii. Scripturile vor fi deschise pentru a mărturisi despre adevăr. Vor urma semne prin care Domnul va confirma cuvântul vorbit. LB 80.1
Acest fel de lucrare nu mai este la modă. Să fie pus din nou în practică. Câmpurile sunt albe și gata pentru seceriș. Domnul dorește ca mult mai mulți să meargă în câmp. El va fi cu cei care studiază Cuvântul Lui și ascultă de poruncile Sale și le va împărți harul Său. Mergeți înainte în numele lui Hristos, amintindu-vă că El este însoțitorul vostru și că aude orice rugăciune, orice cuvânt, orice cântare. Solia despre venirea în curând a Domnului, cu putere și slavă mare, va convinge multe inimi. — The Review and Herald, 4 februarie, 1904. LB 80.2